ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1692/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 289 din 6

septembrie 2002, Tribunalul Brașov i-a condamnat pe inculpații:

- B.F.M. în baza art. 211 alin. (2)

lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a), b) și c)

C. pen. și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Au fost deduse din pedeapsă

reținerea și arestarea preventivă cu data de 16 iunie 2001 la zi, menținând

măsura privativă de libertate.

- N.S.D. în baza art. 26 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.,

art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

A fost dedusă durata arestării

preventive din perioada 16 - 20 iunie 2001.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat în întregime, în

natură.

Inculpații au fost obligați,

fiecare, la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că, la

data de 15 iunie 2001, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpatul B.F.M.

a propus, iar inculpatul N.S.D. a fost de acord să sustragă lănțișorul de la

gâtul primei femei pe care o vor întâlni în drumul lor în municipiul Brașov din

direcția Gării C.F. spre strada Hărmanului.

Văzând-o pe stradă pe partea

vătămată R.M., inculpatul B.F.M. i-a spus celuilalt inculpat să fie pregătit.

De urmare, cei doi s-au apropiat rapid, umăr la umăr de partea vătămată, pe

care au izbit-o din lateral, iar inculpatul B.F.M. i-a smuls lănțișorul din aur

de la gât, rupându-i cu această ocazie și decolteul rochiei.

Inculpații au fugit un timp

împreună, apoi despărțindu-se și luând-o în direcții diferite.

La strigătele părții vătămate,

inculpatul B.F.M. a fost urmărit și prins de cetățeni, găsindu-se asupra sa

lănțișorul din aur, care a fost restituit celei păgubite.

Hotărârea instanței de fond a fost

atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a

criticat-o pentru nejustificata reținere a circumstanțelor atenuante și sub

aspectul cuantumului redus al pedepselor aplicate, precum și de către

inculpații B.F.M. și N.S.D., care au solicitat reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 313 din 18

decembrie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Brașov, a desființat hotărârea instanței de fond în parte și,

rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., numai pentru

inculpatul B.F.M., majorându-i pedeapsa la 5 ani închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Apelurile inculpaților N.S.D. și

B.F.M. au fost respinse ca nefondate.

Împotriva deciziei penale

sus-menționate a declarat recurs inculpatul N.S.D., nemotivat în scris. La

dezbaterea recursului, deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat,

apărătorul din oficiu lăsând soluția la aprecierea instanței.

Verificând hotărârea atacată în baza

lucrărilor și materialului de la dosar și în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Situația de fapt a fost stabilită de

către instanță pe bază mijloacelor de probă legal administrate în cursul

urmăririi penale și în cel al cercetării judecătorești, respectiv,

procesul-verbal de constatare a infracțiunii, planșe foto, plângerea și

declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal

de percheziție corporală, declarațiile martorilor P.T., O.I., K.Z.

Inculpații au recunoscut săvârșirea

infracțiunii în cursul urmăririi penale prin declarațiile scrise personal și

cele consemnate de lucrătorul de poliție și procuror, iar inculpatul B.F.M.

și-a menținut prima declarație și în fața instanței.

Inculpatul N.S.D. a revenit, în fața

instanței asupra unora dintre elementele de fapt prezentate în cursul urmăririi

penale, negând înțelegerea prealabilă cu inculpatul B.F.M. de a comite fapta.

Împrejurările concrete însă, în care

a fost comis actul de tâlhărie, confirmate în ambele faze ale procesului penal,

atât de către inculpatul B.F.M., cât și de partea vătămată R.M., îl identifică

pe inculpatul N.S.D. ca participant la infracțiune sub forma complicității,

materializată în acordul de luare a hotărârii infracționale, în însoțirea

celuilalt inculpat, împreună cu care, umăr la umăr s-a apropiat de partea

vătămată și a înlesnit astfel, smulgerea lănțișorului, îndepărtându-se apoi,

tot împreună, în fugă, de la locul faptei.

Încadrarea juridică reținută

realizează concordanța faptei în materialitatea sa, cu condițiile prevăzute de

textul de lege sancționator aplicat.

La aplicarea pedepsei s-a ținut

seama de toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., dându-se semnificație contribuției diferite a celor doi inculpați la

săvârșirea infracțiunii.

Neconstatând astfel, existența

vreunui dintre cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează

să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.S.D. împotriva deciziei penale nr. 313/ Ap din 18

decembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.