ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 307 din 10

martie 2003, Judecătoria sectorului 6 București, a condamnat pe inculpatul B.T.

la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 din același cod.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei cu titlu de daune morale și la

7.514.558 lei, cu titlu de daune materiale, către părțile civile N.Ș. și

respectiv Spitalul Universitar de Urgență București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în esență că, în după amiaza zilei de 15 martie 2000,

pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, inculpatul a lovit cu palma peste ceafă,

pe partea vătămată N.Ș., care s-a dezechilibrat și a căzut cu piciorul sub el,

fracturându-l. Prin urmare, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror

vindecare, au fost necesare 65-70 zile îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 811/ A din

11 iunie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpatul B.T. (care a criticat greșita

condamnare, întrucât nu el a săvârșit fapta), și de partea civilă N.Ș. (care nu

a înțeles să precizeze motivele pentru care critică sentința atacată).

Împotriva acestor hotărâri, a

declarat recurs inculpatul B.T., care a invocat motivele de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., referitoare la

greșita condamnare, iar în subsidiar, greșita individualizare a pedepsei. Pe

latură civilă s-a criticat cuantumul prea mare al despăgubirilor, la care a

fost obligat inculpatul.

Prin decizia penală nr. 2354 din 22

octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca

nefondat recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârile atacate legale și

temeinice.

Împotriva celor trei hotărâri, a

declarat recurs inculpatul B.T., care nu a arătat motivele pentru care înțelege

să le critice.

Recursul declarat de inculpat este

inadmisibil.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de dispozițiile legale, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 385

1

lit. e) C. proc. pen., sunt supuse recursului, deciziile pronunțate ca instanțe

de apel de tribunale și curți de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a

dispus rejudecarea cauzelor.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție, ca instanță de recurs, judecă doar recursurile declarate împotriva

hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță de curțile de apel.

Ori, cum în speța de față se

constată că Judecătoria sectorului 6 București a judecat cauza în primă

instanță, Tribunalul București ca instanță de apel, iar Curtea de Apel

București, ca instanță de recurs, rezultă că inculpatul B.T. a epuizat cele

trei căi ordinare de atac, iar recursul declarat împotriva unei decizii

pronunțate de Curtea de Apel București, ca instanță de recurs, este

inadmisibil.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respinge ca inadmisibil recursul declarat de

inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 2354 din 22 octombrie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 ianuarie 2004.