ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3754/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 121 din 7 februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul M.D. zis „B.” la: - 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiționată a restului de 281 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 286/2001 a Judecătoriei sector 3 București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. În temeiul art. 61 C. pen., a dispus contopirea restului de pedeapsă de 281 zile mai sus-menționat rămas neexecutat din pedeapsă, de asemenea mai sus arătată, a cărui revocare a liberării condiționată a dispus-o, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor de 9 ani închisoare și un an închisoare, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea și anume 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. De asemenea, inculpatului, i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a degradării militare. În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la data de 19 mai 2002, la zi.

În baza art. 14, și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile B.I. suma de 30.000.000 lei cu titlu de daune morale. S-a constatat că Spitalul Universitar București nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 116 C. pen., a fost aplicată inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul București pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat în folosul statului a unui cuțit corp delict care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, aflat la camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În noaptea de 17 mai 2002, în jurul orelor 0,00, între inculpatul M.D. și partea vătămată B.I. a avut loc un conflict generat de faptul că primul i-ar fi dat o bancnotă falsă de 100 dolari S.U.A. unei încasatoare de la sala de jocuri mecanice din Piața Veteranilor, conflict care însă a fost aplanat încă din acea seară. A doua zi, dimineața, în jurul orelor 8,00, fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat în Piața Veteranilor căutându-l pe partea vătămată.

Între timp, inculpatul s-a întâlnit cu numitul T.M.E. căruia i-a spus că e supărat pe B.I. și că îl căuta „să-l omoare”. Cu acest prilej inculpatul a proferat injurii la adresa părții vătămate și i-a arătat lui T.M.E., un cuțit de bucătărie cu lama de aproximativ 15 cm, pe care îl ținea în buzunarul pantalonilor. Văzându-l pe inculpat că este agitat, T.M.E. s-a deplasat la numitul B.P., tatăl părții vătămate, care se afla la una din tarabele din piață, căruia i-a comunicat intenția inculpatului, de a ucide pe fiul său. În aceste împrejurări, T.P. i-a cerut lui T.M.E. să-l aducă pe inculpat la el, lucru pe care acesta l-a făcut. În momentul‚ în care a venit inculpatul la tarabă se afla și partea vătămată B.I.

care așeza marfa. Fără nici o discuție, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit, prin surprindere părții vătămate, iar în momentul în care a încercat să aplice și altă lovitură a intervenit tatăl părții vătămate B.P., care a reușit să-l împingă și să-l dezarmeze de cuțit pe inculpat. În urma loviturii primită, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Universitar București, iar inculpatul a fost luat de către organele de poliție și condus la secția 21. Întrucât nu avea nici un act asupra sa în momentul în care s-a trecut la identificare, inculpatul și-a dat o identitate falsă, în sensul că s-a recomandat a fi numitul S.P.D., date care corespundeau unui fost coleg de școală.

Cu prilejul cercetărilor efectuate, în trei din declarațiile date, la organele de poliție, inculpatul și-a dat identități mai sus-menționate, iar cu prilejul audierilor la parchet, la data de 19 mai 2002, unde s-a emis și un mandat de arestare preventivă pe timp de 5 zile, și-a dat aceeași identitate. Adevărata identitate a inculpatului a fost stabilită cu prilejul preluării cauzei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, constatându-se că în realitate acesta se numește M.D. Raportul de constatare medico – legală întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată B.I. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un obiect tăietor înțepător și că pentru vindecarea acestora au fost necesare un număr de 25 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.D. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita încadrare juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală, întrucât intenția sa nu a fost de a ucide, pe victimă ci de a-i aplica o corecție pentru comportamentul avut în seara anterioară, iar în subsidiar referitor la greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, solicitând ca prin reaprecierea criteriilor de individualizare să se dispună reducerea acesteia la limita minimă permisă de textul incriminator. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 163/ A din 18 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat dispunând obligarea sa la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat, referitor la primul motiv de casare, că: - „prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut în mod corect situația de fapt” pe care a „încadrat-o corespunzător și în drept”; - „față de modul în care a acționat și urmările survenite, concretizate în leziuni grave în zona abdominală, se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârșit fapta cu intenția de a ucide”; iar împrejurarea că decesul victimei „nu s-a produs din motive independente de voința sa nu are nici o influență asupra vinovăției și nu poate determina încadrarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.”; - nu se poate reține că inculpatul a acționat sub impulsul unei tulburări provocată de incidentul avut în seara dinaintea zilei comiterii faptei având în vedere că trecuse un interval destul de mare de timp de la incident, iar inculpatul s-a deplasat în piață înarmat cu un cuțit și chiar și-a anunțat intenția (față de martorul T.M.E.) de a-l folosi împotriva lui B.I.

considerente pentru care se apreciază că în mod corect fapta a fost încadrată în tentativa la infracțiunea de omor calificat. Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare și anume greșita individualizare a pedepsei s-a arătat că este de asemenea neîntemeiat, întrucât în cauză, la aplicarea și stabilirea pedepselor au fost respectate criteriile arătate în art. 72 C. pen., avându-se în vedere faptul că acesta pentru a-și asigura scăparea în fața organelor de poliție și la parchet și-a dat o identitate falsă, după care pentru a-și ușura răspunderea penală a susținut că victima a căzut peste el și s-a înțepat în cuțit, susținere care a dovedit a fi nereală, la care se adaugă și statutul de recidivist a acestuia, împrejurări care reclamă un tratament juridic sancționator mai aspru, lucru pe care prima instanță l-a făcut fără ca pedepsele aplicate și respectiv pedeapsa de executat să poată fi considerate exagerate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.D. pe care, personal, a criticat-o cu privire la greșita reținere a situației de fapt care nu este în măsură să dovedească vinovăția sa, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, respectiv completarea materialului probator, iar prin apărător cu privire la pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea severă solicitând reducerea acesteia. Recursul declarat de inculpatul M.D. este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-au aplicat pedepse just individualizate.

Cu privire la prima critică, prin care inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare în vederea completării materialului probator se constată că nu este întemeiată, deoarece în cauză au fost administrate suficiente probe din care rezultă că acesta este autorul faptelor care au fost comise în modalitățile reținute de instanțe, în acest sens elocvente fiind declarațiile părții vătămate, ale persoanelor audiate în calitate de martori, prezenți la locul faptei, constatările actelor medicale, precum și declarațiile date de acesta la organele de poliție și parchetului unde și-a dat o identitate falsă. Dealtfel, inculpatul nu a prezentat nici oral și nici în scris care ar fi probele care ar considera că sunt necesare a se administra pentru a se putea aprecia asupra concludentei acestora și impactul pe care l-ar putea avea asupra situației de fapt.

Față de aceste considerente, se constată că motivul de casare invocat de inculpat referitor la trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea completării materialului probator este neîntemeiată. În ce privește ce-a de-a doua critică, greșita individualizare a pedepselor se constată că, de asemenea nu este fondat. Așa cum rezultă din motivările celor două instanțe (fond și apel), la aplicarea și dozarea pedepselor au fost avute în vedere și respectat întocmai criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere pe lângă pericolul social al faptelor, conduita inculpatului care în timpul urmăririi penale a încercat să se sustragă răspunderii prin afirmarea unei identități false, încercarea de a minimaliza pericolul social al faptei, dar și al răspunderii sale susținând că victima a căzut în cuțitul pe care îl avea asupra sa și nu în ultimul rând calitatea de recidivist pe care o are, toate aceste împrejurări constituind tot atâtea temeiuri care justifică aplicarea unui tratament juridic sancționator mai sever, care însă și în aceste condiții nu poate fi apreciat prea aspru, câtă vreme pedeapsa de executat se situează cu numai un an și 6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator pentru fapta cea mai gravă comisă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu se identifică și existența altor cazuri de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.D. este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 163 A din 19 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 mai 2002, la 16 septembrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2003.