ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3754/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din 7

februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul M.D. zis „B.” la:

- 9 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a dispus

revocarea liberării condiționată a restului de 281 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 286/2001 a

Judecătoriei sector 3 București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată

în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată,

prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen., a dispus

contopirea restului de pedeapsă de 281 zile mai sus-menționat rămas neexecutat

din pedeapsă, de asemenea mai sus arătată, a cărui revocare a liberării

condiționată a dispus-o, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de un an

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor de 9 ani închisoare și un an

închisoare, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, inculpatului, i-a fost

aplicată și pedeapsa complementară a degradării militare.

În temeiul art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării

preventive de la data de 19 mai 2002, la zi.

În baza art. 14, și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile B.I. suma de 30.000.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a constatat că Spitalul

Universitar București nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 116 C. pen., a fost

aplicată inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în

municipiul București pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea specială de la inculpat în folosul statului a unui cuțit

corp delict care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, aflat la camera de

corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.300.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând

onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În noaptea de 17 mai

2002, în jurul orelor 0,00, între inculpatul M.D. și partea vătămată B.I. a

avut loc un conflict generat de faptul că primul i-ar fi dat o bancnotă falsă

de 100 dolari S.U.A. unei încasatoare de la sala de jocuri mecanice din Piața

Veteranilor, conflict care însă a fost aplanat încă din acea seară.

A doua zi, dimineața,

în jurul orelor 8,00, fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat în

Piața Veteranilor căutându-l pe partea vătămată.

Între timp, inculpatul s-a întâlnit

cu numitul T.M.E. căruia i-a spus că e supărat pe B.I. și că îl căuta „să-l

omoare”. Cu acest prilej inculpatul a proferat injurii la adresa părții

vătămate și i-a arătat lui T.M.E., un cuțit de bucătărie cu lama de aproximativ

15 cm, pe care îl ținea în buzunarul pantalonilor.

Văzându-l pe inculpat că este

agitat, T.M.E. s-a deplasat la numitul B.P., tatăl părții vătămate, care se

afla la una din tarabele din piață, căruia i-a comunicat intenția inculpatului,

de a ucide pe fiul său.

În aceste împrejurări, T.P. i-a

cerut lui T.M.E. să-l aducă pe inculpat la el, lucru pe care acesta l-a făcut.

În momentul‚ în care a venit

inculpatul la tarabă se afla și partea vătămată B.I. care așeza marfa.

Fără nici o discuție, inculpatul a

aplicat o lovitură de cuțit, prin surprindere părții vătămate, iar în momentul

în care a încercat să aplice și altă lovitură a intervenit tatăl părții

vătămate B.P., care a reușit să-l împingă și să-l dezarmeze de cuțit pe

inculpat.

În urma loviturii primită, partea

vătămată a fost transportată la Spitalul Universitar București, iar inculpatul

a fost luat de către organele de poliție și condus la secția 21.

Întrucât nu avea nici un act asupra

sa în momentul în care s-a trecut la identificare, inculpatul și-a dat o

identitate falsă, în sensul că s-a recomandat a fi numitul S.P.D., date care

corespundeau unui fost coleg de școală.

Cu prilejul cercetărilor efectuate,

în trei din declarațiile date, la organele de poliție, inculpatul și-a dat identități

mai sus-menționate, iar cu prilejul audierilor la parchet, la data de 19 mai

2002, unde s-a emis și un mandat de arestare preventivă pe timp de 5 zile, și-a

dat aceeași identitate.

Adevărata identitate a inculpatului

a fost stabilită cu prilejul preluării cauzei de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, constatându-se că în realitate acesta se numește M.D.

Raportul de constatare medico –

legală întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată B.I. a prezentat

leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un obiect tăietor

înțepător și că pentru vindecarea acestora au fost necesare un număr de 25 zile

îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul M.D. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la

greșita încadrare juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de

vătămare corporală, întrucât intenția sa nu a fost de a ucide, pe victimă ci de

a-i aplica o corecție pentru comportamentul avut în seara anterioară, iar în

subsidiar referitor la greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră

prea severă, solicitând ca prin reaprecierea criteriilor de individualizare să

se dispună reducerea acesteia la limita minimă permisă de textul incriminator.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 163/ A din 18 martie 2003, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat dispunând obligarea sa la plata sumei de

800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmează a se avansa din fondul

Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat, referitor la primul motiv de casare, că:

- „prima instanță, pe baza probelor

administrate, a reținut în mod corect situația de fapt” pe care a „încadrat-o

corespunzător și în drept”;

- „față de modul în care a acționat

și urmările survenite, concretizate în leziuni grave în zona abdominală, se

impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea duce la

moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea

ce înseamnă că a săvârșit fapta cu intenția de a ucide”; iar împrejurarea că

decesul victimei „nu s-a produs din motive independente de voința sa nu are

nici o influență asupra vinovăției și nu poate determina încadrarea faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.”;

- nu se poate reține că inculpatul a

acționat sub impulsul unei tulburări provocată de incidentul avut în seara

dinaintea zilei comiterii faptei având în vedere că trecuse un interval destul

de mare de timp de la incident, iar inculpatul s-a deplasat în piață înarmat cu

un cuțit și chiar și-a anunțat intenția (față de martorul T.M.E.) de a-l folosi

împotriva lui B.I. considerente pentru care se apreciază că în mod corect fapta

a fost încadrată în tentativa la infracțiunea de omor calificat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de casare și anume greșita individualizare a pedepsei s-a arătat că este de

asemenea neîntemeiat, întrucât în cauză, la aplicarea și stabilirea pedepselor au

fost respectate criteriile arătate în art. 72 C. pen., avându-se în vedere

faptul că acesta pentru a-și asigura scăparea în fața organelor de poliție și

la parchet și-a dat o identitate falsă, după care pentru a-și ușura răspunderea

penală a susținut că victima a căzut peste el și s-a înțepat în cuțit,

susținere care a dovedit a fi nereală, la care se adaugă și statutul de

recidivist a acestuia, împrejurări care reclamă un tratament juridic

sancționator mai aspru, lucru pe care prima instanță l-a făcut fără ca

pedepsele aplicate și respectiv pedeapsa de executat să poată fi considerate

exagerate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul M.D. pe care, personal, a criticat-o cu privire la greșita

reținere a situației de fapt care nu este în măsură să dovedească vinovăția sa,

motiv pentru care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea

cauzei pentru rejudecare, respectiv completarea materialului probator, iar prin

apărător cu privire la pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea

severă solicitând reducerea acesteia.

Recursul declarat de inculpatul M.D.

este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând

faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-au

aplicat pedepse just individualizate.

Cu privire la prima critică, prin

care inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare

în vederea completării materialului probator se constată că nu este întemeiată,

deoarece în cauză au fost administrate suficiente probe din care rezultă că

acesta este autorul faptelor care au fost comise în modalitățile reținute de

instanțe, în acest sens elocvente fiind declarațiile părții vătămate, ale

persoanelor audiate în calitate de martori, prezenți la locul faptei,

constatările actelor medicale, precum și declarațiile date de acesta la

organele de poliție și parchetului unde și-a dat o identitate falsă.

Dealtfel, inculpatul nu a prezentat

nici oral și nici în scris care ar fi probele care ar considera că sunt

necesare a se administra pentru a se putea aprecia asupra concludentei acestora

și impactul pe care l-ar putea avea asupra situației de fapt.

Față de aceste considerente, se

constată că motivul de casare invocat de inculpat referitor la trimiterea

cauzei pentru rejudecare în vederea completării materialului probator este

neîntemeiată.

În ce privește ce-a de-a doua

critică, greșita individualizare a pedepselor se constată că, de asemenea nu

este fondat.

Așa cum rezultă din motivările celor

două instanțe (fond și apel), la aplicarea și dozarea pedepselor au fost avute

în vedere și respectat întocmai criteriile de individualizare arătate în art.

72 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere pe lângă

pericolul social al faptelor, conduita inculpatului care în timpul urmăririi

penale a încercat să se sustragă răspunderii prin afirmarea unei identități

false, încercarea de a minimaliza pericolul social al faptei, dar și al

răspunderii sale susținând că victima a căzut în cuțitul pe care îl avea asupra

sa și nu în ultimul rând calitatea de recidivist pe care o are, toate aceste

împrejurări constituind tot atâtea temeiuri care justifică aplicarea unui tratament

juridic sancționator mai sever, care însă și în aceste condiții nu poate fi

apreciat prea aspru, câtă vreme pedeapsa de executat se situează cu numai un an

și 6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator pentru

fapta cea mai gravă comisă.

Pentru aceste considerente, având în

vedere că în cauză nu se identifică și existența altor cazuri de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul M.D. este nefondat și va fi respins

ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 163 A din 19 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 19 mai 2002, la 16 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 septembrie 2003.