Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1718/2004

HOTĂRÂRE
26.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1718/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 31 octombrie 2002 la Judecătoria Beiuș și înregistrată sub nr. 2532/2002, condamnatul I.V.F. a solicitat contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.421/2001 a Judecătoriei Beiuș, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 555/2001 a aceleași instanțe. Judecătoria Beiuș, prin sentința penală nr. 560 din 29 noiembrie 2002 și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea cu motivarea că petiționarul se află arestat în Penitenciarul Oradea, iar instanța de trimitere este instanța în raza căreia se situează locul de deținere.

Judecătoria Oradea, prin decizia penală nr. 47 din 13 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 15321/2002, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad, cu motivarea că persoana condamnată se află arestată în Penitenciarul Arad unde a fost transportată în data de 28 mai 2002. Judecătoria Arad, prin sentința penală nr. 415 din 24 februarie 2002, pronunțată în dosarul nr.986/2003, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Oradea cu motivarea că, între timp condamnatul a fost retransportat la Penitenciarul Oradea, împrejurare în raport de care Judecătoria Arad nu este competentă să soluționeze cererea, neavând calitatea de instanță de executare sau instanță în a cărei circumscripție se situează locul de deținere.

În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Oradea sub nr.2411 din 27 martie 2003 și prin sentința penală nr.805 din 5 mai 2003 s-a respins cererea de contopire. Această din urmă hotărâre a fost apelată iar Tribunalul Bihor, prin decizia penală nr. 413/A din 10 septembrie 2003, a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Oradea, cu mențiunea că în cauză a existat un conflict negativ de competență, iar instanța de fond trebuia să procedeze potrivit art. 43 alin. (3) C. proc. pen. în sensul trimiterii dosarului la Judecătoria Arad, pentru ca această instanță să înainteze dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ ivit între Judecătoria Oradea și Judecătoria Arad.

Ca urmare a desființării acestei hotărâri, cauza a fost înregistrată din nou la Judecătoria Oradea sub nr.7388/2003, dosar în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1755 din 13 octombrie 2003, prin care, în baza art.42 și 43 alin. 81) și (3) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad. În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. 91/2004 și prin sentința penală nr. 95 din 19 ianuarie 2004 a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit cu ocazia judecării cererii de contopire formulată de condamnat. Examinând actele dosarelor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Judecătoria Oradea este competentă să se pronunțe asupra cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnat.

Astfel, potrivit art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de detenție – cum este cazul în speță – instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Această regulă de competență teritorială nu este alternativă (facultativă) ci obligatorie, și chiar dacă ulterior introducerii cererii, condamnatul este liberat (I.V.F. a fost liberat la 9 martie 2004 conform adresei Spitalului Penitenciar Dej nr. 9599 din 24 martie 2004) sau transferat la un alt loc de deținere, rămâne competentă instanța în a cărei rază teritorială s-a aflat locul de deținere în momentul introducerii cererii de contopire.

În raport de considerentele arătate, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, căreia i se va trimite dosarul. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul I.V.F., în favoarea Judecătoriei Oradea, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-08-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3455/2003
Asupra conflictului de competență de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2421 din 3 martie 2003, la Judecătoria Botoșani, condamnatul V.M., a solicitat ca din pedeapsa de 2 ani închiso
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83951)
nunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a făcut o analiză amănunțită a dispozițiilor art. 141 - 152 din Titlul VI al Legii nr. 302/2004 și a reținut justificat că prin voința legiuitorului numai Curții de Apel București îi este confer
ÎCCJ 2004-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5647/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în data de 9 septembrie 2004 în dosarul nr. 2613/2004, Tribunalul Bihor a constatat existența unui conflict ne
ÎCCJ 2003-07-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2003
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnata S.I.N. deținută în Penitenciarul Arad, a solicitat, prin cererea formulată la 21 octombrie 2002, Judecătoriei Aiud, întreruperea execu
ÎCCJ 2004-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2782/2004
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, condamnatul A.P.I., deținut în Penitenciarul Iași, în momentul formulării cererii, a solici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă