ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2035/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 154 din

8.07.2002, Tribunalul Suceava, secția penală, a condamnat, printre alții, pe

inculpatul P.G.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 14 din

Decretul nr. 466/1979 combinat cu art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) din același cod.

A fost confiscată de la inculpata

G.A. cantitatea de 9990 gr. mercur.

Tribunalul a reținut că inculpatul

P.G.C., recidivist, a primit de la doi cetățeni din Republica Moldova spre

păstrare o geantă în care se aflau două recipiente conținând cantitatea de 10

kg de mercur.

Deși cunoștea că deținerea acestei

substanțe este interzisă de lege, inculpatul a depozitat cele două recipiente

cu mercur la locuința părinților săi, ascunzându-le la rădăcina unui copac. În

cursul anilor 1996-1997, inculpatul a transferat cantitatea de mercur în două

recipiente din plastic de câte 5 l, ascunzându-le într-un butoi cu rumeguș tot

la locuința părinților săi.

În toamna anului 2000, a fost

contactat de inculpata G.A., pe care o cunoștea, care i-a spus că are un client

amator să cumpere o cantitate mai mare de mercur, modalitate prin care urma

să-și recupereze suma de circa 20.000 dolari S.U.A pe care o pierduse într-o

afacere. Inculpatul a fost de acord și a transportat la locuința inculpatei

G.A. întreaga cantitate de mercur.

La data de 3 martie 2001, cu ocazia

unei percheziții efectuate la domiciliul inculpatei G. au fost descoperite și

cele două recipiente din plastic cu mercur, care au fost ridicate de organele

de poliție în vederea cercetărilor.

În urma analizei de laborator s-a

constatat că substanța din recipienți este mercur, cântărește 9990 gr și face

parte din lista substanțelor toxice din anexa la Ordinul ministrului sănătății

nr. 43/1980, poz. 83, necesitând autorizație pentru deținere, conform

Decretului nr. 466/1979.

Prin decizia penală nr. 342 din 14

octombrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secția penală, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

În considerentele deciziei, Curtea a

reținut că, din probele administrate, inclusiv din declarația inculpatului, a

rezultat, fără dubii, că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată. În speță, inculpatul a deținut substanța toxică din anul

1992 până în luna noiembrie 2000 când a predat cantitatea de mercur inculpatei

G.A.

Curtea de apel a constatat, de

asemenea, că starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. b)

C. pen., a fost corect reținută de prima instanță în raport cu sentința penală

nr. 902 din 27 august 1997 a Judecătoriei Rădăuți, prin care inculpatul a fost

condamnat la pedepsele de un an închisoare în baza art. 291 C. pen. și 6 luni

închisoare în baza art. 288 alin. (1) C. pen., pedepse grațiate conform Legii

nr. 137/1997.

Or, în condițiile în care fapta

inculpatul de a deține substanțe toxice și după condamnarea menționată, a

continuat nu se poate susține că faptele ar fi fost în concurs, infracțiunea

fiind continuă și încetând în luna noiembrie 2000.

Curtea de apel a respins și

criticile vizând aplicarea unei pedepse greșit individualizate, reținând că

prima instanță a aplicat pedeapsa în conformitate cu criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs. În primele motive invocate se susține că greșit

instanțele au reținut stare de recidivă, pentru că faptele pentru care a fost

condamnat se aflau în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 312 C. pen.,

iar pedeapsa de un an și 6 luni aplicată în anul 1997 ar trebui scăzută din

pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentință. A mai susținut că pedeapsa este prea

severă, recurentul nefiind recidivist.

Ulterior, recurentul a solicitat

casarea hotărârilor și achitarea sa, fie pentru lipsa unui element constitutiv

al infracțiunii (lipsa intenției, neștiind că săvârșește o infracțiune), fie în

temeiul art. 18

1

C. pen., fapta fiind lipsită de pericolul social al

unei infracțiuni. A mai susținut că ordinul ministrului sănătății emis în anul

1980 ar fi contrar prevederilor Constituției din 1991 și, deci, este abrogat,

în baza art. 150 alin. (1) din Constituție.

În subsidiar, a solicitat

suspendarea executării condiționate a pedepsei, ori sub supraveghere.

Curtea constată că recursul este

nefondat, sub toate aspectele invocate.

Astfel, referitor la motivul de

recurs potrivit căruia deținerea de substanțe toxice nu este infracțiune,

deoarece Ordinul nr. 43/1980 al ministrului sănătății, prin care era clasificat

mercurul ca o substanță toxică, este contrar prevederilor actualei Constituții,

Curtea constată că recurentul nu a putut justifica de ce acest ordin ar

contraveni prevederilor constituționale.

Conform art. 150 alin. (1) din

Constituție, legile și toate celelalte acte normative rămân în

vigoare,

în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții, Or, împrejurarea că

un decret sau un ordin ministerial a fost emis anterior intrării în vigoare a

Constituției nu este o dovadă a neconstituționalității, ci aceste acte

normative rămân în vigoare în măsura în care nu sunt contrare prevederilor noii

Constituții. Prevederile art. 58 din Constituție nu au nici o incidență în

cauză.

Potrivit art. 312 alin. (1) C. pen.,

producerea, deținerea sau orice operațiuni privind circulația produselor sau

substanțelor toxice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la

3 la 15 ani.

Fapta inculpatului de a deține 10 kg

mercur (substanță considerată toxică potrivit Ordinului nr. 43/1980 al

ministrului sănătății, act normativ rămas în vigoare) constituie, în mod

evident, infracțiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.

Inculpatul nu poate susține în mod

convingător că nu a cunoscut ilegalitatea acestei dețineri, deoarece permanent

a ascuns această substanță în locuința părinților săi. Dar, chiar dacă nu ar fi

cunoscut că fapta sa nu este o infracțiune, nu se poate apăra de răspundere

penală invocând necunoașterea legii.

Pe de altă parte, deținerea unei

substanțe toxice, cum este mercurul, este deosebit de periculoasă pentru

sănătatea celor care vin în contact cu ea, putând provoca chiar decesul. De

aceea, asemenea fapte nu pot fi considerate ca fiind lipsite de pericolul

social al unei infracțiuni, așa cum a pretins recurentul. Totodată, cantitatea

mare deținută (10 kg de mercur) sporește pericolul social al unei asemenea fapte,

nefiind de natură a-l diminua.

În consecință, dispozițiile art. 18

1

C. pen. nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba de o faptă lipsită în mod

vădit de importanță și care nu ar prezenta pericolul social al unei

infracțiuni.

Referitor la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că instanțele au reținut corect

starea de recidivă a inculpatului, conform art. 37 lit. b) C. pen. Așa cum

judicios a motivat curtea de apel, fiind vorba de o infracțiune continuă care

s-a consumat în timp până în luna noiembrie 2000 (conform chiar recunoașterii

inculpatului), în raport și de condamnarea aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 902/1997, definitivă la 27 septembrie 1997, fapta de deținere de

substanțe toxice nu poate fi considerată că ar fi fost săvârșită în concurs cu

acele infracțiuni, ea continuând și după condamnarea definitivă și grațierea

acelor pedepse și, prin urmare, fiind săvârșită în stare de recidivă

postcondamnatorie.

Pedepsele anterioare nu pot fi

scăzute din ultima pedeapsă aplicată, neexistând nici un temei legal ca acestea

să fie contopite, în speță nefiind aplicabile prevederile art. 33, art. 34 C.

pen., ci acelea ale art. 37 lit. b) din același cod.

Cuantumul pedepsei aplicate, prin

reținerea unor circumstanțe atenuante, precum și modalitatea de executare a

pedepsei, prin privare de libertate, reprezintă o individualizare corectă a

pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

În consecință, Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 1.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C.G. împotriva deciziei nr. 342 din 14 octombrie 2002

a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurent să plătească

statului  1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2003.