Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
14 februarie 2003

Decizia nr. 915/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 5394/1998 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5394 din 10 decembrie 1998, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.P. SRL în contradictoriu cu pârâții SC B.M.P. SRL și B.M., așa cum a fost precizată, ca nefondată. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 1258 din 24 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta-apelantă, prin administratorul său B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece, pentru termenul când s-a soluționat apelul, nu a fost legal citat.

Critica este neîntemeiată, iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează: Pârâta aflată în proces în prezenta cauză este SC B.P. SRL, cu sediul în comuna Chitila, județul Ilfov, fost S.A.I., așa cum rezultă din acțiunea introductivă de la dosarul de fond, adresă la care aceasta a fost citată atât la fond, cât și în apel, în prima făcându-se mențiunea timbrării. Faptul că pe parcursul procesului, B.P., persoană fizică, a solicitat relații sau formulând alte cereri, indicând adresa sa de domiciliu, este lipsit de relevanță în cauză, deoarece parte în proces este societatea comercială SC B.P. SRL, care a fost citată în conformitate cu prevederile art. 87 pct. 2 C. proc. civ., care stipulează că persoanele juridice de drept privat se citează la sediul principal sau al sucursalei ori, după caz al reprezentanței, ceea ce, în cauză, a și făcut Curtea de Apel București.

Că sediul reclamantei este la adresa la care a fost legal citată, rezultă și din copia Certificatului de înmatriculare emis de C.C.I., Oficiul Registrului Comerțului București, aflată la dosarul de fond, cât și din ștampila aplicată pe delegația de împuternicire pentru reprezentare în proces. Față de considerentele ce preced, Curtea

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.P. SRL București, împotriva deciziei nr. 1258 din 24 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.