ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4259/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4259/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1517 din 5

iunie 2001, Judecătoria Galați a condamnat pe inculpatul N.M. la:

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

d) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) teza a

II-a, C. pen., a dispus revocarea liberării condiționate a restului rămas

neexecutat de 349 zile, din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 1477/1995 a Judecătoriei Galați, iar în baza art. 61 alin.

(1), teza a III-a din același cod, a contopit restul menționat cu pedeapsa

aplicată în cauză, astfel că inculpatul N.M. urmează să execute pedeapsa cea

mai grea și anume 6 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni

închisoare, în total 6 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus durata reținerii, de 24 de ore din ziua de 4

noiembrie 2000, precum și arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2000, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea de la inculpat a unei bâte din lemn, prevăzută la unul din

capete cu nituri (în lungime de 1,10 – 1,20 m), precum și a unui cuțit cu mâner

alb (în lungime de 0,40 m), bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii.

S-a luat act că părțile vătămate I.M.

și E.D. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

inculpatul N.M. a fost obligat să plătească statului suma de 1.100.000 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 3 noiembrie 2000,

inculpatul, împreună cu făptuitorii M.T., C.M., Ț.G. și V.A. s-au deplasat în

comuna Schela, cu ajutorul a două căruțe.

În prima căruță, aparținând

părinților inculpatului N.M., au urcat făptuitorii C.M. și Ț.G., iar în căruța

făptuitorului M.T. a urcat făptuitorul V.A.

Inculpatul N.M. avea asupra sa un

cuțit cu mâner de culoare albă, cu o lamă în lungime de aproximativ 30 cm.,

făptuitorul C.M. o bâtă, iar făptuitorul M.T. o furcă.

Cele cinci persoane au ajuns la

punctul numit V.N. unde pe un teren era cultivată varză aparținând părții

vătămate E.D., paza fiind asigurată de numiții I.M. și B.G.

În timp ce făptuitorii C.M. și V.A.

au rămas lângă căruțe, la o distanță de aproximativ 500 m. de grămezile de

varză, inculpatul împreună cu făptuitorii Ț.G. și M.T. s-au deplasat pe tarla.

Paznicul I.M. și numiții I.T. și E.M.

au auzit zgomotul făcut de căruțe pe drum și s-au apropiat de acel loc, ocazie

cu care au văzut că făptuitorul Ț.G. avea în mână o bâtă, iar făptuitorul M.T.

o furcă.

Aflându-se la o distanță de 10 m, I.T.

a aprins lanterna, iar E.M. s-a ascuns.

Inculpatul N.M., împreună cu cei doi

făptuitori l-au lovit pe I.M. care a căzut la pământ.

Întrucât în zonă era lumină de la o

lanternă, atât partea vătămată cât și I.M. au reușit să-l identifice pe

inculpat din grupul agresorilor.

În aceste condiții, inculpatul N.M.

a scos cuțitul ce-l avea asupra sa și l-a pus la gâtul părții vătămate I.M.,

amenințându-l că în cazul în care va țipa, îi va tăia gâtul.

La un moment dat inculpatul a

strigat după ceilalți făptuitori și i-a dat drumul lui I.M., care a fugit

pentru a anunța organele de poliție. Între timp, numitul I.T. a plecat să

anunțe pe proprietarul culturii, și anume pe E.D.

Profitând că la locul faptei nu se

mai afla nimeni, inculpatul și făptuitorii au încărcat în cele două căruțe mai

multe grămezi de varză.

Cele două căruțe, au mers pe drumuri

separate pentru a nu trezi suspiciuni. Cu toate acestea, lucrătorii de poliție

însoțiți de partea vătămată și primarul comunei s-au deplasat la fața locului.

Pe drumul Județean 251, s-a procedat la oprirea unei căruțe plină cu varză,

împrejurare în care inculpatul N.M. a fost imobilizat, iar făptuitorii C.M. și Ț.G.

au reușit să fugă.

În căruța inculpatului N.M. au fost

găsite un cuțit, o bâtă, două securi și foi de varză. Inculpatul a declarat

organelor de poliție că varza a fost abandonată, lucru care s-a confirmat

ulterior.

În prezența martorilor, inculpatul a

recunoscut comiterea faptei și i-a indicat și pe ceilalți participanți.

În urma agresiunii la care a fost

supusă, partea vătămată I.M. a suferit leziuni traumatice, pentru a căror

vindecare au fost necesare 3-4 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul N.M.

Prin apelul declarat parchetul a

criticat hotărârea primei instanțe cu privire la omisiunea de a se reține în

sarcina inculpatului și prevederile art. 37 lit. b) C. pen., respectiv starea

de recidivă postexecutorie.

Inculpatul a criticat aceeași

hotărâre referitor la greșita sa condamnare, susținând că nu se face vinovat de

comiterea faptei imputată, motiv pentru care a solicitat a se dispune

achitarea.

În subsidiar, a solicitat

înlăturarea dispozițiilor art. 61 C. pen.

Tribunalul Galați, prin decizia

penală nr. 1237 din 19 decembrie 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Judecătoria

Galați și inculpatul N.M. și

desființând în parte hotărârea atacată, la încadrarea juridică faptei reținută

în sarcina inculpatului a făcut și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., menținând

pedeapsa aplicată de instanța de fond și a fost înlăturată dispoziția prin

care, conform art. 61 alin. (1), teza a II-a C. pen., s-a revocat liberarea

condiționată, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 349 zile, din

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1477/1995 a

Judecătoriei Galați, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză,

la pedeapsa stabilită aplicându-se și un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

S-a dedus, în continuare, durata

reținerii și arestării preventive a inculpatului.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că din moment ce din fișa de cazier aparținând

inculpatului, rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de

2 ani închisoare, prin sentința penală nr. 1477/1995 a Judecătoriei Galați,

definitivă la data de 27 decembrie 1995, pedeapsă care a fost executată în

parte prin privare de libertate, în perioada 23 februarie 1996, 1 martie 1997,

dată la care inculpatul a fost liberat condiționat cu un rest de 349 zile,

considerat ca executat la data de 12 februarie 1998, deci anterior faptei din

prezenta cauză, situație în care în sarcina acestui inculpat trebuiau reținute

și prevederile art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie.

Urmare a acestei situații, nu mai

erau aplicabile dispozițiile art. 61 C. pen., în sensul că nu se mai putea

dispune revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară

și nici contopirea lui cu pedeapsa aplicată în cauză, motiv pentru care nici

sporul de pedeapsă aplicat nu-și mai avea nici un suport legal.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul N.M., pe care a criticat-o cu privire la

greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, precum și la pedeapsa

aplicată, pe care a considerat-o prea severă, în raport cu datele personale,

care îi sunt favorabile, solicitând reducerea acesteia.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 349/ R din 30 aprilie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat

de inculpat.

În motivarea acestei decizii s-a

arătat că în cauză nu s-a constatat săvârșirea unei erori grave de fapt,

întrucât probele de la dosar confirmă vinovăția inculpatului, motiv pentru care

nu se poate dispune achitarea.

În ce privește pedeapsa aplicată,

s-a arătat că aceasta nu poate fi apreciată ca severă atâta vreme cât a fost

stabilită în apropierea minimului prevăzut de textul de lege încriminator, la care

se adaugă pe lângă pericolul social al faptei și starea de recidivă,

împrejurări care justifică aplicarea unui tratament juridic sancționator mai

aspru, în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Împotriva acestor hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în

temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I, pct. 7 C. proc. pen., a

declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind pronunțate cu încălcarea

legii.

Hotărârile în discuție au fost

criticate cu privire la greșita reținere în sarcina inculpatului a

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. proc. pen., precum și a greșitei aplicări a

dispozițiilor art. 61 C. pen., respectiv a revocării restului de pedeapsă de

349 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioară și contopit cu pedeapsa

aplicată în cauză, dispusă de prima instanță.

Referitor la primul motiv invocat și

anume greșita reținere a stării de recidivă, s-a arătat că în cauză, nu se

putea face aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., întrucât pedeapsa ce a format

primul termen al recidivei a fost săvârșită în timpul minorității, astfel că în

cauză erau aplicabile dispozițiile art. 38 C. pen.

În ce privește cea de a doua

critică, s-a arătat că din moment ce la data săvârșirii faptei din cauza dedusă

judecății, se împlinise termenul, pentru care s-a dispus liberarea

condiționată, pedeapsa fiind considerată executată, aplicarea art. 61 C. pen.

nu-și mai găsea nici o justificare.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta.

la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare,

privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

Din actele aflate la dosar rezultă

că inculpatului N.M., prin sentința penală nr. 1477 din 15 mai 1995 a

Judecătoriei Galați i s-a aplicat măsura educativă a libertății supravegheate,

prevăzută de art. 103 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie (art.

211 alin. (2) C. pen.) și distrugere (art. 217 alin. (1) C. pen.), pentru

ambele cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., fapte comise la data de 19 iulie

1994, dată la care acesta avea vârsta de 14 ani și 6 zile, deci era minor.

Urmare a apelului declarat de

procuror, împotriva acestei hotărâri, Tribunalul Galați, prin decizia penală nr.

1034 din 27 decembrie 1995, a înlăturat măsura educativă aplicată inculpatului

minor N.M. și l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an și 8 luni

închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând să execute

2 ani închisoare.

Decizia instanței de apel a rămas

definitivă la data de 9 februarie 1996, prin nerecurare.

Prin urmare, săvârșind faptele

pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele ce au format primul termen al

recidivei în timpul minorității, instanța de apel nu putea să rețină în sarcina

acestuia, starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.,

din moment ce în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 38 lit. e) C. pen.,

mai sus-menționate.

Urmare a înlăturării dispozițiilor art.

37 lit. b) C. pen., urmează a se constata că nu mai există nici temeiul legal

în baza căruia s-a aplicat sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare, motiv

pentru care urmează a fi înlăturat, astfel încât inculpatul N.M. va executa

numai pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii din

cauza de față.

care inculpatul a fost condamnat prin decizia penală menționată (1034/1995 a

Tribunalului Galați), fiind executată în perioada 23 februarie 1996, 7 martie

1997, prin privare de libertate, când s-a dispus liberarea condiționată, pentru

restul rămas neexecutat de 349 zile, rest care a fost considerat executat la

data de 22 februarie 1998 (și nu 12 februarie cum a reținut instanța), iar

fapta din cauza de față a fost comisă la data de 3 noiembrie 2000, este evident

că revocarea liberării condiționată pentru restul neexecutat nu-și mai avea

nici o justificare.

Față de cele mai sus arătate,

urmează a se constata că recursul în anulare este fondat, a fi admis, a casa

atât decizia instanței de apel cât și a instanței de recurs, însă numai în ce

privește greșita reținere în sarcina inculpatului N.M. a dispozițiilor art. 37 lit.

b) C. pen., dispoziții ce se vor înlătura cu menținerea pedepsei aplicată de

prima instanță și menținute de instanța de apel.

În ce privește cea de a doua critică

și anume greșita revocare a beneficiului liberării condiționate, urmează a se

constata că a fost rezolvată de instanța de apel, în sensul că s-a dispus

înlăturarea dispozițiilor art. 61 C. pen., cât și a sporului de pedeapsă

aplicat de prima instanță, situație în care această susținere este fără obiect.

De asemenea, hotărârea instanței de

fond nu se impune a fi casată și pentru motivul că aceasta nu a reținut în

sarcina inculpatului prevederile art. 37 lit. b) C. pen., această situație

producându-se la instanța de apel.

Ca urmare, a admiterii recursului în

anulare, urmează a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

privind pe inculpatul N.M.

Casează decizia penală nr. 1237 din

19 decembrie 2001 a Tribunalului Galați și decizia penală nr. 349 din 30

aprilie 2002 a Curții de Apel Galați, numai cu referire la greșita reținere a

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., precum și la aplicarea sporului de 6

luni închisoare, pe care le înlătură.

Menține pedeapsa de 6 ani

închisoare, aplicată inculpatului N.M. prin sentința penală nr. 1517 din 5

iunie 2001 a Judecătoriei Galați (menținută de Tribunalul Galați prin decizia

sus-arătată), pe care urmează să o execute.

Deduce din pedeapsa de 6 ani

închisoare, pe care inculpatul N.M. urmează să o execute, reținerea de 24 de

ore din ziua de 4 noiembrie 2000, precum și durata arestării preventive de la 5

noiembrie 2000, până la 6 octombrie 2003.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

octombrie 2003.