ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 598/2004

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 618 din 30 octombrie 2000, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților T.F. și S.A., după cum urmează:

- inculpatul T.F., în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un interval de 5 ani, stabilit ca termen de încercare, punându-se totodată, în vedere inculpatului, prevederile art. 83 și art. 84 C. pen.

- inculpatul S.A., în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpații T.F. și S.A., în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă S.C. T. SA, în cuantum de 1.861.000 dolari S.U.A., contravaloarea în lei, la cursul oficial de schimb, la data punerii în executare a hotărârii, din care 961 dolari S.U.A. reprezentând dobânzi lunare plătite de partea civilă S.C. T. SA, la creditul de bumbac G.S.M. 102, import S.U.A.

Prin sentință a fost menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța nr. 84 din 8 aprilie 1999 a I.G.P. Direcția de cercetări penale, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului T.F.

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia penală nr. 269 din 23 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța de control judiciar a admis apelul, a desființat în parte sentința penală și, pe fond, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru inculpatul S.A. și a majorat cheltuielile judiciare pentru fiecare inculpat, la câte 3.000.000 lei.

În fapt, s-a reținut că în perioada, mai - august 1994, inculpatul T.F. a indus și menținut în eroare reprezentanții S.C. T. SA București cu ocazia încheierii și derulării unui contract de vânzare-cumpărare de fire din bumbac, cauzând un prejudiciu în sumă de 961.452 dolari S.U.A.

Inculpatul S.A., în calitate de reprezentant al firmei W., A.G. ELVEȚIA, a transmis o serie de faxuri prin care, în mod mincinos, afirma că dispusese virarea banilor în contul S.C. T. SA, pentru ca aceasta să reia livrările de fire din bumbac.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații. Recursul Parchetului a fost îndreptat și împotriva hotărârii primei instanțe.

În recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat, hotărârile atacate, pentru greșita aplicare, a dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., în ceea ce privește pe inculpatul T.F. și pentru greșita neaplicare a dispozițiilor art. 117 C. pen., în ceea ce privește pe inculpatul S.A.

Inculpații, nu și-au motivat, la introducere, în scris, recursurile.

Ulterior, după mai multe amânări, pentru efectuarea procedurii de citare, cu străinătatea, pentru inculpatul italian S.A., cu domiciliul în Republica Italiană,intervenind prescripția prevăzută de art. 122 și art. 124 C. pen., acesta a ridicat, în scris excepția prescripției răspunderii penale, solicitând admiterea recursurilor și încetarea răspunderii penale.

În ședința publică de azi, 30 ianuarie 2004, dată la care dosarul a fost în situația, de a se putea judeca recursurile, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, nu și-a mai menținut primul motiv de recurs, înlocuindu-l cu solicitarea încetării procesului penal pornit împotriva inculpaților, datorită intervenirii prescripției speciale, prevăzute de art. 124 C. pen., Parchetul și-a menținut însă, în continuare, motivul de recurs referitor la neluarea măsurii de siguranță a expulzării, prevăzute de art. 117 C. pen.

Inculpatul T.F., prin apărătorul său, a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea, faptele circumscriindu-se unei afaceri comerciale și neîndeplinind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată.

În subsidiar, în ipoteza considerării totuși, a existenței infracțiunii imputate, a solicitat să se constate că fapta fiind comisă sub legea veche, s-a împlinit termenul de prescripție de 7 ani și 6 luni, prevăzut de art. 124 C. pen. și să se înceteze procesul penal, intervenind prescripția răspunderii penale.

Admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției a solicitat, prin apărătorul său, și inculpatul italian S.A. Recurentul s-a opus, însă, admiterii motivului de recurs al Parchetului, privind aplicarea expulzării, susținând că, în condițiile prescripției răspunderii penale, este lipsită de orice fel de temei.

Examinând recursurile declarate, Curtea le consideră întemeiate, după cum se va arăta, în cele ce urmează:

În ce privește recursul Parchetului, este întemeiat, sub aspectul motivului de recurs modificat, în sensul că, în mod corect, a solicitat încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției speciale.

Inculpaților li se impută infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., comisă în perioada mai-august 1994, constând în aceea că au indus și menținut în eroare pe reprezentanții S.C. T. SA București, cu ocazia încheierii și derulării contractului de vânzare-cumpărare de fire de bumbac, cauzându-se un prejudiciu, în sumă de 961.452 dolari S.U.A, aceasta fiind posibil și pentru că în aceeași perioadă, inculpatul S.A., în calitate de reprezentant al firmei W., A.G. ELVEȚIA, a transmis o serie de faxuri, prin care afirma, în mod mincinos, virarea în contul S.C. T. SA, a unor sume de bani, sume nevirate, în realitate.

În raport de pedeapsa maximă de 3 ani închisoare, prevăzută de textul incriminator, la acea dată, termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen., era de 5 ani.

Cum, în speță, au intervenit unele întreruperi ale prescripției, își găsește aplicarea art. 124 C. pen., care arată: „Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă jumătate”.

Or, în speță, termenul de 7 ani și 6 luni (5 ani plus încă jumătate, adică 7 ani și 6 luni) este cu mult depășit, în momentul judecării recursurilor, încât, corect s-a solicitat de parchet, ca de altfel, și de recurenții inculpați, încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului nu este însă, întemeiat din actele dosarului, rezultând că inculpatul S.A. se află de foarte mult timp în Italia, lucru ce a determinat și efectuarea procedurii, cu străinătatea, ceea ce arată, că nu mai există starea de pericol, care să facă necesară, luarea măsurii expulzării.

În ce privește recursului inculpatului T.F., se constată că, primul motiv de recurs, nu este întemeiat. Inducerea în eroare a reprezentanților unei firme, cu ocazia încheierii unui contract ori a derulării lui, păgubind astfel, contractantul cu sute de mii de dolari S.U.A., nu poate constitui numai o afacere comercială, ea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, pentru care, în mod corect, inculpatul a fost trimis în judecată.

În aceste condiții, nu se poate pune problema achitării inculpatului, așa cum solicită apărarea sa.

Cel de-al doilea motiv, formulat de apărarea inculpatului, în subsidiar, este, însă, întemeiat, așa cum s-a demonstrat cu ocazia discutării recursului parchetului.

În ce privește recursul inculpatului S.A. se impune a arăta că este fondat, pentru argumentele invocate cu ocazia discutării recursului parchetului.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească cele 3 recursuri ca fondate și să le admită, ca atare, casând hotărârile atacate, decizia, precum și sentința, numai cu privire la prescripția răspunderii penale a inculpaților T.F. și S.A.

Se va face aplicațiunea dispozițiunilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetându-se procesul penal pornit împotriva inculpaților, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin prescrierea răspunderii penale.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Văzând reglementarea plății onorariilor pentru apărarea din oficiu a inculpaților

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații T.F. și S.A. împotriva deciziei penale nr. 296/ A din 23 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează hotărârea atacată, precum și sentința penală nr. 618 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la prescripția răspunderii penale a inculpaților T.F. și S.A.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin prescrierea răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea asigurată din oficiu, inculpatului S.A., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.