Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2004
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2652/2004

HOTĂRÂRE
01.04.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2652/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2715 din 19 septembrie 2003, Judecătoria Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâta M.E. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în orașul Suceava, este alcătuit din 2 apartamente și că fiecare parte din proces are drept de proprietate asupra unuia din cele două apartamente. Reține instanța, că reclamanta, invocând necesitatea unor reparații urgente, solicită accesul în proprietatea pârâtei, prin singura cale de acces la pod, aflată în partea de imobil deținută de aceasta, dar nu s-a făcut dovada că ordonanța președințială s-a formulat pentru prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara altfel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care susține că prin ordonanță a cerut să-i fie permis accesul în podul imobilului și nu în proprietatea pârâtei. Arată recurenta că, întrucât asupra podului ambele părți au drept de proprietate, prin acțiune a cerut să i se permită să creeze o cale de acces la pod și să fie obligată pârâta să ridice bunurile amplasate în partea de pod proprietatea reclamantei, pentru a putea efectua reparațiile. Mai arată recurenta, că reparațiile se impun a fi realizate în regim de urgență, deoarece imobilul se degradează datorită ploilor, împrejurări dovedite cu nota de constatare, datată 4 septembrie 2003, întocmită de expert, și fotografiile anexate la cererea de recurs.

Recursul, care a fost admis în principiu prin încheierea dată în camera de consiliu, la 12 februarie 2004, este întemeiat. Greșit s-a reținut prin hotărârea recurată că nu sunt întrunite condițiile specifice ordonanței președințiale, deoarece nu ar exista pericolul unei pagube iminente. Prin acțiunea înregistrată la instanță, la data de 28 august 2003, întemeiată pe art. 581 C. proc. civ., reclamanta a cerut ca pârâta să fie obligată să-i permită accesul în podul imobilului, pentru a face reparațiile urgente, precizând că formularea cererii se datorează existenței unei singure căi de acces la pod, aflată în partea de imobil proprietatea reclamantei, iar cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că fiecare parte are în proprietate câte un apartament și că podul este comun.

De asemenea, reclamanta a făcut dovada susținerii că se impun reparații urgente pentru a împiedica producerea unui prejudiciu. Aceasta a depus la dosar o notă de constatare, întocmită de expert, în care este consemnat faptul că datorită ploilor, timpanul podului, construit din placaj și scândură, este complet degradat, ceea ce facilitează pătrunderea apei, prin tavanul de rigips, în locuința reclamantei. În nota de constatare există precizarea că se impun reparații de urgență la timpanul podului, pentru a preveni unele cheltuieli suplimentare, datorate distrugerii locuinței reclamantei. De altfel, și pârâta, la interogatoriul ce i s-a luat la termenul din 19 septembrie 2002, a recunoscut că se impun reparații la imobil, dar a susținut că nu-i permite reclamantei accesul la pod, prin singura cale de acces aflată în partea de imobil proprietatea sa, întrucât reparațiile ar putea fi executate și prin exterior.

În nota de constatare nu există mențiuni privitoare la bunurile depozitate în podul casei și la faptul că datorită depozitării unor bunuri de către pârâtă nu s-ar putea executa lucrările de consolidare și izolare. Prin urmare, se constată că, în cauză, s-a dovedit că se impun reparații la imobil în regim de urgență, pentru că în starea actuală a bunului apa din ploi și zăpezi pătrunde în apartamentul reclamantei. Or, infiltrarea prin tavan a apei, cu consecința degradării locuinței reclamantei, constituie un caz urgent, care îndreptățește pe proprietară să ceară pe cale de ordonanță președințială să fie obligată pârâta să-i permită accesul în podul imobilului pentru efectuarea reparațiilor. Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., se va admite recursul, se va modifica în tot hotărârea recurată, va fi admisă acțiunea și va fi obligată pârâta să-i permită reclamantei accesul în podul casei, pentru efectuarea reparațiilor.

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva sentinței civile nr. 2715 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Suceava, pe care o modifică în tot și drept consecință: Admite acțiunea formulată de reclamanta A.V. în contradictoriu cu pârâta M.E. pe care o obligă să permită reclamantei accesul în podul imobilului situat în municipiul Suceava pentru reparații urgente. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3771/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 iunie 2001, reclamanta SC P.C. SA Suceava, a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
ÎCCJ 2005-04-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2758/2005
în condițiile în care și-a înstrăinat proprietatea la data de 13 august 2003. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 526 din 26 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul reținând, în esență, că este lipsit de relevanță faptul că pârâtu
ÎCCJ 2005-05-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4330/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanta V.E. a formulat în contradictoriu cu Municipiul Suceava, Comi
ÎCCJ 2003-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2301/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC V. SA Suceava l-a chemat în judecată pe pârâtul B.I., pentru ca, pe cale de ordonanță președințială, acesta să fie obligat să elibereze spaț
ÎCCJ 2005-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8781/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 542 din 8 iunie 2004 a Tribunalului Suceava a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de W.H. împotriva dispoziției nr. 21
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă