ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1245/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin adresa de răspuns nr. VIII/1/MV/8836 din 11 august 2003, Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României a comunicat Băncii Comerciale C. SA, avizul său negativ privind ocuparea de către P.M., a funcției de director al sucursalei B. București, a acestei bănci. Împotriva măsurii dispuse de Direcția de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României, P.M. a formulat contestație, solicitând revocarea măsurii dispuse și avizarea favorabilă a numirii sale în funcția de director al sucursalei B. a Băncii Comerciale C. SA. Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, prin hotărârea nr. 40 din 6 octombrie 2003, a respins contestația, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul P.M. a declarat recurs, în temeiul art. 83 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, modificată, solicitând anularea hotărârii și, în consecință, anularea măsurii dispuse de Direcția de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României.

Prin motivele de recurs, recurentul a arătat următoarele: - Banca Națională a României a reținut că pentru numirea sa în funcția de director al sucursalei B. București a Băncii Comerciale C. SA, nu este îndeplinită cerința privind reputația persoanei în cauză, prevăzută la art. 22 din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naționale a României, fără să țină seama de unele aspecte care prezintă relevanță în cazul său, după cum urmează: prin hotărârea din 26 august 1997, a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, a fost numit vicepreședinte al Băncii C. SA, această numire fiind aprobată de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, în ședința din 12 septembrie 1997; la o lună după aprobarea numirii sale ca vicepreședinte, F.P.S.

a introdus cerere de deschidere a procedurii falimentului împotriva Băncii C. SA, iar din data de 18 martie 2003, această bancă se află în procedură de faliment, fiind numit lichidator judiciar SC P.C.

SRL; în legătură cu activitatea desfășurată la Banca C. SA, nu a suferit nici o sancțiune și nici nu figurează ca inculpat în vreo cauză penală; - Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, în mod greșit, a stabilit că, el, contestatorul se află în situația prevăzută la art. 22, lit. e) din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naționale a României, privind autorizarea băncilor, conform cărora la evaluarea unei persoane, pentru numirea într-o funcție de conducere la o unitate bancară, se vor lua în considerare și circumstanțe sau informații legate de calitatea persoanei respective, de acționar, conducător, administrator la entități care au fost supuse vreunei sancțiuni dispuse de o autoritate din România ori această autoritate le-a refuzat sau retras autorizația în domeniul financiar-bancar.

În acest sens, recurentul a arătat că: începând cu data de 29 iunie 1998, Banca C. SA s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară; toți administratorii judiciari numiți au avut atribuții de conducere în tot a activității băncii; exercitarea de către el a atribuțiilor de administrator a încetat la data de 19 ianuarie 1999, o dată cu numirea primului administrator judiciar, iar după această dată a exercitat, în calitate de vicepreședinte, atribuții de execuție, conform fișei postului; pe durata mandatului său, activitatea de creditare a băncii nu a existat din cauza menținerii crizei de lichiditate și a imposibilității de a atrage resurse, singurele activități legate de operațiunile de creditare fiind cele de recuperare a creditelor deja acordate; retragerea, în luna iunie 2000, a autorizației de funcționare, s-a făcut în condițiile administrării judiciare, pe baza evoluției neperformante a creditelor acordate înainte de 1 septembrie 1997; în adoptarea măsurii de respingere a contestației, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a reținut implicarea sa directă în activitatea de creditare, în perioada ianuarie 1996 – august 1997, când a deținut funcția de director la sucursala municipiului București, deși, la nivelul acestei sucursale nu a funcționat niciodată un compartiment de credite,

activitatea de creditare fiind organizată numai la nivelul centralei Băncii C. SA. Intimata Banca Națională a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând următoarele: - susținerile recurentului, în opinia căruia Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a aplicat greșit prevederile art. 22 alin. (1) lit. e) din Normele nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor, sunt neîntemeiate, întrucât în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, contestatorul a deținut funcția de vicepreședinte la Banca C. SA, căreia i-a fost retrasă autorizația în domeniul financiar-bancar.

Pârâta a susținut că, potrivit reglementării acestor norme, evaluarea unei persoane se face în fiecare caz, luându-se în considerare circumstanțe și informații legate de activitatea, experiența și reputația persoanei în cauză, precum și orice alte situații relevante, cum ar fi refuzul sau retragerea de către o autoritate a autorizației în dosarul financiar-bancar, a unei entități în conducerea sau administrarea căreia persoana respectivă a exercitat responsabilități.

În acest sens, intimata a mai arătat că: potrivit prevederilor art. 24 din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naționale a României, la evaluarea persoanelor propuse în calitatea de administrator, se vor avea în vedere criteriile prevăzute la art. 22, alin. (1) și art. 23, pentru conducătorii unei bănci; în perioada în care Băncii C. SA i-a fost retrasă autorizația de funcționare, contestatorul a deținut funcția de vicepreședinte a acestei bănci, iar în calitatea sa de membru al consiliului de administrație, a luat parte la deciziile care au contribuit la deteriorarea poziției financiare a acesteia, neprezentând relevanță faptul că nu a coordonat în mod direct activitatea direcției de creditare, ale cărei rezultate au condus la sancționarea băncii; - în perioada ianuarie 1996 – septembrie 1997, contestatorul a deținut funcția de director la sucursala municipiului București a Băncii C. SA, fiind implicat, în mod direct, în activitatea de creditare al cărui mod de desfășurare a reprezentat motivul principal al retragerii autorizației de funcționare a Băncii C. SA; - avizul negativ pentru ocuparea funcției de director al sucursalei B. București a Băncii Comerciale C. SA, a avut în vedere și dispozițiile art. 25 din Legea bancară nr. 58/1998, referitoare la asigurarea unui sistem bancar viabil, care presupune menținerea încrederii depunătorilor, creditorilor și a celorlalți pe piață,

precum și evitarea unui risc operațional care ar putea avea efecte negative asupra desfășurării în bune condiții a activității băncii; - susținerile contestatorului, potrivit căruia din anul 1999, până în anul 2003, conducerea Băncii C. SA a aparținut administratorilor judiciari, sunt neîntemeiate, întrucât, chiar dacă în procesul de reorganizare judiciară a acestei bănci, judecătorul sindic a dispus această măsură, din comunicările băncii către Banca Națională a României și din fișa postului de vicepreședinte al băncii, rezultă că funcția respectivă a fost exercitată până la data de 18 martie 2003, când banca a intrat în faliment și a fost desemnat ca lichidator judiciar, SC P.C. SRL. Examinând atât actul administrativ atacat, cât și toate actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 19 din Normele Băncii Naționale a României nr. 3/1999, privind modificările în situația băncilor (republicate), persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar al unei bănci, trebuie să aibă o bună reputație, evaluarea calității acestor persoane urmând a se face pe baza criteriilor specifice prevăzute pentru administratorii băncilor și cu respectarea cerințelor cuprinse în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Națională a României.

În reglementarea art. 22 alin. (1) lit. e) din Normele Băncii Naționale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor (republicate), deosebit de îndeplinirea condițiilor de calificare și experiență profesională prevăzute de lege, evaluarea unei persoane se va face în fiecare caz, luându-se în considerare circumstanțe și informații legate de activitatea, experiența și reputația persoanei în cauză, precum și orice alte situații relevante, cum ar fi refuzul sau retragerea de către o autoritate, a autorizației în domeniul financiar-bancar a unei entități, în conducerea sau administrarea căreia persoana respectivă a exercitat responsabilități. Prin adresa de răspuns nr. VIII/1/MV/8836 din 11 august 2003, Direcția de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României a comunicat Băncii Comerciale C. SA că P.M.

nu poate ocupa funcția de director al sucursalei B. București a Băncii Comerciale C. SA, întrucât acesta, în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, a deținut funcția de vicepreședinte executiv în cadrul Băncii C. SA și în calitatea sa de membru al consiliului de administrație, a contribuit la deteriorarea poziției financiare a băncii, fapt ce a dus la retragerea autorizației de funcționare a acesteia, pentru modul inadecvat în care s-a acționat în domeniul creditării, al clasificării și constituirii provizioanelor specifice de risc, precum și în domeniul limitării creșterii volumului creditelor neperformante și al dobânzilor neîncasate. Potrivit datelor cuprinse în curriculum vitae al contestatorului P.M.

și precizărilor din adresa de răspuns nr. 2452 din 30 septembrie 2003 a Băncii C. SA, către Banca Națională a României, în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, contestatorul P.M. a deținut funcția de vicepreședinte al Băncii C. Faptul că deteriorarea poziției financiare a Băncii C. SA a început, conform celor susținute de recurent, înainte de desemnarea acestuia, ca vicepreședinte executiv, iar desemnarea primului administrator judiciar, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Legea nr. 64/1995, s-a făcut în luna ianuarie 1999, nu poate duce la concluzia că recurentul nu a mai avut nici un rol în activitatea de conducere a acestei bănci.

Recurentul a deținut funcția de vicepreședinte al Băncii C. SA, în perioada în care acestei bănci i-a fost retrasă autorizația de funcționare, semnând raportările prudențiale ale băncii, iar în calitatea sa de membru al consiliului de administrație, recurentul a luat parte la decizii care nu au contribuit la redresarea poziției financiare a băncii. Pentru menținerea încrederii depunătorilor, creditorilor și a celorlalți operatori pe piață și pentru evitarea apariției unui risc reputațional care ar putea avea efecte negative asupra activității Băncii Comerciale C. SA, în mod corect, Direcția de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României a avizat negativ ocuparea de către recurentul-contestator P.M., a funcției de director al sucursalei B. București a Băncii Comerciale C. SA.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de P.M. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.M. împotriva hotărârii nr. 40 din 6 octombrie 2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2004.