ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1245/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin adresa de răspuns nr. VIII/1/MV/8836

din 11 august 2003, Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a

României a comunicat Băncii Comerciale C. SA, avizul său negativ privind

ocuparea de către P.M., a funcției de director al sucursalei B. București, a

acestei bănci.

Împotriva măsurii dispuse de

Direcția de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României, P.M. a

formulat contestație, solicitând revocarea măsurii dispuse și avizarea

favorabilă a numirii sale în funcția de director al sucursalei B. a Băncii

Comerciale C. SA.

Consiliul de Administrație al Băncii

Naționale a României, prin hotărârea nr. 40 din 6 octombrie 2003, a respins

contestația, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri,

contestatorul P.M. a declarat recurs, în temeiul art. 83 alin. (2) din Legea

bancară nr. 58/1998, modificată, solicitând anularea hotărârii și, în

consecință, anularea măsurii dispuse de Direcția de Supraveghere din cadrul

Băncii Naționale a României.

Prin motivele de recurs, recurentul

a arătat următoarele:

- Banca Națională a României a

reținut că pentru numirea sa în funcția de director al sucursalei B. București

a Băncii Comerciale C. SA, nu este îndeplinită cerința privind reputația

persoanei în cauză, prevăzută la art. 22 din Normele nr. 2/1999, ale Băncii

Naționale a României, fără să țină seama de unele aspecte care prezintă

relevanță în cazul său, după cum urmează: prin hotărârea din 26 august 1997, a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, a fost numit vicepreședinte al Băncii C. SA,

această numire fiind aprobată de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale

a României, în ședința din 12 septembrie 1997; la o lună după aprobarea numirii

sale ca vicepreședinte, F.P.S. a introdus cerere de deschidere a procedurii

falimentului împotriva Băncii C. SA, iar din data de 18 martie 2003, această

bancă se află în procedură de faliment, fiind numit lichidator judiciar SC P.C.

SRL; în legătură cu activitatea desfășurată la Banca C. SA, nu a suferit nici o sancțiune și nici nu figurează ca inculpat în vreo cauză

penală;

- Consiliul de Administrație al

Băncii Naționale a României, în mod greșit, a stabilit că, el, contestatorul se

află în situația prevăzută la art. 22, lit. e) din Normele nr. 2/1999, ale

Băncii Naționale a României, privind autorizarea băncilor, conform cărora la

evaluarea unei persoane, pentru numirea într-o funcție de conducere la o

unitate bancară, se vor lua în considerare și circumstanțe sau informații

legate de calitatea persoanei respective, de acționar, conducător,

administrator la entități care au fost supuse vreunei sancțiuni dispuse de o

autoritate din România ori această autoritate le-a refuzat sau retras

autorizația în domeniul financiar-bancar. În acest sens, recurentul a arătat

că: începând cu data de 29 iunie 1998, Banca C. SA s-a aflat în procedura de

reorganizare judiciară; toți administratorii judiciari numiți au avut atribuții

de conducere în tot a activității băncii; exercitarea de către el a

atribuțiilor de administrator a încetat la data de 19 ianuarie 1999, o dată cu

numirea primului administrator judiciar, iar după această dată a exercitat, în

calitate de vicepreședinte, atribuții de execuție, conform fișei postului; pe

durata mandatului său, activitatea de creditare a băncii nu a existat din cauza

menținerii crizei de lichiditate și a imposibilității de a atrage resurse,

singurele activități legate de operațiunile de creditare fiind cele de

recuperare a creditelor deja acordate; retragerea, în luna iunie 2000, a autorizației de funcționare, s-a făcut în condițiile administrării judiciare, pe baza

evoluției neperformante a creditelor acordate înainte de 1 septembrie 1997; în

adoptarea măsurii de respingere a contestației, Consiliul de Administrație al

Băncii Naționale a României a reținut implicarea sa directă în activitatea de

creditare, în perioada ianuarie 1996 – august 1997, când a deținut funcția de

director la sucursala municipiului București, deși, la nivelul acestei

sucursale nu a funcționat niciodată un compartiment de credite, activitatea de

creditare fiind organizată numai la nivelul centralei Băncii C. SA.

Intimata Banca Națională a României

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, arătând următoarele:

- susținerile recurentului, în

opinia căruia Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a

aplicat greșit prevederile art. 22 alin. (1) lit. e) din Normele nr. 2/1999,

privind autorizarea băncilor, sunt neîntemeiate, întrucât în perioada

septembrie 1997 – aprilie 2003, contestatorul a deținut funcția de vicepreședinte

la Banca C. SA, căreia i-a fost retrasă autorizația în domeniul

financiar-bancar. Pârâta a susținut că, potrivit reglementării acestor norme,

evaluarea unei persoane se face în fiecare caz, luându-se în considerare

circumstanțe și informații legate de activitatea, experiența și reputația

persoanei în cauză, precum și orice alte situații relevante, cum ar fi refuzul sau

retragerea de către o autoritate a autorizației în dosarul financiar-bancar, a

unei entități în conducerea sau administrarea căreia persoana respectivă a

exercitat responsabilități. În acest sens, intimata a mai arătat că: potrivit

prevederilor art. 24 din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naționale a României,

la evaluarea persoanelor propuse în calitatea de administrator, se vor avea în

vedere criteriile prevăzute la art. 22, alin. (1) și art. 23, pentru

conducătorii unei bănci; în perioada în care Băncii C. SA i-a fost retrasă

autorizația de funcționare, contestatorul a deținut funcția de vicepreședinte a

acestei bănci, iar în calitatea sa de membru al consiliului de administrație, a

luat parte la deciziile care au contribuit la deteriorarea poziției financiare

a acesteia, neprezentând relevanță faptul că nu a coordonat în mod direct

activitatea direcției de creditare, ale cărei rezultate au condus la

sancționarea băncii;

- în perioada ianuarie 1996 –

septembrie 1997, contestatorul a deținut funcția de director la sucursala municipiului

București a Băncii C. SA, fiind implicat, în mod direct, în activitatea de

creditare al cărui mod de desfășurare a reprezentat motivul principal al

retragerii autorizației de funcționare a Băncii C. SA;

- avizul negativ pentru ocuparea

funcției de director al sucursalei B. București a Băncii Comerciale C. SA, a

avut în vedere și dispozițiile art. 25 din Legea bancară nr. 58/1998,

referitoare la asigurarea unui sistem bancar viabil, care presupune menținerea

încrederii depunătorilor, creditorilor și a celorlalți pe piață, precum și

evitarea unui risc operațional care ar putea avea efecte negative asupra

desfășurării în bune condiții a activității băncii;

- susținerile contestatorului,

potrivit căruia din anul 1999, până în anul 2003, conducerea Băncii C. SA a

aparținut administratorilor judiciari, sunt neîntemeiate, întrucât, chiar dacă în

procesul de reorganizare judiciară a acestei bănci, judecătorul sindic a dispus

această măsură, din comunicările băncii către Banca Națională a României și din

fișa postului de vicepreședinte al băncii, rezultă că funcția respectivă a fost

exercitată până la data de 18 martie 2003, când banca a intrat în faliment și a

fost desemnat ca lichidator judiciar, SC P.C. SRL.

Examinând atât actul administrativ

atacat, cât și toate actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile

legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 19 din Normele Băncii

Naționale a României nr. 3/1999, privind modificările în situația băncilor

(republicate), persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar

al unei bănci, trebuie să aibă o bună reputație, evaluarea calității acestor

persoane urmând a se face pe baza criteriilor specifice prevăzute pentru

administratorii băncilor și cu respectarea cerințelor cuprinse în Normele

privind autorizarea băncilor, emise de Banca Națională a României.

În reglementarea art. 22 alin. (1) lit.

e) din Normele Băncii Naționale a României nr. 2/1999, privind autorizarea

băncilor (republicate), deosebit de îndeplinirea condițiilor de calificare și

experiență profesională prevăzute de lege, evaluarea unei persoane se va face

în fiecare caz, luându-se în considerare circumstanțe și informații legate de

activitatea, experiența și reputația persoanei în cauză, precum și orice alte

situații relevante, cum ar fi refuzul sau retragerea de către o autoritate, a

autorizației în domeniul financiar-bancar a unei entități, în conducerea sau

administrarea căreia persoana respectivă a exercitat responsabilități.

Prin adresa de răspuns nr. VIII/1/MV/8836

din 11 august 2003, Direcția de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a

României a comunicat Băncii Comerciale C. SA că P.M. nu poate ocupa funcția de

director al sucursalei B. București a Băncii Comerciale C. SA, întrucât acesta,

în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, a deținut funcția de vicepreședinte

executiv în cadrul Băncii C. SA și în calitatea sa de membru al consiliului de

administrație, a contribuit la deteriorarea poziției financiare a băncii, fapt

ce a dus la retragerea autorizației de funcționare a acesteia, pentru modul inadecvat

în care s-a acționat în domeniul creditării, al clasificării și constituirii

provizioanelor specifice de risc, precum și în domeniul limitării creșterii

volumului creditelor neperformante și al dobânzilor neîncasate.

Potrivit datelor cuprinse în

curriculum vitae al contestatorului P.M. și precizărilor din adresa de răspuns nr.

2452 din 30 septembrie 2003 a Băncii C. SA, către Banca Națională a României,

în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, contestatorul P.M. a deținut funcția

de vicepreședinte al Băncii C.

Faptul că deteriorarea poziției

financiare a Băncii C. SA a început, conform celor susținute de recurent,

înainte de desemnarea acestuia, ca vicepreședinte executiv, iar desemnarea

primului administrator judiciar, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de

Legea nr. 64/1995, s-a făcut în luna ianuarie 1999, nu poate duce la concluzia

că recurentul nu a mai avut nici un rol în activitatea de conducere a acestei

bănci.

Recurentul a deținut funcția de

vicepreședinte al Băncii C. SA, în perioada în care acestei bănci i-a fost

retrasă autorizația de funcționare, semnând raportările prudențiale ale băncii,

iar în calitatea sa de membru al consiliului de administrație, recurentul a

luat parte la decizii care nu au contribuit la redresarea poziției financiare a

băncii.

Pentru menținerea încrederii

depunătorilor, creditorilor și a celorlalți operatori pe piață și pentru

evitarea apariției unui risc reputațional care ar putea avea efecte negative

asupra activității Băncii Comerciale C. SA, în mod corect, Direcția de

Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României a avizat negativ ocuparea

de către recurentul-contestator P.M., a funcției de director al sucursalei B.

București a Băncii Comerciale C. SA.

Pentru considerentele arătate, recursul

declarat de P.M. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.M.

împotriva hotărârii nr. 40 din 6 octombrie 2003, a Consiliului de Administrație

al Băncii Naționale a României, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie 2004.