ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3140/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 260/LC din

16 martie 2000, Tribunalul Bihor, Oradea, a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei SC P.I. SRL Craiova împotriva pârâtei SC M.A. SA Oradea, pentru

litigiu comercial.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta a susținut că a trimis, prin delegatul său, la

pârâtă cantitatea de 1.226 kg. spumă poliuretanică cu factura nr. 793847 din 24

februarie 1997, în valoare de 28.210.260 lei, iar prin factura nr. 793833 din

aceeași dată, a facturat suma de 540.000 lei, cheltuieli de transport.

S-a mai reținut faptul că factura nr.

793847, emisă de către reclamantă, nu este opozabilă pârâtei, deoarece, la

rubrica semnătura de primire, aceasta nu poartă nici o semnătură a vreunui

salariat al pârâtei sau ștampila societății și, chiar mai mult, reclamanta nu a

putut face dovada că a întocmit un act de expediție a mărfii, prin care să

poată dovedi că marfa a ajuns la pârâtă.

Prin adresa nr. 5181 din 8 decembrie

1998, pârâta a înștiințat-o pe reclamantă că marfa nu a intrat în gestiunea sa,

solicitând acesteia să-i comunice avizul de însoțire a mărfii, însă reclamanta

nu s-a conformat.

Nemulțumită de această soluție,

reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și,

în fond, admiterea actului, susținând că:

- Admiterea acțiunii se justifică,

în opinia apelantei, cu aceea că pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor

cu nr. 0793833 din 24 februarie 1997 și nr. 0793847 din 26 februarie 1997, în

sumă de 31.750.260 lei și, ca urmare a devalorizării monedei naționale, în

prezent, această sumă a atins cifra de 108.712.889 lei.

- Nelegalitatea sentinței apelate

constă în respingerea nejustificată a probei cu registrul de poartă a

societății intimate, unde se află evidențiată cantitatea de marfă intrată,

precum și numărul de înmatriculare al autovehicolului care a transportat marfa,

datele de identificare a conducătorului auto care a avut și calitatea de

delegat.

- În dovedirea motivelor de apel,

apelanta arată că a depus, la dosarul cauzei, declarația conducătorului auto,

precum și adresa nr. 287/1999, emisă de către apelantă, prin care îi solicita

acesteia să-i răspundă dacă cele două facturi din litigiu au fost înregistrate

în registrul de poartă, deoarece există indicii în acest sens, constatate în

urma deplasării contabilei apelantei la societatea pârâtă.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

nr. 320 din 19 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, deoarece

reclamanta nu a făcut dovada expedierii mărfii, facturile din litigiu nu au

fost acceptate la plată de pârâtă, iar cu privire la respingerea probei cu

registrul de intrări și ieșiri de la poarta societății a fost apreciată, de

asemenea, ca nefondată, întrucât instanța de apel a apreciat că avizul depus la

dosar poartă o ștampilă indescifrabilă, din care nu rezultă dacă aparține

pârâtei și nu există nici o semnătură a reprezentanților cumpărătorului.

În contra celei din urmă hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând soluția pronunțată în apel pentru

nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului.

În soluționarea recursului,

recurenta a susținut, în esență, că:

- greșit au reținut instanțele că

pârâta ar fi primit corespondența cu ea, adresa nr. 5181 din 8 decembrie 1998,

și i s-ar fi solicitat să comunice avizul de expediție, când, în realitate,

pârâta a solicitat amânarea la plată a celor două facturi, urmând ca, la

sfârșitul anului 1998, să se facă o plată în compensare, cu piese de mobilier

(pentru facturile restante nr. 793847 și nr. 793833 din 24 februarie 1997).

- greșit i-a fost respinsă acțiunea, întrucât pârâta

recunoaște că autovehiculul cu marfă a fost înregistrat la poarta societății SC

M.A. SA Oradea, conform concluziilor pârâtei aflate la dosarul de fond, iar

avizul de însoțire a mărfii poartă ștampila pârâtei cu inscripție, M.T. 6; de

altfel, chiar pârâta recunoaște existența mărfii.

În consecință, recurenta a solicitat

admiterea recursului și, în fond, admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtei la

plata sumei de 82.149.624 lei, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea avizului de însoțire

a mărfii nr. 0113197 din 24 februarie 1997, precum și prin verificarea de

scripte, Curtea constată că avizul de expediție poartă ștampila societății

pârâte, M.T. 6, ceea ce înseamnă că marfa a fost predată societății pârâte la

magazia tehnică, transport efectuat de C.C. (de altfel, acest lucru rezultă și

din facturile în litigiu, aflate în original la dosarul de apel) acesta din

urmă având calitatea de delegat, ocazie cu care au fost înmânate și facturile nr.

0793833 și 0793847 din 24 februarie 1997, odată cu recepția mărfii (cantitatea

de 1.226 kg. spume poliuretanice flexibile).

În consecință, Curtea constată că

greșit instanțele, în baza actelor depuse de reclamantă, nu au apreciat că

reclamanta face dovada pretențiilor sale, în sensul că eronat nu a fost luat în

considerație avizul de însoțire a mărfii și celelalte înscrisuri, din care,

printr-o examinare atentă a acestora, rezultă, fără echivoc, dovezile

pretențiilor pretinse de reclamantă.

Așa fiind Curtea, va admite

recursul, modifică decizia atacată, admite și apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței tribunalului, pe care o schimbă în tot, în sensul că obligă

pârâta la plata sumei de 82.149.624 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Admite recursul formulat de

reclamanta, SC P.I. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 320/COM din 19 iunie

2001 a Curții de Apel Oradea, pe care o modifică, admite apelul formulat de

aceeași parte, împotriva sentinței civile nr. 260/LC din 16 martie 2000 a

Tribunalului Bihor, pe care o schimbă în tot și obligă pârâta la plata sumei de

82.149.624 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 iunie 2003.