ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 824/2003

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2002, reclamanta S.I. a chemat în judecată pe pârâta S.C.C.A. T. Arad pentru a fi obligată pârâta la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Arad, str. Andrei Saguna (fostă Dimitrov) înscris în cartea funciară la nr. 8092 Arad nr. top. 7053/740/0 constând din casă și teren aferent în suprafață de 493 stânjeni, respectiv 1774 mp. Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 73 din 18 februarie 2002, a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate. Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că restituirile prin echivalent bănesc sunt de competența prefecturii și că ele se supun unei proceduri administrative obligatorie prealabile care nu a fost parcursă de reclamantă.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 72 din 14 mai 2002 a calificat cererea de recurs formulată de reclamantă drept apel și a respins-o ca neîntemeiată. S-a reținut în motivarea deciziei că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică față de notificarea transmisă pârâtei prin care s-a solicitat restituirea prin echivalent bănesc și care intră sub incidența art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001, soluționarea unei asemenea cereri fiind de competența prefecturii pe a cărei rază teritorială se află imobilul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001 pentru că imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950.

Alin. (4) al art. 20 trebuie interpretat ca fiind o normă derogatorie de la regula înscrisă în art. 36 din aceeași lege. Recurenta și-a manifestat nelămurirea față de norma legală care prevede competența unității deținătoare pentru restituirea în natură, dar nu și pentru o cerere de restituire prin echivalent de vreme ce consecința pentru ambele situații este identică, diminuarea patrimoniului unității deținătoare cu bunul respectiv de care va fi lipsită fie în natură fie prin echivalent. Recursul este neîntemeiat urmând a fi respins. Reclamanta în notificarea trimisă prin intermediul Biroului Executori Judecătorești de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat, de la S.C.C.A. T. Arad, măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Arad str. Andrei Saguna.

A motivat cererea pe împrejurarea că imobilul (teren și casă a intrat în proprietatea statului, casa fiind în prezent demolată. A precizat că optează pentru despăgubiri bănești pentru imobil. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1980 în vigoare la momentul introducerii acțiunii în cap. 5, măsuri reparatorii prin echivalent, reglementează procedura de urmat în această situație. Astfel art. 36 prevede expresis verbis că despăgubirile bănești se acordă conform prevederilor din prezentul capitol. Ca urmare indiferent că în cuprinsul legii, în alte articole se face vorbire de despăgubirile bănești procedura de urmat pentru dobândirea acestora este numai cea prevăzută în cap. 5 conform regulilor cuprinse în cele cinci articole ale acestui capitol.

Procedura de urmat este cea arătată la art. 36 alin. (2) „notificările prin care persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești sau optează pentru despăgubiri bănești, cum este cazul reclamantei, se adresează prefecturii în a cărei rază se află sau s-a aflat imobilul preluat abuziv în termenul și condițiile prevăzute de art. 21”. Excepția prevăzută de art. 20 alin. (4) este nu de la regulile înscrise în cap. 5 procedura de restituire prin echivalent ci de la regula cuprinsă în alin. (1) și (2) de art. 20 după cum precizează chiar textul în discuție. Ca urmare pentru situația prevăzută în art. 20 alin. (4) procedura este cea din art. 36 – art. 40 ale legii. În mod temeinic s-a respins acțiunea ca fiind greșit îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cât privește aprecierea inclusă în motivele de recurs referitoare la greșita reglementare, diferențiată, a modului de recuperare după natura cererii, în natură sau prin echivalent, ea este de fapt un comentariu la reglementările legale în vigoare și nu se poate reține ca motiv legal de recurs. Pentru aceste considerente arătate urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva deciziei 74 din 14 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.