ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 480/2003

R  O  M    N  I  A

S-a luat

în examinare recursul

declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.242/A din 17

septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

S-a

prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.L.,

apărător desemnat din oficiu.

Au

lipsit: intimata parte vătămată B.A. și reprezentantul său legal  P.C.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea

inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.a din Codul

de procedură penală, deoarece fapta nu există.

În

subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere starea de sănătate

precară a inculpatului și vârsta lui înaintată.

Procurorul

a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.

Inculpatul, în ultimul

cuvânt, a solicitat admiterea recursului și în principal, trimiterea dosarului

la prima instanță pentru completarea materialului probator, având în vedere că

a fost bătut de organele de urmărire penală pentru a recunoaște fapta pe care

nu a comis-o, iar la expertiza medico-legală efectuată părții vătămate, nu s-a

constatat contaminarea acesteia cu boala venerică de care suferă acesta,

dovedindu-se astfel nevinovăția lui.

În

subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.305

din 20 iunie 2002, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul B.N. la 12 ani

închisoare pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.3 din Codul

penal.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în după amiaza zilei

de 28 februarie 2002, inculpatul B.N., a constrâns-o prin violență și

amenințări pe minora B.A., în vârstă de 13 ani, să întrețină cu el raporturi

sexuale.

Prin

decizia penală nr.242 din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva

deciziei instanței de apel inculpatul a declarat recurs, susținând că a fost

condamnat nejustificat pentru infracțiunea de viol, deoarece nu a comis fapta

reținută în sarcina sa, iar în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei, ținând

seama de circumstanțele sale personale.

Recursul

nu este fondat.

Din

probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 28 februarie 2002, în jurul

orei 17, minora B.A. a sunat la ușa vecinului său, inculpatul B.N.,

interesându-se dacă nu este în vizită la el o altă vecină, C. Inculpatul i-a

răspuns că persoana căutată nu este la el și a trimis-o pe minoră să-i cumpere

țigări. Minora a acceptat și la întoarcere a fost oprită cu forța de către

inculpat în locuința acestuia, după care, prin violențe și amenințări a fost

constrânsă să întrețină cu el raporturi sexuale.

Fapta

este dovedită cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, cu actele

medico-legale și declarațiile martorilor.

Astfel,

din actele de constatare medico-legală rezultă că la examenul medico-legal

efectuat la data de 1 martie 2002 – a doua zi după comiterea violului – partea

vătămată a prezentat în secreția vaginală spermatozoizi proveniți de la un

individ secretor de grup A sau AB, respectiv, din categoria din care face parte

inculpatul. Același tip de spermatozoizi  s-au constatat pe prosopul ridicat

din locuința inculpatului B.N. în ziua de 1 martie 2002, prosop despre care

inculpatul a afirmat, de față cu martora E.C., că i l-a dat părții vătămate să

se șteargă, după consumarea actului sexual.

Partea

vătămată a relatat desfășurarea faptelor, mamei sale, P.D. și bunicii sale, M.A.,

în prezența martorei T.M., susținând că a încercat să alerteze vecinii prin

bătăi în peretele locuinței inculpatului. Martora M.M. a confirmat relatările

minorei, arătând însă că nu a înțeles semnificația reală a zgomotelor produse

în locuința inculpatului și a crezut că acesta este în stare de ebrietate și

nu-și poate menține echilibrul.

În

sfârșit, martorul F.A., prezent în locuința inculpatului  atunci când minora

i-a adus acestuia țigările, a declarat că inculpatul i-a cerut să plece pentru

că intenționează să întrețină raporturi sexuale cu minora.

În

cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei, pentru ca,

ulterior, în cursul judecății, să retracteze și să susțină că a fost constrâns

de poliție să declare că a constrâns-o pe minoră să întrețină cu el raporturi

sexuale. Declarația de retractare a fost înlăturată în mod corect de către

instanță, ținând seama de lipsa de temei a acesteia și ansamblul probelor care

confirmă vinovăția inculpatului.

Ținând

seama de dovezile analizate mai sus, Curtea Supremă de Justiție constată că

este nefondată susținerea inculpatului în sensul că nu a comis infracțiunea de

viol pentru care a fost condamnat.

În

ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea

constată că în cauză s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art.72 din

Codul penal, nefiind cazul ca pedeapsa să fie micșorată.

În

consecință, recursul inculpatului urmează să fie respins, cu obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.

împotriva deciziei penale nr.242/A din  17 septembrie 2002 a Curții de Apel

Cluj.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive

de la  1 martie 2002 la 31 ianuarie 2003.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 31 ianuarie  2003.