ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 36/2003

R  O  M  A  N  I  A

D E C

I Z I A  Nr.36                                                                                                                                                                                Dosar

nr.4021/2002

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei

penale nr.225 din 5 septembrie  2002 a Curții de Apel Cluj.

S-a

prezentat: recurentul inculpat, în satre de arest, asistat de avocatul V.M. ,

apărător desemnat din oficiu.

A

lipsit intimata parte civilăC.L.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în

principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, reducerea pedepsei

aplicate.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele  dosarului

rezultă vinovăția inculpatului, iar pedeapsa a fost just individualizată.

Inculpatul

arată că nu se consideră vinovat și solicită achitarea sa.

C  U

R  T  E  A,

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.258 din 30 mai 2002 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat

inculpatul  M.M. în baza art.211 alin.2 lit.a, b, d și e, cu aplicarea art.37

lit.b din Codul penal la 7 ani închisoare.

S-au

aplicat dispozițiile art.71 și 64 din Codul penal, s-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de

la 20 decembrie  2001, la zi.

Totodată,

s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt, că inculpatul M.M.și numita V.C. s-au

deplasat în ziua de 10 februarie 2000 în municipiul Dej luând hotărârea de a

deposeda diferite persoane prin violență de bani și bunuri, prin acostarea de

către tânără a unor bărbați și atragerea lor în locuri izolate în vederea

întreținerii de relații sexuale urmate de jefuirea acestora de către inculpat.

În

ziua arătată, în jurul orelor 18 cei doi au intrat în restaurantul  „F.”, V.C. s-a

așezat la masa părții vătămate  C.L., căruia i-a cerut băuturi alcoolice.

După

consumarea băuturilor plătite de partea vătămată, aceasta împreună cu V.C. s-au

deplasat la barul S.C.”G”. unde a intrat și inculpatul M.M. – care s-a comportat

ca un străin, deplasându-se la bar.

În

acest local tânăra s-a înțeles cu partea vătămată să întrețină relații sexuale

la hotelul „P. – R.”, apoi cei doi au mai cumpărat o sticlă cu băutură și au

ieșit din local îndreptându-se spre acel hotel.

Ajungând

în Parcul Central din Dej, profitând de întuneric, a apărut inculpatul M.M.,

care a pulverizat cu un spray o substanță paralizantă spre fața părții

vătămate, care a căzut. In continuare inculpatul, la stăruința numitei V.C. a folosit

acea soluție narcotică, apoi împreună au lovit-o cu picioarele pe partea

vătămată, după care cei doi i-au smuls de pe degete o verighetă și un inel,

ambele din aur, iar din buzunar i-au sustras suma de 220.000 lei.

Ca

urmare a loviturilor primite și prin smulgerea bijuteriilor de pe degete,

partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare

25-30 de zile îngrijiri medicale.

Făptuitorii

s-au deplasat la domiciliul lor din satul Reteag județul Bistrița Năsăud, de

unde inculpatul a fugit când a realizat că este căutat de poliție.

Numita

V.C. a fost depistată de organele de urmărire penală iar la percheziția

domiciliară au fost găsite într-un dulap cele două bijuterii sustrase de la

partea vătămată și ascunse.

Prin

sentința penală nr.58/2000 a Tribunalului Cluj, V.C. a fost condamnată la 7 ani

închisoare pentru  săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Inculpatul,

față de care s-a dispus urmărirea penală, a fost depistat și arestat la 20

decembrie 2001, el negând săvârșirea faptei și susținând că vinovată ar fi

numai V.G.

Această

apărare a fost înlăturată de instanță, care a reținut  că tâlhăria a fost

comisă de ambii făptuitori în baza înțelegerii prealabile , cei doi fiind

observați de martorii prezenți în bar și indicate de partea vătămată.

De

asemenea, nu a fost primită nici altă apărare a inculpatului în sensul că la

ora agresiunii s-ar fi aflat în localitatea de domiciliu, martorii propuși

neconfirmând realitatea acestei susțineri.Mai este de menționat, că în

declarațiile sale, chiar  V.C. a recunoscut că jaful asupra părții vătămate l-a

comis în condițiile evocate împreună cu concubinul său M.M. căruia i-a cerut

folosirea sprayului și că apoi ei au ascuns acasă bijuteriile sustrase.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului, au fost reținute în baza plângerii și

declarațiilor părții vătămate, a procesului verbal de constatare a

infracțiunii, a procesului verbal de percheziție domiciliară, a procesului

verbal de reconstituire, a raportului de constatare medico-legală, a

declarațiilor martorilor M.E, și S.C.D. ale inculpatei V.C., probe coroborate

cu declarațiile inculpatului  M.M.

La

individualizarea pedepsei  s-au avut în vedere pericolul social al faptei,

împrejurările  săvârșirii acesteia și persoana inculpatului, aflat în stare de

recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul  penal în raport cu pedeapsa

aplicată anterior să execute 2 ani și 9 luni închisoare, prin sentința penală

nr.1427/1994 a Judecătoriei Dej.

Curtea

de Apel  Cluj, Secția penală, prin decizia penală  nr.225 din 5 septembrie 2002

a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe,

considerând neavenite criticile formulate în sensul lipsei probelor de

vinovăție și greșitei condamnări.

Astfel,

instanța de control judiciar a apreciat după suplimentarea cu martorul  H.G. a

probei testimoniale, că fapta de tâlhărie a fost pe deplin dovedită, că ea a

fost săvârșită de inculpatul apelant împreună cu concubina sa V.C. și că astfel

soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.M. care,

invocând dispozițiile art.385

9

alin.1 pct.18 și 14 din Codul de

procedură penală, a susținut, în principal că în cauză  probele adminsitrate nu

au confirmat că este vinovat solicitând achitarea și în subsidiar, că pedeapsa

aplicată este prea severă impunându-se reducerea acesteia.

Recursul

declarat este nefondat.

Din

examinarea actelor dosarului se constată că instanțele , în baza unui amplu

material probator și după verificarea tuturor apărărilor  au reținut în mod

corect vinovăția inculpatului în săvârșirea, în noaptea de 10/11 februarie 2000

în Parcul Central din Dej, a infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de

art.211 alin.2 lit.a,b, d și e din Codul penal.

Probele

administrate în cauză au confirmat că inculpatul și concubina sa V.C., în baza

unei înțelegeri prealabile, au condus partea vătămată C.L. în locul arătat, au

imobilizat-o cu ajutorul unui spary paralizant, pulverizat pe față, au

doborât-o la pământ și au lovit-o cu picioarele, apoi i-au smuls de pe degete o

verighetă și un inel, iar din buzunarele pantalonilor i-au mai sutras suma de

220.000 lei.

Bunurile

sustrase au fost ascunse în locuința comună, fiind găsite cu prilejul

percheziției și restituite păgubașului.

Susținerile

formulate  de inculpat în sensul că nu ar fi participat la jefuirea victimei nu

pot fi primite, rezultând dimpotrivă din toate probele că el și concubina  sa

au acționat în baza înțelegerii anterioare cu scopul deposedării prin violență

a victimei de bijuterii și bani, fiecare sâvărșind acte de lovire și sustragere

în cadrul unei activități indivizibile , ceea ce caracterizează coautoratul la

infracțiunea de tâlhărie.

Mai

este de  menționat că inculpata V.C. condamnată separat la 7 ani închisoare, a precizat

în declarațiile sale că a comis fapta împreună cu inculpatul M.M.

Întrucât

soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu

subzistă eroarea gravă de fapt, astfel  că acest  motiv de casare  nu este

întemeiat.

Referitor

la individualizarea pedepsei considerată de recurent prea severă, se constată

că la aplicarea sancțiunii de 7 ani închisoare instanțele au avut în vedere

potrivit art.72  din Codul penal, pericolul social  deosebit de grav al faptei,

întinderea prejudiciului și consecințele la care a fost expusă partea vătămată

prin producerea unor leziuni pentru care s-au stabilit ca necesare 25-30 de zile

îngrijiri medicale și persoana inculpatului, care se afla în starea de recidivă

prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.

De

asemenea, se mai constată că, această pedeapsă este de natură a asigura, conform

art.52 din Codul penal, prevenirea generală și reintegrarea în comunitate a

inculpatului.

Așa

fiind, nu există temeiuri de reducere a pedepsei așa cum a solicitat recurentul

inculpat.Întrucât criticile din recurs sunt neîntemeiate

iar

din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare

din cele prevăzute de art.385

9

alin.3 din Codul de procedură penală,

care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.385

15

pct.1lit.b

din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat,

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la

20 decembrie 2001 la 8 ianuarie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul

din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale

nr.225 din 5 septembrie  2002 a Curții de Apel Cluj.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20

decembrie 2001 la 8 ianuarie 2003.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judciaire, din care

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din  fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.