Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2004

HOTĂRÂRE
06.02.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 mai 2003, reclamantul B.P. a solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 550 din 12 februarie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și pentru perioada octombrie 1952 – mai 1953, când a efectuat stagiul militar la Detașamentul de Muncă Târgu-Mureș. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ a pronunțat sentința nr. 157 din 3 iulie 2003, prin care a respins acțiunea, cu motivarea că în mod legal pârâta a acordat reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 numai pentru perioada mai 1953 – aprilie 1954 când a lucrat în construcții la Detașamentul de muncă Târgu-Mureș, iar nu și pentru perioada octombrie 1952 – mai 1953, în care reclamantul s-a aflat în cadrul aceluiași detașament, dar în calitate de elev.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 309/2002 și a menținut decizia nelegală emisă de pârâtă, fără a avea în vedere că și în perioada 1 octombrie 1952 – 1 mai 1953 a efectuat stagiul militar și a lucrat în construcții într-un detașament de muncă din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Potrivit art.1 din Legea nr. 309/2002, de prevederile acestei legi beneficiază cetățenii români care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. Recurentul este în drept să beneficieze de prevederile legii sus-menționate și pentru perioada 31 octombrie 1952 – 1 mai 1953, când a efectuat stagiul militar la Detașamentul de muncă Târgu-Mureș, detașament care s-a aflat în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Această situație de fapt a fost dovedită în cauză prin mențiunile înscrise în livretul militar al recurentului și tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1951 – 1961. Instanța de fond a respins greșit acțiunea, reținând că în perioada 31 octombrie 1952 – 1 mai 1953, recurentul s-a aflat la detașamentul de muncă în calitate de elev, deși atât din copia livretului militar seria Ge nr.092286 cât și din copia carnetului de muncă seria P.R. nr.274408, rezultă că la data de 31 octombrie 1952 a fost încorporat pentru efectuarea stagiului militar și până la data lăsării la vatră – 1 aprilie 1954, s-a aflat numai în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

În consecință, recurentul îndeplinește cerințele prevăzute de Legea nr. 309/2002 și dreptul său recunoscut de lege pentru întreaga perioadă de stagiu militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii a fost vătămat prin actul administrativ emis de intimată și contestat în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea și va admite acțiunea formulată de recurentul-reclamant, urmând să fie modificată parțial hotărârea nr. 550 din 12 februarie 2003, în sensul că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și pentru perioada 31 octombrie 1952 – 1 mai 1953.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Baltariu Paulică împotriva sentinței civile nr. 157 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond admite acțiunea. Modifică parțial hotărârea nr. 550 din 12 februarie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani în sensul că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și pentru perioada 31 octombrie 1952 – 1 mai 1953. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9024/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 aprilie 2004, reclamantul C.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 7483 din 17 noiembrie 2003, emisă de Casa Județ
ÎCCJ 2005-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2003, reclamantul I.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 0434 din 5 februarie 2003, emisă de pârâta Casa Județe
ÎCCJ 2005-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 172, pronunțată la data de 16 iunie 2004, în dosarul nr. 2916/2004, Curtea de Apel Suceava, secția co
ÎCCJ 2009-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4748/2009
să în justiție apare ca fiind formulată în termen. Pe fondul cauzei, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea de Apel Suceava a apreciat că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Servici
ÎCCJ 2005-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2102/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 119 din 5 mai 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă