ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1582/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 27 august 2003 s-a înregistrat pe

rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat în conformitate

cu art. 330 pct. 2 C. proc. civ., de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 985 din 1 octombrie

2002 a Curții de Apel Constanța, a deciziei civile nr. 1890 din 19 iunie 2002 a

Tribunalului Tulcea și a sentinței civile nr. 3429 din 20 noiembrie 2001 a

Judecătoriei Tulcea. S-a susținut că toate cele trei hotărâri judecătorești

sunt vădit netemeinice.

Analizând recursul în anulare

declarat, precum și dosarele atașate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

iulie 2001 pe rolul Judecătoriei Tulcea, reclamanta N.S. a chemat în judecată

municipiul Tulcea, prin primar și D.A.P.P. Tulcea, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce va pronunța să constate că a achitat integral prețul

apartamentului 37 din Tulcea, Str. Grădinari, contractat cu pârâtele în anul

1991.

După administrarea probei cu

înscrisuri și expertiză (față de care nu s-au formulat obiecțiuni), Judecătoria

Tulcea a pronunțat sentința civilă nr. 3429 din 20 noiembrie 2001, prin care a

admis acțiunea, a constatat că reclamanta și soțul său au achitat în întregime

prețul apartamentului cumpărat prin contractul nr. 367 din 31 iulie 1991. În

motivarea soluției sale, instanța a reținut că reclamanta a convenit cu

pârâtele construirea unui apartament pentru prețul de 423.396 lei, achitat prin

contractarea de către reclamantă a unui împrumut C.E.C., achitat integral,

astfel cum a rezulta și din expertiza contabilă de actualizare efectuată în

cauză.

Apelul declarat de municipiul

Tulcea, prin primar a fost respins prin decizia civilă nr. 1890 din 19 iunie

2002 a Tribunalului Tulcea, care a reținut în esență că deși prețul inserat în

contract era calificat ca fiind preliminar, el a fost achitat prin împrumutul

C.E.C. încă din anul 1991, în timp ce apartamentul a fost predat abia după

șapte ani, inflația intervenită nefiind imputabilă reclamantei. Pe de altă

parte, potrivit expertizei, actualizarea la zi a prețului primit de pârâte în

anul 1991 demonstrează că prețul pretins în prezent de acestea de 238.000.000

lei a fost acoperit.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 985 din 1 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul

aceluiași pârât, pentru aceleași considerente ca instanța de fond și cea de

apel.

Împotriva acestor hotărâri s-a

declarat recursul în anulare de față, susținându-se că potrivit contractului

din 1991, atât prețul prevăzut, de 423.396 lei, cât și termenul de predare a

apartamentului, luna octombrie 1992, erau preliminare și orientative, astfel

încât reclamanta trebuie să achite prețul pretins de pârâte la terminarea

lucrărilor. Pe de altă parte, se susține că în mod greșit instanțele au

omologat expertiza care a luat în calcul, pentru actualizare, anul 1991, când

în realitate, reclamanta a achitat integral către C.E.C. sumele în discuție

abia la data de 27 noiembrie 1997.

Recursul în anulare nu este fondat,

urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

La 31 iulie 1991 între Unitatea

pentru contractarea construirii locuințelor proprietate personală Tulcea și

reclamantă s-a încheiat un contract, intitulat „Contract de vânzare-cumpărare

preliminar”, având ca obiect construirea unui apartament. Contractul, tipizat,

conține mai multe clauze: prețul preliminar este de 423.396 lei; termenul

preliminar de predare este octombrie 1992; „decalările provocate de cauze de

forță majoră sau de șomaj tehnic vor atrage după sine decalarea termenului”;

„prețul final al locuinței va fi stabilit pe baza situațiilor de lucrări la

încheierea investiției, ținându-se cont de liberalizarea prețurilor”.

În baza acestui contract, reclamanta

a încheiat în luna august 1991 un contract de împrumut cu Casa de Economii și

Consemnațiuni, pentru 381.056 lei, restul constituind avansul achitat direct

vânzătorului. Potrivit relațiilor de la C.E.C., împrumutătorul a virat

vânzătorului în termen de trei zile (în anul 1991) întreaga sumă ce reprezenta

împrumutul contractat de reclamantă. Reclamanta și-a achitat apoi datoria către

C.E.C. în 27 noiembrie 1997, iar apartamentul a fost predat în anul 1999,

solicitându-i reclamantei plata unui preț de 238.000.000 lei.

Autorul recursului în anulare

susține în primul rând că instanțele au ignorat caracterul preliminar al

contractului de vânzare-cumpărare, ambele obligații, de plată a prețului

inserat și de predare, fiind condiționale.

Cu privire la acest aspect, se

impune observația că potrivit art. 948 pct. 3 C. civ., una dintre condițiile

esențiale pentru validitatea oricărei convenții este aceea de a avea un obiect

determinat. Iar conform art. 1010 C. civ., obligația este nulă când s-a

contractat sub o condiție potestativă din partea aceluia care se obligă.

Indiferent de calificarea convenției încheiate între părți ca fiind

vânzare-cumpărare (caz în care operează art. 1303 C. civ., prețul trebuind să

fie determinat) sau antrepriză

[

(când,

de asemenea, potrivit art. 1413 alin. (5) C. civ., prețul trebuie să fie

determinat)], dacă s-ar admite că nici prețul și nici termenul de predare nu

erau determinate, aceasta ar avea drept consecință constatarea nulității

contractului.

În speță însă nici una din părți nu

a invocat nulitatea convenției, căreia urmează a i se da eficiență, în măsura

în care clauzele contractuale inserate de pârâte în formularul tipizat nu sunt

abuzive, părțile nefiind pe picior de egalitate economică.

Este necontestat că pârâtele nu

și-au executat la timp obligația de predare a bunului, nici o probă nefiind

administrată pentru a demonstra natura fortuită a neexecutării.

Pe de altă parte, reclamanta și-a

executat obligația de plată a prețului, încă din anul 1991 avansul fiind plătit

personal de aceasta, iar restul în numele său de C.E.C., creditorul

împrumutului.

Așadar, corect instanțele investite

au constatat îndeplinită obligația contractuală a reclamantei de a plăti

prețul. Expertiza contabilă întocmită în cauză (la care pârâtele nu au formulat

nici o obiecțiune în fața instanței de fond) a constatat că suma plătită

vânzătorului în anul 1991 actualizată cu rata inflației depășea chiar suma

pretinsă în prezent de această parte contractantă drept preț al executării

lucrării.

Nu poate fi primită nici critica din

recursul în anulare, potrivit cu care reclamanta abia în anul 1997 a achitat

întreaga datorie către C.E.C. Contractul de împrumut încheiat în speță, chiar

dacă este grefat pe contractul principal de vânzare-cumpărare, are o autonomie

proprie. El a dat naștere la drepturi și obligații între părțile

contractante-împrumutătorul și împrumutatul, față de care vânzătorul este terț.

Cum rezultă necontestat, C.E.C. a virat către vânzător prețul convenit cu

reclamanta. Împrejurarea că deși au încasat prețul din anul 1991, pârâtele nu

au executat construcția decât după șapte ani de la data scadenței, nu le

îndreptățește la a pretinde o plată suplimentară, în lipsa acordului

beneficiarului lucrării.

Față de considerentele anterior

expuse, se constată nefondat recursul în anulare, care va fi respins conform

art. 330

3

C. proc. civ. (în vigoare la data investirii instanței)

raportat la art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.

Conform art. 274 C. proc. civ.,

pârâta-intimată va fi obligată la cheltuieli de judecată către reclamantă,

conform dovezii depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 3429 din 20 noiembrie 2001 a

Judecătoriei Tulcea, deciziei nr. 1890 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Tulcea,

precum și împotriva deciziei nr. 985/ C din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Obligă pe intimatele-pârâte Primăria

Municipiului Tulcea și D.A.P.P. Tulcea să plătească intimatei N.S. suma de

1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 februarie 2004.