ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1627/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 februarie 2002 M.E. a chemat în judecată pe Ministerul Finanțelor Publice, S.C.D.I.D. Băneasa-Giurgiu (fostă I.C.I.T.I.D. Băneasa) și Primăria comunei Goștinu, județul Giurgiu, cerând să fie obligați să-i restituie în natură, în baza Legii nr. 10/2001, imobilul compus din 2,50 ha teren (din care 1,50 ha extravilan), o casă și 5000 mp canal vechi, situat la punctul numit F., în comuna Goștinu, județul Giurgiu și preluat de stat, în anul 1954, în baza H.C.M. nr. 308/1953. În motivarea acțiunii sale, a arătat că notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului a fost soluționată, cu nr. 126/2002, de fostul I.C.I.T.I.D.

Băneasa prin respingerea cererii și aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 419 din 9 iulie 2002, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să-i restituie în natură imobilul în litigiu. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 468 din 22 octombrie 2002 a admis apelul pârâtei S.C.D.I.D. Băneasa-Giurgiu și, schimbând în întregime sentința, a respins acțiunea. În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut că imobilul din litigiu, fiind o exploatație agricolă trecută în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, este supus procedurii de restituire prevăzută de art. 31 din Legea nr. 1/2000. În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în raport de care, acțiunea apare ca fiind, inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că excepția de inadmisibilitate a acțiunii, fondată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, a fost nelegal admisă. Recursul este fondat. Din economia reglementărilor cuprinse în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 rezultă că terenurile proprietate de stat administrate de stațiunile de cercetare din agricultură aparțin domeniului public și nu pot fi restituite foștilor proprietari în condițiile acestei legi. Textul art. 119 alin. (3), prevede că proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți pentru terenurile preluate în domeniul public, în bani, sau cu teren echivalent, după caz.

Nu mai puțin, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2001, textul art. 31 din Legea nr. 1/2000, referitor la restituirea unor imobile reprezentând exploatații agricole preluate în baza Decretului nr. 83/1949, a fost abrogat. Soluția legislativă are ca temei ideea că în cazul reglementat de acest text sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Rezultă, așadar, că imobilele administrate de o stațiune de cercetare din agricultură, indiferent dacă, la origine, au fost sau nu o exploatație agricolă, nu cad sub incidența Legii fondului funciar nr. 18/1991 (republicată) și nici a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere (solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și Legea nr. 169/1997).

În speță, imobilul solicitat se află în administrarea unei stațiuni de cercetare din agricultură, fiind preluat de stat, la cerere, prin efectul H.C.M. nr. 308/1953, și nu în baza Decretului nr. 83/1949 cum eronat reține instanța de apel. Nu mai puțin, în apel, pârâta recurentă, ca deținătoare a bunului, a precizat că în imobil își are sediul una din fermele sale și că achiesează la măsuri reparatorii, prin echivalent, în condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001. Așa fiind, și întrucât, configurația topo și destinația bunului (compus din teren și construcții) nu au fost identificate prin administrarea de probe, inclusiv a unei expertize judiciare, se constată, în contextul reglementărilor legale redate mai sus, că soluția respingerii acțiunii, ca fiind inadmisibilă, este simplistă și flagrant nelegală.

În consecință și cum litigiul a fost soluționat prin aplicarea unei excepții, fără cercetarea fondului și stabilirea deplină a împrejurărilor de fapt ale pricinii, se impune în temeiul art. 313 și următoarele C. proc. civ., admiterea recursului și casarea deciziei din apel cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a judeca fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 408 A din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2004.