ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 844/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 844/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia

nr.844

Dosar nr.3496/2002

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații N.S.,

M.G.C. și N.I. împotriva deciziei penale nr.67 din 25 iulie 2002 a Curții

Militare de Apel.

S-au prezentat recurenții inculpați, în stare de arest și

asistați de avocat T.E. apărător desemnat din oficiu, G.S., apărător ales și V.V.

apărător ales, cât și intimata parte civilă I.M., lipsind cealaltă  parte

civilă .

Procedura de citare îndeplinită.

Procurorul a susținut oral motivele de recurs formulate de

parchet.

Apărătorul inculpatului N.I. solicită admiterea recursului

inculpatului invocând prevederile art.385

9

pct.6,9 și 12 din Codul de

procedură penală, în care sens a depus motive scrise.

Se susține că, părțile vătămate au întreținut de bunăvoie

relații sexuale cu aceștia.

S-a mai arătat că inculpatul a fost judecat în prezența unui

apărător desemnat din oficiu la data de 6.03.2002 , motiv pentru care solicită

să se   constate   nulitatea  absolută   a  hotărârii în baza art.197 alinl.4

teza

a

II-a Cod procedură penală.

În ce privește infracțiunea de lipsire de libertate arată că aceasta

este absorbită de infracțiunea de viol .

Referitor  la  individualizarea  pedepsei  arată  că în  mod

greșit  nu

s-au

reținut inculpatului circumstanțele atenuante față de datele personale ale

inculpatului.

Ca atare, apărătorul arată că se impune în principal achitarea

inculpatului  sau restituirea cauzei la organele de urmărire penală. În final

solicită aplicarea circumstanțelor atenuante.

Apărătorul inculpatului  M.G.C.  solicită admiterea recursului

declarat de inculpat și în rejudecarea cauzei achitarea acestuia pentru

infracțiunile reținute în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală . În

subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Apărătorul inculpatului N.S. cere admiterea recursului și în

rejudecarea cauzei achitarea acestuia. În subsidiar  cere reducerea pedepsei.

Partea civilă I.M. arată că își menține declarația.

Procurorul a concluzionat în sensul respingerii recursurilor ca

nefondate. Corect instanțele au reținut în sarcina  inculpaților infracțiunile

pentru care au fost condamnați.

În ce privește individualizarea, instanța a avut în vedere

dispozițiile art.72 din Codul penal, aplicându-se pedepse orientate spre minim,

motiv pentru care nu se impune reducerea lor.

Inculpații,

în ultimul cuvânt arată că  susțin  apărările făcute prin apărători.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

In

baza lucrărilor din dosar,constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.58 din 17 aprilie 2002, Tribunalul Militar Teritorial i-a

condamnat pe inculpații :

Sold.

N.S. la două pedepse de câte 6 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două

infracțiuni de viol prevăzute de art.197 alin.2 lit.a Cod penal și la două

pedepse a câte 5 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de

lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art.189 alin.2 Cod penal.

În

temeiul dispozițiilor art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul urmează să

execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada  detenției  de la 18.12.2001 la zi.

M.G.C.

la două pedepse de câte 7 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două

infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art.211 alin.2 lit.e Cod penal ,  la două

pedepse de câte 6 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni

de viol prevăzute de art.197 alin.2 lit.a Cod penal și la două pedepse a câte 5

ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de lipsire de

libertate în mod ilegal prevăzute de art.189 alin.2 Cod penal.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul urmează

să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada  arestului preventiv  de la 23.11.2001 la zi.

N.I.

la pedeapsa de  5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de art.197 alin.2 lit.a Cod penal și la pedeapsa de 5 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute

de art.189 alin.2 Cod penal.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul urmează

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada  detenției de la 23.11.2001 la zi.

Prin

aceeași hotărâre judecătorească, inculpații M.N.M. și D.I.C. au fost condamnați

pentru săvârșirea innfracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod

ilegal.

Instanța

de judecată a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.M.F. și l-a

obligat pe inculpatul N.S. să-i plătească acesteia suma de 350.000 lei

reprezentând daune materiale plus dobânda aferentă până la rămânerea definitivă

a prezentei hotărâri.

S-a

admis și acțiunea civilă exercitată de  partea civilă I.M. și s-a dispus

obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de  500.000 lei plus dobânda

aferentă la data rămânerii definitive a hotărârii cu titlu de despăgubiri

pentru daune materiale și a inculpatului N.I. la plata sumei de 500.000 lei cu

titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Inculpații

au fost obligați la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele :

În

după-amiaza zilei de 17 noiembrie 2001 , inculpații N.S., M.G.C. și D.I.C.au

hotărât să racoleze prostituate pentru întreținerea de raporturi sexuale.

Deoarece

acestea nu acceptau să se urce în autovehicule în care se aflau mai mulți bărbați,

inculpații N.S. și M.G.C. s-au ascuns în portbagajul autoturismului condus de D.I.C.

, în acest fel partea vătămată S.M.F. fiind convinsă să accepte deplasarea și

întreținerea de acte sexuale pentru suma de 80.000 lei.

În

timp ce -  pe un drum lăturalnic -  D.I.C. întreținea acte sexuale, din

portbagajul mașinii  au  ieșit cei doi inculpați care s-au prezentat drept

lucrători de poliție și le-au cerut să-i însoțească la o secție de poliție din

municipiul Ploiești .

Când

partea vătămată S.M.F. a remarcat că autoturismul se înscrie în afara

traseului, inculpatul N.S. a lovit-o cu pumnul în stomac.

Inculpații

au  avut acte sexuale orale cu victima , iar pentru a o determina și la

întreținerea unui raport sexual, inculpatul N.S. a lovit-o de mai multe ori.

Inculpatul M.G.C. i-a luat victimei suma de 350.000 lei din

haină , după care aceasta a fost condusă pe șoseaua de centură a orașului unde

a fost abandonată.

A doua zi, cei trei inculpați cărora li s-au adăugat M.N.M. și N.I.

au hotărât să repete experiența avută și să întrețină raporturi sexuale fără să

plătească prostituatele .

Folosindu-se de un alt autoturism condus de  M.N.M. au

transportat-o pe partea vătămată I.M. pe un drum lăturalnic,  unde au apărut și

inculpații N.S., M.G.C. , N.I. și D.I.C.

Inculpații N.S. și M.G.C. au simulat că o conduc pe partea

vătămată la o secție de poliție, în realitate autoturismul  în care se aflau

ajungând într-o zonă de pădure .

Deși partea vătămată I.M. a refuzat, inculpații M.G.C., N.S., N.I.

au întreținut acte sexuale cu aceasta.

Inculpatul N.I. a agresat-o pe partea vătămată producându-i

leziuni prin tăiere cu un ciob de sticlă în zona sânilor, ca reacție la auzul

veștii că aceasta suferă de o boală venerică.

În timp ce întreținea raport sexual cu victima, inculpatul M.G.C.

i-a sustras acesteia suma de 500.000 lei, profitând de imposibilitatea părții

vătămate de a-și exprima voința .

Partea vătămată a fost lăsată pe drum , la o distanță

apreciabilă de Ploiești.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe

baza materialului probator administrat în cauză : plângerile și declarațiile

părților vătămate, procese-verbale de conducere în teren și planșe fotografice,

declarațiile inculpaților. Aceștia  nu au recunoscut infracțiunile reținute în

sarcina lor.

Curtea Militară de Apel , prin decizia penală nr.67  din  25

iulie 2002 , a respins apelurile declarate de  inculpații N.S., M.G.C.,  N.I. ,

M.N.M. și D.I.C.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs  în termen legal

inculpații N.S. , M.G.C. și N.I.

Recurenții inculpați N.I. și N.S. au solicitat și achitarea lor

pentru infracțiunile de lipsire de libertate  și viol în temeiul dispozițiilor

art.10 lit.a și d Cod procedură penală.

În subsidiar, au solicitat reducerea cuantumului pedepselor

aplicate.

Recurentul inculpat N.I. a mai invocat și nulitatea încheierii

din 6 martie 2002 prin care s-a dispus prelungirea arestării sale preventive de

către instanța de fond cu încălcarea dreptului la apărare, precum și

neefectuarea de către organele de urmărire penală a unor probe necesare și  a

căror administrare a fost solicitată, motiv pentru care a cerut restituirea

cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale .

În sfârșit același recurent a invocat și nulitatea deciziei

penale nr.67 din 25 iulie 2002 a Curții Militare de Apel întrucât nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor de apel arătate.

Recurentul inculpat M.G.C. a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor atacate și achitarea sa pentru infracțiunile de tâlhărie,

viol și lipsire de libertate în temeiul dispozițiilor art.10 lit.d Cod

procedură penală . În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Temeiurile juridice ale recursurilor declarate le constituie

dispozițiile art.385

9

pct.6,9,10,12,14,17,17

1

Cod procedură

penală.

Examinând recursurile, Curtea constată că acestea nu sunt

întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea

constată că acesta este complet și îndestulător stabilirii unei situații de fapt

corecte și vinovăția inculpaților.

Cu ocazia prezentării materialului  de urmărire penală, în

prezența apărătorilor, recurenții inculpați nu au solicitat administrarea altor

probe, fiind întrebați în mod expres asupra acestei împrejurări și consemnându-se

răspunsul lor, în conformitate cu dispozițiile art.250 și următoarele Cod

procedură penală.

În susținerea apelului, inculpații N.S.  și N.I. au criticat

lipsa de rol activ a instanței de fond întrucât nu l-a audiat pe locotenentul

I. de la Poliția municipiului Ploiești pentru a lămuri modul în care s-au depus

plângerile penale de către cele două părți vătămate în această cauză.

În mod temeinic, instanța de control judiciar a respins această

critică, audierea martorului  - el însuși unul din lucrătorii de poliție care a

instrumentat cercetarea penală – nefiind pertinentă și utilă cauzei sub

aspectul invocat și nici de natură să influențeze soluția procesului .

Așa fiind, Curtea constată că în cauză nu se impune restituirea

dosarului procurorului pentru completarea urmăririi penale.

Cu privire la motivul de recurs privind asigurarea dreptului la

apărare , Curtea constată că încheierea de ședință din 6 martie 2002 a fost

pronunțată de  Tribunalul Militar Teritorial București în considerarea  dispozițiilor

legale privind respectarea dreptului la apărare.

Inculpații N.S., N.I. și M.G.C. – aflați în stare de arest – au

fost asistați de un apărător din oficiu (f.15 și 17 dosarul instanței de fond)

, în condițiile în care la dosarul cauzei nu erau depuse delegațiile

apărătorilor aleși și nici cereri din partea acestora.

Curtea constată că în cauză au fost respectate dispozițiile

art.171 și 172 Cod procedură penală și respinge motivul de recurs arătat mai

sus.

Decizia penală nr.67 din 25 iulie 2002 a Curții Militare de Apel

cuprinde motivele pe care instanța și-a întemeiat soluția dispusă , iar aceste

motive sunt suficiente și lămuritoare, astfel ca să nu împiedice instanța de

recurs să-și îndeplinească misiunea de a  verifica hotărârea pronunțată .

Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.385

9

pct.9 Cod procedură penală nu poate fi primit, nefiind fondat.

Analizând probele administrate în cauză, situația de fapt

reținută și încadrările juridice date faptelor stabilite în sarcina

recurenților inculpați, Curtea constată că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.a Cod

penal , lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.189 alin.2 lit.a

Cod penal și tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.e Cod penal.

Este evident că fiecare dintre părțile vătămate S.M.F. și I.M.

au acceptat deplasarea cu autoturismul în scopul întreținerii raporturilor

sexuale cu un singur inculpat. În momentul în care au apărut însă și ceilalți

inculpați și s-a făcut uz de calități oficiale nereale, libertatea de voință și

de acțiune a părților vătămate a fost încălcată în mod neechivoc, acestora

impunându-li-se un traseu anume, o deplasare asupra cărora nu au încuviințat și

un comportament constrâns de numărul mare al făptuitorilor, de calitățile

oficiale pretinse de lucrători de poliție și nu în ultimul  rând, de atitudinea

violentă manifestată.

Statutul social al părților vătămate este irelevant pentru

natura infracțiunii de viol, de esența acesteia  fiind lipsa consimțământului

la întreținerea raporturilor sexuale .

Atâta timp cât au fost manipulate de stratagema folosită de

inculpați,  cât timp fiecare dintre acestea s-a găsit singură în prezența unui

grup de bărbați, într-un loc izolat, fără posibilități de apărare și intimidate

de susținerile acestora privind deținerea unor funcții ce emană forță  și  autoritate

( aceea de lucrători de poliție) , fiind  și  agresate fizic,

infracțiunile

de lipsire de libertate în mod ilegal și viol sunt pe deplin realizate, toate

elementele lor constitutive fiind prezente în continutul faptelor săvârșite.

Infracțiunile

de lipsire de libertate în  mod ilegal nu sunt absorbite în continutul

infracțiunilor de viol , maniera de săvârșire a faptelor punând în evidență

tatutul de sine –stătător al fiecăreia dintre ele în parte.

Recurenții

inculpați au avut rezoluții infracționale distincte pentru faptele comise , iar

infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal erau deja săvârșite în

momentul în care s-au pus în executare hotărârile de comitere a infracțiunilor

de viol .

Cât

privește infracțiunile de tâlhărie săvârșite de inculpatul M.G.C., Curtea constată

că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestor fapte penale

deoarece recurentul a sustras banii părților vătămate S.M.F. și I.M. profitând

de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința în condițiile de fapt

descrise mai sus.

Pentru

aceste motive , Curtea constată că temeiurile de recurs prevăzute de art.385

9

pct.12, 17 și 17

1

Cod procedură penală nu subzistă , instanțele de

judecată făcând o corectă aplicarea a legii, încadrările juridice date faptelor

fiind temeinice și legale, toate elementele constitutive ale infracțiunilor

reținute regăsindu-se în textele de lege aplicate .

Cu

privire la motivul de recurs privind individualizarea pedepselor, Curtea

constată că pedepsele aplicate recurenților inculpați reprezintă o dovadă a

unei juste interpretări și puneri în valoare a dispozițiilor art.72 Cod penal.

Criteriile

generale de individualizare au fost analizate și respectate, ele regăsindu-se

în cuantumul și modalitatea executării pedepsei stabilite .

Faptele

comise prezintă un pericol social sporit, iar împrejurarea că recurenții

inculpați au acționat organizat și planificat, N.S. și M.G.C. repetând faptele

, în două zile consecutive, îndreptățește aplicarea unui tratament coercitiv

ferm .

Poziția

procesuală a inculpaților care nu au recunoscut faptele comise a fost avută în

vedere, de asemenea,  de către instanța de judecată ca argument al proporționalizării

pedepsei .

Curtea

consideră că în cauză s-a avut în vedere și realizarea scopului

coercitiv-educativ al pedepsei în conformitate cu dispozițiile art.52 Cod penal

și că reducerea cuantumului pedepselor aplicate este inoportună întrucât ar goli

de conținut textul de lege arătat .

Cererea

recurentului inculpat N.I. de a i se reține în favoare circumstanțe atenuante

nu are suport faptic în materialul probator  administrat   în  cauză  ,  nimic

din  conduita   sa   procesuală

neîndreptățind

dovada de clemență solicitată , în condițiile în care pedepsele aplicate au

fost stabilite la  limita minimă prevăzută de lege .

Pentru

aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de

casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaților.

Timpul

arestării preventive a inculpatului N.S. va fi dedus din pedeapsa aplicată  de

la 8 decembrie 2001 la zi.

Pentru

inculpații M.G.C. și N.I., timpul reținerii și arestării preventive se va

deduce de la 22 noiembrie 2001 la zi.

Recurenții

inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat,

onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului N.S. fiind  avansat din

fondul Ministerului Justiției .

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct,1 lit.b Cod procedură penală, art.192

alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.S.,

M.G.C. și N.I.  împotriva deciziei nr.67 din 25 iulie 2002 a Curții Militare de

Apel.

Deduce

din pedepse, timpul arestării preventive a inculpatului N.S. de la 8 decembrie

2001 și timpul reținerii și arestării preventive a  inculpaților M.G.C. și N.I.

de la 22 noiembrie 2001  la 19 februarie 2003.

Obligă

pe inculpatul N.S. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

pe inculpații M.G.C. și N.I. la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată,

în ședință publică, azi  19 februarie  2003.