ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 589/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din 9

aprilie 2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul N.C. la pedeapsa de

12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a fost

revocată liberarea condiționată pentru restul de 669 zile, rămas neexecutat din

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1229/1999 a

Judecătoriei Bârlad, rest pe care-l contopește cu pedeapsa de 12 ani

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu un

an, în total 13 ani închisoare.

Pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării

preventive de la 23 august 2002 la zi.

A luat act că partea vătămată M.L.,

constituită parte civilă, a renunțat la pretențiile civile față de inculpat.

A obligat inculpatul la 2.800.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut următoarele:

Inculpatul N.C. a executat până la

data de 22 noiembrie 2000 o pedeapsă privativă de libertate pentru o

infracțiune similară, iar ulterior a intrat în relații de concubinaj cu numita

C.N.

Partea vătămată M.L., în vârstă de

14 ani, elevă în clasa a VIII-a, se afla în ziua de 22 august 2002, în jurul

orei 11,30, la intrarea în grădina publică din Bârlad, așteptând o prietenă.

Inculpatul a acostat-o și cu forța a

tras-o spre interiorul grădinii, a lovit-o cu palma peste față și a

amenințat-o, iar în aceste împrejurări, prin constrângere a întreținut un

raport sexual.

Minora s-a îmbrăcat și a încercat să

fugă, dar inculpatul a oprit-o, a dezbrăcat-o și a întreținut un alt raport

sexual, după care i-a cerut părții vătămate să nu relateze nimic poliției ori

altor persoane.

Ajunsă acasă, minora a povestit

surorii sale, O.E., că a fost victima unui viol și împreună au sesizat poliția,

iar partea vătămată a fost examinată medico-legal, ocazie cu care s-au

evidențiat spermatozoizi în secreția vaginală, atestând astfel consumarea unui

raport sexual în ultimele 24-48 ore „posibil în condițiile unui viol”.

La locul faptei s-au găsit secreții

umane și capete de spermatozoizi pe frunze, grupa sanguină fiind cea a

inculpatului (A.II), iar firele de păr prezentau caracteristicile celor

aparținând victimei M.L.

De asemenea, urmele plantare

prezentau caracteristicile pantofilor purtați de inculpat în ziua respectivă.

Inculpatul a negat săvârșirea

infracțiunii de viol asupra minorei M.L., despre care a afirmat că nu o

cunoaște și că s-a aflat la domiciliu în ziua de 22 august 2002, iar în jurul

prânzului a consumat bere în compania numitului P.C.

Aceste apărări au fost infirmate de

martorii C.N. (concubina inculpatului) și P.C.

De asemenea, a fost înlăturată și

apărarea că, fiind purtătorul unei boli venerice, ar fi transmis boala părții

vătămate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, deoarece este posibil ca un bolnav

să nu infecteze partenera unui raport sexual (actul medical din noiembrie

2002).

În cursul cercetării judecătorești

inculpatul a recunoscut că a întreținut de două ori raport sexual cu partea

vătămată, însă nu în ziua de 22 august 2002, dar a pretins că a avut

consimțământul minorei, atât în luna iulie 2002, cât și în jurul datei de 10

august 2002.

Prin coroborarea întregului material

probator, tribunalul a reținut dovedită vinovăția inculpatului N.C., pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere gradul concret de pericol social al infracțiunii, conduita

procesuală a inculpatului și starea de recidivă postcondamnatorie, față de

pedeapsa anterioară de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

1229/1999 a Judecătoriei Bârlad, cu un rest neexecutat de 669 zile, pentru care

s-a dispus revocarea liberării condiționate și contopirea, conform art. 61 C.

pen.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul N.C., invocând lipsa de vinovăție pentru infracțiunea de viol, cu

aceeași apărare, respectiv consimțământul părții vătămate și împrejurarea că la

data de 22 august 2002 nu s-a întâlnit cu M.L.

Prin decizia penală nr. 252 din 1

iulie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs

inculpatul N.C., care fără să critice hotărârile atacate în raport de motivele

de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., a solicitat personal

și prin apărător achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este

autorul infracțiunii.

Pe de altă parte, a mai susținut

inculpatul, că într-adevăr a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată

dar anterior datei de 22 august 2002, cât și ulterior acestei date însă cu

consimțământul părții vătămate.

În subsidiar, apărătorul

inculpatului a solicitat redozarea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de prevederile legale și criticile invocate, Curtea,

constată că, instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt, în baza

probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei,

este în concordanță cu prevederile legale, vinovăția inculpatului pe deplin

dovedită, iar pedeapsa corect individualizată.

Astfel, fapta inculpatului N.C. de a

întreține, prin constrângere raporturi sexuale cu minora M.L., în data de 22

august 2002, în jurul orei 11,30, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Că așa s-au petrecut faptele rezultă

din întreg materialul probator administrat la dosarul cauzei, respectiv

declarațiile martorilor P.C. și C.N. (concubina inculpatului), care infirmă

susținerea inculpatului potrivit căreia în data de 22 august 2002, între orele

12 și 16,30, acesta s-ar fi aflat la bazarul din localitate sau acasă, procesul

verbal de cercetare la fața locului, din care rezultă că, la locul faptei au

fost ridicate urme conținând secreții umane, având grupa sanguină a

inculpatului A. II, precum și fire de păr ce provin din regiunea pubiană a

acestuia și care prezintă elemente de asemănare morfologică cu cele prelevate

din regiunea pubiană a victimei, actele de examinare medico-legală a victimei,

care atestă „consumarea unui raport sexual în ultimele 24-48 ore, posibil în

condițiile unui viol”, declarațiile părții vătămate din care rezultă că nu l-a

cunoscut pe inculpat anterior acestei date, dar și recunoașterile inculpatului

din cursul cercetării judecătorești, așa încât, apărările pe care a încercat să

și le confecționeze acesta, potrivit cărora, fie nu s-a aflat la locul faptei

în data și ora respectivă, fie a întreținut raporturi sexuale cu partea

vătămată, însă cu consimțământul acesteia, anterior sau ulterior acestei date,

nu au suport probator, fiind doar de natură a încerca să denatureze aflarea

adevărului în scopul sustragerii de la răspundere penală și consecințelor

condamnării.

Referitor la critica care vizează

cuantumul pedepsei, Curtea constată că instanțele au făcut o judicioasă

individualizare având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținând cont atât de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite,

modalitatea în care aceasta a fost comisă, cât și atitudinea procesuală nesinceră

a inculpatului și starea de recidivă postcondamnatorie săvârșind același gen de

infracțiuni cu cea din prezenta cauză, așa încât nu se impune reducerea

pedepsei, recursul urmând a fi respins, ca atare.

În concluzie, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 23 august 2002

la 30 ianuarie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr.

252 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Iași.

Compută prevenția de la 23 august

2002 la 30 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 ianuarie 2004.