ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 589/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din 9 aprilie 2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul N.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 669 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1229/1999 a Judecătoriei Bârlad, rest pe care-l contopește cu pedeapsa de 12 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu un an, în total 13 ani închisoare.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării preventive de la 23 august 2002 la zi. A luat act că partea vătămată M.L., constituită parte civilă, a renunțat la pretențiile civile față de inculpat. A obligat inculpatul la 2.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Inculpatul N.C. a executat până la data de 22 noiembrie 2000 o pedeapsă privativă de libertate pentru o infracțiune similară, iar ulterior a intrat în relații de concubinaj cu numita C.N. Partea vătămată M.L., în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, se afla în ziua de 22 august 2002, în jurul orei 11,30, la intrarea în grădina publică din Bârlad, așteptând o prietenă.

Inculpatul a acostat-o și cu forța a tras-o spre interiorul grădinii, a lovit-o cu palma peste față și a amenințat-o, iar în aceste împrejurări, prin constrângere a întreținut un raport sexual. Minora s-a îmbrăcat și a încercat să fugă, dar inculpatul a oprit-o, a dezbrăcat-o și a întreținut un alt raport sexual, după care i-a cerut părții vătămate să nu relateze nimic poliției ori altor persoane. Ajunsă acasă, minora a povestit surorii sale, O.E., că a fost victima unui viol și împreună au sesizat poliția, iar partea vătămată a fost examinată medico-legal, ocazie cu care s-au evidențiat spermatozoizi în secreția vaginală, atestând astfel consumarea unui raport sexual în ultimele 24-48 ore „posibil în condițiile unui viol”.

La locul faptei s-au găsit secreții umane și capete de spermatozoizi pe frunze, grupa sanguină fiind cea a inculpatului (A.II), iar firele de păr prezentau caracteristicile celor aparținând victimei M.L. De asemenea, urmele plantare prezentau caracteristicile pantofilor purtați de inculpat în ziua respectivă. Inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii de viol asupra minorei M.L., despre care a afirmat că nu o cunoaște și că s-a aflat la domiciliu în ziua de 22 august 2002, iar în jurul prânzului a consumat bere în compania numitului P.C. Aceste apărări au fost infirmate de martorii C.N. (concubina inculpatului) și P.C.

De asemenea, a fost înlăturată și apărarea că, fiind purtătorul unei boli venerice, ar fi transmis boala părții vătămate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, deoarece este posibil ca un bolnav să nu infecteze partenera unui raport sexual (actul medical din noiembrie 2002). În cursul cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut că a întreținut de două ori raport sexual cu partea vătămată, însă nu în ziua de 22 august 2002, dar a pretins că a avut consimțământul minorei, atât în luna iulie 2002, cât și în jurul datei de 10 august 2002. Prin coroborarea întregului material probator, tribunalul a reținut dovedită vinovăția inculpatului N.C., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul concret de pericol social al infracțiunii, conduita procesuală a inculpatului și starea de recidivă postcondamnatorie, față de pedeapsa anterioară de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1229/1999 a Judecătoriei Bârlad, cu un rest neexecutat de 669 zile, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate și contopirea, conform art. 61 C. pen. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul N.C., invocând lipsa de vinovăție pentru infracțiunea de viol, cu aceeași apărare, respectiv consimțământul părții vătămate și împrejurarea că la data de 22 august 2002 nu s-a întâlnit cu M.L. Prin decizia penală nr. 252 din 1 iulie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs inculpatul N.C., care fără să critice hotărârile atacate în raport de motivele de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., a solicitat personal și prin apărător achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul infracțiunii. Pe de altă parte, a mai susținut inculpatul, că într-adevăr a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată dar anterior datei de 22 august 2002, cât și ulterior acestei date însă cu consimțământul părții vătămate. În subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat redozarea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale și criticile invocate, Curtea, constată că, instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei, este în concordanță cu prevederile legale, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, iar pedeapsa corect individualizată. Astfel, fapta inculpatului N.C. de a întreține, prin constrângere raporturi sexuale cu minora M.L., în data de 22 august 2002, în jurul orei 11,30, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. Că așa s-au petrecut faptele rezultă din întreg materialul probator administrat la dosarul cauzei, respectiv declarațiile martorilor P.C.

și C.N.

(concubina inculpatului), care infirmă susținerea inculpatului potrivit căreia în data de 22 august 2002, între orele 12 și 16,30, acesta s-ar fi aflat la bazarul din localitate sau acasă, procesul verbal de cercetare la fața locului, din care rezultă că, la locul faptei au fost ridicate urme conținând secreții umane, având grupa sanguină a inculpatului A. II, precum și fire de păr ce provin din regiunea pubiană a acestuia și care prezintă elemente de asemănare morfologică cu cele prelevate din regiunea pubiană a victimei, actele de examinare medico-legală a victimei, care atestă „consumarea unui raport sexual în ultimele 24-48 ore, posibil în condițiile unui viol”, declarațiile părții vătămate din care rezultă că nu l-a cunoscut pe inculpat anterior acestei date, dar și recunoașterile inculpatului din cursul cercetării judecătorești, așa încât, apărările pe care a încercat să și le confecționeze acesta, potrivit cărora, fie nu s-a aflat la locul faptei în data și ora respectivă, fie a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, însă cu consimțământul acesteia, anterior sau ulterior acestei date, nu au suport probator, fiind doar de natură a încerca să denatureze aflarea adevărului în scopul sustragerii de la răspundere penală și consecințelor condamnării.

Referitor la critica care vizează cuantumul pedepsei, Curtea constată că instanțele au făcut o judicioasă individualizare având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont atât de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă, cât și atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului și starea de recidivă postcondamnatorie săvârșind același gen de infracțiuni cu cea din prezenta cauză, așa încât nu se impune reducerea pedepsei, recursul urmând a fi respins, ca atare. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 23 august 2002 la 30 ianuarie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 252 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Iași. Compută prevenția de la 23 august 2002 la 30 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.