ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4331/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj, la data de 17 iunie 2000, reclamanta S.C. C.A.C. CLUJ – NAPOCA, în contradictoriu cu pârâta S.C. S.I. SRL Bistrița a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri închiriate de către aceasta de la reclamantă, respectiv Schela S 2000, 2 buc. electrocompresor, încărcător frontal, mașină de șlefuit monofazică, mașină de șlefuit trifazică și motocompresor precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 101.590.615 lei, ce reprezintă contravaloarea chiriei neachitate cu dobânda comercială aferentă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a închiriat pârâtei bunurile menționate mai sus, însă aceasta refuză să le restituie, precum și faptul că nu a achitat integral contravaloarea chiriei stabilite de comun acord. Tribunalul Cluj, prin sentința nr. 2385/C din 13 decembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a obligat-o la plata sumei de 101.591.615 lei cu titlu de chirie utilaje și o dobândă de 35% pe an începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea debitului. A obligat de asemenea pârâta să restituie reclamantei bunurile închiriate. A acordat cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a predat pârâtei în vederea utilizării de către aceasta a următoarelor bunuri: elemente schelă 200, 2 buc.

electrocompresor, electrocompresor cu furtun, încărcător frontal I.F. 80, mașină de frecat mozaic trifazică și mașină de frecat mozaic. S-a mai reținut că actele încheiate cu prilejul predării sunt semnate de reprezentanții celor două părți, aspect necontestat în cauză și cuprind și dispoziții cu privire la chiria ce se va datora. Instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei, motivând că lipsa de la dosar a contractului invocat de aceasta cât și necomunicarea facturilor de către reclamantă, nu constituie elemente ce ar conduce la exonerarea pârâtei de plata obligațiilor asumate, astfel că, singurele acte cu forță probantă în cauză sunt tocmai aceste procese verbale, de predare – primire, ce confirmă înțelegerea părților, cu consecința analizei îndeplinirii întocmai a obligațiilor stipulate în cuprinsul acestora.

Ori, în cauză, constată instanța, pârâta nu a făcut proba achitării integrale a chiriei și nici a restituirii bunurilor împrumutate pe perioadă nedeterminată, așa încât culpa îi revine în totalitate. Potrivit art. 43 C. com., reținând în cauză existența unui prejudiciu, instanța a acordat și dobânda de 35% pe an, la suma datorată, începând cu data de 17 iulie 2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în concret, invocându-se faptul că în realitate între părți a existat un contract în formă scrisă, prin care s-a stabilit cuantumul chiriei, motiv pentru care a achitat cu acest titlu suma de 121.108.340 lei, chiar mai mult decât s-a solicitat prin acțiune, iar dacă aceste plăți s-au efectuat cu întârziere, culpa este a reclamantei care nu i-a comunicat facturile decât în timpul litigiului la fond.

Cu privire la dobânzi, critica apelantei pârâte privește greșita acordare a acestora, în raport de împrejurarea că acestea nu au fost cerute nici prin acțiune și nici în timpul procesului. Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 734 din 21 iunie 2001, a admis apelul pârâtei, a modificat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei la restituirea următoarelor bunuri: schelă S 200, motocompresor, mașină de frecat mozaic trifazică și mașină de frecat mozaic monofazică. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 25.712.240 lei, chirie utilaje, cu 3,5% dobândă pe an, aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii 17 iulie 2000. A obligat pârâta și la cheltuieli de judecată și în fond și în apel.

În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut cu privire la cuantumul chiriei, că acesta a fost determinat de părți prin procese verbale de predare a bunurilor semnate de cele două părți, astfel încât, raportat la plățile efectuate de pârâtă și procesul verbal încheiat în cursul soluționării apelului rezultă că suma datorată cu titlu de chirie este de 25.712.240 lei. A fost menținută dispoziția instanței de fond cu privire la dobânda comercială de 35% pe an, aferentă sumei stabilite în apel. În privința bunurilor ce neagă a fi restituite de pârâtă, din datele aflate la dosar a rezultat din procesele verbale că o parte au fost returnate reclamantei, iar restul aflându-se încă în posesia pârâtei, aceasta este obligată să le predea reclamantei.

La data de 30 iulie 2001, reclamanta S.C. C.A.C. CLUJ a declarat recurs, împotriva deciziei instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., fără a încadra criticile strict pe motivele de modificare stipulate de aceste texte. În susținerea cererii de recurs, reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că între părți ar fi existat un contract de închiriere pentru utilajele menționate în acțiune, întrucât raporturile juridice s-au derulat în forma simplificată – facturi – acceptate la prețul indicat în acestea, cu mențiunea de altfel în ordine de plată a „chiriei restante”, fapt ce echivalează cu recunoașterea plății cu întârziere, sancționată cu aplicarea de penalități de 0,20% pe zi de întârziere.

A doua critică formulată de reclamantă vizează cuantumul debitului datorat. Astfel susține că debitul astfel cum este precizat în acțiune este de 90.085.810 lei, iar dobânda comercială până în prezent totalizează 12.505.805 lei, ori instanța de apel greșit a reținut că intimata mai are de achitat o diferență de 25.712.240 lei, când în fapt prin procesul verbal de punctaj comun, încheiat la data de 8 iunie 2001, părțile au stabilit un debit de 83.766.450 lei. Mai arată că la acest debit curg dobânzile de 0,20% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a acestuia. Instanța de apel a nesocotit așadar acest înscris ce reprezintă voința părților cu privire la ceea ce datorează pârâta, acordând recurentei dreptul de a încasa o sumă mai mică.

Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în fond obligarea intimatei pârâte la plata debitului „de bază și a dobânzii comerciale, conform petitului”. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Cu privire la prima critică formulată de recurentă, Curtea reține că nu poate fi primită, întrucât din considerentele deciziei nu rezultă că instanța de apel și-ar fi motivat soluția pe existența unui contract scris al părților ci dimpotrivă, a reținut, ca de altfel și instanța de fond, că singurele înscrisuri ce determină raporturile juridice dintre părți sunt procesele verbale de predare – primire a utilajelor semnate de ambele părți, în cuprinsul cărora s-a menționat ce utilaje se închiriază și cât se datorează pentru utilizarea acestora.

Motivarea soluției a fost fundamentată corect pe aceste procese-verbale, pe ordinele de plată a chiriei, emise de pârâtă cu acest titlu și în raport de procesul – verbal aflat la dosar apel, prin care părților li s-a încredințat, potrivit încheierii din 24 mai 2001 o confruntare a situațiilor contabile a celor două societăți, din care rezultă că suma ce a mai rămas de achitat este de 25.712.240 lei.

Cu privire la a doua critică ce vizează cuantumul debitului de încasat, recurenta menționează două valori, o dată face vorbire de un debit „precizat în acțiune” în cuantum de 89.085.810 lei, pentru ca mai jos să stăruie pe suma de 83.766.450 lei, stabilită în acord cu pârâta, prin procesul verbal din 8 iunie 2001. Inconsecvența, recurentei reclamante în a-și preciza pretențiile ce i se cuvin cu titlu de chirie utilaje cât și lipsa probelor în susținerea unuia sau altuia din debite denotă confuzie și neclaritate a obiectului cererii în recurs, câtă vreme, prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de 101.591.615 lei (care i s-a și acordat), în apel a susținut respingerea acestuia, fără a face trimitere la suma de 25.712.240 lei, când prezentă fiind la dezbateri, apelanta pârâtă a pus concluzii de admitere pentru această sumă.

Recurenta reclamantă ar fi avut la îndemână, la termenul din 14 iunie 2001, posibilitatea de a stărui asupra încasării debitului de 83.766.250 lei, convenit prin procesul verbal încheiat la 8 iunie 2001 și depus la dosar, ori, neformulând obiecțiuni la concluziile expertului M.M., a achiesat la concluziile expertizei, fiind astfel corect obligată la diferența de chirie. De altfel, procesul verbal încheiat la data de 8 iunie 2001, prezintă o situație a facturilor în litigiu, în valoare de 83.766.450 lei, până la data introducerii acțiunii, după pronunțarea soluției în fond, unde debitul pretins acordat era în alt cuantum, mai mare. În apel, reclamanta intimată nu a invocat deși era la îndemâna acesteia, acest proces verbal semnat în comun acord și a susținut respingerea cererii și menținerea soluției pronunțate la fond, respectiv pentru suma de 101.591.615 lei.

Ori, în recurs, considerându-se prejudiciată în apel a solicitat reconsiderarea procesului verbal de punctaj comun, fără a arăta cum acesta ar putea conduce la schimbarea soluțiilor pronunțate la fond și apel. Prin urmare, criticile formulate de reclamantă sunt nefondate, Curtea urmând, ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul declarat de această parte, ce nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C.A. C. Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 734 din 21 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2003.