ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4331/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj,

la data de 17 iunie 2000, reclamanta S.C. C.A.C. CLUJ – NAPOCA, în

contradictoriu cu pârâta S.C. S.I. SRL Bistrița a solicitat instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la

restituirea unor bunuri închiriate de către aceasta de la reclamantă, respectiv

Schela S 2000, 2 buc. electrocompresor, încărcător frontal, mașină de șlefuit

monofazică, mașină de șlefuit trifazică și motocompresor precum și obligarea

pârâtei la plata sumei de 101.590.615 lei, ce reprezintă contravaloarea chiriei

neachitate cu dobânda comercială aferentă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a

închiriat pârâtei bunurile menționate mai sus, însă aceasta refuză să le

restituie, precum și faptul că nu a achitat integral contravaloarea chiriei

stabilite de comun acord.

Tribunalul Cluj, prin sentința nr. 2385/C din 13

decembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a

obligat-o la plata sumei de 101.591.615 lei cu titlu de chirie utilaje și o

dobândă de 35% pe an începând cu data introducerii acțiunii și până la

achitarea debitului.

A obligat de asemenea pârâta să restituie

reclamantei bunurile închiriate. A acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut

că reclamanta a predat pârâtei în vederea utilizării de către aceasta a

următoarelor bunuri: elemente schelă 200, 2 buc. electrocompresor,

electrocompresor cu furtun, încărcător frontal I.F. 80, mașină de frecat mozaic

trifazică și mașină de frecat mozaic.

S-a mai reținut că actele încheiate cu prilejul

predării sunt semnate de reprezentanții celor două părți, aspect necontestat în

cauză și cuprind și dispoziții cu privire la chiria ce se va datora.

Instanța de fond a înlăturat susținerile

pârâtei, motivând că lipsa de la dosar a contractului invocat de aceasta cât și

necomunicarea facturilor de către reclamantă, nu constituie elemente ce ar

conduce la exonerarea pârâtei de plata obligațiilor asumate, astfel că,

singurele acte cu forță probantă în cauză sunt tocmai aceste procese verbale,

de predare – primire, ce confirmă înțelegerea părților, cu consecința analizei

îndeplinirii întocmai a obligațiilor stipulate în cuprinsul acestora.

Ori, în cauză, constată instanța, pârâta nu a

făcut proba achitării integrale a chiriei și nici a restituirii bunurilor

împrumutate pe perioadă nedeterminată, așa încât culpa îi revine în totalitate.

Potrivit art. 43 C. com., reținând în cauză

existența unui prejudiciu, instanța a acordat și dobânda de 35% pe an, la suma

datorată, începând cu data de 17 iulie 2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâta S.C. S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

concret, invocându-se faptul că în realitate între părți a existat un contract în

formă scrisă, prin care s-a stabilit cuantumul chiriei, motiv pentru care a

achitat cu acest titlu suma de 121.108.340 lei, chiar mai mult decât s-a

solicitat prin acțiune, iar dacă aceste plăți s-au efectuat cu întârziere,

culpa este a reclamantei care nu i-a comunicat facturile decât în timpul

litigiului la fond.

Cu privire la dobânzi, critica apelantei pârâte

privește greșita acordare a acestora, în raport de împrejurarea că acestea nu

au fost cerute nici prin acțiune și nici în timpul procesului.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 734 din 21

iunie 2001, a admis apelul pârâtei, a modificat în parte sentința apelată în

sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, cu consecința obligării

pârâtei la restituirea următoarelor bunuri: schelă S 200, motocompresor, mașină

de frecat mozaic trifazică și mașină de frecat mozaic monofazică. A obligat

pârâta să achite reclamantei suma de 25.712.240 lei, chirie utilaje, cu 3,5%

dobândă pe an, aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii 17

iulie 2000.

A obligat pârâta și la cheltuieli de judecată și

în fond și în apel.

În motivarea acestei soluții instanța de apel a

reținut cu privire la cuantumul chiriei, că acesta a fost determinat de părți

prin procese verbale de predare a bunurilor semnate de cele două părți, astfel

încât, raportat la plățile efectuate de pârâtă și procesul verbal încheiat în

cursul soluționării apelului rezultă că suma datorată cu titlu de chirie este

de 25.712.240 lei.

A fost menținută dispoziția instanței de fond cu

privire la dobânda comercială de 35% pe an, aferentă sumei stabilite în apel.

În privința bunurilor ce neagă a fi restituite

de pârâtă, din datele aflate la dosar a rezultat din procesele verbale că o

parte au fost returnate reclamantei, iar restul aflându-se încă în posesia

pârâtei, aceasta este obligată să le predea reclamantei.

La data de 30 iulie 2001, reclamanta S.C. C.A.C.

CLUJ a declarat recurs, împotriva deciziei instanței de apel, cu respectarea

termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile

art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., fără a încadra criticile strict pe

motivele de modificare stipulate de aceste texte.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta a

arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că între părți ar fi existat

un contract de închiriere pentru utilajele menționate în acțiune, întrucât

raporturile juridice s-au derulat în forma simplificată – facturi – acceptate

la prețul indicat în acestea, cu mențiunea de altfel în ordine de plată a

„chiriei restante”, fapt ce echivalează cu recunoașterea plății cu întârziere,

sancționată cu aplicarea de penalități de 0,20% pe zi de întârziere.

A doua critică formulată de reclamantă vizează

cuantumul debitului datorat. Astfel susține că debitul astfel cum este precizat

în acțiune este de 90.085.810 lei, iar dobânda comercială până în prezent

totalizează 12.505.805 lei, ori instanța de apel greșit a reținut că intimata

mai are de achitat o diferență de 25.712.240 lei, când în fapt prin procesul

verbal de punctaj comun, încheiat la data de 8 iunie 2001, părțile au stabilit

un debit de 83.766.450 lei. Mai arată că la acest debit curg dobânzile de 0,20%

pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a acestuia.

Instanța de apel a nesocotit așadar acest

înscris ce reprezintă voința părților cu privire la ceea ce datorează pârâta,

acordând recurentei dreptul de a încasa o sumă mai mică.

Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în fond obligarea

intimatei pârâte la plata debitului „de bază și a dobânzii comerciale, conform

petitului”.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la prima critică formulată de

recurentă, Curtea reține că nu poate fi primită, întrucât din considerentele

deciziei nu rezultă că instanța de apel și-ar fi motivat soluția pe existența

unui contract scris al părților ci dimpotrivă, a reținut, ca de altfel și

instanța de fond, că singurele înscrisuri ce determină raporturile juridice

dintre părți sunt procesele verbale de predare – primire a utilajelor semnate

de ambele părți, în cuprinsul cărora s-a menționat ce utilaje se închiriază și

cât se datorează pentru utilizarea acestora.

Motivarea soluției a fost fundamentată corect pe

aceste procese-verbale, pe ordinele de plată a chiriei, emise de pârâtă cu

acest titlu și în raport de procesul – verbal aflat la dosar apel, prin care

părților li s-a încredințat, potrivit încheierii din 24 mai 2001 o confruntare

a situațiilor contabile a celor două societăți, din care rezultă că suma ce a

mai rămas de achitat este de 25.712.240 lei.

Cu privire la a doua critică ce vizează

cuantumul debitului de încasat, recurenta menționează două valori, o dată face

vorbire de un debit „precizat în acțiune” în cuantum de 89.085.810 lei, pentru

ca mai jos să stăruie pe suma de 83.766.450 lei, stabilită în acord cu pârâta,

prin procesul verbal din 8 iunie 2001.

Inconsecvența, recurentei reclamante în a-și

preciza pretențiile ce i se cuvin cu titlu de chirie utilaje cât și lipsa

probelor în susținerea unuia sau altuia din debite denotă confuzie și

neclaritate a obiectului cererii în recurs, câtă vreme, prin acțiunea

introductivă a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de 101.591.615

lei (care i s-a și acordat), în apel a susținut respingerea acestuia, fără a

face trimitere la suma de 25.712.240 lei, când prezentă fiind la dezbateri,

apelanta pârâtă a pus concluzii de admitere pentru această sumă. Recurenta

reclamantă ar fi avut la îndemână, la termenul din 14 iunie 2001, posibilitatea

de a stărui asupra încasării debitului de 83.766.250 lei, convenit prin

procesul verbal încheiat la 8 iunie 2001 și depus la dosar, ori, neformulând

obiecțiuni la concluziile expertului M.M., a achiesat la concluziile

expertizei, fiind astfel corect obligată la diferența de chirie.

De altfel, procesul verbal încheiat la data de 8

iunie 2001, prezintă o situație a facturilor în litigiu, în valoare de

83.766.450 lei, până la data introducerii acțiunii, după pronunțarea soluției

în fond, unde debitul pretins acordat era în alt cuantum, mai mare.

În apel, reclamanta intimată nu a invocat deși

era la îndemâna acesteia, acest proces verbal semnat în comun acord și a

susținut respingerea cererii și menținerea soluției pronunțate la fond,

respectiv pentru suma de 101.591.615 lei.

Ori, în recurs, considerându-se prejudiciată în

apel a solicitat reconsiderarea procesului verbal de punctaj comun, fără a

arăta cum acesta ar putea conduce la schimbarea soluțiilor pronunțate la fond

și apel.

Prin urmare, criticile formulate de reclamantă

sunt nefondate, Curtea urmând, ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă

recursul declarat de această parte, ce nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C. C.A. C. Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 734 din 21 iunie

2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2003.