ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2876/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 263/F/Com, pronunțată la

data de 29 mai 2007, Secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Brăila a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Oradea, în

contradictoriu cu pârâta SC H. SA Brăila, pe care a obligat-o să restituie

reclamantei compresorul elicoidal și uscătorul, bunuri ce au făcut obiectul

contractului de închiriere din 2 iunie 2006.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a restitui

proprietarului bunurile închiriate, prevăzută la art. 4.1.6. din contractul de

închiriere din 2 iunie 2006, încheiat între părți și a făcut aplicarea art. 1436

C. civ.

Apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat de secția

comercială, maritimă

și fluvială, a Curții de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 75/A,

pronunțată la data de

17 septembrie 2007.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, prin prisma motivelor invocate și

probelor administrate în raport cu sentința apelată, că precizarea temeiului de

drept al cererii de chemare în judecată s-a făcut în condițiile art. 132,

coroborat cu art. 134 C. proc. civ., la g, iar, pe fond, că tribunalul a făcut

o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt, configurată

de materialul probator administrat în cauză, din care rezultă obligația pârâtei

de a restitui bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere, conform

art. 4.1.6 din contract, fără ca această obligație să fie condiționată de plata

vreunei taxe de demontare a utilajelor de către reclamantă.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta - pârâtă invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 4, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

recursului s-au reiterat excepțiile necompetenței materiale a tribunalului în

soluționarea cauzei în primă instanță și neîndeplinirii concilierii directe,

invocate în fața tribunalului a căror soluționare nu au făcut obiectul

apelului, iar, în dezvoltarea motivelor invocate, s-a arătat că „instanțele” au

depășit atribuțiile puterii judecătorești, reținând că au fost învestite cu

soluționarea unei cauze privind restituirea unui bun ce a făcut obiectul unui

contract de închiriere și nu cu o acțiune în revendicare, având ca temei legal

dispozițiile art. 480 C. civ.; că „instanțele” au dat o greșită interpretare

cererii inițiale dedusă judecății, având în vedere că modificarea adusă

acesteia nu are relevanță fiindcă a intervenit după prima zi de înfățișare și

că „hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii” - recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse

instanței de fond și aspectelor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată

și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra

obiectului recursului.

Intimata a solicitat

prin întâmpinare respingerea recursului apreciind neîntemeiate atât excepțiile

invocate cât și criticile aduse fondului cauzei.

Recursul este

nefondat.

Astfel, cu referire

la excepțiile invocate, este de observat că sentința civilă nr. 170, pronunțată

de Judecătoria Brăila, prin care s-a declinat competența soluționării acțiunii

cu caracter nepatrimonial, formulată de reclamantă în cauză, în favoarea

Tribunalului Brăila, a rămas irevocabilă.

Investirea acestei

din urmă instanțe cu soluționarea în fond a pricinii s-a făcut cu respectarea

cerințelor art. 2 pct. 1 lit. a), față de obiectul cererii de chemare în

judecată și de calitatea de comercianți a părților, iar dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în speță având în vedere că acțiunea

dedusă judecății nu este „evaluabilă în bani” astfel cum prevăd cerințele alin.

(1) al acestui text legal.

Depășirea

atribuțiilor „puterii judecătorești” reprezintă o situație gravă, de natură a

înfrânge principiul separației puterilor în stat și se concretizează într-o

imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau

legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică,

iar situația evidențiată de recurentă în dezvoltarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 4 C. proc. civ. nu se circumscrie acestui motiv, ci, cu aplicarea art.

306 alin. (3) C. proc. civ., motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., întrucât se referă la încălcarea principiului disponibilității cu privire

la obiectul cererii deduse judecății, care nu-și găsește însă aplicare în

cauză, dat fiind că instanța de control judiciar, respingând apelul, nu a

rejudecat cererea de chemare în judecată.

Cum în susținerea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta se referă la

greșita interpretare a cererii de chemare în judecată, care este un act

procedural și nu juridic, critica ce vizează acest motiv nu se justifică.

În ce privește

motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că

recurenta s-a rezumat la enunțarea textului legal fără a dezvolta niciuna din

ipotezele pe care acesta le cuprinde, astfel cum prevăd cerințele art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC H. SA Brăila, împotriva Deciziei Curții de Apel Galați nr.

75 din 17 septembrie 2007, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2008.