ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2876/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 263/F/Com, pronunțată la data de 29 mai 2007, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Brăila a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Oradea, în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Brăila, pe care a obligat-o să restituie reclamantei compresorul elicoidal și uscătorul, bunuri ce au făcut obiectul contractului de închiriere din 2 iunie 2006. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a restitui proprietarului bunurile închiriate, prevăzută la art. 4.1.6. din contractul de închiriere din 2 iunie 2006, încheiat între părți și a făcut aplicarea art. 1436 C. civ.

Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat de secția comercială, maritimă și fluvială, a Curții de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 75/A, pronunțată la data de 17 septembrie 2007. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, prin prisma motivelor invocate și probelor administrate în raport cu sentința apelată, că precizarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată s-a făcut în condițiile art. 132, coroborat cu art. 134 C. proc. civ., la g, iar, pe fond, că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt, configurată de materialul probator administrat în cauză, din care rezultă obligația pârâtei de a restitui bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere, conform art. 4.1.6 din contract, fără ca această obligație să fie condiționată de plata vreunei taxe de demontare a utilajelor de către reclamantă.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta - pârâtă invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului s-au reiterat excepțiile necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță și neîndeplinirii concilierii directe, invocate în fața tribunalului a căror soluționare nu au făcut obiectul apelului, iar, în dezvoltarea motivelor invocate, s-a arătat că „instanțele” au depășit atribuțiile puterii judecătorești, reținând că au fost învestite cu soluționarea unei cauze privind restituirea unui bun ce a făcut obiectul unui contract de închiriere și nu cu o acțiune în revendicare, având ca temei legal dispozițiile art. 480 C. civ.; că „instanțele” au dat o greșită interpretare cererii inițiale dedusă judecății, având în vedere că modificarea adusă acesteia nu are relevanță fiindcă a intervenit după prima zi de înfățișare și că „hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii” - recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse instanței de fond și aspectelor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului apreciind neîntemeiate atât excepțiile invocate cât și criticile aduse fondului cauzei. Recursul este nefondat. Astfel, cu referire la excepțiile invocate, este de observat că sentința civilă nr. 170, pronunțată de Judecătoria Brăila, prin care s-a declinat competența soluționării acțiunii cu caracter nepatrimonial, formulată de reclamantă în cauză, în favoarea Tribunalului Brăila, a rămas irevocabilă. Investirea acestei din urmă instanțe cu soluționarea în fond a pricinii s-a făcut cu respectarea cerințelor art. 2 pct. 1 lit. a), față de obiectul cererii de chemare în judecată și de calitatea de comercianți a părților, iar dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. nu-și găsesc incidența în speță având în vedere că acțiunea dedusă judecății nu este „evaluabilă în bani” astfel cum prevăd cerințele alin. (1) al acestui text legal. Depășirea atribuțiilor „puterii judecătorești” reprezintă o situație gravă, de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat și se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, iar situația evidențiată de recurentă în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu se circumscrie acestui motiv, ci, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., întrucât se referă la încălcarea principiului disponibilității cu privire la obiectul cererii deduse judecății, care nu-și găsește însă aplicare în cauză, dat fiind că instanța de control judiciar, respingând apelul, nu a rejudecat cererea de chemare în judecată. Cum în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta se referă la greșita interpretare a cererii de chemare în judecată, care este un act procedural și nu juridic, critica ce vizează acest motiv nu se justifică. În ce privește motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recurenta s-a rezumat la enunțarea textului legal fără a dezvolta niciuna din ipotezele pe care acesta le cuprinde, astfel cum prevăd cerințele art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC H. SA Brăila, împotriva Deciziei Curții de Apel Galați nr. 75 din 17 septembrie 2007, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.