Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1888/2008

HOTĂRÂRE
30.05.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1888/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4052 din 30 noiembrie 2006, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admite acțiunea formulată de reclamanta SC D.F. SRL, cu sediul în satul Zaharești, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC T.B.C. SRL, cu sediul în județul Suceava.

Obligă pârâta să predea reclamantei următoarele bunuri mobile, proprietatea reclamantei, aflate în posesia pârâtei: cablu prelungitor pentru curent (4 bucăți), calorifer electric (1 bucată), fayer electric (1 bucată), lăzi plastic (2 bucăți), găleți plastic (27 bucăți), raft lemn (1 bucată), scaun tapițat (1 bucată), scaun lemn pentru îndopat (4 bucăți), grătar lemn separator (8 bucăți), furtun apă plastic (20 m), folie plastic (40 m), bară metalică (13 x 6 m), uluce apă plastic (6 x 2 x 6 m), troci lemn (17 bucăți), vase de furajare plastic (15 bucăți), cuști lemn (37 bucăți), mașini de îndopat (6 bucăți), țeavă alimentare cu apă cu duze și colac simplu (2 x 50 m), țeavă alimentare apă fără duze (2 bucăți), box paleți lemn (5 bucăți), roabă metalică (o bucată), pompe văruit (2 bucăți), foarfecă (2 bucăți), fierăstrău lemn (o bucată), fierăstrău coadă rândunică (2 bucăți), plasă sârmă (50 bucăți), electroveioză (3 bucăți), prize curent (5 bucăți), întrerupător curent (o bucată), robinet apă (3 bucăți), cablu sârmă (2 x 100 m), vase pentru apă plastic, adăpători pui (15 bucăți), contor electric (o bucată), lopată gunoi metalică (o bucată), lingură plastic pentru furajat (o bucată), birou lemn (o bucată), saci furaj (200 bucăți), cablu electric (100 m), uluc apă plastic nesecționat (6 bucăți), dubă Wolksvagen transportor (o bucată), lacăte (4 bucăți), cizme (3 perechi),

plapumă (o bucată), ceas perete (o bucată), pompă bonfaier (o bucată). Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Părțile au încheiat contractul de închiriere nr. 2 din 23 mai 2003 având ca obiect două hale, situate în M.D., pentru un termen de 8 luni. Așa cum rezultă din inventarul depus la dosar, împreună cu imobilele închiriate, au fost predate, pentru uzul și folosința imobilelor, o serie de bunuri mobile, arătate în petitul acțiunii. La expirarea termenului contractul de închiriere, conform dispozițiilor art. 1584 C. civ., împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate, în aceeași cantitate și calitate și la timpul stipulat, astfel că în mod nejustificat pârâta refuză să-și îndeplinească această obligație contractuală asumată.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia 87 din 24 septembrie 2007, respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC T.B.C. SRL împotriva sentinței nr. 4052 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 296/86/2006). Instanța de apel a reținut că bunurile mobile cerute de reclamantă spre a-i fi restituite, sunt proprietatea acesteia, astfel cum rezultă din lista bunurilor de inventar (bilanțuri contabile cu evidențierea valorică a activelor imobilizate și recunoașterea administratorului societății pârâte dată în fața instanței de la dosar nr. 5386/205), astfel că pârâta are obligația să restituie bunurile mobile aparținând reclamantei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1584 C. civ.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC T.B.C. SRL M.D. a susținut că decizia pronunțată este netemeinică și nelegală din motive prevăzute de art. 304 pct. 7 - 8 C. proc. civ. Recurenta a precizat că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2 din 23 mai 2003 conform căreia a închiriat reclamantei o hală de producție în vederea desfășurării activității de creștere și îngrășare a rațelor. Contractul a expirat, dar reclamanta nu și-a dus la bun sfârșit obiectul de activitate, astfel că între părți s-au ivit litigii rezultate din faptul că reclamanta nu a plătit curentul electric, chiria și în hala închiriată au rămas bunuri. După mai multe declinări de competență, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 4052 din 30 noiembrie 2006, a admis acțiunea.

Se susține în continuare că a declarat apel arătând că reclamanta nu mai poate sta în proces întrucât este în procedura de lichidare, deși a fost citată prin lichidator SC M.R.L.I. SPRL., instanța nu menționează în decizia recurată acest aspect. Temeiul de drept invocat de pârâtă îl constituie art. 304 pct. 7,8 C. proc. civ. Intimata nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., iar părțile nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna dintre situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Criticile recurentei nu pot fi reținute, întrucât hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din conținutul deciziei recurate, nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Prin reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea. În cauză, instanțele de bază au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1584 C. civ.

Referitor la excepția invocată de pârâtă privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că împotriva acesteia a fost deschisă procedura falimentului, fiind numit lichidator M.R.L.I. S.P.R.L. instanța de apel, prin încheierea din 2 iulie 2007 a pus în discuția părților această excepție, dispunând a se face adresă lichidatorului reclamantei-intimate SC M.R.L.I., pentru a preciza dacă înțelege să-și însușească acțiunea, răspuns confirmat de administratorul judiciar, M.R.L.I. S.P.R.L., potrivit art. 87 alin. (5) C. proc. civ. Reclamanta-intimată a făcut dovada că nu i s-a ridicat dreptul de administrare, depunând în acest sens procesul-verbal al adunării generale a acționarilor nr. 579 din 5 iunie 2007. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., instanța s-a pronunțat asupra excepției de procedură invocată, prin încheierea din 2 iulie 2007, prin modul în care a dispus. În concluzie, prin considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC T.B.C. SRL M.D., județul Suceava, împotriva deciziei nr. 87 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B.C. SRL M.D. împotriva deciziei nr. 87 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-08
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamanții P.D. și P.I. au chemat în judecată pe pârâtele P.M. Suceava prin primar și SC T.P. SR
ÎCCJ 2009-11-05
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2757/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1490 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Comercial Mureș a fost admisă în parte acțiunea reclamantului M.L. iar pârâta SC M.P. S
ÎCCJ 2009-11-13
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2892/2009
acces precum și instalația de alimentare cu apă nu fac obiectul contractului. Față de cererea subsidiară, tribunalul a arătat că reclamanta nu a dovedit întrunirea elementelor privind stabilirea răspunderii civile delictuale. În ceea ce pri
ÎCCJ 2008-10-14
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2846/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 aprilie 2006, reclamanta SC M.G.V.I. SRL București a cerut, în contradictoriu cu pârâtele 1, SC F.C. SRL Bacău și 2, SC S.S.
ÎCCJ 2008-02-05
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2008
nelivrarea utilajului este imputabilă beneficiarei care nu a comunicat modalitatea de predare și data predării nu este conformă cu probele dosarului. Ca urmare, este pe deplin, aplicabilă rezoluțiunea contractului, pârâta debitoarea obligaț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă