ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2846/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 aprilie 2006, reclamanta SC M.G.V.I. SRL București a cerut, în contradictoriu cu pârâtele 1, SC F.C. SRL Bacău și 2, SC S.S. SRL Comuna Mărgineni, constatarea nulității absolute a înstrăinării de către pârâta 1, către pârâta 2, conform facturii din 12 noiembrie 2005, a unor bunuri (2 cabine de uscare, dimensiuni diferite, banc redresat caroserii). În principal reclamanta a susținut, că bunurile au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta 1 SC F.C. SRL Bacău, din 2002, cu plata în rate. Că, deși cumpărătoarea nu și-a onorat toate ratele, existând 7 rate neachitate, și deci fără a deveni proprietarul bunurilor, cu rea credință le-a înstrăinat către pârâta 2, SC S.S.

SRL, deci a vândut bunul altuia, ceea ce determină nulitatea înstrăinării. Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, cu sentința nr. 868 din 27 octombrie 2006 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Instanța de fond a reținut, în principal că vânzarea intervenită între pârâte, nu îndeplinește condițiile art. 948 C. civ., fiind lovită de nulitate. Apelul declarat de pârâta SC F.C. SRL Bacău împotriva sentinței menționate a fost respins de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu Decizia nr. 70 din 12 iunie 2007, apreciindu-se că în cauză s-a reținut o corectă stabilire a situației de fapt și aplicat dispozițiile legale.

Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta SC F.C. SRL Bacău a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - competența de soluționare revenea Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României conform clauzei compromisorii prevăzute în contractul de vânzare cumpărare din 2002 dintre reclamanta vânzătoare și societatea sa, în calitate de cumpărătoare, contract pe care-l invocă intimata reclamantă prin acțiune; - reclamanta este un terț față de convenția dintre pârâte și nu are interes în cauză, întrucât nulitatea convenției readuce utilajele în proprietatea recurentei nu a intimatei reclamante; - plata utilajelor cu întârziere s-a făcut cu acceptul reclamantei, iar la 18 noiembrie 2005, a fost achitat prețul integral, astfel că de la această dată a devenit proprietarul bunurilor iar înstrăinarea acestora către SC S.S.

SRL este legală, iar pactul comisoriu de gradul IV și-a produs efectele. Greșit instanța de apel a reținut că plata nu a operat, în contul prețului, ci al penalităților, întrucât nu se datorează penalități, reclamanta intimată fiind de acord cu întârzierea în plată; - greșit s-a reținut nulitatea contractului în temeiul art. 948 C. civ., întrucât numai cumpărătoarea pârâtă SC S.S. SRL o putea invoca. Oricum, după 18 noiembrie 2005, când s-a plătit prețul integral, nulitatea nu mai putea fi invocată, întrucât a dobândit proprietatea bunurilor. Recursul este nefondat și urmează să fie respins întrucât: Excepția de necompetență a instanțelor comerciale în favoarea Curții de Arbitraj este fără temei.

Soluționarea unui litigiu comercial pe calea arbitrajului este condiționată de existența unei convenții arbitrale. Este necontestat faptul că o atare convenție, care se încheie în scris, sub sancțiunea nulității (art. 343 C. proc. civ.) nu a existat între cele două pârâte în cauză legat de vânzarea-cumpărarea bunurilor. Faptul că în alt raport contractual, în care numai recurenta este parte, raport care nu face obiectul prezentului dosar, ar exista o clauză compromisorie, nu are nici o relevanță asupra competenței soluționării litigiului de față, astfel că excepția recurentei este de respins. Este criticabilă și de respins și susținerea recurentei privitoare la lipsa de interes a reclamantei în formularea acțiunii.

Aceasta întrucât, cererea reclamantei are ca obiect constatarea nulității absolute a unei convenții. Vocația de a solicita desființarea convenției lovită de o nulitate absolută aparține nu numai părților ci și terților legitimi interesați. Or, reclamanta este direct interesată în constatarea nulității, față de faptul că recurenta pârâtă a înstrăinat bunurile proprietatea sa, astfel că, întemeiat, instanța a reținut lipsa unui element esențial de validitate a actului juridic prevăzut de art. 948 C. civ., obiectul raportului juridic. Or, în cauză, recurenta a vândut pârâtei SC S.S. SRL, bunuri ce nu erau proprietatea sa. Aceste bunuri erau în posesia recurentei, urmare unui contract de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanta, cu plata prețului în rate, și cum ratele nu au fost integral achitate, conform clauzelor acelui contract nu a devenit proprietara bunurilor.

Nu poate fi reținută ca producătoare de efecte juridice, data achitării bunurilor, întrucât executarea contractului dintre recurentă și reclamantă nu face obiectul cauzei pentru a se analiza cu ce titlu s-a făcut plata din 18 noiembrie 2005. Dar, ceea ce este esențial este faptul că recurenta nu a făcut dovada înstrăinării bunurilor proprietatea sa și aceasta s-a reținut prin sentința Tribunalului Bacău nr. 135 din 7 aprilie 2006 (Dosar nr. 495/2006, atașat cauzei) prin care s-a respins cererea acesteia de obligare a SC S.S. SRL la plata prețului bunurilor. Astfel, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta urmează să fie obligată la plata sumei de 3.000 lei în favoarea intimatei reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat conform chitanței depuse, fila 63 din dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.C. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 70 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal. Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC V.I. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.