ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 44 din 7 februarie 2007 pronunțată în Dosar nr. 1009/2006 al Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C.M. M.I. Bacău împotriva pârâtei SC M.C. SRL Bacău, și în consecință s-a dispus evacuarea acesteia din imobilul situat administrativ în Bacău. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că, cererea inițială a reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat la data de 18 ianuarie 1993 între S.C.M. S. și SC M.C. SRL cu privire la spațiul anterior menționat și evacuarea pârâtei SC M.C.

SRL din acest imobil precum și cererea de chemare în garanție a S.C.M. A.C. a fost ulterior precizată în sensul că renunță la soluționarea capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de comodat și a cererii de chemare în garanție, menținându-și pretențiile doar referitor la evacuarea pârâtei, din spațiul din litigiu, solicitată în temeiul contractului de închiriere din 16 decembrie 2004. Totodată excepțiile lipsei calității procesuale active a lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă au fost respinse ca nefondate prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2006, iar pentru cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de aceeași parte s-a respins încuviințarea în principiu conform încheierii de ședință din 15 decembrie 2006. În privința fondului, tribunalul a arătat că prin proiectul de divizare publicat în M. Of.

al României nr. 71 din 2 decembrie 2005, S.C.M. A.C. s-a divizat în mai multe societăți cooperative meșteșugărești, printre care și reclamanta S.C.M. M.I. Bacău, iar patrimoniul societății divizate a fost preluat atât în privința elementelor de activ cât și a celor de pasiv de către societățile nou înființate.

Prin urmare, contractele de închiriere ale societății divizate aflate în derulare au fost preluate de noile societăți, conform pct. 3.10 din Proiectul de divizare anterior menționat, motiv pentru care reclamanta a notificat pârâta la data de 27 februarie 2006, să se prezinte pentru reglementarea unei noi colaborări, având în vedere și împrejurarea că, contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, preluat prin divizare, și în temeiul căruia pârâta utiliza spațiul din litigiu a expirat la data de 31 decembrie 2005. Dat fiind faptul că pârâta nu a dat curs invitației reclamantei de a reglementa raporturile juridice dintre ele, nu și-a onorat obligațiile contractuale constând în plata chiriei, tribunalul a apreciat că aceasta a încălcat prevederile art. 1430 C. civ., astfel încât solicitarea reclamantei de a se dispune evacuarea pârâtei este întemeiată, în condițiile în care aceasta nu mai deține un titlu care să-i justifice posesia imobilului.

Apelul formulat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 114 din 1 noiembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 731/32/2007 al Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a respins criticile referitoare la modul de soluționare al excepțiilor privind lipsa de interes și a inadmisibilității acțiunii cu motivarea că acestea vizează capătul de cerere din acțiune la judecarea cărora reclamanta a renunțat, conform încheierii din 4 octombrie 2006. De asemenea, excepția lipsei calității procesuale active a fost corect respinsă în condițiile în care dreptul litigios vizează folosința imobilului, ipoteză în care reclamanta, în calitate de locator nu trebuie să facă dovada calității sale de proprietar asupra bunului închiriat, dovadă cerută doar în considerarea caracterului personal și nu real al acțiunii.

Pentru identitate de rațiune, tribunalul, aplicând corect dispozițiile art. 64 C. proc. civ. a reținut că cererea pentru arătarea titularului dreptului este admisibilă numai în cazul acțiunilor în care reclamanta pretinde un drept real asupra lucrului, motiv pentru care a respins și această cerere, care de altfel a fost formulată de pârâtă, cu încălcarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. proc. civ., adică după primul termen de judecată. În privința modului de soluționare a fondului litigiului, curtea de apel, a arătat, în plus față de considerentele avute în vedere de prima instanță, că, în realitate, pârâta nu a contestat niciodată autoarei reclamantei capacitatea de a închiria valabil bunul din litigiu, manifestând o tare conduită abia din momentul în care reclamanta i-a solicitat inițial să încheie un nou contract de închiriere și apoi să-și îndeplinească obligația de restituire a bunului.

De asemenea, susținerea apelantei în sensul că ar deține spațiul din litigiu în temeiul unui contract încheiat cu S.C.M. S. este contrazisă de împrejurarea că această din urmă societate avea încheiate, în calitate de locatar, contracte de închiriere, respectiv asociere, cu autoarea reclamantei. Prin urmare, reține instanța de apel, dacă S.C.M. S. ar fi fost titulara unui drept de administrare sau proprietate cu privire la acest imobil, nu exista nicio rațiune pentru a închiria același imobil de la S.C.M. A.C. Totodată, instanța de apel, a constatat că este în imposibilitate de a se pronunța cu privire la excepțiile invocate de apelantă după acordarea cuvântului pe fond, cu motivarea că în realitate, acestea reprezintă motive noi de apel care nu au fost invocate în condițiile art. 292 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.C. SRL Bacău, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că deși instanța de apel face referire la modul de soluționare de către tribunal a cererii de arătare a titularului dreptului, în realitate nu se pronunță în sensul admiterii sau respingerii criticilor formulate, încălcând, în plus și prevederile art. 296 C. proc. civ. - conform cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea - în condițiile în care a motivat că această cerere a fost formulată doar la al doilea termen de judecată, deși la fond nu s-a pus în discuție tardivitatea acestei cereri.

Pe de altă parte, având în vedere modificarea acțiunii de către reclamantă, la data de 15 decembrie 2006 - făcută cu nerespectarea prevederilor art. 112 C. proc. civ. - este evident eronată susținerea instanței de apel. A doua critică vizează faptul că în mod greșit curtea de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile formulate după acordarea cuvântului pe fond, câtă vreme acestea sunt excepții de ordine publică, și potrivit legii, pot fi ridicate în orice stare a pricinii, iar în ipoteza în care instanța le-ar fi considerat tardive trebuia să le respingă ca atare, și nu să omită a se pronunța.

Prin ultimul motiv de recurs decizia este criticată sub aspectul modului de soluționare a fondului litigiului, care de asemenea este greșit, în condițiile în care s-a ignorat împrejurarea esențială că, contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, de care s-a prevalat reclamanta ca temei al cererii sale de evacuare a fost contestat, inclusiv în justiție, deoarece nu are determinată suprafața închiriată, fiind de fapt un act încheiat din eroare, preluat de la fostul administrator al societății. În aceste condiții, arată recurenta, calitatea de locator a S.C.C.A. A.C. - autoarea reclamantei - nu a fost dovedită, ci permanent contestată, iar în lipsa contractelor în original, nici reclamanta nu și-a justificat pretențiile, cum greșit au reținut ambele instanțe.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că este neîntemeiat respingându-l ca atare. 1. Deși prin primul motiv recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor referitoare la modul de soluționare a cererii privind arătarea titularului dreptului, aceasta arată că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac deoarece curtea de apel a apreciat cererea formulată în temeiul art. 64 C. proc. civ. ca fiind tardivă. Această dezvoltare a criticii este nu doar contradictorie, dar și contrară realității.

Astfel, instanța de apel, respingând criticile formulate sub acest aspect a arătat în considerentele deciziei atacate, că raportat la obiectul și temeiul cererii de chemare în judecată, în mod corect tribunalul a respins cererea, în considerarea faptului că pârâtul poate formula o atare cerere doar în ipoteza în care „a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului”, după cum rezultă expres din prevederile art. 64 C. proc. civ. Or, în speță reclamanta nu a invocat un drept real asupra bunului din litigiu cererea sa având caracterul unei acțiuni personale derivate din contractul de închiriere a cărui durată a expirat. Prin urmare, acesta a fost argumentul în baza căruia au fost respinse criticile formulate sub acest aspect, chiar dacă s-a reținut și împrejurarea că cererea pentru arătarea titularului dreptului a fost depusă doar la al doilea termen de judecată.

Faptul că instanța de apel nu a considerat cererea ca fiind tardivă, reiese tocmai din analiza condițiilor ce se cer a fi îndeplinite conform art. 64 C. proc. civ., pentru admisibilitatea unei atari cereri. 2. În privința omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra excepțiilor invocate după acordarea cuvântului pe fond, recurenta formulează de asemenea o critică nefondată apreciind că acestea pot fi invocate în orice stare a pricinii, adică inclusiv după acordarea cuvântului pe fond. O atare interpretare este eronată, deoarece conform art. 292 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel va analiza hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de fapt și de drept arătate în motivarea apelului și respectiv a excepțiilor de procedură ridicate conform art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. precum și a celor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu potrivit art. 295 C. proc. civ. Este real faptul că motivele de ordine publică pot fi invocate în orice stare a pricinii, adică inclusiv în recurs, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., însă momentul procedural până la care acestea pot fi invocate este acela al includerii dezbaterilor conform art. 150 C. proc. civ. după cum corect a reținut și instanța de apel. 3. Referitor la modul de soluționare a fondului litigiului, justificat au argumentat ambele instanțe că reclamanta preluând prin divizare o parte a patrimoniului autoarei sale, inclusiv contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, a cărui durată a expirat la 31 decembrie 2005 și în considerarea refuzului pârâtei de a-și reglementa situația prin încheierea unui noi contract, evacuarea acesteia din spațiul în litigiu este întemeiată conform art. 1430 C. civ.

Din această perspectivă prin contestarea valabilității titlului reclamantei și respectiv a autoarei sale, recurenta își neagă propriul titlu în baza căruia a utilizat imobilul din litigiu. În concluzie, decizia atacată, fiind legală va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de reclamantă, ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.C. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 114 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.