ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 44 din 7 februarie

2007 pronunțată în Dosar nr. 1009/2006 al Tribunalului Bacău, secția comercială

și contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C.M.

M.I. Bacău împotriva pârâtei SC M.C. SRL Bacău, și în consecință s-a dispus

evacuarea acesteia din imobilul situat administrativ în Bacău.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că, cererea inițială a

reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

comodat încheiat la data de 18 ianuarie 1993 între S.C.M. S. și SC M.C. SRL cu

privire la spațiul anterior menționat și evacuarea pârâtei SC M.C. SRL din

acest imobil precum și cererea de chemare în garanție a S.C.M. A.C. a fost

ulterior precizată în sensul că renunță la soluționarea capetelor de cerere

privind constatarea nulității absolute a contractului de comodat și a cererii

de chemare în garanție, menținându-și pretențiile doar referitor la evacuarea

pârâtei, din spațiul din litigiu, solicitată în temeiul contractului de

închiriere din 16 decembrie 2004.

Totodată excepțiile

lipsei calității procesuale active a lipsei de interes și a inadmisibilității

acțiunii invocate de pârâtă au fost respinse ca nefondate prin încheierea de

ședință din data de 15 noiembrie 2006, iar pentru cererea de arătare a

titularului dreptului, formulată de aceeași parte s-a respins încuviințarea în

principiu conform încheierii de ședință din 15 decembrie 2006.

În privința fondului,

tribunalul a arătat că prin proiectul de divizare publicat în M. Of. al

României nr. 71 din 2 decembrie 2005, S.C.M. A.C. s-a divizat în mai multe

societăți cooperative meșteșugărești, printre care și reclamanta S.C.M. M.I.

Bacău, iar patrimoniul societății divizate a fost preluat atât în privința

elementelor de activ cât și a celor de pasiv de către societățile nou

înființate. Prin urmare, contractele de închiriere ale societății divizate

aflate în derulare au fost preluate de noile societăți, conform pct. 3.10 din

Proiectul de divizare anterior menționat, motiv pentru care reclamanta a

notificat pârâta la data de 27 februarie 2006, să se prezinte pentru

reglementarea unei noi colaborări, având în vedere și împrejurarea că,

contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, preluat prin divizare, și în

temeiul căruia pârâta utiliza spațiul din litigiu a expirat la data de 31

decembrie 2005.

Dat fiind faptul că

pârâta nu a dat curs invitației reclamantei de a reglementa raporturile

juridice dintre ele, nu și-a onorat obligațiile contractuale constând în plata

chiriei, tribunalul a apreciat că aceasta a încălcat prevederile art. 1430 C.

civ., astfel încât solicitarea reclamantei de a se dispune evacuarea pârâtei

este întemeiată, în condițiile în care aceasta nu mai deține un titlu care să-i

justifice posesia imobilului.

Apelul formulat de

pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 114 din 1 noiembrie

2007 pronunțată în Dosar nr. 731/32/2007 al Curții de Apel Bacău, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a respins criticile

referitoare la modul de soluționare al excepțiilor privind lipsa de interes și

a inadmisibilității acțiunii cu motivarea că acestea vizează capătul de cerere

din acțiune la judecarea cărora reclamanta a renunțat, conform încheierii din 4

octombrie 2006.

De asemenea, excepția

lipsei calității procesuale active a fost corect respinsă în condițiile în care

dreptul litigios vizează folosința imobilului, ipoteză în care reclamanta, în

calitate de locator nu trebuie să facă dovada calității sale de proprietar

asupra bunului închiriat, dovadă cerută doar în considerarea caracterului

personal și nu real al acțiunii. Pentru identitate de rațiune, tribunalul,

aplicând corect dispozițiile art. 64 C. proc. civ. a reținut că cererea pentru

arătarea titularului dreptului este admisibilă numai în cazul acțiunilor în

care reclamanta pretinde un drept real asupra lucrului, motiv pentru care a

respins și această cerere, care de altfel a fost formulată de pârâtă, cu

încălcarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. proc. civ., adică după primul

termen de judecată.

În privința modului

de soluționare a fondului litigiului, curtea de apel, a arătat, în plus față de

considerentele avute în vedere de prima instanță, că, în realitate, pârâta nu a

contestat niciodată autoarei reclamantei capacitatea de a închiria valabil

bunul din litigiu, manifestând o tare conduită abia din momentul în care

reclamanta i-a solicitat inițial să încheie un nou contract de închiriere și

apoi să-și îndeplinească obligația de restituire a bunului.

De asemenea,

susținerea apelantei în sensul că ar deține spațiul din litigiu în temeiul unui

contract încheiat cu S.C.M. S. este contrazisă de împrejurarea că această din

urmă societate avea încheiate, în calitate de locatar, contracte de închiriere,

respectiv asociere, cu autoarea reclamantei. Prin urmare, reține instanța de

apel, dacă S.C.M. S. ar fi fost titulara unui drept de administrare sau

proprietate cu privire la acest imobil, nu exista nicio rațiune pentru a închiria

același imobil de la S.C.M. A.C.

Totodată, instanța de

apel, a constatat că este în imposibilitate de a se pronunța cu privire la

excepțiile invocate de apelantă după acordarea cuvântului pe fond, cu motivarea

că în realitate, acestea reprezintă motive noi de apel care nu au fost invocate

în condițiile art. 292 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC M.C. SRL Bacău, criticând-o pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

recurenta invocă faptul că deși instanța de apel face referire la modul de

soluționare de către tribunal a cererii de arătare a titularului dreptului, în

realitate nu se pronunță în sensul admiterii sau respingerii criticilor

formulate, încălcând, în plus și prevederile art. 296 C. proc. civ. - conform

cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai

grea - în condițiile în care a motivat că această cerere a fost formulată doar

la al doilea termen de judecată, deși la fond nu s-a pus în discuție

tardivitatea acestei cereri. Pe de altă parte, având în vedere modificarea

acțiunii de către reclamantă, la data de 15 decembrie 2006 - făcută cu

nerespectarea prevederilor art. 112 C. proc. civ. - este evident eronată

susținerea instanței de apel.

A doua critică

vizează faptul că în mod greșit curtea de apel nu s-a pronunțat cu privire la

excepțiile formulate după acordarea cuvântului pe fond, câtă vreme acestea sunt

excepții de ordine publică, și potrivit legii, pot fi ridicate în orice stare a

pricinii, iar în ipoteza în care instanța le-ar fi considerat tardive trebuia

să le respingă ca atare, și nu să omită a se pronunța.

Prin ultimul motiv de

recurs decizia este criticată sub aspectul modului de soluționare a fondului

litigiului, care de asemenea este greșit, în condițiile în care s-a ignorat

împrejurarea esențială că, contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, de

care s-a prevalat reclamanta ca temei al cererii sale de evacuare a fost

contestat, inclusiv în justiție, deoarece nu are determinată suprafața

închiriată, fiind de fapt un act încheiat din eroare, preluat de la fostul

administrator al societății.

În aceste condiții,

arată recurenta, calitatea de locator a S.C.C.A. A.C. - autoarea reclamantei -

nu a fost dovedită, ci permanent contestată, iar în lipsa contractelor în

original, nici reclamanta nu și-a justificat pretențiile, cum greșit au reținut

ambele instanțe.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 5,

8 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că este neîntemeiat respingându-l ca

atare.

motiv recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor

referitoare la modul de soluționare a cererii privind arătarea titularului

dreptului, aceasta arată că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de

atac deoarece curtea de apel a apreciat cererea formulată în temeiul art. 64 C.

proc. civ. ca fiind tardivă.

Această dezvoltare a

criticii este nu doar contradictorie, dar și contrară realității. Astfel,

instanța de apel, respingând criticile formulate sub acest aspect a arătat în

considerentele deciziei atacate, că raportat la obiectul și temeiul cererii de

chemare în judecată, în mod corect tribunalul a respins cererea, în

considerarea faptului că pârâtul poate formula o atare cerere doar în ipoteza

în care „a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real

asupra lucrului”, după cum rezultă expres din prevederile art. 64 C. proc. civ.

Or, în speță reclamanta nu a invocat un drept real asupra bunului din litigiu

cererea sa având caracterul unei acțiuni personale derivate din contractul de

închiriere a cărui durată a expirat. Prin urmare, acesta a fost argumentul în

baza căruia au fost respinse criticile formulate sub acest aspect, chiar dacă

s-a reținut și împrejurarea că cererea pentru arătarea titularului dreptului a

fost depusă doar la al doilea termen de judecată. Faptul că instanța de apel nu

a considerat cererea ca fiind tardivă, reiese tocmai din analiza condițiilor ce

se cer a fi îndeplinite conform art. 64 C. proc. civ., pentru admisibilitatea

unei atari cereri.

omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra excepțiilor invocate după

acordarea cuvântului pe fond, recurenta formulează de asemenea o critică

nefondată apreciind că acestea pot fi invocate în orice stare a pricinii, adică

inclusiv după acordarea cuvântului pe fond.

O atare interpretare

este eronată, deoarece conform art. 292 alin. (1) C. proc. civ. instanța de

apel va analiza hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de fapt și de

drept arătate în motivarea apelului și respectiv a excepțiilor de procedură

ridicate conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. precum și a celor de ordine

publică ce pot fi invocate și din oficiu potrivit art. 295 C. proc. civ. Este

real faptul că motivele de ordine publică pot fi invocate în orice stare a

pricinii, adică inclusiv în recurs, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., însă momentul procedural până la care acestea pot fi invocate este acela

al includerii dezbaterilor conform art. 150 C. proc. civ. după cum corect a

reținut și instanța de apel.

de soluționare a fondului litigiului, justificat au argumentat ambele instanțe

că reclamanta preluând prin divizare o parte a patrimoniului autoarei sale,

inclusiv contractul de închiriere din 16 decembrie 2004, a cărui durată a

expirat la 31 decembrie 2005 și în considerarea refuzului pârâtei de a-și

reglementa situația prin încheierea unui noi contract, evacuarea acesteia din

spațiul în litigiu este întemeiată conform art. 1430 C. civ. Din această

perspectivă prin contestarea valabilității titlului reclamantei și respectiv a

autoarei sale, recurenta își neagă propriul titlu în baza căruia a utilizat

imobilul din litigiu.

În concluzie, decizia

atacată, fiind legală va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii

recursului declarat de reclamantă, ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta SC M.C. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 114 din 1 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2008.