Decizia nr. 444/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 6006 a Tribunalului București

Prin sentința comercială nr. 6006 pronunțată la data de 4 iulie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte cererile principale conexe formulate de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâtele C.S.S.L. și SC S.L. SA, și a dispus evacuarea pârâtei SC S.L. SA din spațiul în suprafață de 295 mp situat în București B-dul Constantin Brâncoveanu. Capătul din cererea principală privind constatarea nulității contractului de comodat încheiat la data de 22 decembrie 2004 între cele două pârâte, a fost respins ca neîntemeiat. Prin aceiași sentință, tribunalul comercial a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de cele două pârâte având ca obiect constatarea inexistenței unui drept de proprietate al reclamantei asupra spațiului din B-dul Constantin Brâncoveanu. Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului a reținut în fapt și în drept următoarele: Între reclamanta și pârâta C.S. s-a încheiat, la data de 27 martie 2002, un contract de închiriere privind spațiul din B-dul Constantin Brâncoveanu ce urma să fie folosit de pârâtă în calitate de locatar pentru desfășurarea unor activități sportive, termenul contractului fiind de 3 ani, respectiv până la 27 martie 2005. Înainte de expirarea duratei contractului pârâta Clubul Sportiv S.L. a acordat pârâtei SC S.L. SA folosința gratuită a spațiului, potrivit contractului de comodat încheiat la 22 decembrie 2004, pe o durată de 3 ani, deși nu avea acordul reclamantei în acest sens. Totodată, instanța constată că, prin sentința comercială nr. 3089 din 28 iunie 2005 definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus evacuarea pârâtei Clubul Sportiv, din spațiul închiriat urmare încetării contractului de închiriere nr. 2764/2002 prin ajungerea la termen. În raport de situația de fapt statuată, instanța fondului a apreciat că dreptul de folosință al spațiului dobândit de pârâta SC S.L. în baza contractului de comodat, derivat din drepturile locatarului principal, a încetat odată cu încetarea drepturilor locatarului principal astfel că se impune evacuarea pârâtei SC S.L. SA din spațiul ocupat. Cu privire la cererea reconvențională a pârâtelor, instanța constată că acestea nu au invocat în privința spațiului un drept propriu pentru a discuta calitatea de proprietar a reclamantei, care pentru a încheia valabil un contract de închiriere nu trebuie să dețină spațiul ca proprietară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtele. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială pronunțată în cauză la data de 29 ianuarie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părți. Răspunzând motivelor de apel, formulate de reclamanta, instanța de control judiciar constată că cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat de cele două pârâte, a fost în mod corect respinsă, neexistând un motiv de nulitate absolută, nici sub aspectul cauzei contractului și nici sub aspectul calității de comodant al Clubului Sportiv. Cu privire la apelul pârâtelor instanța reține că soluția adoptată pe cererea reconvențională a pârâtelor se circumscrie obiectului acesteia, iar susținerea pârâtelor că instanța s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut apare ca nefondată.

Împotriva acestei decizii pârâte au declarat recurs comun, prin cererea înregistrată la 23 martie 2007, iar reclamanta, prin cererea de recurs din data de 23 martie 2007. Recurentele pârâte au solicitat prin recursul lor, modificarea în totalitate a deciziei atacate, iar pe fond cauzei respingerea cererii de evacuare formulată de reclamantă ca inadmisibilă sau neîntemeiată, admiterea cererii reconvenționale și în consecință constatarea neexistenței dreptului de proprietate ale reclamantei asupra spațiului ce a făcut obiectul încheierii. Recurentele pârâte au invocat ca motiv de nelegalitate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; susținând că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate următoarele dispoziții legale: - art. 129 alin. C. proc. civ., prin validarea de către instanța de apel a unei hotărâri prin care s-a depășit cadrul procesual, acordându-se ceea ce nu s-a cerut, deoarece instanța nu a fost investită cu constatarea încetării efectelor contractului de comodat; - art. 111 C. proc. civ., în ce privește cererea reconvențională care le obligă să își probeze doar interesul nu și vreun drept propriu de proprietate asupra spațiului, or interesul pârâtelor a fost dovedit; - prin confirmarea soluției fondului instanța de apel a nesocotit la rândul său dispozițiile art. 1420 și 1421 C. civ., dar și excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâta Club Sportiv S.L., sub aspectul predării spațiului în așa fel încât să fie folosit potrivit destinației pentru care a fost închiriat; - instanța de apel totodată confirmă o sentință care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în măsura în care nu au fost avute în vedere și analizate argumentele folosite de pârâte în cererea reconvențională, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa interesului ei în formularea cererii, deoarece atâta vreme cât nu poate dovedi titlul cu care deține spațiul nu poate dovedi nici folosul practic urmărit prin promovarea acțiunii; - actul invocat de reclamantă ca titlu de proprietate respectiv Ordinul nr. 26/1980 emis de fostul C.P.M. București nu poate constitui un titlu; - instanța de apel a omis în mod nepermis să soluționeze criticile privind admiterea greșită a cererii principale în condițiile în care nu s-a individualizat corect și complet spațiu S.L. Recurenta reclamantă SC C. SA a invocat prin recursul său în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluționarea greșită a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de comodat, prin nerecunoașterea cauzei ilicite a comodatului, care a fost încheiat pentru a paraliza executarea silită a Clubului Sportiv;

Asupra recursurilor. Recursul declarat de recurentele pârâte Club Sportiv S.L. București și S.L. SA este nefondat pentru considerentele ce urmează: 4.1. Instanța fondului, așa cum în mod just constată și instanța de control judiciar prin hotărâre adoptată s-a pronunțat in limine litis, respectiv asupra obiectului acțiunilor principale conexe și asupra cererii reconvenționale, așa cum rezultă indubitabil din dispozitivul sentinței. Argumentele instanței în sprijinul hotărârii adoptate, referitoare la încetarea efectelor contractului de comodat, nu semnifică o depășire a investirii, ci reprezintă rațiunile instanței din perspectiva examinării probelor administrate în fundamentarea soluției adoptate; Altfel spus, instanța nu s-a pronunțat ultra petita sau plus petita admițând în parte acțiunea principală conexă sub aspectul evacuării pârâtei SC S.L. din spațiu, soluția adoptată vizând exclusiv obiectul cererii. 4.2. Critica privind soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâte, astfel cum este argumentată nu relevă nici un aspect de nelegalitate. Instanța a examinat cererea în raport de temeiul de drept invocat, art. 111 C. proc. civ., statuând că pârâtele nu au dovedit un interes legitim în solicitarea constatării inexistenței dreptului de proprietatea reclamantei asupra spațiului închiriat. Chestiunea interesului constituie o chestiune de fapt, de atributul suveran al judecătorului fondului, care, în raport de toate circumstanțele cauzei este în drept să se pronunțe pe aceste aspecte. Distinct de acestea, în raport de particularitățile speței, dezlegarea dată de instanțe se fundamentează legal pe dispozițiile care reglementează contractul de închiriere și contractul de comodat. Astfel, din perspectiva pârâtei SC S.L. SA aceasta, în calitate de comodatar dobândește numai folosința gratuită a bunului de la comodant, care nu trebuie să fie proprietarul bunului ci poate fi uzufructuar sau locator. În cauză, comodantul, la rândul său, este un locator al bunului în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu reclamanta, astfel că față de modul în care s-au stabilit raporturile între părți cu privire la folosința bunului, nu rezultă interesul celor două pârâte în constatarea inexistenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului. Prin contractul de închiriere al spațiului încheiat de reclamantă cu pârâta Clubul Sportiv s-a transmis numai dreptul de folosință al bunului ca drept de creanță și nu un drept real care să pună în discuție dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului, locatorul putând să nu fie proprietarul bunului pentru a încheia valabil un contract prin care cedează numai folosința acesteia. 4.3. Dispozițiile art. 1420 și 1421 C. civ., pretins încălcate, nu au incidență în cauza de față, deoarece ele reglementează obligațiile locatorului într-un contract de închiriere cu privire la predarea lucrului închiriat și starea acestuia. În cauza de față, aceste chestiuni nu au fost deduse judecății, prin investirea instanței cu astfel de cereri, iar contractul de închiriere nr. 2764/2002 încheiat între reclamantă și pârâtă Clubul Sportiv S.L. a făcut obiectul unei alte judecăți finalizate irevocabil prin sentința comercială nr. 3089 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București care a constatat încetarea efectelor sale între părți ca urmare a împlinirii termenului locațiunii și a dispus evacuarea pârâtei din spațiu. În ce privește pe pârâta SC S.L. SA în cauza de față s-a solicitat evacuarea sa pentru lipsa de titlu, ca efect al încetării contractului de închiriere principal, astfel că invocarea dispozițiilor art. 1420 – art. 1421 C. civ., de către aceasta este fără nici un temei de vreme ce nu a pretins nici un moment că a stabilit raporturi contractuale locative cu reclamanta, sublocațiunea fiind o res inter alios acta, drepturile și obligațiile dintre locator și locatarul principal rămânând neschimbate, în speță operând încetarea contractului principal prin ajungerea la termen. 4.4. Critica de nemotivare a hotărârii fondului, nesancționată de instanță de apel, care a menținut fără să precizeze motivele care au stat l baza soluției, nu subzistă. Prima instanță a motivat în fapt și în drept, considerentele care au condus-o la adoptarea soluției, motivarea fiind clară și explicită pe toate capetele de cerere, argumentele sale în sensul evacuării pârâtei societate comercială din spațiu și cele vizând respingerea cererii reconvenționale, constituind implicit răspunsul la apărările pârâtelor constatate neîntemeiate, atât sub aspectul excepțiilor invocate de acestea, cât și pe fondul cererii. În sfârșit, excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei de interes în promovarea acțiunilor, a primit o rezolvare corectă în cauză, reclamantul justificând îndreptățirea și interesul de a solicita evacuarea pârâtei SC S.L. SA din spațiu pentru lipsă de titlu, drepturile locative ale pârâtei în calitate de subdobânditor a folosinței spațiului depinzând în totalitate de drepturile locatarului principal, drepturi care la data formulării acțiunii încetaseră potrivit celor statuate irevocabil printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.

Recursul recurentei reclamante vizând respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat de cele două pârâte, este de asemenea nefondată. 5.1. Încheierea contractului de comodat în formă autentică nu este o condiție cerută advaliditatem de dispozițiile art. 1560 și urm. C. civ., care reglementează contractul de comodat. 5.2. Caracterul ilicit sau fals al cauzei unui contract este o chestiune de fapt, de apreciere suverană a judecătorului fondului și prin urmare nu poate face obiectul contractului de legalitate pe calea recursului. 5.3. Argumentele recurentei în sprijinul criticilor formulate, referitoare la aprecierea probatoriilor administrate, vizează aspecte de netemeinicie și nu relevă nici o nelegalitate în adoptarea soluției pronunțate de instanță pe acest capăt de cerere. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de părți ca nefondate.