ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4313/2010

Ședința publică de la 9 decembrie 2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții

P.M., C.E.M. și I.D.I. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București. secția a VI-a comercială, au solicitat evacuarea pârâtelor SC C.D.S.

SRL și C.A.D. din imobilul situat în București, ocupat fără titlu.

Prin sentința comercială nr. 12507 din 4

noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea reclamanților și în consecință s-a constatat nevalabilitatea

contractului de comodat autentificat din 20 mai 2002 și a actului adițional nr.

1 din 19 mai 2005. Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională a

pârâtei C.A.D., ca neîntemeiată.

În motivarea acestei sentințe tribunalul a

constatat că primul capăt de cerere (evacuarea) a rămas fără obiect întrucât

pârâtele au fost evacuate silit în anul 2008.

Totodată s-a reținut că acțiunea în

revendicare a reclamanților P.M., C.E.M. și I.D.I. în contradictoriu cu pârâții

C.C.P. și Municipiul București prin Primar General a fost admisă și reclamanții

au devenit în mod definitiv și irevocabil proprietari asupra imobilului,

conform sentinței civile nr. 448 din 18 ianuarie 2006 a Judecătoriei Sector 2.

Contractul de comodat autentificat din 20 mai 2002 și actul adițional din 19

mai 2005 au fost încheiate înainte de clarificarea situației juridice a

imobilului, în baza titlului pe care comodanții îl aveau de la SC A.C.

Societate în nume colectiv. Dacă transmițătorul dreptului de proprietate către

comodanți nu avea un titlu mai bine caracterizat decât al reclamanților, atunci

nici prerogativa de folosință dată gratuit prin comodat nu putea fi oferită în

mod valabil.

S-a apreciat că, dată fiind înlăturarea

titlului comodanților C. de către titlul reclamanților, comodanții nu puteau

încheia în mod valabil contractul de comodat, deoarece nu aveau folosință

legitimă. Chiar dacă pârâta C.A. nu figurează în dispozitivul sentinței nr. 448

din 18 ianuarie 2008 a Judecătoriei Sector 2 și ar putea afirma că în ceea ce o

privește putea să cedeze gratuit folosința, totuși, aceasta deținea un drept

indiviz cu soțul său C.C., drept pe care l-a pierdut în același moment în care

s-a dispus în mod definitiv obligarea soțului său de a lăsa imobilul în deplină

proprietate și liniștită posesie reclamanților.

Cât privește cererea reconvențională, s-a

constatat că pârâta reclamantă C.A. nu a precizat cuantumul pretențiilor și

nici nu a depus probe în susținerea acestora.

S-a apreciat că pârâta SC C.D.S. SRL are

calitate de comodatar, iar drepturile sale derivate din dreptul de folosință al

comodanților Costache sunt afectate de aceeași nelegitimitate pe care o avea

titlul lor și pe cale de consecință, nici aceasta nu mai are drepturi de

folosință asupra imobilului.

Apelul declarat de pârâții C.A.D., C.P.C. și

SC C.D.S. SRL împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr.

88 din 18 februarie 2010, reținându-se, în esență, că pârâții, deși au cunoscut

situația incertă și litigioasă a imobilului, au încheiat contractul de

vânzare-cumpărare și ulterior au acordat dreptul de folosință asupra imobilului

în baza contractului de comodat societății comerciale cu asociat unic -

apelantul C.C.

Contractul de comodat a fost încheiat de

către pârâți în disprețul legii și cu scopul vădit de eludare a dispozițiilor

legale, respectiv pentru a beneficia de dreptul de folosință a imobilului prin

intermediul societății comerciale, al cărui asociat unic este apelantul C.C.

Împotriva deciziei

instanței de apel pârâții

C.C.P., C.A.D. și

SC C.D.S. SRL București

au declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

acestuia.

În susținerea acestui

motiv recurenta a expus situația de fapt după care și-a exprimat punctul său de

vedere în legătură cu soluțiile ambelor instanțe pe care le consideră

netemeinice și nelegale.

În motivarea

aspectelor de nelegalitate pârâții au susținut că decizia recurată a fost

pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 480, 481 C. civ., art. 44 din

Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Primul Protocol Adițional la Convenție.

Astfel, susține

recurenta, decizia recurată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, respectiv a tuturor dispozițiilor legale care

reglementează și garantează exercitarea dreptului de proprietate. În

argumentarea acestor susțineri recurenții au arătat că documentul eliberat de

Judecătoria Sectorului 2 atesta că vânzătorul este proprietarul imobilului ce

urma a fi înstrăinat și că acesta nu era grevat de sarcini, ipoteci sau

servituți ori notat vreun litigiu privitor la dreptul de proprietate asupra

imobilului.

Imobilul în litigiu a

fost revendicat de către reclamanți pe calea dreptului comun prin compararea de

titluri în procesul care s-a purtat numai cu unul dintre proprietari, respectiv

C.C.P., după încheierea actului autentificat la data de 2 iunie 2000.

Totodată, susțin

recurenții, instanța de apel a apreciat greșit că au fost încălcate prevederile

art. 948 C. civ., întrucât la data când a fost încheiat contractul de comodat

pârâții C. erau titularii unui drept de proprietate asupra imobilului din

litigiu a cărui valabilitate nu era contestată de reclamanți, iar dreptul de

proprietate era intabulat în C.F.

De altfel, susțin

recurenții, pârâta C.A.D. este în continuare titulara dreptului de proprietate

înscris în C.F. în baza unei hotărâri judecătorești, rămasă irevocabilă, iar

instanța de apel a ignorat dreptul de proprietate al pârâților constatând

nelegalitatea contractului de comodat înainte de a se fi dispus definitiv și

irevocabil restituirea în natură către reclamanți a imobilului.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimații reclamanți răspunzând criticilor din recurs au

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor

instanței de fond și apel ca temeinice și legale.

Recursul este

nefondat.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă

vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Dintre aceste ipoteze,

recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 480, 481 C. civ., art. 44 din

Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Primul Protocol Adițional la Convenție.

Potrivit

dispozițiilor art. 480 C. civ., dreptul de proprietate este definit ca dreptul

ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și

absolut,

art. 481 prevede că „nimeni nu poate fi

silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și

primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”, Nimeni nu poate fi silit a ceda

proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind

o dreaptă și prealabilă despăgubire (C. civ. art. 475, 480, 597, 616),

iar

conform art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică și

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit

de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional

.

Raportând

dispozițiile art. 480-481 C. civ. la situația de fapt din prezenta cauză se

constată că pârâții nu dețin un titlu de proprietate legitim asupra imobilului,

fapt constatat corect de ambele instanțe, întrucât reclamanții au devenit

definitiv și irevocabil proprietari asupra imobilului din litigiu prin sentința

civilă nr. 448 din 18 ianuarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2. Astfel că

susținerile recurenților privind încălcarea dispozițiilor art. 480-481 C. civ.

nu pot fi reținute întrucât nu le-a fost încălcat dreptul de proprietate.

Pretinsa încălcare a art.

6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil și încălcarea dreptului

la apărare este nefondată întrucât nu s-a arătat care dispoziții din legislația

internă au fost încălcate în legătură cu dreptul său la un proces echitabil și

a dreptului la apărare.

De altfel, din

analiza actelor dosarului s-a constatat că recurenții au beneficiat de apărare

iar probele administrate în cauză au fost supuse dezbaterilor părților.

Cât privește critica

privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 948 C. civ.,

se constată că este nefondată. Din motivarea explicită și argumentele aduse în

sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au

fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța

referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile la momentul încheierii

contractului de comodat.

Susținerea

recurenților conform căreia pârâta C.A.D. este în continuare titulara dreptului

de proprietate înscris în C.F. este nefondată întrucât așa cum a reținut și

instanța de apel nelegalitatea contractului de comodat derivă din încheierea sa

cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ. privind cauza licită.

Față de cele ce

preced nu se poate reține că dispozițiile legale analizate în conformitate cu

motivul de nelegalitate examinat au fost greșit aplicate și că nu fundamentează

soluția din punct de vedere juridic, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții

C.C.P.,

C.A.D.

și

SC C.D.S.

SRL București

împotriva Deciziei comerciale nr. 88 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2010.