ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3661/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13587 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.C.I.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.G. SRL și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, sector 5. S-a reținut că pârâta nu mai are dreptul să folosească bunul imobil, contractul de comodat în baza căruia a ocupat imobilul în litigiu ajungând la termen. Împotriva acestei sentințe, SC C.G. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea sa în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. La data de 25 februarie 2010, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Prin decizia comercială nr. 130 din 11 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, apelul a fost respins, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că soluția este pronunțată cu respectarea dispozițiilor de procedură privind respectarea dreptului la apărare, iar pe fond, în lipsa unui titlu care să justifice folosința spațiului în continuare, nu se poate admite apelul formulat. Cât privește dreptul de creanță concretizat printr-o hotărâre judecătorească în legătură cu bunul imobil a constatat că nu o privește pe intimata- reclamantă, ci pe societatea comercială cu care s-a încheiat contractul de comodat, iar cererea apelantei- pârâte de a i se recunoaște un drept de retenție formulată împotriva intimatei – reclamante a fost respinsă, după cum nici ridicarea bunurilor proprietatea apelantei- pârâte de pe teren nu poate împiedica pronunțarea hotărârii de evacuare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea fie nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, fie are o motivare sumară și nu ține cont de probele existente la dosarul cauzei sau este contradictorie cu acestea. Astfel, instanța de apel nu a motivat nicicum de ce a respins apărările pârâtei privind obligația comodantului de a restitui cheltuielile efectuate de comodatar, în cauză fiind evaluate la 321.379 lei, deși prin contractul părților s-a prevăzut dreptul său la recuperarea acestora. În aceste condiții, cererea de amânare a cauzei a fost pe deplin justificată cu atât mai mult cu cât pe terenul în litigiu se aflau mai multe bunuri proprietatea recurentei- pârâte.

Analizând recursul prin prisma criticilor care se subsumează atât art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cât și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se găsește nefondat. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să fie motivată, art. 6 paragraful 1 din Convenție, incluzând, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, pe de altă parte, în sarcina instanței, obligația acesteia de a proceda la un examen efectiv al elementelor de probă ale părților care trebuie să se regăsească în motivarea hotărârii.

Verificând îndeplinirea acestei obligații a instanței, se constată că legea a fost respectată, instanța de apel răspunzând la toate criticile formulate prin cererea de apel, inclusiv la cele legate de implicațiile răspunderii comodantului pentru investițiile efectuate la imobilul din care s-a dispus evacuarea, reținându-se că litigiul de față nu are legătură cu această creanță, pe care recurenta – pârâtă nu o are față de intimata – reclamantă, ca titular actual al dreptului de proprietate asupra imobilului, ci împotriva fostului proprietar – parte în contractul de comodat încetat prin efectul încheierii contractului de vânzare – cumpărare, iar cererea de instituire a unui drept de retenție împotriva intimatei – reclamante, formulată pe cale separată, s-a respins, astfel că cererea de evacuare a fost legal admisă.

Cât privește cererea de amânare a judecății, în considerarea acelorași argumente legate de dreptul de creanță, aceasta nu poate fi considerată ca fiind justificată față de părțile cauzei și dispozițiile de procedură care reglementează condițiile în care se poate amâna judecata, respectate întocmai. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.G. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 130 din 11 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.