ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3661/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 13587 din 26

noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis acțiunea formulată de reclamanta  SC A.T.C.I.T. SRL, în

contradictoriu cu pârâta  SC C.G. SRL și a dispus evacuarea pârâtei din

imobilul situat în București, sector 5.

S-a reținut că pârâta nu

mai are dreptul să folosească bunul imobil, contractul de comodat în

baza căruia a ocupat imobilul în litigiu ajungând la termen.

Împotriva acestei sentințe, SC

C.G. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea sa în tot, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

La data de 25 februarie 2010,

intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

apelului, ca nefondat.

Prin decizia comercială nr. 130

din 11 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, apelul a fost respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că soluția

este pronunțată cu respectarea dispozițiilor de procedură

privind respectarea dreptului la apărare, iar pe fond, în lipsa unui titlu

care să justifice folosința spațiului în continuare, nu se poate

admite apelul formulat.

Cât privește dreptul de

creanță concretizat printr-o hotărâre judecătorească

în legătură cu bunul imobil a constatat că nu o privește pe

intimata- reclamantă, ci pe societatea comercială cu care s-a

încheiat contractul de comodat, iar cererea apelantei- pârâte de a i se

recunoaște un drept de retenție formulată împotriva intimatei –

reclamante a fost respinsă, după cum nici ridicarea bunurilor

proprietatea apelantei- pârâte de pe teren nu poate împiedica pronunțarea

hotărârii de evacuare.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea fie nu cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, fie are o

motivare sumară și nu ține cont de probele existente la dosarul

cauzei sau este contradictorie cu acestea.

Astfel, instanța de apel nu a

motivat nicicum de ce a respins apărările pârâtei privind

obligația comodantului de a restitui cheltuielile efectuate de comodatar,

în cauză fiind evaluate la 321.379 lei, deși prin contractul

părților s-a prevăzut dreptul său la recuperarea acestora.

În aceste condiții, cererea de

amânare a cauzei a fost pe deplin justificată cu atât mai mult cu cât pe

terenul în litigiu se aflau mai multe bunuri proprietatea recurentei- pârâte.

Analizând recursul prin prisma

criticilor care se subsumează atât art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cât

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se găsește nefondat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., hotărârea trebuie să fie motivată, art. 6 paragraful

1 din Convenție, incluzând, printre altele, dreptul părților de

a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza

lor, pe de altă parte, în sarcina instanței, obligația acesteia

de a proceda la un examen efectiv al elementelor de probă ale

părților care trebuie să se regăsească în motivarea

hotărârii.

Verificând îndeplinirea acestei

obligații a instanței, se constată că legea a fost

respectată, instanța de apel răspunzând la toate criticile

formulate prin cererea de apel, inclusiv la cele legate de implicațiile răspunderii

comodantului pentru investițiile efectuate la imobilul din care s-a dispus

evacuarea, reținându-se că litigiul de față nu are

legătură cu această creanță, pe care recurenta –

pârâtă nu o are față de intimata – reclamantă, ca titular

actual al dreptului de proprietate asupra imobilului, ci împotriva fostului

proprietar – parte în contractul de comodat încetat prin efectul încheierii

contractului de vânzare – cumpărare, iar cererea de instituire a unui

drept de retenție împotriva intimatei – reclamante, formulată pe cale

separată, s-a respins, astfel că cererea de evacuare a fost legal

admisă.

Cât privește cererea de amânare

a judecății, în considerarea acelorași argumente legate de

dreptul de creanță, aceasta nu poate fi considerată ca fiind

justificată față de părțile cauzei și

dispozițiile de procedură care reglementează condițiile în

care se poate amâna judecata, respectate întocmai.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.G. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 130 din 11 martie

2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.