ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința comercială nr. 839 din 03 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul București, s

ecția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC M.I. SRL și s-a dispus evacuarea pârâtei SC M.A.P. SRL din

imobilul construcție situat în București.

A fost obligată parata SC M.A.P.I. SRL la plata

daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere

din

momentul rămânerii definitive a sentinței

până la

evacuarea efectivă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că reclamanta este proprietara spațiului construcție și teren aferent dobândit

ca aport în natură al SC L. SA la capitalul acestei societăți comerciale,

precum și asupra complexului hotelier M., iar pârâta imobilul din Calea V., nr.

48-50.

Instanța de fond a constatat că reclamanta este

recunoscută drept proprietar de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1,

care a emis decizii de impunere - înștiințare de plată încă din 2001, pe când

pârâta nu a prezentat acte care să ateste dreptul de proprietate sau un

dezmembrământ al proprietății asupra unei părți din construcție

din

Hotel M.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că se

impune evacuarea pârâtei din spațiul situat la

subsolul aferent

clădirii

Hotel M., în

limitele

determinate faptic

de

pereții

hotelului, pentru

încetarea ocupării

abuzive a spațiului.

Instanța

de fond a înlăturat afirmațiile pârâtei privitoare la suprapunerea

spațiilor

pornindu-

se de la concluziile expertizei tehnice

extrajudiciare prezentate de pârâtă.

Prin decizia nr. 242 din 19 mai 2010, Curtea de Apel

București, secția a VI a comercială, a admis apelul declarat de apelanta SC M.A.P.

SRL, împotriva sentinței mai sus menționate, în contradictoriu cu intimata SC M.I.

SRL și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut că fără a nega dreptul

unui titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil de a-și valorifica

dreptul său pe calea unei eventuale cereri în evacuare, trebuie subliniat

faptul că doar acțiunea complexă în revendicare asigură garanții procesuale

pentru valorificarea apărărilor legate de existența unui drept propriu de

proprietate invocate de pretinsul simplu posesor.

În condițiile speței, când nu numai că se contestă

dreptul de proprietate al reclamantei, atât pe cale de excepție, cât și ca

apărare de fond, dar se și invocă un drept de proprietate distinct asupra

imobilului din care se solicită evacuarea, curtea de apel a apreciat că

cerințele privind analizarea

titlurilor

prezentate

de părți și compararea acestora nu pot fi atinse decât în cadrul unei acțiuni

în revendicare.

Din co

nsiderentele hotărârii apelate, curtea de apel a constatat

că prima instanță a încercat, implicit, să înlăture

aplicabilitatea argumentelor anterior menționate, susținând admisibilitatea

acțiunii în evacuare motivat de ocuparea abuzivă a spațiului de către pârâtă.

Totodată, s-a ajuns în acest mod la respingerea

apărărilor pârâtei în baza unei analize sumare a acestora și a probelor

administrate în cauză, care nu lămureau pe deplin situația de fapt invocată de

părți.

Chiar și intimata recunoaște în cuprinsul

întâmpinării

limitele

instanței în

cadrul acțiunii în evacuare, apreciind, însă, în mod eronat că poate fi

analizată și valabilitatea

titlului

de proprietate invocat de pârâtă asupra imobilului în cauză.

Aceste limite au făcut inutilă administrarea probei

cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru în prezenta cauză,

concluziile acesteia neputând fi analizate în mod eficient decât

în

cadrul acțiunii

în

revendicare, unde va avea relevanță și excepția lipsei

calității procesuale active pentru motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de

apel.

Î

n

acest cadru, curtea de apel a constatat

c

ă

nu se poate reține puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței

civile

nr. 715 din 20 februarie 2009

pronunțate de Tribunalul București, secția a IX a de contencios administrativ

și fiscal, în favoarea nici uneia dintre părți deoarece nu s-a tranșat pe

această cale irevocabil conflictul dintre părți privind dreptul de proprietate

asupra

imobilului

din

care se solicită evacuarea, evidențiindu-se doar

complexitatea

litigiului

dintre părți și

multitudinea valențelor

procesuale.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta

S.C. M.I. S.R.L., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

trimiterea spre rejudecare Curții de Apel București, iar în subsidiar,

modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată și evacuarea SC M.A.P. SRL din imobilul situat în sector 1 sub

sancțiunea plății a 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii

și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Criticele formulate de recurentă sunt următoarele:

1.-

În temeiul

art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ.,

solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții

de Apel București întrucât instanța de apel a soluționat procesul fără a intra

în cercetarea fondului.

Recurenta susține că:

- instanța de apel nu a arătat în considerentele

hotărârii recurate, împrejurările care au determinat-o să respingă ca

neîntemeiată cererea de chemare în judecată admisă în fond de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială.

- decizia recurată este nemotivată și că, efectul

devolutiv al apelului nu înlătură hotărârea apelată, ci numai dă apelantului

dreptul de a repune faptele în discuție, de aceea în caz de reformare, instanța

de apel este ea însăși obligată să motiveze ce anume împrejurări au

determinat-o să schimbe soluția pronunțată de Tribunalul București.

- instanța de apel a încălcat principiul

disponibilității și s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu formează obiectul

prezentului dosar, astfel, Curtea de Apel București nu s-a pronunțat asupra

aspectelor existente în sentința pronunțată de Tribunalul București care se

referă la evacuare și la condițiile acesteia, ci s-a pronunțat asupra

promovării unei acțiuni în revendicare, acțiune ce nu face obiectul prezentului

dosar,

- în considerentele hotărârii nu s-au motivat

împrejurările din care să rezulte necesitatea schimbării hotărârii primei

instanțe și a netemeiniciei cererii de chemare în judecată, ci s-au menționat

doar aspecte legate doar de condițiile de promovare a unei acțiuni în

revendicare ceea ce reprezintă considerente străine de natura pricinii

constituind o nemotivare a hotărârii.

se va trece peste motivul de casare invocat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicită modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de

chemare în judecată și evacuarea S.C. M.A.P. S.R.L din imobilul situat în sector

1 sub sancțiunea plații a 1.000

lei

pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii astfel cum temeinic și legal

Tribunalul București a stabilit prin sentința comercială pronunțată în dosarul

nr. 381 1 1/3/2009.

Recurenta susține că:

- S.C. M.I. S.R.L este proprietara imobilului din sector

1 conform actelor de proprietate anexate cererii de chemare în judecată, așa

cum rezultă din extrasele de carte funciară eliberate de Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Sector 1 București, din încheierea de intabulare privind

dreptul de proprietate asupra imobilului-construcție și teren din sector 1 și

istoricul de rol fiscal eliberat de Direcția Taxe și Impozite Locale Sector 1

București, încă

din

anul 1996,

conform încheierii de intabulare și a extrasului de carte funciară.

- Imobilul din sector 1 format

din

teren, subsol și construcția aferentă acestora

(așa cum rezultă din extrasul de carte funciară atașat cererii de recurs)

dobândit la înființare de la unul din acționarii fondatori, respectiv SC L. SA

ce a adus ca aport integral în natură la constituirea sa activul Hotel M. (

clădirea situata la nr. 19-21, sector 1) acesta devenind proprietatea noii

societăți înființate S.C. M.I. S.R.L. (fila 11, 60 și 67 din dosarul

Tribunalului București).

- aportul integral în natura s-a făcut în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 modificată și republicată, mai

precis art. 16 alin. (2) care precizează că: ,,aporturile în natură trebuie să

fie evaluabile din punct de vedere economic.

- titlul recurentei-reclamante este valabil întrucât

îndeplinește

condițiile

prevăzute de

lege, nu a fost și nu este contestat într-un proces în fața vreunei instanțe de

judecată. Simplele afirmații ale intimatei-pârâte că ,,nu am avea

titlu

asupra construcției

din

care se solicita evacuarea” nu pot fi

luate în seamă, atât timp cât reclamanta a făcut dovada absolută cu acte

autentice că are titlu de proprietate asupra întregii clădiri din sector 1.

Mai arată că, în mod corect Tribunalul București a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în

evacuare, astfel că, reclamantul deține un

titlu

de proprietate asupra bunului din care se

solicită

evacuarea pârâtului - condiție îndeplinită în speța de față deoarece a făcut

dovada deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului din sector 1, iar

pârâta nu exhibă niciun

titlu

asupra

bunului imobil din care se solicita evacuarea acesteia.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs, în

raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză se

constată următoarele:

În ce privește motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, se observă că acesta a

fost invocat în mod neîntemeiat, deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente

care să facă posibil controlul hotărârii criticate în căile de atac. De altfel,

judecătorul nici nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument,

fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile.

Susținerile recurentei formulate în

sensul că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu formează

obiectul prezentului dosar sunt în vădită contradicție cu cererea de chemare în

judecată promovată inițial și care face obiectul acestei cauze. Astfel,

instanța de fond și de apel au avut în vedere o acțiune în evacuare și nu

analiza vreunui act juridic cu luarea în considerare a prevederilor imperative ale

art. 294, alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba

calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici

nu se pot face alte cereri noi”.

Este evident că prin cererea de chemare în

judecată, precizată ca atare s-a solicitat evacuarea și nu revendicarea.

Așadar, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor aspecte străine de natura

pricinii, ci doar a constatat că instanța de fond a judecat în mod legal și

temeinic cauza cu care a fost investită.

În motivarea cererii de chemare în

judecată, recurenta-reclamantă a arătat că evacuarea se impune prin aceea că ea

justifică un drept de proprietate asupra spațiului de la subsolul imobilului din

sector 1, iar acesta este ocupat fără niciun titlu de către pârâtă.

În apărare, intimata-pârâtă a arătat că la

adresa din sector 1 figurează ca deținând spații și alte persoane juridice și

fizice, inclusiv pârâta, iar reclamanta urmărește să valorifice un drept de

proprietate exclusiv asupra spațiului pe care pârâta îl deține în proprietate,

situat la subsolul imobilului din sector 1.

În această împrejurare în mod corect,

instanța de apel a reținut că, în speță, nu numai că se contestă dreptul de

proprietate al reclamantei, atât pe cale de excepție, cât și ca apărare de

fond, dar se invocă și un drept de proprietate distinct asupra imobilului din

care reclamanta solicită evacuarea pârâtei, astfel încât judicios a apreciat că

analizarea cerințelor legale privind titlurile prezentate de părți și

compararea acestora nu poate fi realizată pe calea unei acțiuni în evacuare,

specifică raporturilor juridice de locațiune, ci a unei acțiuni în revendicare

și a respins ca atare acțiunea în evacuare, ca fiind neîntemeiată.

Așa fiind, având în vedere că potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanțele sunt obligate să

hotărască numai asupra cererii deduse judecății și că reclamantul este cel care

stabilește cadrul procesual și cum, în speță, reclamanta a investit instanța cu

o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., se constată că

susținerea recurentei-reclamante, conform căreia instanța de apel ar fi

încălcat principiul disponibilității nu poate fi primită.

Nici motivul de recurs formulat de

recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat,

întrucât analizând hotărârea atacată prin prisma susținerilor

recurentei-reclamante sub acest aspect, nu rezultă că hotărârea curții de apel

ar fi fost pronunțată cu încălcarea unor texte legale aplicabile speței, or că instanța

ar fi aplicat greșit dispozițiile legale, ci, dimpotrivă, se constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii la situația

de fapt stabilită în baza probelor administrate în cauză.

Se constată astfel că, față de

susținerile contradictorii ale părților cu privire la dreptul de proprietate

asupra spațiului aflat în litigiu, în condițiile în care ambele invocă un

asemenea drept, opunându-și reciproc titluri de proprietate, în mod corect

instanța de apel a apreciat că acțiunea în evacuare nu poate fi primită fără o

comparare a titlurilor, comparație care însă nu poate fi făcută în cadrul

prezentei acțiuni, în evacuare, ci numai în cadrul unei acțiuni în revendicare.

În consecință, reținându-se că

recurenta-reclamantă SC M.I. SRL București nu a formulat niciun motiv de recurs

întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei

curții de apel, recursul reclamantei SC M.I. SRL București va fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 242 din 19

mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2011.