ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 839 din 03 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, s ecția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL și s-a dispus evacuarea pârâtei SC M.A.P. SRL din imobilul construcție situat în București. A fost obligată parata SC M.A.P.I. SRL la plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere din momentul rămânerii definitive a sentinței până la evacuarea efectivă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara spațiului construcție și teren aferent dobândit ca aport în natură al SC L. SA la capitalul acestei societăți comerciale, precum și asupra complexului hotelier M., iar pârâta imobilul din Calea V., nr. 48-50.

Instanța de fond a constatat că reclamanta este recunoscută drept proprietar de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1, care a emis decizii de impunere - înștiințare de plată încă din 2001, pe când pârâta nu a prezentat acte care să ateste dreptul de proprietate sau un dezmembrământ al proprietății asupra unei părți din construcție din Hotel M. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că se impune evacuarea pârâtei din spațiul situat la subsolul aferent clădirii Hotel M., în limitele determinate faptic de pereții hotelului, pentru încetarea ocupării abuzive a spațiului. Instanța de fond a înlăturat afirmațiile pârâtei privitoare la suprapunerea spațiilor pornindu- se de la concluziile expertizei tehnice extrajudiciare prezentate de pârâtă.

Prin decizia nr. 242 din 19 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a admis apelul declarat de apelanta SC M.A.P. SRL, împotriva sentinței mai sus menționate, în contradictoriu cu intimata SC M.I. SRL și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța de apel a reținut că fără a nega dreptul unui titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil de a-și valorifica dreptul său pe calea unei eventuale cereri în evacuare, trebuie subliniat faptul că doar acțiunea complexă în revendicare asigură garanții procesuale pentru valorificarea apărărilor legate de existența unui drept propriu de proprietate invocate de pretinsul simplu posesor.

În condițiile speței, când nu numai că se contestă dreptul de proprietate al reclamantei, atât pe cale de excepție, cât și ca apărare de fond, dar se și invocă un drept de proprietate distinct asupra imobilului din care se solicită evacuarea, curtea de apel a apreciat că cerințele privind analizarea titlurilor prezentate de părți și compararea acestora nu pot fi atinse decât în cadrul unei acțiuni în revendicare. Din co nsiderentele hotărârii apelate, curtea de apel a constatat că prima instanță a încercat, implicit, să înlăture aplicabilitatea argumentelor anterior menționate, susținând admisibilitatea acțiunii în evacuare motivat de ocuparea abuzivă a spațiului de către pârâtă. Totodată, s-a ajuns în acest mod la respingerea apărărilor pârâtei în baza unei analize sumare a acestora și a probelor administrate în cauză, care nu lămureau pe deplin situația de fapt invocată de părți.

Chiar și intimata recunoaște în cuprinsul întâmpinării limitele instanței în cadrul acțiunii în evacuare, apreciind, însă, în mod eronat că poate fi analizată și valabilitatea titlului de proprietate invocat de pârâtă asupra imobilului în cauză. Aceste limite au făcut inutilă administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru în prezenta cauză, concluziile acesteia neputând fi analizate în mod eficient decât în cadrul acțiunii în revendicare, unde va avea relevanță și excepția lipsei calității procesuale active pentru motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de apel.

Î n acest cadru, curtea de apel a constatat c ă nu se poate reține puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 715 din 20 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a IX a de contencios administrativ și fiscal, în favoarea nici uneia dintre părți deoarece nu s-a tranșat pe această cale irevocabil conflictul dintre părți privind dreptul de proprietate asupra imobilului din care se solicită evacuarea, evidențiindu-se doar complexitatea litigiului dintre părți și multitudinea valențelor procesuale. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta S.C. M.I. S.R.L., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare Curții de Apel București, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și evacuarea SC M.A.P.

SRL din imobilul situat în sector 1 sub sancțiunea plății a 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Criticele formulate de recurentă sunt următoarele: 1.- În temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București întrucât instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Recurenta susține că: - instanța de apel nu a arătat în considerentele hotărârii recurate, împrejurările care au determinat-o să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată admisă în fond de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

- decizia recurată este nemotivată și că, efectul devolutiv al apelului nu înlătură hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuție, de aceea în caz de reformare, instanța de apel este ea însăși obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția pronunțată de Tribunalul București.

- instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu formează obiectul prezentului dosar, astfel, Curtea de Apel București nu s-a pronunțat asupra aspectelor existente în sentința pronunțată de Tribunalul București care se referă la evacuare și la condițiile acesteia, ci s-a pronunțat asupra promovării unei acțiuni în revendicare, acțiune ce nu face obiectul prezentului dosar, - în considerentele hotărârii nu s-au motivat împrejurările din care să rezulte necesitatea schimbării hotărârii primei instanțe și a netemeiniciei cererii de chemare în judecată, ci s-au menționat doar aspecte legate doar de condițiile de promovare a unei acțiuni în revendicare ceea ce reprezintă considerente străine de natura pricinii constituind o nemotivare a hotărârii.

2. Recurenta învederează faptul că, în cazul în care se va trece peste motivul de casare invocat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și evacuarea S.C. M.A.P. S.R.L din imobilul situat în sector 1 sub sancțiunea plații a 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii astfel cum temeinic și legal Tribunalul București a stabilit prin sentința comercială pronunțată în dosarul nr. 381 1 1/3/2009. Recurenta susține că: - S.C. M.I.

S.R.L este proprietara imobilului din sector 1 conform actelor de proprietate anexate cererii de chemare în judecată, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară eliberate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, din încheierea de intabulare privind dreptul de proprietate asupra imobilului-construcție și teren din sector 1 și istoricul de rol fiscal eliberat de Direcția Taxe și Impozite Locale Sector 1 București, încă din anul 1996, conform încheierii de intabulare și a extrasului de carte funciară. - Imobilul din sector 1 format din teren, subsol și construcția aferentă acestora (așa cum rezultă din extrasul de carte funciară atașat cererii de recurs) dobândit la înființare de la unul din acționarii fondatori, respectiv SC L. SA ce a adus ca aport integral în natură la constituirea sa activul Hotel M. ( clădirea situata la nr. 19-21, sector 1) acesta devenind proprietatea noii societăți înființate S.C.

M.I. S.R.L. (fila 11, 60 și 67 din dosarul Tribunalului București). - aportul integral în natura s-a făcut în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 modificată și republicată, mai precis art. 16 alin. (2) care precizează că: ,,aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. - titlul recurentei-reclamante este valabil întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nu a fost și nu este contestat într-un proces în fața vreunei instanțe de judecată.

Simplele afirmații ale intimatei-pârâte că ,,nu am avea titlu asupra construcției din care se solicita evacuarea” nu pot fi luate în seamă, atât timp cât reclamanta a făcut dovada absolută cu acte autentice că are titlu de proprietate asupra întregii clădiri din sector 1. Mai arată că, în mod corect Tribunalul București a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în evacuare, astfel că, reclamantul deține un titlu de proprietate asupra bunului din care se solicită evacuarea pârâtului - condiție îndeplinită în speța de față deoarece a făcut dovada deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului din sector 1, iar pârâta nu exhibă niciun titlu asupra bunului imobil din care se solicita evacuarea acesteia.

Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză se constată următoarele: În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, se observă că acesta a fost invocat în mod neîntemeiat, deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care să facă posibil controlul hotărârii criticate în căile de atac. De altfel, judecătorul nici nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Susținerile recurentei formulate în sensul că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu formează obiectul prezentului dosar sunt în vădită contradicție cu cererea de chemare în judecată promovată inițial și care face obiectul acestei cauze.

Astfel, instanța de fond și de apel au avut în vedere o acțiune în evacuare și nu analiza vreunui act juridic cu luarea în considerare a prevederilor imperative ale art. 294, alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi”. Este evident că prin cererea de chemare în judecată, precizată ca atare s-a solicitat evacuarea și nu revendicarea. Așadar, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor aspecte străine de natura pricinii, ci doar a constatat că instanța de fond a judecat în mod legal și temeinic cauza cu care a fost investită. În motivarea cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a arătat că evacuarea se impune prin aceea că ea justifică un drept de proprietate asupra spațiului de la subsolul imobilului din sector 1, iar acesta este ocupat fără niciun titlu de către pârâtă.

În apărare, intimata-pârâtă a arătat că la adresa din sector 1 figurează ca deținând spații și alte persoane juridice și fizice, inclusiv pârâta, iar reclamanta urmărește să valorifice un drept de proprietate exclusiv asupra spațiului pe care pârâta îl deține în proprietate, situat la subsolul imobilului din sector 1. În această împrejurare în mod corect, instanța de apel a reținut că, în speță, nu numai că se contestă dreptul de proprietate al reclamantei, atât pe cale de excepție, cât și ca apărare de fond, dar se invocă și un drept de proprietate distinct asupra imobilului din care reclamanta solicită evacuarea pârâtei, astfel încât judicios a apreciat că analizarea cerințelor legale privind titlurile prezentate de părți și compararea acestora nu poate fi realizată pe calea unei acțiuni în evacuare, specifică raporturilor juridice de locațiune, ci a unei acțiuni în revendicare și a respins ca atare acțiunea în evacuare, ca fiind neîntemeiată.

Așa fiind, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanțele sunt obligate să hotărască numai asupra cererii deduse judecății și că reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și cum, în speță, reclamanta a investit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., se constată că susținerea recurentei-reclamante, conform căreia instanța de apel ar fi încălcat principiul disponibilității nu poate fi primită. Nici motivul de recurs formulat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nu este întemeiat, întrucât analizând hotărârea atacată prin prisma susținerilor recurentei-reclamante sub acest aspect, nu rezultă că hotărârea curții de apel ar fi fost pronunțată cu încălcarea unor texte legale aplicabile speței, or că instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile legale, ci, dimpotrivă, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii la situația de fapt stabilită în baza probelor administrate în cauză. Se constată astfel că, față de susținerile contradictorii ale părților cu privire la dreptul de proprietate asupra spațiului aflat în litigiu, în condițiile în care ambele invocă un asemenea drept, opunându-și reciproc titluri de proprietate, în mod corect instanța de apel a apreciat că acțiunea în evacuare nu poate fi primită fără o comparare a titlurilor, comparație care însă nu poate fi făcută în cadrul prezentei acțiuni, în evacuare, ci numai în cadrul unei acțiuni în revendicare.

În consecință, reținându-se că recurenta-reclamantă SC M.I. SRL București nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, recursul reclamantei SC M.I. SRL București va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 242 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.