ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 834/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 iunie 2003, reclamanta SC T.F. SA Iași a chemat în judecată SC G.C. SRL Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanța de judecată să dispună rezoluția contractului de închiriere nr. 654 din 17 decembrie 2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere menționat, având ca obiect folosința unui încărcător frontal de 1,8 m 3 . Chiria a fost stabilită la nivel modic, de numai 100.000 lei, în considerarea condiției ca utilajul pus la dispoziția pârâtei să fie folosit și de reclamantă, în calitate de locator, numai cu suportarea valorii combustibilului.

Pârâta, în calitate de locatar, nu a respectat clauzele contractuale, în sensul ducerii utilajului într-un loc necunoscut de reclamantă și neprestării de servicii în favoarea acesteia. Pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii reclamantei, arătând că utilajul închiriat era inapt exploatării, motiv pentru care chiria a fost stabilită la nivelul modic menționat. În vederea punerii în funcțiune a utilajului, pârâta a efectuat cheltuieli a căror valoare poate fi recuperată într-o perioadă de 4-5 ani, împrejurare cunoscută de reclamantă. Prin sentința nr. 2935/ E din 2 decembrie 2003, Tribunalul Iași a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că utilajul închiriat era inapt exploatării, în scopul pentru care a fost închiriat, așa cum rezultă fără echivoc din procesul verbal de primire-predare.

Pentru punerea în funcțiune a utilajului, pârâta a făcut eforturi financiare substanțiale. Reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat pârâtei efectuarea de prestații, în temeiul clauzei înscrise la art. 9 din contractul de închiriere. Împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea sa, în raport de împrejurarea dovedirii neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă. Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 120 din 24 mai 2004, a respins apelul, ca nefondat. În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de probatoriul administrat, în mod corect prima instanță a reținut că nu se dovedește în sarcina pârâtei o conduită culpabilă, de natură a atrage rezoluțiunea contractului.

Pe de altă parte, clauza invocată de reclamantă, în raport de redactare, nu instituie nici o sancțiune. În același timp, din corespondența purtată între părți, rezultă lipsa culpei pârâtei care nu a refuzat punerea utilajului la dispoziția locatorului, ci a arătat că acesta este defect și netractabil. În fine, contractul în litigiu fiind unul cu executare succesivă, nu se poate cere rezoluțiunea, ci numai rezilierea acestuia, ca sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale de către oricare dintre părțile contractante. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând cazurile de modificare prevăzute în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. S-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit clauzele contractului.

Astfel, potrivit contractului utilajul nu putea fi deplasat în locuri necunoscute de reclamantă, ceea ce s-a întâmplat. Totodată, pârâta nu a efectuat în favoarea reclamantei serviciile gratuite la care s-a obligat prin contract, împrejurare de asemenea neobservată de instanță. În fine, aceasta nu poate fi decăzută din dreptul de proprietate numai pentru faptul că pârâta a înlocuit un număr de 17 repere la utilajul care, evident, nu este format numai din acest număr de piese. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport de dispozițiile art. 1020 și art. 1021 C. civ., rezilierea sau rezoluțiunea unui contract se pronunță de către instanța judecătorească în aceleași condiții, cu deosebirea că în primul caz, desființarea contractului are caracter retroactiv, pe când, în cel de al doilea caz desfacerea acestuia produce efecte pentru viitor.

Una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ se referă la împrejurarea ca neexecutarea totală sau parțială a unei obligații contractuale să fie imputabilă debitorului obligației respective. Este de reținut în acest sens, în contextul raportului dintre conduită culpabilă și sancțiune ca principiu general de drept, că neexecutarea neculpabilă nu poate duce la rezoluțiunea sau rezilierea contractului, după caz, ci la încetarea acestuia pentru imposibilitate fortuită de executare, moment în care se pune și problema suportării riscurilor. Ori, probatoriul administrat în cauză nu a dovedit culpa pârâtei. Astfel, nici nu a rezultat o determinare corespunzătoare a prestației neefectuate și nici refuzul culpabil al pârâtei de a presta un serviciu datorat potrivit contractului.

Ca atare, în mod judicios instanțele au stabilit că nu se constată neexecutarea din culpă a unei obligații contractuale, sancționată cu rezilierea sau rezoluțiunea și, în consecință, au respins acțiunea reclamantei, respectiv apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe. Nici în această etapă procesuală reclamanta nu a administrat probe care să ducă la constatarea altei situații de fapt, respectiv la neexecutarea culpabilă de către pârâtă a unei obligații contractuale și punerea acesteia în întârziere, care să justifice pronunțarea rezilierii contractului. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.F. SA Iași, împotriva deciziei nr. 120 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 februarie 2005.