ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 5 mai 2003 și precizată la 16 iunie 2003, reclamanta L.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației Publice și Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, pentru a se constata refuzul nejustificat al ultimei autorități de a soluționa favorabil cererea reclamantei privind pct. 2 din adresa nr. 1889 din 15 octombrie 2002, emisă de această pârâtă. Totodată, a solicitat: - să se dispună anularea parțială a actului sus-menționat, în condițiile în care acesta contravine și încalcă flagrant prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001; - să fie obligată Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 să recunoască dreptul de a-i fi soluționat dosarul administrativ înregistrat la Administrația Publică Locală Timișoara, în baza acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este îndreptățită la restituirea unui imobil din Timișoara, conform Legii nr. 10/2001, iar actul al cărui anulare o solicită, este emis cu încălcarea dispozițiilor legale sus-citate. În cauză, pârâtul Ministerul Administrației Publice a invocat lipsa calității sale procesuale pasive față de dispozițiile H.G. nr. 950/2001. S-a arătat că Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 este un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Administrației Publice, cu personalitate juridică. Prin încheierea din 24 iunie 2003, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației Publice (actualmente Ministerul Administrației și Internelor) și a dispus scoaterea din cauză a acestei autorități.

Din oficiu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, având în vedere domiciliul reclamantei și sediul imobilului și prin sentința civilă nr. 1353 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel București a admis excepția și în temeiul art. 158 C. proc. civ. și a art. 6 din Legea nr. 29/1990, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, pe considerentul că în materia contenciosului administrativ, competența teritorială are caracter exclusiv, iar nu alternativ sau de favoare. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs, reclamanta Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, pentru continuarea judecății, Curții de Apel București.

Recurenta a susținut, în esență, că norma cuprinsă în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, nu stabilește o competență materială absolută, ci are caracterul unei norme de protecție, edictată în favoarea reclamantului. În consecință, într-o asemenea situație, reclamantul are dreptul să aleagă între normele dreptului comun în materie, potrivit art. 5 C. proc. civ. ori norma de protecție prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, judecarea acțiunilor formulate în baza acestei legi este de competența instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun potrivit căruia acțiunile cu caracter personal sunt de competența tribunalului pe raza căruia domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înțelegând astfel, posibilitatea reclamantului de a introducere acțiunea sa la instanța de domiciliu. Nefiind vorba de o competență ratione materiae , ci de competența ratione personae , reclamantul poate să renunțe la favoarea ce i s-a creat prin lege și să introducă acțiunea la tribunalul pe raza căruia domiciliază sau își are sediul pârâtul. Astfel că în mod greșit Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara, întrucât prin cererea formulată, reclamanta s-a adresat Curții de Apel București, iar potrivit art. 158 alin. (5) C. proc.

civ., o dată aleasă instanța de către reclamant, acesta nu mai poate reveni asupra opțiunii. Pentru aceste motive, recursul se dovedește a fi fondat, urmând a se admite, a se casa sentința și trimite cauza, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, împotriva sentinței civile nr. 1353 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, Curții de Apel București, pentru continuarea judecății. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.