ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la 5 mai 2003 și precizată la 16 iunie 2003,

reclamanta L.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației

Publice și Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001,

pentru a se constata refuzul nejustificat al ultimei autorități de a soluționa

favorabil cererea reclamantei privind pct. 2 din adresa nr. 1889 din 15

octombrie 2002, emisă de această pârâtă.

Totodată, a solicitat:

- să se dispună anularea parțială a

actului sus-menționat, în condițiile în care acesta contravine și încalcă

flagrant prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001;

- să fie obligată Autoritatea pentru

Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 să recunoască dreptul de a-i fi

soluționat dosarul administrativ înregistrat la Administrația Publică Locală Timișoara, în baza acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este îndreptățită la restituirea unui imobil din Timișoara, conform

Legii nr. 10/2001, iar actul al cărui anulare o solicită, este emis cu

încălcarea dispozițiilor legale sus-citate.

În cauză, pârâtul Ministerul

Administrației Publice a invocat lipsa calității sale procesuale pasive față de

dispozițiile H.G. nr. 950/2001.

S-a arătat că Autoritatea pentru

Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 este un organ de specialitate

al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Administrației

Publice, cu personalitate juridică.

Prin încheierea din 24 iunie 2003,

Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației Publice (actualmente Ministerul Administrației și Internelor) și

a dispus scoaterea din cauză a acestei autorități.

Din oficiu a fost invocată excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe, având în vedere domiciliul

reclamantei și sediul imobilului și prin sentința civilă nr. 1353 din 16

septembrie 2003, Curtea de Apel București a admis excepția și în temeiul art. 158 C. proc. civ. și a art. 6 din Legea nr. 29/1990, a declinat competența de soluționare a cauzei,

în favoarea Curții de Apel Timișoara, pe considerentul că în materia

contenciosului administrativ, competența teritorială are caracter exclusiv, iar

nu alternativ sau de favoare.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal a formulat recurs, reclamanta Autoritatea pentru Urmărirea

Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, solicitând casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei, pentru continuarea judecății, Curții de Apel București.

Recurenta a susținut, în esență, că

norma cuprinsă în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, nu stabilește o

competență materială absolută, ci are caracterul unei norme de protecție,

edictată în favoarea reclamantului.

În consecință, într-o asemenea

situație, reclamantul are dreptul să aleagă între normele dreptului comun în

materie, potrivit art. 5 C. proc. civ. ori norma de protecție prevăzută de art.

6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 29/1990, judecarea acțiunilor formulate în baza acestei legi este de

competența instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială

își are domiciliul reclamantul.

Se prevede, deci, o derogare de la

principiul dreptului comun potrivit căruia acțiunile cu caracter personal sunt

de competența tribunalului pe raza căruia domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înțelegând astfel, posibilitatea reclamantului de a introducere

acțiunea sa la instanța de domiciliu.

Nefiind vorba de o competență

ratione

materiae

, ci de competența

ratione personae

, reclamantul poate să

renunțe la favoarea ce i s-a creat prin lege și să introducă acțiunea la

tribunalul pe raza căruia domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Astfel că în mod greșit Curtea de

Apel București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de

Apel Timișoara, întrucât prin cererea formulată, reclamanta s-a adresat Curții

de Apel București, iar potrivit art. 158 alin. (5) C. proc. civ., o dată aleasă

instanța de către reclamant, acesta nu mai poate reveni asupra opțiunii.

Pentru aceste motive, recursul se

dovedește a fi fondat, urmând a se admite, a se casa sentința și trimite cauza,

pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, împotriva

sentinței civile nr. 1353 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, Curții de Apel București, pentru continuarea judecății.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2004.