Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
15 aprilie 2004

Decizia nr. 1429/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând instanței să dispună anularea hotărârii nr. 2821 din 5 iunie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea cererii a arătat că a efectuat serviciul militar în detașamente de muncă, motiv pentru care este îndreptățit să beneficieze de drepturile instituite prin Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1120 din 1 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect, reținând în considerentele hotărârii că în urma reexaminării cererii reclamantului, Casa Județeană de Pensii Maramureș, prin hotărârea de revizuire nr. 2821 din 24 septembrie 2003, i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 septembrie 2002, constatând că în perioada 1 iulie 1951 – 31 august 1955, a efectuat stagiu militar în detașamente de muncă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.M., susținând că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 309/2002, întrucât din adresa U.M.

02405 Pitești nr. CTC/4515/2003 rezultă că a satisfăcut serviciul militar în detașamente de muncă. Recursul este nefondat. Prin hotărârea de revizuire nr. 2821 din 24 septembrie 2003, Casa Județeană de Pensii Maramureș, reexaminând cererea formulată de C.M. în baza Legii nr. 309/2002, a dispus acordarea drepturilor prevăzute de legea sus-citată, începând cu data de 1 septembrie 2002, constatând că în perioada 1 iulie 1951 – 31 august 1955 ,reclamantul a satisfăcut stagiul militar în Detașamentul de muncă Vadul Crișului și Steagul Roșu Brașov. Cum prin cererea de chemare în judecată, reclamantul menționează aceeași perioadă a încorporării, respectiv 1 iulie 1951 - 11 august 1955, în mod judicios instanța de fond a respins cererea, ca rămasă fără obiect.

DECIDE Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 1120 din 1 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.