ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2003

Asupra plângerii de față;

Din actele dosarului, constată

următoarele:

La data de 17 aprilie 2002, petiționarul G.F. a

formulat plângere penală împotriva judecătorului E.P., solicitând cercetarea

acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

Petiționarul a susținut că E.P.,

președintele completului de judecată din ziua de 13 iunie 2001, și-a exercitat

defectuos atribuțiile de serviciu și prin aceasta, a vătămat grav interesele

sale legale prin modul în care a soluționat dosarul nr. 4505/2000, al Curții

Supreme de Justiție, secția civilă, decizia nr. 2990 din 13 iunie 2001, a acestei

instanțe, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor procedurale.

Prin

rezoluția nr. 504/P/2002 din 16 octombrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus

neînceperea urmăririi penale față de judecătorul E.P., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și

art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În

motivarea soluției de urmărire penală se arată că prin decizia civilă nr. 2990

din 13 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de

pârâții P.S. și P.I., împotriva deciziei nr. 70 din 13 iulie 2000, a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă, decizie care a casat-o, trimițând cauza aceleiași

instanțe, spre rejudecarea apelului, având ca obiect acțiunea în constatarea

nulității actului de adopție nr. 1 din 21 februarie 1958, privind pe M.V., emis

de Sfatul popular al comunei Râul Alb, raionul Pucioasa, precum și a actelor de

stare civilă ale acesteia.

În

acest fel, reclamantul G.F., căruia i se admisese apelul, și-a văzut

prejudiciate interesele personale în rezolvarea acestui litigiu și a acuzat-o

pe președinta completului de judecată, E.P., de interes în cauză.

Cum,

însă, pronunțarea unei hotărâri judecătorești nefavorabile uneia din părțile

aflate în litigiu nu constituie faptă prevăzută de legea penală, acțiunea

penală nu a putut fi pusă în mișcare împotriva judecătorului E.P.

Nemulțumit

de modul de soluționare a plângerii sale penale, petiționarul a formulat

plângere împotriva rezoluției nr. 504 din 16 octombrie 2002, a Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Prin

rezoluția din 29 ianuarie 2003, procurorul-șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

respins ca neîntemeiată, plângerea petiționarului G.F., în temeiul

dispozițiilor art. 275 – 278 C. proc. pen.

S-a

apreciat că soluția de neurmărire penală este legală și temeinică, fapta comisă

de judecătorul E.P. nefiind prevăzută de legea penală, iar petiționarul putând

uza de căile legale de atac pentru reformarea hotărârii judecătorești care nu

îi dă satisfacție.

La

data de 10 februarie 2003, petiționarul s-a adresat Curții Supreme de Justiție,

secția penală, formulând plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva

acestei rezoluții.

Examinând

plângerea formulată, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.

Soluția

de neurmărire penală pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în dosarul nr.

504/P/2002, față de judecătorul E.P., este legală și temeinică.

Din

analiza actelor și lucrărilor administrate în cauză, Curtea constată că

acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare pentru infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.,

întrucât modul de soluționare a pricinii civile care face obiectul sesizării de

către judecător, nu constituie, în sine, faptă penală.

Pentru

aceste considerente, Curtea constată că respingerea plângerii formulate de

petiționar împotriva soluției de neurmărire penală, prin rezoluția

procurorului-șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din data de 29 ianuarie

2003, este temeinică și legală.

Întrucât

plângerea prin care petiționarul G.F. s-a adresat justiției în temeiul art. 21

din Constituție, nu este fondată, ea urmează a fi respinsă ca atare.

Petiționarul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Văzând

dispozițiile art. 278 C. proc. pen., art. 189 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge plângerea formulată de

G.F., împotriva rezoluției din 29 ianuarie 2003, a Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, secția urmărire penală și criminalistică,

pronunțată în dosarul nr. 504/P/2002.

Obligă petentul să plătească

statului 400.000 lei, cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2003.