ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1676/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 110 din 13

noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 3641, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul

T.I.F.

la 15 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la

5 iulie 2003 la 13 noiembrie 2003.

În baza art. 116 C. pen., i s-a

interzis inculpatului accesul în municipiul București timp de 3 ani după

executarea pedepsei.

S-a constatat prejudiciul acoperit

prin restituire.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din

care 300.000 lei, onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

La data de 5 iulie 2003, partea

vătămată D.A. cobora scările de metrou Piața Victoriei, moment în care

inculpatul s-a apropiat și i-a smuls de la gât telefonul mobil după care a

fugit, fiind urmărit de partea vătămată și de cei doi agenți de pază.

Pe traseul parcurs, inculpatul a

abandonat telefonul lângă o cabină telefonică unde a și fost găsit și restituit

părții vătămate.

În fața instanței, partea vătămată

nu s-a constituit parte civilă, telefonul fiind restituit.

În declarația sa inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea faptei, precizând că, în jurul său, nu se mai aflau alte

persoane și s-a speriat când partea vătămată și martorii l-au urmărit și

strigau după el.

Au fost audiați și agenții de pază

care, alertați de strigătele părții vătămate, după ce aceasta l-a indicat pe

inculpatul care fugea, l-au urmărit, au găsit telefonul pe jos lângă o cabină

telefonică, după ce inculpatul s-a împiedicat și l-a amenințat cu un ciob de

geam spart de la cabina telefonică.

Analizând probele administrate,

instanța a constatat dovedită infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a

fost trimis în judecată, din declarațiile părții vătămate, ale martorilor, din

procesul-verbal de constatare încheiat de poliție și chiar din declarația

inculpatului rezultând că a sustras prin violență telefonul de la gâtul părții

vătămate, aceasta l-a urmărit în fugă, a alertat martorii, care la rândul lor

l-au urmărit, inculpatul fiind singurul din zonă, așa cum singur a susținut,

urmărit în permanență de partea vătămată, martori și echipajul de poliție.

Împotriva acestei sentințe în termen

legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București critică hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie în ceea ce

privește pedeapsa aplicată:

Se arată în motivarea apelului că

instanța de fond nu a dat semnificația cuvenită criteriilor generale de

individualizare a pedepselor. Astfel, nu se poate omite că pedeapsa se aplică

făptuitorului și prin ea se urmărește reeducarea lui, că în raport de

persistența infracțională a inculpatului recidivist, a cărei atitudine

nesinceră pe parcursul procesului penal se impunea a fi avută în vedere ca o

circumstanță care agravează răspunderea penală, se consideră că pedeapsa redusă

la minimul specia prevăzut de lege este prea blândă și că se impune majorarea

acesteia.

Inculpatul T.I.F. critică sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu este autorul faptei pentru

care a fost condamnat, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 5/ A din 9

ianuarie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului,

apreciind că pedeapsa minimă nu este în măsură să-și atingă scopul prevăzut de

art. 52 C. pen.

Apelul inculpatului a fost respins

apreciindu-se că din probele dosarului rezultă că inculpatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs inculpatul care a criticat-o sub aspectul greșitei condamnări,

solicitând achitarea pentru art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate examinate prin prisma dispozițiilor art. 385

15

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Așa cum corect au reținut instanțele

probele administrate în cauză conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, partea vătămată arătând constant că

inculpatul este autorul faptei, indicând semnalmentele acestuia, declarații ce

se coroborează cu declarațiile martorilor M.D. și R.D., precum și cu

procesul-verbal încheiat de organele de poliție.

Și pedeapsa aplicată este

corespunzătoare gradului concret de pericol social al faptei, și datelor ce

caracterizează persoana inculpatului care a dat dovadă de nesinceritate în

pofida probelor evidente de vinovăție și a fost condamnat de mai multe ori

pentru infracțiuni de furt.

Cum examinând din oficiu cauza, nu

se constată motive care să conducă la casarea deciziilor, urmează ca în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul

declarat de inculpatul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 9 ianuarie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 9 ianuarie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada arestării preventive de la 5 iulie 2003 la 25 martie

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2004.