ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1676/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 110 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3641, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.F. la 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 5 iulie 2003 la 13 noiembrie 2003. În baza art. 116 C. pen., i s-a interzis inculpatului accesul în municipiul București timp de 3 ani după executarea pedepsei. S-a constatat prejudiciul acoperit prin restituire.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300.000 lei, onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: La data de 5 iulie 2003, partea vătămată D.A. cobora scările de metrou Piața Victoriei, moment în care inculpatul s-a apropiat și i-a smuls de la gât telefonul mobil după care a fugit, fiind urmărit de partea vătămată și de cei doi agenți de pază. Pe traseul parcurs, inculpatul a abandonat telefonul lângă o cabină telefonică unde a și fost găsit și restituit părții vătămate. În fața instanței, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, telefonul fiind restituit.

În declarația sa inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că, în jurul său, nu se mai aflau alte persoane și s-a speriat când partea vătămată și martorii l-au urmărit și strigau după el. Au fost audiați și agenții de pază care, alertați de strigătele părții vătămate, după ce aceasta l-a indicat pe inculpatul care fugea, l-au urmărit, au găsit telefonul pe jos lângă o cabină telefonică, după ce inculpatul s-a împiedicat și l-a amenințat cu un ciob de geam spart de la cabina telefonică.

Analizând probele administrate, instanța a constatat dovedită infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din declarațiile părții vătămate, ale martorilor, din procesul-verbal de constatare încheiat de poliție și chiar din declarația inculpatului rezultând că a sustras prin violență telefonul de la gâtul părții vătămate, aceasta l-a urmărit în fugă, a alertat martorii, care la rândul lor l-au urmărit, inculpatul fiind singurul din zonă, așa cum singur a susținut, urmărit în permanență de partea vătămată, martori și echipajul de poliție. Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. Parchetul de pe lângă Tribunalul București critică hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie în ceea ce privește pedeapsa aplicată: Se arată în motivarea apelului că instanța de fond nu a dat semnificația cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepselor.

Astfel, nu se poate omite că pedeapsa se aplică făptuitorului și prin ea se urmărește reeducarea lui, că în raport de persistența infracțională a inculpatului recidivist, a cărei atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal se impunea a fi avută în vedere ca o circumstanță care agravează răspunderea penală, se consideră că pedeapsa redusă la minimul specia prevăzut de lege este prea blândă și că se impune majorarea acesteia. Inculpatul T.I.F. critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 5/ A din 9 ianuarie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, apreciind că pedeapsa minimă nu este în măsură să-și atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Apelul inculpatului a fost respins apreciindu-se că din probele dosarului rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a criticat-o sub aspectul greșitei condamnări, solicitând achitarea pentru art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei. Examinând cauza în raport de motivele invocate examinate prin prisma dispozițiilor art. 385 15 pct. 14 și 17 1 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Așa cum corect au reținut instanțele probele administrate în cauză conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, partea vătămată arătând constant că inculpatul este autorul faptei, indicând semnalmentele acestuia, declarații ce se coroborează cu declarațiile martorilor M.D.

și R.D., precum și cu procesul-verbal încheiat de organele de poliție. Și pedeapsa aplicată este corespunzătoare gradului concret de pericol social al faptei, și datelor ce caracterizează persoana inculpatului care a dat dovadă de nesinceritate în pofida probelor evidente de vinovăție și a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni de furt. Cum examinând din oficiu cauza, nu se constată motive care să conducă la casarea deciziilor, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpatul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 5 iulie 2003 la 25 martie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2004.