ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7289/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5

august 2003, reclamanta D.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de

Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 3402 din

21 februarie 2003 și să se constate că perioada martie 1944 – 6 martie 1945 se

încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru

stabilirea calității de beneficiar al actului normativ menționat.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 1605 din 15 octombrie 2003, a admis

acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea contestată și a obligat pe pârâtă,

să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să-i stabilească calitatea

de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada martie

1944 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu

data de 1 septembrie 2002.

Prin încheierea din 14 ianuarie

2004, în temeiul art. 281 C. proc. civ., aceeași instanță a admis cererea de

îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantă, menționând că acordarea

drepturilor reclamantei se va face cu începere de la 1 septembrie 2003, în loc

de 1 septembrie 2002, cum eronat s-a trecut în sentință.

Împotriva sus-menționatei hotărâri a

declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că se impunea respingerea cererii, întrucât

reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, nefăcând dovezi în fața comisiei, ci ulterior, în fața instanței de

judecată.

Examinând recursul declarat de

pârâtă, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cât și ale art. 304

1

din același cod, se constată că este neîntemeiat.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

drepturi compensatorii, cetățeanul român, care în perioada 6 septembrie 1940 –

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a

fost strămutat în altă localitate, decât aceea de domiciliu.

Reclamanta, născută la 9 aprilie 1937, a trebuit să-și părăsească localitatea de domiciliu, Chișinău și să se refugieze împreună cu

familia, la Câmpulung Muscel, din motive de persecuție etnică, exercitată de

autoritățile vremelnic instalate.

Instanța de fond a reținut o corectă

situație de fapt și a interpretat judicios prevederile legale aplicabile,

reclamanta părăsind localitatea de domiciliu și refugiindu-se din motive de

persecuție etnică, din teritoriile românești vremelnic ocupate.

Așa fiind, recursul declarat de

pârâtă este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1605 din 15

octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2004.