ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1052/2004

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 399 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat

pe inculpata

L.G.

la 1 an și 6 luni închisoare pentru  infracțiunea de

luare de mită prevăzută de art. 254 alin.2, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c)

și art. 76 lit.c) C. pen.

În baza

art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate

inculpatei și potrivit art. 82  C. pen. s-a stabilit termenul de  încercare la

3 ani și 6 luni închisoare.

S-a

atras atenția  inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza

art. 255 alin. final C. pen., a obligat-o pe inculpată să restituie

denunțătorului  suma de 2.000.000 lei, iar conform art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat-o pe inculpată să plătească statului 2.500.000 lei cheltuieli

judiciare.

S-a

reținut că  inculpata, medic ginecolog, la data de 1 martie 2003 a pretins lui M.C.

suma de 3.000.000 lei pentru  a efectua o operație cezariană soției acestuia și

a primit suma de 2.000.000 lei.

Nefiindu-i

dat restul de 1.000.000 lei, după efectuarea operației, inculpata a refuzat

externarea pacientei, pretextând că starea sănătății nu ar permite  aceasta.

În

această situație, soțul  pacientei a sesizat organele de   urmărire penală,

care au surprins-o pe inculpată când a  primit suma de 1.000.000 lei în două

bancnote, care în prealabil fuseseră marcate flourescent.

Sentința

a fost apelată de Parchetul de pe lângă  Tribunalul  Dâmbovița și de inculpată.

Parchetul

a criticat sentința pentru  greșita compunere a completului de judecată, în

sensul că a fost format din doi judecători în  loc de un singur judecător, iar

inculpata a  susținut că  pedeapsa este excesiv de mare, fiind ignorate

circumstanțele  sale personale.

Curtea

de Apel Ploiești, prin  decizia penală nr. 494 din 7 noiembrie 2003, a respins,

ca nefondate, ambele apeluri.

S-a

motivat că inculpata  fiind trimisă în judecată pentru  o infracțiune de

corupție, corect completul de judecată a fost format din doi judecători,

întrucât conform art. 29 din Legea nr. 78/2000, privind prevenirea,

descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată prin Legea nr. 161/2003,

judecata se face de complete specializate, care la  judecătorii, tribunale și

curți de apel sunt formate din doi judecători.

În ceea

ce privește pedeapsa  aplicată, a fost apreciată ca  bine individualizată, respectându-se

criteriile prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva

deciziei, instanței de apel, au declarat recurs, atât Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești cât și inculpata, reiterându-se  motivele invocate în

apel.

Motivul

cu privire la greșita compunere a instanței este  fondat.

Legea

nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor

de corupție prin art. 1 a stabilit căror persoane se aplică, enumerând

calitățile sau funcțiile persoanelor și unitățile respective.

Așadar,

legiuitorul  a înțeles să aplice dispozițiile acestei legi numai față de

persoanele enumerate  în articolul la care ne-am referit și nu la toate

persoanele  care au săvârșit fapte de corupție, cum greșit au  considerat

tribunalul și curtea de apel.

Cum

inculpata, simplu medic de spital, nu a făcut parte din  persoanele enumerate

în art.1 din Legea  nr.78 /2000, nu sunt aplicabile dispozițiile acestuia,

astfel că greșit completul de judecată a fost format din doi judecători, în loc

de 1 singur judecător conform dreptului comun.

Conform

art. 292 C. proc. pen., instanța judecă în complet de judecată a cărei

compunere este  cea prevăzută de lege, potrivit art.194 alin. (2) C. proc. pen.

încălcarea dispozițiilor relative la compunerea instanței sunt  sancționate cu

nulitate absolută.

Compunerea

greșită a  instanței constituie motivul de recurs, prevăzut  de art. 385

9

alin. (1) pct. 3, teza I C. proc. pen.

Pentru

aceste considerente, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen. a se admite atât recursul  parchetului cât și recursul inculpatei și

a se casa ambele hotărâri pronunțate și trimite cauza pentru rejudecare la

instanța de fond, în compunerea legală.

Această

soluție face inutilă examinarea motivului privind individualizarea pedepsei,

invocat de inculpată, susținerile sub acest aspect, urmând a se analiza de

către instanța de rejudecare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

inculpata L.G. împotriva deciziei penale nr. 494 din 7 noiembrie 2003 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează

decizia atacată și sentința penală nr. 399 din 8 septembrie 2003 a Tribunalului

Dâmbovița.

Trimite

cauza spre rejudecare la instanța de fond – Tribunalul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 februarie 2004.