ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 7 februarie 2024

Asupra recursurilor în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din data de 09.06.2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-au dispus următoarele:

În baza art. 289 alin. (1) Noul C. pen., fiecare dintre inculpatele A., și B., , au fost condamnate la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. și cu referire la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat fiecăreia dintre inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani și care se execută potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a stabilit pentru fiecare dintre inculpate pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., drepturi a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce va fi suspendată la executare conform dispozițiilor art. 91 și urm. C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, în cazul ambelor inculpate.

În temeiul dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani care se calculează potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere fiecare dintre inculpate a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus fiecăreia dintre inculpate ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere fiecare dintre inculpate a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la una din cele două instituții din comunitate prevăzute în Baza instituțiilor din comunitate, respectiv la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița sau la Liceul Tehnologic "Voievodul Mircea" Târgoviște.

În temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1) C. pen., măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) s-a dispus să fie comunicate Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatelor asupra prevederilor art. 96 C. pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpata B. suma de 100 de RON (indisponibilizată conform înscrisului de la f.51. vol. 1 d.u.p.).

În temeiul dispozițiilor art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., fiecare dintre inculpate a fost obligată la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON (pentru fiecare dintre inculpată) reprezintă cheltuielile stabilite pentru faza urmăririi penale.

Împotriva mai sus menționatei hotărâri, au declarat apel inculpatele A. și B..

Prin decizia penală nr. 552 din data de 07 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1) lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către inculpatele A., și B. împotriva sentinței penale nr. 128 din data de 29.06.2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele A. și B. la plata sumei de câte 1 000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, au declarat recurs în casație la data de 25 aprilie 2023, inculpata A. si la data de 2 mai 2023 inculpata B., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În susținerea căii de atac, apărarea inculpatei A., a arătat, în esență, că inculpata a fost greșit condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz care a fost invocat pe calea apelului (în motivele de apel suplimentare formulate la data de 29 septembrie 2022).

Totodată, s-a precizat prin cererea de recurs în casație de inculpata A., prin apărător că instanța de control judiciar nu a analizat, motivul de apel suplimentar, formulat la data de 29 septembrie 2022 cu privire la greșita încadrare juridică a faptei, ci a menționat numai că cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen., a fost respinsă prin încheierea din 4 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Sub același aspect, s-a apreciat că, încadrarea juridică a faptei este greșită, întrucât, primirea, de către inculpată a sumei de 150 RON, care făcea parte din suma de 1.400 RON, primită pentru sine de dr. C., nu poate fi calificată drept luare de mită, având în vedere faptul că inculpata nu a primit o parte din suma de 350 RON, din totalul sumei de 1.750 RON, pretinsă de medicul ginecolog și rămasă asupra denunțătorului D. și care a fost destinată medicului anestezist, nedesemnat înainte de efectuarea operației de cezariană, ci, eventual, ca o infracțiune contra înfăptuirii justiției (tăinuirea).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 270 C. pen. primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă; pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

Concluzionând, s-a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii, fără, însă, să se impună respectarea de către inculpata A. a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Inculpata B. a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii atacate și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Conform, C. pen., art. 289 – Luarea de mită (1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare.

Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen., constituie infracțiune numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin încheierea din 13.09.2023, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen..– art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 552 din data de 7.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 6 decembrie 2023.

Totodată, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii formulată de recurenta inculpată A. privind suspendarea executării hotărârii

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil subliniază că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinând exclusiv legalitatea deciziei recurate (art. 477 C. proc. pen.).

Astfel, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recursul în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale. Pornind de la premisa că în actualul cadru procesual instanța de casație poate analiza doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, fără a putea proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt, se poate concluziona că instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În ceea ce privește limitele factuale ale învestirii instanței de judecată și modul în care instanța de apel au reținut situația de fapt Înalta Curte opinează că se remarcă o lipsă de coerență a instanței de control judiciar în determinare situației de fapt apte să intre în autoritate de lucru judecat prin variațiile nepermise ale jurisdicției de judecată în determinarea faptelor concrete de evaluat care sunt de natură de a releva un caracter echivoc al determinărilor în fapt. Deopotrivă, prin reținerea unei forme a infracțiunii de luare de mită care implică întotdeauna constatarea comiterii faptei corelative de dare de mită de C. instanța de control judiciar a imputat implicit comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către acesta, faptă de comiterea căreia C. nu a fost acuzat de către parchet.

Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 102/P/2020 din data de 24 noiembrie 2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor A. și B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. reținându-se în fapt că:

a. la data de 12.02.2020, inculpata A., în calitate de medic anestezist în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a primit de la inculpatul C., medic ginecolog în secția Obstetrică și Ginecologie a aceleiași unități spitalicești, suma de 150 RON în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitor la intervenția chirurgicală de cezariană efectuată asupra denunțătoarei E., la care a participat la aceeași dată.

b. la data de 12.02.2020, inculpata B. în calitate de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a primit de la inculpatul C., medic ginecolog în secția Obstetrică și Ginecologie a aceleiași unități spitalicești, suma de 100 RON în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitor la intervenția chirurgicală de cezariană efectuată asupra denunțătoarei E., la care a participat la aceeași dată).

Investigația organelor de urmărire penală a fost începută ca urmare a denunțurilor formulate la Parchetul de pe lângă Tribunal Dâmbovița de către E. și D. cu privire la posibila săvârșire a unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență de către C., medic primar în cadrul secției Obstetrică și Ginecologie 2 a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Prin sentința penală nr. 128 din 09.06.2022 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită de inculpatele A. și B. prin primirea de la medicul chirurg C. la 12.02.2020 a sumelor de 150 de RON respectiv 100 de RON, în legătură cu participarea la operațiile conduse de acesta, dintre care ultima era sau fusese operația de cezariană de la aceeași dată de 12.02.2020 asupra martorei denunțătoare E..

Așadar, în opinia acuzării însușită de prima instanța inculpatele au comis infracțiunea de luare de mită în modalitatea primirii unor sume de bani de la medicul chirurg C.. Această constatare a parchetului și a Tribunalului Dămbovița îl plasează pe C. în postura de autor al infracțiunii de dare de mită prin comiterea modalității alternative a elementului material - darea.

Situația de fapt reținută de prima instanță a suferit multiple variații cu ocazia judecății în apel când instanța de control judiciar a reținut multiple ipoteze factuale contradictorii.

Mai întâi, prin decizia penală nr. 552 din data de 07 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020 instanța de control judiciar a apreciat că, mai întâi, situația de fapt a fost reținut în mod corect de prima instanță, pentru ca ulterior să considere ca "fapta a fost corespunzător calificată juridic, stabilindu-se că realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită".

Înalta Curte consideră că prin această constatare instanța de control judiciar în plasează pe medicul C. în postura de autor al luării de mită, iar nu al dării de mită, iar pe cele două inculpatei în cea de complice ale acestuia. Or, parchetul nu a învederat existența vreunui act de ajutorare din partea celor două inculpate la activitatea infracțională comisă de C..

În al doilea rând, instanța de apel a apreciat că primirea sumei de bani de la medicul C. neurmată de un refuz echivalează cu elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită introducând în raționamentul judiciar o altă ipoteză facturală cea a refuzului unei oferte de mită.

În acest sens instanța de control judiciar a arătat că "nu de restituirea sumei de bani depindea epuizarea acțiunii de primire a banilor, ci de reacția inculpatei la acțiunea de oferire (în orice fel ar fi avut loc aceasta, chiar și prin introducerea unei sume de bani în buzunar). Aceasta era ținută să refuze ce i se oferise de către C., indiferent că această acțiune ar fi avut loc, potențial, în prezența altor persoane".

Or, acțiunea de oferire reprezintă prezentarea, înfățișarea, punerea la vedere a banilor sau altor foloase, în vederea remiterii și respectiv însușirii lor de către funcționar, care este radical distinctă de cea de dare care reprezintă remiterea efectivă, trecerea (transmiterea) în posesia funcționarului public sau privat a banilor sau altor foloase.

În al treilea rând, instanța de apel a arătat că fapta a fost săvârșită într-una dintre modalitățile sale alternative descrise în textul de incriminare: primirea unor foloase ce nu i se cuvin, respectiv a sumelor de 150 RON, respectiv de 100 RON.

Înalta Curtea apreciază că darea ca modalitate a elementului material al dării de mită corespunde cu modalitatea primirii de la luarea de mită și este singura modalitate în care cele două infracțiuni sunt în mod obligatoriu corelative.

Or, prin această ultimă constatare a instanței de control judiciar îl plasează din nou pe medicul C. în postura de autor al dării de mită corelative primirii imputate celor două inculpate ["Elemente circumstanțiale, susținute în apărare, nu au legătură cu acuzația (faptul că inculpata nu a solicitat bani de la pacienți sau de la altcineva sau că a refuzat practic încercarea martorului denunțător D. de a o face să solicite vreo sumă de bani – prin refuzul continuării dialogului cu acesta după ce fusese trimis în acest sens de către medicul C. și încheierea acestuia cu o expresie seacă – "ca să ce?" răspuns la aserțiunea lui F. cum că fusese trimis după ea de către medicul C.), acuzația vizând strict la primirea sumei de 150 de RON de la medicul C.].

Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița din emis la data de 24 noiembrie 2020 în dosarul de urmărire penală nr. 102/P/2020 nu s-a dispus vreo soluție de trimitere sau netrimitere în judecată față de medicul C. pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și nici disjungerea urmăririi penale față de acesta.

Faptele acestuia au fost evaluate sub aspectul existenței și a tipicității în dosarul de urmărire penală nr. 38/P/2020 în care a fost trimis în judecată doar pentru comiterea la data de 12 februarie 2020 a infracțiunii de luare de mită de la E. și D..

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, emis la din 27 martie 2020 în dosarul de urmărire penală nr. 38/P/2020 alături de soluția de trimitere în judecată a inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită s-a apreciat că nu s-a dovedit comiterea infracțiunii de trafic de influență de către C.. Deopotrivă procurorul a considerat că nu s-a dovedit pretinderea și primirea de către C. în cursul anului 2016 în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de la E. și D. și nici faptul că aceștia din urmă ar fi oferit sumele de bani numitului C.. În consecință procurorul a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. clasarea cauze sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare și luare de mită în anul 2016 și de trafic de influență în anul 2020, iar la pct. III din rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 al .(1) din C. pen. față de suspectele A. și B..

În consecință, Înalta Curte consideră că parchetul a apreciat că nu se poate reține în sarcina numitului C. a existenței unei infracțiuni de dare de mită comise în 12 februarie 2020 în condițiile în care față de faptele sesizate nu a declanșat urmărirea penală pentru comiterea acestei fapte.

În al patrulea rând, Înalta Curte notează că în ședința de judecată din data de 6 februarie 2023 reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că "este mituitor persoana care a remis sumele de bani către medicul care mai departe a remis respectiva sumă" și că "este vorba de o mită intermediată prin medicul care a remis mai departe sumele de bani către cadrul medical care a îndeplinit actul de serviciu".

Această relevă o nouă versiune a acuzației penale care atestă faptul că C. nu are calitatea de autor al dării de mită, ci de intermediar la acțiunea de dare comisă de E. și D.. Or, actele acestor doi denunțători s-au raportat numai la acțiunile numitului C., iar nu la inculpatele A. și B..

Înalta Curte mai notează că, pe de o parte, între inculpata B. și E. și D. nu a existat un contact fizic direct sau indirect, anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de inculpată, iar pe de altă parte, că în urma comparării seriei bancnotei predate de inculpata B. (100 RON cu seria x ) cu seriile bancnotelor consemnate în procesul-verbal din data de 12 februarie 2020 întocmit de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, se constată faptul că aceasta nu se regăsește în conținutul procesului-verbal.

În aceste condiții, față de caracterul corelativ al dării și luării de mită în modalitatea dare - primire în sensul că nu poate exista dare fără primire și nici invers, primire fără dare, Înalta Curte apreciază că în condițiile în care parchetul nu a constatat existența faptei de dare de mită în sarcina numitului C., nu se poate reține comiterea faptei de luare de mită în modalitatea primirii de către inculpatele A. și B..

Înalta Curte subliniază faptul că reținerea unei asemenea acuzații corelative de dare de mită în sarcina numitului C. direct din cuprinsul unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză în care acesta a avut calitate de martor ar echivala cu încălcarea prezumției de nevinovăție garantate atât în Constituție, cât și în C. proc. pen.

Drept urmare, în raport de argumentele expuse, va admite recursurile în casație declarate de inculpatele A. și B. și, în consecință, va desființa în totalitate, decizia penală penale nr. 552 din data de 7.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, precum și sentința penală nr. 128 din 09.06.2022 a Tribunalului Dâmbovița, și rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatele A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte consideră că prin raportare la elementele de incoerență ale acuzării nu se poate reține că, pronunțând o hotărâre de condamnare a celor două inculpate, instanța de apel a încălcat cu știință ori a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în fond, apel și recurs în casație rămân în sarcina statului.

PETNRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casație declarate de inculpatele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 552 din data de 07 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Casează, în integralitate, decizia penală recurată, precum și sentința penală nr. 128 din 09.06.2022 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 și:

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatele A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în fond, apel și recurs în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2024.