ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2964/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 327 din 6 martie 2003 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de V.A.I. și V.L. în contradictoriu cu pârâții V.E., V.N., V.M., I.I., B.G. și C.C. și intervenientul în interes propriu I.A., constatîndu-se că părțile au următoarele cote indivize din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mamaia, Constanța, careul 38 compus din construcție și teren în suprafață de 633,60 mp și anume: cota de 103/360 – V.A.I. și V.L., cota de 12/360 – V.E., 12/360 – V.M., 12/360 – V.N., 105/360, B.G., 20/360 – C.C. și 96/360 – I.A. S-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului menționat prin atribuirea lui către reclamanți.

S-a constatat că în întregime creanța în valoare de 1.030.732.686 lei, reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului de S.R.I. a fost plătită de reclamanți. Aceștia au fost obligați la plata sultelor menționate în dispozitiv. În final s-a dispus ca după rămânerea irevocabilă a sentinței, să se facă comunicarea acesteia către Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 797 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanța, irevocabilă, toate părțile cu excepția intervenientului I.A., care a cumpărat cota indiviză din dreptul de proprietate al moștenitoarei I.I.M. au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ce a aparținut autorului lor comun R.V.

Cotele succesorale au fost reținute în raport de certificatele de moștenitor, necontestate în cauză. Ieșirea din indiviziune prin atribuire în sensul arătat, s-a dispus avându-se în vedere că vila a fost construită să funcționeze ca o singură unitate locativă, că lotizarea în natură a construcției nu asigură posibilitatea constituirii unor unități locative distincte, funcționale, cu intrări unice și separate și totodată s-ar menține indiviziunea forțată asupra unor părți comune ale construcției și asupra utilităților. De aceea, în temeiul art. 741 alin. (2) C. civ. s-a apreciat ca preferabilă varianta atribuirii întregului imobil și desocotirea părților prin plata sultelor corespunzătoare. Apelurile declarate de reclamanți și intervenienți împotriva acestei hotărâri, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 77 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

S-a avut în vedere în esență că atribuirea imobilului reclamanților își găsește fundamentarea în dispozițiile art. 673 9 C. proc. civ. și că intervenientul care a cerut partajarea în natură a imobilului are domiciliu în străinătate și nu deține cota majoritară din dreptul de proprietare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul de față intervenientul I.A., solicitând admiterea sa în temeiul art. 304 pct. 6, 7, și 10 C. proc. civ. Se susține că expertiza nu a ținut cont de faptul că vila este prevăzută cu acces stradal, că are mai multe intrări, astfel că există posibilitatea partajării ei în natură, acest motiv încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Este criticată hotărârea, pentru că instanța nu a admis o cercetare la fața locului, cât și o altă expertiză, din punct de vedere al valorii imobilului, care a fost subevaluat - motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 6 și 10 C. proc.

civ. În sfârșit este invocat ca motiv de recurs și neadmiterea cererii de refacere a expertizei și efectuării unei cercetări la fața locului, asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: În primul rând se constată că invocarea în sprijinul recursului a prevederilor art. 304 pct. 6 și 7 este eronată, fiind străină pricinii și în dezacord total cu motivarea în fapt a recursului. Astfel, în speță, în raport de motivele de recurs nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. ce vizează expres situația în care se poate cere modificarea unei hotărâri dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea art. 304 pct. 7 nu este aplicabil în recursul de față pentru că acest text vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; ori criticile aduse hotărârii nu se încadrează în acest text. De aceea se reține că recursul de față, ce cuprinde practic două motive poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Cererea vizând nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu este de primit pentru că în speță a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate, s-a admis completarea acesteia în raport de obiecțiunile intervenientului-recurent, fiind examinat și coraportul de expertiză întocmit de consilierul părții V.I., care nefiind de specialitate, face propuneri de partajare pornind de la false premize, înlăturate de probe de necontestat - titlul de dobândire a imobilului. Așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din data de 20 februarie 2003 instanța s-a pronunțat asupra cererii de refacere a expertizei, cerută numai pentru completa edificare a instanței, fără a se aduce critici de fond lucrării.

De aceea, se reține că s-a făcut în cauză o corectă aplicare a prevederilor art. 212 C. proc. civ., potrivit căruia numai în situația în care instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. De observat că recurentul a solicitat prin apel refacerea și completarea probelor administrate, pentru că la primul termen de judecată să nu mai stăruie în administrarea acestor probe și să ceară direct modificarea hotărârii, în sensul atribuirii unei părți din construcție. O atare cerere constituie și principalul obiectiv al recursului de față, astfel că se va analiza măsura în care în adoptarea soluției de bază au fost nesocotite prevederile legale aplicabile.

Se constată în luarea măsurii de atribuire în natură în întregime a imobilului reclamanților au fost respectate cu strictețe prevederile art. 673 9 C. proc. civ., avându-se în vedere mărimea cotei părți ce se cuvine acestora, cu evidența mai mare decât cota parte a intervenientului, domiciliul părților, deasemenea criteriu favorabil reclamanților, pentru că intervenientul domiciliază în străinătate, faptul că înainte de împărțeală reclamanții au plătit creanțele legate de îmbunătățirile aduse construcției de deținătorul anterior. De asemenea s-a avut în vedere că proiectarea construcției viza o singură unitate locativă, iar partajarea solicitată nu se poate realiza pe toate nivelurile construcției.

Așa fiind, recursul de față, urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de intervenientul I.A. împotriva deciziei civile nr. 77/C din 30 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.