ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8250/2006

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța

reclamantul T.V.G. a chemat în judecată pârâta SC M. SA solicitând

anularea deciziei nr. 16 din 10 mai 2004 emisă de pârâtă, să se

constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de ½ din imobilul

situat în Mamaia, hotel A., compus din apartamentul nr. 4, etaj 1 și

camerele 8 și 10 de la demisol și să se dispună restituirea

în natură a imobilului.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul a

aparținut autorilor săi, I.V. și C., fiind dobândit după

cum urmează: camerele 8 și 10 de la demisol în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33050 din 15 octombrie 1940, iar

apartamentul nr. 4 situat la etajul 1 al hotelului A. în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31689 din 19 iulie 1947.

Conform certificatului de moștenitor nr. 32 din 10 februarie 1998 a

moștenit cota de ½ din imobil, cealaltă cotă de ½ revenind

verișoarei sale C.L. care a cesionat dreptul intervenientei SC C. LCL SRL.

Imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr.

92/1950 întrucât autorul său era inginer, exceptat de la

naționalizare, iar soția sa era casnică.

Prin decizia nr. 16 din 10 mai 2004 pârâta a respins cererea de restituire

în natură a imobilului și a acordat măsuri reparatorii prin

echivalent constând în atribuirea de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 237.108.680 lei.

Prin sentința civilă nr. 1605 din 28 decembrie 2004 Tribunalul

Constanța a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia

contestată în sensul restituirii în natură a cotei de ½ din

apartamentul nr. 4, etaj 1 din hotelul A. , a respins capătul de cerere

privind constatarea dreptului de proprietate ca inadmisibil și a

menținut celelalte dispoziții ale deciziei cu privire la restituirea

prin echivalent a camerelor 8 și 10 situate la demisolul hotelului.

În motivarea sentinței s-a reținut că în cauză nu

sunt întrunite condițiile art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, cu privire la

apartamentul nr. 4, din expertiza efectuată în cauză rezultând

că modificările aduse acestui spațiu nu au afectat structura

și funcționalitatea apartamentului inițial care și-a păstrat

compartimentarea în două camere, hol, grup sanitar și terasă.

S-a mai reținut că preluarea imobilului în baza Decretului

92/1950 a fost abuzivă , autorul reclamantului fiind exceptat de la

naționalizare conform art. II din acest act normativ.

Cât privește cele două camere de la demisolul hotelului s-a

reținut că de-a lungul timpului au fost realizate noi

compartimentări în urma cărora aceste camere nu mai pot fi

identificate.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC M. SA arătând

că restituirea spațiilor revendicate ar crea

disfuncționalități în derularea activității de cazare

a clienților hotelului, restituirea în natură a cotei de ½ din

apartamentul 4 nu este posibilă din moment ce acesta se află în

indiviziune cu SC C. LCL SRL, iar SC M. SA este în proces de privatizare,

activul formând obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare nr. 10/2000 încheiat cu SC C. LCL SRL și

că în mod greșit prima instanță a reținut că SC

M. este o societate privatizată integral, în realitate fiind în curs de

privatizare.

In apel SC C. LCL SRL a formulat o cerere de intervenție accesorie

în sprijinul apelantei prin care a învederat că în baza contractului de

asociere în participare nr. 5114 din 28 noiembrie 1996 încheiat cu SC M. SA s-a

convenit ca intervenienta să amenajeze, să doteze și să

exploateze profitabil complexul A. compus din hotel și restaurant.

Ulterior a fost încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare nr. 10/2000.

Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin

încheierea din 15 iunie 2005.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 686 C din 15

iunie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând că apelanta SC M. SA

este o societate în curs de privatizare conform O.G. nr. 88/1997

modificată și completată de Legea 99/1999, situație în care

nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001, ci acelea ale

art. 20 din lege care stipulează restituirea în natură. În

speță nu sunt incidente nici prevederile art. 18 lit. c) din lege

întrucât apartamentul 4 nu a fost transformat radical, astfel încât să

devină un nou imobil.

Susținerea apelantei conform căreia nu este posibilă

restituirea în natură a cotei de ½ din apartament este nefondată în

raport de dispozițiile art. 4 din Legea 10/2001 întrucât coproprietarii

apartamentului pot oricând să sisteze starea de indiviziune prin

atribuirea întregului apartament unuia dintre ei, conform art. 673

9

C.

proc. civ.

Nu se poate reține nici susținerea potrivit căreia

restituirea cotei de ½ din apartament ar fi de natură să împiedice

activitatea apelantei, în condițiile în care aceasta deține în

patrimoniu mai multe hoteluri și restaurante. Art. 32 din O.G. 88/1997

modificată prin Legea 99/1999 prevede că nu vor fi restituite în

natură imobilele preluate de stat și evidențiate în patrimoniul

societăților comerciale în absența cărora realizarea

obiectivului de activitate al acestor societăți comerciale este

împiedicată în asemenea natură încât, ca urmare a restituirii,

societățile nu ar putea să-și continue activitatea.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâta SC

M. SA și intervenienta SC C. LCL SRL.

In motivarea recursului pârâtei SC M. SA , întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se învederează

următoarele:

- SC M. SA este o societate în curs de privatizare, iar restituirea în

natură a activelor ce formează obiectul procedurilor de privatizare

nu este posibilă dacă se afectează activitatea

societății

- în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a cotei

ideale de ½ din apartamentul nr. 4 în condițiile în care reclamantul se

află în indiviziune cu celălalt coproprietar SC C. LCL SRL

- în speță sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea

10/2001

- instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 14 din Legea

10/2001 potrivit cărora dacă imobilul face obiectul unui contract de

concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau al

unei operațiuni de leasing, persoana îndreptățită poate opta

pentru restituirea în natură sau pentru măsuri reparatorii prin

echivalent, în situația opțiunii pentru restituirea în natură

persoana se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice

deținătoare în contractele prevăzute anterior, dacă aceste

contracte au fost încheiate potrivit legii.

Recursul intervenientei SC C. LCL

SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru

următoarele motive:

- imobilul a trecut în proprietatea

statului cu titlu, fiind naționalizat în baza art. I pct. 5 din Decretul

92/1950

- în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001

- instanța a interpretat

greșit dispozițiile art. 20 din Legea 10/2001

- în cauză sunt aplicabile

și dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea 10/2001 întrucât

apartamentul 4 după transformare a fost integrat într-un complex nou, cu o

altă destinație decât cea inițială.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile

formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată

că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Întrucât recurentele au formulat motive comune de recurs, acestea vor fi

supuse unei singure analize.

Aplicabilitatea art. 27 din Legea 10/2001 este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a două condiții: preluarea

proprietății cu titlu valabil și faptul existenței în

patrimonial unei societăți privatizate cu respectarea

condițiilor legale.

În situația în care se constată că doar una dintre aceste

condiții a fost îndeplinită, procedura aplicării măsurilor

reparatorii este guvernată de dispozițiile art. 20 din lege, deoarece

art. 27 este de strictă aplicabilitate.

În cauza de față nici una din condiții nu este

îndeplinită și, ca atare, în mod corect s-a dispus restituirea în

natură conform art. 20 din lege.

Astfel, imobilul s-a preluat în proprietatea statului fără

titlu legal, întrucât autorul reclamantului, I.V. era exceptat de la

naționalizare, conform art. II al Decretului 92/1950, fiind inginer, iar

soția sa casnică. De asemenea, unitatea deținătoare, SC M.

SA , nu era o unitate privatizată la data apariției Legii 10/2001,

ci, așa cum în mod constant s-a susținut pe parcursul derulării

procesului și în motivele de recurs formulate de aceasta, se află în

curs de privatizare.

Restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentul nr. 4 situat la

etajul 1 al hotelului nu este de natură a împiedica activitatea

societății, în condițiile în care aceasta mai deține

și alte hoteluri. Este adevărat că în urma restituirii ar putea

apărea unele disfuncționalități în derularea

activității de cazare a clienților, însă aceasta este o

problemă remediabilă ce trebuie avută în vedere de managerii

societății și care, în nici un caz nu poate conduce la sistarea

activității recurentei.

Nu se poate reține nici susținerea potrivit căreia, în

mod greșit s-a dispus restituirea cotei de ½, atât timp cât apartamentul

nr. 4 este deținut în indiviziune de către reclamant împreună cu

recurenta intervenientă SC C. LCL SRL. Potrivit legislației în vigoare,

respectiv Cap. VII din Codul de procedură civilă, starea de

indiviziune poate fi sistată oricând pe calea unei acțiuni de partaj

judiciar, prin care se va atribui întregul apartament unuia dintre

coproprietari, cu obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare

cotei celuilalt coproprietar.

Cazul dedus judecății nu poate fi soluționat în baza

dispozițiilor art. 14 din Legea 10/2001, deoarece, așa cum s-a

arătat mai sus, aplicabile sunt prevederile art. 20 din lege. De altfel,

art. 14 nu interzice restituirea în natură, ci consacră doar un drept

de opțiune în beneficiul persoanei îndreptățite și

nicidecum al deținătorului.

De asemenea, în speță nu sunt incidente nici prevederile art.

18 lit. c) din Legea 10/2001, în redactarea anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, întrucât apartamentul nr. 4 al hotelului nu a

suferit modificări esențiale.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în

cauză, existent la filele 68-75 ale dosarului de fond, modificările

minore executate de recurenta SC M. SA asupra interiorului hotelului nu au

afectat structura și funcționalitatea apartamentului. In urma acestor

modificări apartamentul obținut este aproape identic cu cel

inițial, având aceeași suprafață și cuprinzând tot

două camere, hol, vestibul, baie și terasă, astfel încât nu se

poate afirma că a devenit un imobil nou în sensul dispozițiilor art.

18 lit. c) din lege.

Față de considerentele expuse, Cutea constată că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. invocate de recurenți, urmând a se respinge recursurile

declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata

sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant

R.V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC M. SA și

intervenienta SC C. LCL SRL împotriva deciziei civile nr. 686 C din 15 iunie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă.

Obligă recurentele la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de

judecată către intimatul reclamant T.V.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 17 octombrie 2006.