ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8250/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul T.V.G. a chemat în judecată pârâta SC M. SA solicitând anularea deciziei nr. 16 din 10 mai 2004 emisă de pârâtă, să se constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de ½ din imobilul situat în Mamaia, hotel A., compus din apartamentul nr. 4, etaj 1 și camerele 8 și 10 de la demisol și să se dispună restituirea în natură a imobilului. În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul a aparținut autorilor săi, I.V.

și C., fiind dobândit după cum urmează: camerele 8 și 10 de la demisol în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33050 din 15 octombrie 1940, iar apartamentul nr. 4 situat la etajul 1 al hotelului A. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31689 din 19 iulie 1947. Conform certificatului de moștenitor nr. 32 din 10 februarie 1998 a moștenit cota de ½ din imobil, cealaltă cotă de ½ revenind verișoarei sale C.L. care a cesionat dreptul intervenientei SC C. LCL SRL. Imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 întrucât autorul său era inginer, exceptat de la naționalizare, iar soția sa era casnică. Prin decizia nr. 16 din 10 mai 2004 pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a acordat măsuri reparatorii prin echivalent constând în atribuirea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 237.108.680 lei.

Prin sentința civilă nr. 1605 din 28 decembrie 2004 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia contestată în sensul restituirii în natură a cotei de ½ din apartamentul nr. 4, etaj 1 din hotelul A. , a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate ca inadmisibil și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei cu privire la restituirea prin echivalent a camerelor 8 și 10 situate la demisolul hotelului. În motivarea sentinței s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, cu privire la apartamentul nr. 4, din expertiza efectuată în cauză rezultând că modificările aduse acestui spațiu nu au afectat structura și funcționalitatea apartamentului inițial care și-a păstrat compartimentarea în două camere, hol, grup sanitar și terasă.

S-a mai reținut că preluarea imobilului în baza Decretului 92/1950 a fost abuzivă , autorul reclamantului fiind exceptat de la naționalizare conform art. II din acest act normativ. Cât privește cele două camere de la demisolul hotelului s-a reținut că de-a lungul timpului au fost realizate noi compartimentări în urma cărora aceste camere nu mai pot fi identificate.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC M. SA arătând că restituirea spațiilor revendicate ar crea disfuncționalități în derularea activității de cazare a clienților hotelului, restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentul 4 nu este posibilă din moment ce acesta se află în indiviziune cu SC C. LCL SRL, iar SC M. SA este în proces de privatizare, activul formând obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 10/2000 încheiat cu SC C. LCL SRL și că în mod greșit prima instanță a reținut că SC M. este o societate privatizată integral, în realitate fiind în curs de privatizare. In apel SC C. LCL SRL a formulat o cerere de intervenție accesorie în sprijinul apelantei prin care a învederat că în baza contractului de asociere în participare nr. 5114 din 28 noiembrie 1996 încheiat cu SC M. SA s-a convenit ca intervenienta să amenajeze, să doteze și să exploateze profitabil complexul A. compus din hotel și restaurant.

Ulterior a fost încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 10/2000. Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin încheierea din 15 iunie 2005. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 686 C din 15 iunie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând că apelanta SC M. SA este o societate în curs de privatizare conform O.G. nr. 88/1997 modificată și completată de Legea 99/1999, situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001, ci acelea ale art. 20 din lege care stipulează restituirea în natură. În speță nu sunt incidente nici prevederile art. 18 lit. c) din lege întrucât apartamentul 4 nu a fost transformat radical, astfel încât să devină un nou imobil.

Susținerea apelantei conform căreia nu este posibilă restituirea în natură a cotei de ½ din apartament este nefondată în raport de dispozițiile art. 4 din Legea 10/2001 întrucât coproprietarii apartamentului pot oricând să sisteze starea de indiviziune prin atribuirea întregului apartament unuia dintre ei, conform art. 673 9 C. proc. civ. Nu se poate reține nici susținerea potrivit căreia restituirea cotei de ½ din apartament ar fi de natură să împiedice activitatea apelantei, în condițiile în care aceasta deține în patrimoniu mai multe hoteluri și restaurante. Art. 32 din O.G. 88/1997 modificată prin Legea 99/1999 prevede că nu vor fi restituite în natură imobilele preluate de stat și evidențiate în patrimoniul societăților comerciale în absența cărora realizarea obiectivului de activitate al acestor societăți comerciale este împiedicată în asemenea natură încât, ca urmare a restituirii, societățile nu ar putea să-și continue activitatea.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâta SC M. SA și intervenienta SC C. LCL SRL. In motivarea recursului pârâtei SC M. SA , întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

se învederează următoarele: - SC M. SA este o societate în curs de privatizare, iar restituirea în natură a activelor ce formează obiectul procedurilor de privatizare nu este posibilă dacă se afectează activitatea societății - în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a cotei ideale de ½ din apartamentul nr. 4 în condițiile în care reclamantul se află în indiviziune cu celălalt coproprietar SC C. LCL SRL - în speță sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea 10/2001 - instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001 potrivit cărora dacă imobilul face obiectul unui contract de concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau al unei operațiuni de leasing, persoana îndreptățită poate opta pentru restituirea în natură sau pentru măsuri reparatorii prin echivalent, în situația opțiunii pentru restituirea în natură persoana se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare în contractele prevăzute anterior, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.

Recursul intervenientei SC C. LCL SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, fiind naționalizat în baza art. I pct. 5 din Decretul 92/1950 - în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001 - instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 20 din Legea 10/2001 - în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea 10/2001 întrucât apartamentul 4 după transformare a fost integrat într-un complex nou, cu o altă destinație decât cea inițială. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Întrucât recurentele au formulat motive comune de recurs, acestea vor fi supuse unei singure analize. Aplicabilitatea art. 27 din Legea 10/2001 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții: preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul existenței în patrimonial unei societăți privatizate cu respectarea condițiilor legale. În situația în care se constată că doar una dintre aceste condiții a fost îndeplinită, procedura aplicării măsurilor reparatorii este guvernată de dispozițiile art. 20 din lege, deoarece art. 27 este de strictă aplicabilitate. În cauza de față nici una din condiții nu este îndeplinită și, ca atare, în mod corect s-a dispus restituirea în natură conform art. 20 din lege.

Astfel, imobilul s-a preluat în proprietatea statului fără titlu legal, întrucât autorul reclamantului, I.V. era exceptat de la naționalizare, conform art. II al Decretului 92/1950, fiind inginer, iar soția sa casnică. De asemenea, unitatea deținătoare, SC M. SA , nu era o unitate privatizată la data apariției Legii 10/2001, ci, așa cum în mod constant s-a susținut pe parcursul derulării procesului și în motivele de recurs formulate de aceasta, se află în curs de privatizare. Restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentul nr. 4 situat la etajul 1 al hotelului nu este de natură a împiedica activitatea societății, în condițiile în care aceasta mai deține și alte hoteluri. Este adevărat că în urma restituirii ar putea apărea unele disfuncționalități în derularea activității de cazare a clienților, însă aceasta este o problemă remediabilă ce trebuie avută în vedere de managerii societății și care, în nici un caz nu poate conduce la sistarea activității recurentei.

Nu se poate reține nici susținerea potrivit căreia, în mod greșit s-a dispus restituirea cotei de ½, atât timp cât apartamentul nr. 4 este deținut în indiviziune de către reclamant împreună cu recurenta intervenientă SC C. LCL SRL. Potrivit legislației în vigoare, respectiv Cap. VII din Codul de procedură civilă, starea de indiviziune poate fi sistată oricând pe calea unei acțiuni de partaj judiciar, prin care se va atribui întregul apartament unuia dintre coproprietari, cu obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare cotei celuilalt coproprietar. Cazul dedus judecății nu poate fi soluționat în baza dispozițiilor art. 14 din Legea 10/2001, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, aplicabile sunt prevederile art. 20 din lege.

De altfel, art. 14 nu interzice restituirea în natură, ci consacră doar un drept de opțiune în beneficiul persoanei îndreptățite și nicidecum al deținătorului. De asemenea, în speță nu sunt incidente nici prevederile art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, întrucât apartamentul nr. 4 al hotelului nu a suferit modificări esențiale. Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, existent la filele 68-75 ale dosarului de fond, modificările minore executate de recurenta SC M. SA asupra interiorului hotelului nu au afectat structura și funcționalitatea apartamentului. In urma acestor modificări apartamentul obținut este aproape identic cu cel inițial, având aceeași suprafață și cuprinzând tot două camere, hol, vestibul, baie și terasă, astfel încât nu se poate afirma că a devenit un imobil nou în sensul dispozițiilor art. 18 lit. c) din lege.

Față de considerentele expuse, Cutea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate de recurenți, urmând a se respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant R.V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC M. SA și intervenienta SC C. LCL SRL împotriva deciziei civile nr. 686 C din 15 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Obligă recurentele la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant T.V.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 octombrie 2006.