ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3768/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 septembrie 2000, reclamanta, F.A.E.R., în contradictoriu cu pârâții C.A., M.S.L. și M.I., a solicitat rezilierea contractului nr. 85 din 15 decembrie 1997, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 16.883,77 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății, la cursul oficial leu/dolar al B.N.R., reprezentând credit nerambursat, dobânzi și penalizări, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1355 din 13 octombrie 2000, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtului C.A., a respins acțiunea împotriva pârâților M.S.L.

și M.I., a dispus rezilierea contractului nr. 85 din 15 decembrie 1997, încheiat între părți și a obligat pârâtul C.A. să-i plătească reclamantei suma de 16.883,77 dolari SUA sau echivalentul în lei românești din data achitării debitului, precum și la 21.719.856 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, între reclamantă și pârâtul C.A., s-a încheiat contractul nr. 85 din 15 decembrie 1997, privind acordarea unui credit în dolari SUA, rambursabil în rate trimestriale, din care nu a mai achitat suma de 16.883,77 dolari S.U.A., fapt recunoscut de pârâtul 1. A respins acțiunea față de ceilalți pârâți, cu motivarea că sunt giranți ipotecari, potrivit contractului de garanție imobiliară, iar față de aceștia se poate porni executarea silită imobiliară și nu sunt aplicabile prevederile art. 42 alin. (2) C. com., care se referă la solidaritatea între debitorul principal și fidejusorul, care garantează o obligație comercială.

Împotriva hotărârii pronunțată de tribunal a declarat apel pârâtul 1, respectiv, C.A., solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate și reducerea sumei la care a fost obligat. Prin motivele de apel, pârâtul a arătat că nu contestă creditul nerambursat și dobânzile, ci numai penalitățile de întârziere, care, în opinia sa, fiind credit în valută, se aplică pe lună de întârziere și nu pe zi de întârziere, iar în contract s-a prevăzut o penalitate de 0,10%, fără a se indica un criteriu de calcul.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 322/A din 26 iunie 2001, a admis apelul pârâtului C.A., a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtului și la penalități de întârziere, în cuantum total de 220,22 dolari S.U.A., menținând restul dispozițiilor privind obligarea pârâtului la plata sumelor datorate cu titlu de credit nerambursat și dobânzi în sumă totală de 16.663,55 dolari S.U.A., precum și dispoziția privind rezilierea contractului nr. 85 din 15 decembrie 1997, reducând cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 21.256.174 lei. De asemenea, a obligat intimata să plătească apelantului 493.682 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel, pentru a hotărî astfel, a reținut că nici în acțiunea introductivă și nici în apel, reclamanta nu a indicat modul în care a calculat penalitățile solicitate, respectiv, rata asupra căreia s-au calculat penalitățile și algoritmul de calcul pentru a putea verifica temeinicia pretențiilor, iar clauza înscrisă în contractul de împrumut, privind plata unei penalități în caz de nerestituire a ratelor de credit, este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 1 din Legea nr. 313/1879, pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte, prin care s-a introdus încă un aliniat la art. 1089 C. civ. Potrivit acestui text, neabrogat expres sau implicit, „clauza penală, care de mai înainte și în momentul formării unei convenții, alta decât o convenție comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă”.

Împotriva hotărârii instanței de apel, atât reclamanta, F.A.E.R., cât și pârâtul C.A. au declarat recurs. Recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs invocate, arată că greșit nu i s-a acordat și echivalentul a 220,22 dolari S.U.A., penalități calculate începând cu data scadenței ratei de împrumut și până la data introducerii acțiunii și, de asemenea, greșit s-a reținut clauza privind penalizările ca fiind o clauză penală, din moment ce nu a anticipat echivalentul prejudiciului printr-o anumită sumă de bani, ci a determinat suma solicitată în funcție de numărul de zile de întârziere. În drept, reclamanta și-a motivat recursul în temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, se constată că hotărârea este temeinică și legală, motivele invocate nu sunt de natură a conduce la modificarea sau casarea acestei hotărâri. Astfel art. 4 alin. (3) din contractul de credit nr. 85 încheiat de părți, care prevede „dacă debitorul nu plătește punctual o rată (plată) este obligat de a plăti o penalitate de 10% din suma nerambursată la timp”, constituie o clauză penală și este lovită de nulitate absolută, potrivit alin. (2) al art. 1089 C. civ., text introdus prin „Legea nr. 313/1879, pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte”. În concluzie, față de faptul că instanța de apel corect a interpretat clauza inserată la art. 4 alin. (3) din contractul părților, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

Prin recursul declarat, pârâtul C.A. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei pentru suma de 2.883 dolari S.U.A. solicitată cu titlu de penalități și nu numai pentru 220,22 dolari, cum a reținut instanța de apel. Cum recurentul nu a timbrat anticipat recursul, a fost legal citat pentru termenele din 20 martie și 2 octombrie 2003, (dosar recurs) cu mențiunea de a completa timbrajul legal datorat cu 2.917.200 lei taxă judiciară de timbru și 28.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu i s-a conformat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de completare a timbrajului, potrivit mențiunii din citațiile emise, pentru termenele de judecată din 20 martie și 2 octombrie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, ale art. 30 pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, și să dispună anularea, ca insuficient timbrat, a recursului pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, F.A.E.R. Reghin, împotriva deciziei nr. 322/A din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul C.A., împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 2 octombrie 2003.