ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 487/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 487/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 129 din 12 iulie 2001, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpații: - D.I.S. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani. - D.O. și - O.G. ambii, la câte un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe un termen de încercare de câte 3 ani și 6 luni.
A fost dedusă din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 22 septembrie 2000, la 6 decembrie 2000, pentru inculpatul D.I.S. și de la 22 septembrie 2000, la 20 octombrie 2000, pentru inculpații D.O. și O.G. S-a dispus încetarea stării de liberare provizorie pentru inculpații D.O. și O.G. și confiscarea specială, conform art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 1.800.000 lei de la inculpatul D.I.S. și a sumei de câte 600.000 lei de la inculpații D.O. și O.G. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Inculpatul D.I.S. este încadrat la Secția 15 Poliție din anul 1996, desfășurându-și activitatea ca ofițer de serviciu, în ture de 24 și 72 de ore.
Inculpatul plt. Major D.O. și-a desfășurat activitatea ca agent de ordine în cadrul Secției 15 Poliție, de unde a fost mutat la cerere, începând cu 15 noiembrie 1996 la U.M. 0673 București. În ziua de 19 septembrie 2000, după ieșirea din serviciu, mr. D.I.S. s-a întâlnit cu inculpatul O.G. și s-au deplasat împreună la o terasă situată în apropierea spitalului Dr. Marinescu. În această împrejurare, inculpatul D.I.S. i-a relatat că un prieten de-al său a fost înșelat cu ocazia unui schimb valutar de niște cetățeni străini care au un butic situat în zona podului Cotroceni. Pentru recuperarea sumei cu care ar fi fost înșelat prietenul ofițerului, au hotărât să însceneze un schimb valutar care să fie surprins de acesta îmbrăcat în ținută militară, moment în care va încerca să-i constrângă pe cetățenii arabi să le dea suma de bani, în caz contrar, urmând să le fie confiscată întreaga sumă ce constituia obiectul tranzacției.
Pentru derularea în bune condițiuni a acestui plan, a fost atras în activitatea infracțională și inculpatul plt. maj. D.O., care a fost de acord să participe la punerea lui în practică. După ce au luat această hotărâre, inculpații s-au deplasat în zona podului Cotroceni, cu un autoturism folosit de inculpatul D.O., fără știrea proprietarului, iar inculpatul O.G., cu autoturismul proprietate personală. În apropierea buticului cetățenilor arabi, inculpatul D.I.S. i-a înmânat lui O.G. suma de 500 dolari S.U.A., în bancnote de câte 100 dolari, după ce, în prealabil, își notase într-un carnețel seriile acestora. Folosind această sumă, O.G. a intrat în butic și a inițiat schimbul valutar ilegal. În scurt timp, inculpatul D.I.S., îmbrăcat în ținuta militară, însoțit de plt.
maj. D.O., au intrat și au surprins schimbul valutar. În local se aflau cetățenii străini M.D. și A.M.M. Cei doi inculpați și-au declinat calitatea de polițiști, prezentând în acest sens și legitimațiile de serviciu, întrebând totodată, dacă s-a efectuat schimbul valutar, făcând referire și la prevederile legale ce reglementează condițiile de efectuare a schimbului valutar. Pentru a evita confiscarea întregii sume de bani și închiderea magazinului, așa cum afirmase anterior, în timpul discuției, A.M.M. a numărat 3.000.000 lei în bancnote de câte 50.000 lei și i-a pus într-un ziar aflat pe masă, așa cum le-a fost sugerat să procedeze pentru rezolvarea situației, de către D.O. Dându-și seama că în ziarul de pe masă a fost pusă o sumă acceptabilă, inculpatul D.I.S.
le-a atras atenția cetățenilor arabi să respecte legea, după care a părăsit localul, cerându-i totodată subofițerului să ia și ziarul în care se aflau banii. S-a mai reținut că suma de 500 dolari S.U.A. folosită pentru inițierea schimbului valutar fusese predată anterior lui D.I.S. și în acel moment se găsea în posesia acestuia. Cei trei inculpați au părăsit zona cu autoturismele, după care, s-au întâlnit în zona stației Leu unde au împărțit suma de bani. Astfel, inculpații D.O. și O.G. au primit fiecare câte 600.000 lei, iar diferența a rămas în posesia inculpatului D.I.S. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și inculpații D.I.S., D.O.
și O.G. În apelul său, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, solicitând desființarea sentinței și majorarea pedepselor. În apelul său, inculpatul D.I.S. a solicitat în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că din moment ce s-a amenințat cu folosirea unei căi legale, respectiv confiscarea sumelor de bani care făcuseră obiectul schimbului valutar neautorizat, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. În subsidiar a solicitat achitarea lui, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.
pen., ținându-se seama de circumstanțele sale personale. Inculpatul D.O. a solicitat în apelul său, în principal, achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 , ținându-se seama de modul concret în care a fost comisă fapta și de datele sale personale favorabile. În subsidiar, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a acționat cu intenția dobândirii unui folos injust, pentru el sau pentru altul. Inculpatul O.G. a solicitat în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate nu rezultă că a participat la săvârșirea faptei.
În subsidiar a solicitat respingerea recursului parchetului. Prin decizia nr. 37 din 4 aprilie 2002, Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și a dispus desființarea sentinței atacate, după cum urmează: Au fost majorate pedepsele aplicate și în baza art. 194 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare pentru inculpatul D.I.S. și la câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru inculpații plt. maj. (rezervă) D.O. și civilul O.G. Conform art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor și s-a fixat termen de încercare de 6 ani pentru inculpații plt. maj.(rezervă) D.O. și civilul O.G. Pe durata termenului de încercare, inculpații urmând să se supună normelor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 lit. a) (se vor prezenta săptămânal, în ziua de vineri, la organul de poliție în raza teritorială a căruia domiciliază), de art. 86 3 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.
S-a mai dispus ca pe durata termenelor de încercare menționate, inculpații se vor supune obligațiilor prevăzute de art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv să desfășoare o activitate utilă pentru societate și de art. 86 3 alin. (3) lit. b) C. pen., respectiv să nu schimbe domiciliul ori reședința decât în cazuri de necesitate, dovedite prin înscrisuri. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților, care au fost obligați la câte 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, din situația de fapt rezultă că potrivit înțelegerii stabilite între autori, s-a creat cetățeanului străin, la inițiativa inculpatului O.G., doar aparența unui schimb valutar nelegal, iar subsecvent intervenției inculpaților D.I.S.
și D.O., doar aparența unei eventuale confiscări a valutei. S-a mai arătat că, în aceste condiții amenințarea a constat în producerea unui rău injust, de natură a constrânge la darea unei sume de bani. S-a apreciat că nu sunt întemeiate criticile formulate de inculpați și au fost respinse cererile lor prin care au solicitat achitarea pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ), art. 10 alin. (1) lit. c), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În ce privește pedepsele aplicate inculpaților, instanța de apel a apreciat că acestea sunt prea blânde, impunându-se majorarea lor.
Deoarece inculpații nu au antecedente penale, au avut o bună conduită procesuală caracterizată, parțial prin sinceritate, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum a fost prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar fără privarea de libertate a acestora și în consecință se va da eficiență prevederilor art. 86 1 pentru toți inculpații. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații D.I.S., D.O. și O.G. În recursul său, inculpatul D.I.S. a solicitat admiterea lui, casarea hotărârilor și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.
pen., deoarece fapta reținută în sarcina lui, nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni. În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., deoarece fapta reținută în sarcina sa nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. În recursul său, inculpatul D.O. a solicitat admiterea lui, casarea hotărârilor și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea de șantaj, deoarece fapta reținută în sarcina lui nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Inculpatul O.G., în recursul său, a solicitat admiterea lui, casarea hotărârilor și achitarea sa pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen., deoarece nu este autorul faptei. Examinând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, precum și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză există contradicție între considerentele hotărârii pronunțată de instanța de apel și dispozitivul acesteia. Astfel, deși în motivarea deciziei s-a reținut că sancțiunile penale ce vor fi aplicate inculpaților D.I.S., D.O. și O.G., nu vor fi mai mari de 4 ani închisoare, iar pentru că aceștia nu au antecedente penale, au avut o comportare anterior comiterii infracțiunii și o conduită procesuală, caracterizată, parțial, prin sinceritate, instanța de apel a apreciat că scopurile pedepselor, definite în art. 52 C. pen., pot fi atinse chiar fără privarea efectivă de libertate, urmând a se da eficiență prevederilor art. 86 1 C. pen., pentru toți inculpații.
S-a mai reținut în finalul considerentelor hotărârii printre altele, că, va fi admis apelul parchetului, va fi desființată sentința, se vor mări pedepsele aplicate inculpaților, se va dispune suspendarea executării lor sub supraveghere [(art. 86 1 C. pen., se va fixa termene de încercare potrivit art. 86 2 C. pen. și se va face aplicarea art. 86 3 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 86 3 alin. (3) lit. a) și b) C. pen.) ] Prin dispozitivul hotărârii au fost condamnați inculpații D.I.S. la 3 ani închisoare și inculpații D.O. și O.G. la câte 2 ani și 6 luni închisoare, și s-a dispus suspendarea executării pedepselor numai pentru inculpații D.O. și O.G., pe un termen de încercare de 6 ani. Deși instanța de apel a apreciat în considerentele hotărârii că scopul preventiv și educativ al pedepsei în situația inculpatului D.I.S.
poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia, în dispozitivul ei nu s-a făcut aplicarea nici unui text de lege referitor la unul din modalitățile de executare a pedepsei fără privare de libertate. Așa fiind, se constată că în cauză motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1), pct. 9 C. proc. pen. și în consecință recursul declarat de inculpați să fie admis. Motivele invocate de inculpații D.I.S., D.O. și O.G. în recursul lor, urmează să fie avute în vedere de instanța de apel cu ocazia rejudecării apelurilor acestora. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează să fie admise recursurile declarate de inculpații D.I.S., D.O.
și O.G. Se va casa decizia atacată și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de aceștia împotriva sentinței penale nr. 129 din 12 iulie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București, la Curtea Militară de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații D.I.S., D.O. și O.G. împotriva deciziei nr. 37 din 4 aprilie 2002 a Curții Militare de Apel. Casează decizia atacată. Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpații D.I.S., D.O. și O.G. împotriva sentinței nr. 129 din 12 iulie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București, la Curtea Militară de Apel. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.