ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5647/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 86 din 14 martie 2003 a Tribunalului Suceava au fost condamnați inculpații P.M.I. în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare și P.N. în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99, art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., la 10 luni închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a luat act că prejudiciul cauzat părții vătămate C.V. a fost acoperit prin restituire. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că, în ziua de 21 martie 2002 cei doi inculpați au consumat băuturi alcoolice la barul numitei M.E., local unde se afla și partea vătămată C.V.

La închiderea barului, inculpații au observat-o pe partea vătămată pe o bancă și au hotărât să îi sustragă geaca din piele cu care era îmbrăcată. Cei doi s-au apropiat de partea vătămată, au imobilizat-o prinzând-o de mâini și strângându-i gâtul, au căutat-o prin buzunare de unde i-au luat o brichetă apoi au deposedat-o de geaca din piele. Pentru a o împiedica să-i urmărească, inculpații au descălțat-o pe partea vătămată de cizmele din cauciuc pe care le-au așezat lângă banca pe care se afla. Bunul sustras a fost pus în faetonul inculpaților. Minorul P.N. s-a reîntors la bar pentru a cumpăra băutură și constatând că acesta era închis a plecat pe jos spre domiciliu. Pe traseu a fost ajuns din urmă de partea vătămată și cumnatul acestuia H.L., care au încercat să îl imobilizeze și să îl ducă la poliție, însă nu au reușit.

Constatând că partea vătămată se îndrepta spre postul de poliție, cei doi inculpați au ascuns geaca furată lângă un gard viu și s-au deplasat și ei la poliție. Pe parcursul cercetărilor inculpații au recunoscut infracțiunea săvârșită. Ca urmare a agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni pentru care, conform certificatului medico-legal din dosar, s-au apreciat ca necesare 5-6 zile îngrijiri medicale. În timpul cercetării judecătorești inculpații au susținut că s-au luat la bătaie cu partea vătămată, și aceasta, pentru a avea mai multă lejeritate, s-a dezbrăcat de geaca pe care a aruncat-o la întâmplare, ajungând în faetonul inculpaților. Această apărare a fost înlăturată, reținându-se că victima a fost deposedată prin violență de bunul arătat, de către cei doi inculpați.

S-a apreciat că lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară și valoarea prejudiciului, constituie temeiuri de aplicare în cauză a dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen. Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 280 din 13 octombrie 2003 a respins apelurile declarate de inculpați, împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că fapta de tâlhărie nu există și în subsidiar că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen. Astfel, instanța de control judiciar a reținut din examinarea probelor că inculpații au imobilizat victima și au strâns-o de gât pentru a o deposeda de haină, că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și că față de pericolul social al acesteia este necesară aplicarea unei pedepse.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații P.M.I. și P.N., care au susținut că fapta pentru care au fost condamnați, nu a fost dovedită și în subsidiar, că fapta nu prezintă pericol social, fiind în mod vădit lipsită de importanță. S-a solicitat casarea hotărârii atacate și achitarea inculpaților. Recursul declarat este neîntemeiat. 1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea, în seara zilei de 21 martie 2002 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen. Probele administrate au confirmat că recurenții P.M.I. și P.N.

au imobilizat victima prinzând-o de mâini și strângând-o de gât, au căutat-o prin buzunare și au deposedat-o de geaca din piele cu care era îmbrăcată. Pentru a împiedica victima să îi urmărească, inculpații au descălțat-o de cizmele din cauciuc. Geaca sustrasă a fost pusă de inculpați în faetonul propriu, apoi ascunsă într-un gard viu. După sesizarea organelor poliției, inculpații au indicat locul unde ascunseseră bunul sustras, care a fost predat victimei. În acest sens sunt declarațiile și plângerea persoanei vătămate, declarațiile martorilor H.M., H.L., M.A. și M.E. și procesele verbale de cercetare a locului faptei și de reconstituire, probe coroborate cu recunoașterile depline și amănunțite ale inculpaților de la urmărirea penală, asupra cărora au revenit în mod nejustificat în fața instanței.

Rezultă deci că soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate și că nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs. 2. Privitor la a doua critică formulată de recurenți în sensul lipsei pericolului social al faptei, nici aceasta nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 18 1 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Față de modul în care inculpații au acționat în executarea hotărârii infracționale, de violențele exercitate asupra victimei care au produs acestuia leziuni vindecabile în 6 zile, de prejudiciul cauzat prin sustragerea gecii din piele, aparținând celui lovit și imobilizat, fapta săvârșită a adus atingere valorilor apărate de dispozițiile legii penale, prezintă un vădit pericol social, iar pentru sancționarea acesteia este necesară aplicarea unei pedepse. Cum instanțele au făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 18 C. pen., referitoare la pericolul social al faptei și făptuitorilor și au individualizat pedepsele, conform art. 72 C. pen., sub minimul legal, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante personale, critica celor doi recurenți în sensul greșitei condamnări și solicitarea aplicării dispozițiilor art. 18 1 C. pen., nu pot fi primite.

Întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili, ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.M.I. și P.N., împotriva deciziei penale nr. 280 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.