ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5647/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 14

martie 2003 a Tribunalului Suceava au fost condamnați inculpații P.M.I. în baza

art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 și

art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare și P.N. în baza art. 211 alin. (2)

lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99, art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., la

10 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen. și s-a luat act că prejudiciul cauzat părții vătămate C.V. a

fost acoperit prin restituire.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în fapt că, în ziua de 21 martie 2002 cei doi inculpați au

consumat băuturi alcoolice la barul numitei M.E., local unde se afla și partea

vătămată C.V.

La închiderea barului, inculpații au

observat-o pe partea vătămată pe o bancă și au hotărât să îi sustragă geaca din

piele cu care era îmbrăcată.

Cei doi s-au apropiat de partea

vătămată, au imobilizat-o prinzând-o de mâini și strângându-i gâtul, au

căutat-o prin buzunare de unde i-au luat o brichetă apoi au deposedat-o de

geaca din piele. Pentru a o împiedica să-i urmărească, inculpații au

descălțat-o pe partea vătămată de cizmele din cauciuc pe care le-au așezat

lângă banca pe care se afla.

Bunul sustras a fost pus în faetonul

inculpaților.

Minorul P.N. s-a reîntors la bar

pentru a cumpăra băutură și constatând că acesta era închis a plecat pe jos

spre domiciliu. Pe traseu a fost ajuns din urmă de partea vătămată și cumnatul

acestuia H.L., care au încercat să îl imobilizeze și să îl ducă la poliție,

însă nu au reușit.

Constatând că partea vătămată se

îndrepta spre postul de poliție, cei doi inculpați au ascuns geaca furată lângă

un gard viu și s-au deplasat și ei la poliție.

Pe parcursul cercetărilor inculpații

au recunoscut infracțiunea săvârșită.

Ca urmare a agresiunii, partea

vătămată a suferit leziuni pentru care, conform certificatului medico-legal din

dosar, s-au apreciat ca necesare 5-6 zile îngrijiri medicale.

În timpul cercetării judecătorești

inculpații au susținut că s-au luat la bătaie cu partea vătămată, și aceasta,

pentru a avea mai multă lejeritate, s-a dezbrăcat de geaca pe care a aruncat-o

la întâmplare, ajungând în faetonul inculpaților.

Această apărare a fost înlăturată,

reținându-se că victima a fost deposedată prin violență de bunul arătat, de

către cei doi inculpați.

S-a apreciat că lipsa antecedentelor

penale, conduita anterioară și valoarea prejudiciului, constituie temeiuri de

aplicare în cauză a dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală, prin decizia penală nr. 280 din 13 octombrie 2003 a respins apelurile

declarate de inculpați, împotriva hotărârii primei instanțe, considerând

nefondate criticile formulate în sensul că fapta de tâlhărie nu există și în

subsidiar că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Astfel, instanța de control judiciar

a reținut din examinarea probelor că inculpații au imobilizat victima și au

strâns-o de gât pentru a o deposeda de haină, că fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și că față de pericolul social al

acesteia este necesară aplicarea unei pedepse.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal inculpații P.M.I. și P.N., care au susținut că

fapta pentru care au fost condamnați, nu a fost dovedită și în subsidiar, că fapta

nu prezintă pericol social, fiind în mod vădit lipsită de importanță.

S-a solicitat casarea hotărârii

atacate și achitarea inculpaților.

Recursul declarat este neîntemeiat.

lucrărilor dosarului se constată că, instanțele au stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea, în seara zilei de 21

martie 2002 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen.

Probele administrate au confirmat că

recurenții P.M.I. și P.N. au imobilizat victima prinzând-o de mâini și

strângând-o de gât, au căutat-o prin buzunare și au deposedat-o de geaca din

piele cu care era îmbrăcată. Pentru a împiedica victima să îi urmărească,

inculpații au descălțat-o de cizmele din cauciuc. Geaca sustrasă a fost pusă de

inculpați în faetonul propriu, apoi ascunsă într-un gard viu. După sesizarea

organelor poliției, inculpații au indicat locul unde ascunseseră bunul sustras,

care a fost predat victimei.

În acest sens sunt declarațiile și

plângerea persoanei vătămate, declarațiile martorilor H.M., H.L., M.A. și M.E.

și procesele verbale de cercetare a locului faptei și de reconstituire, probe

coroborate cu recunoașterile depline și amănunțite ale inculpaților de la

urmărirea penală, asupra cărora au revenit în mod nejustificat în fața

instanței.

Rezultă deci că soluția de

condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate și că nu subzistă

eroarea gravă de fapt invocată în recurs.

formulată de recurenți în sensul lipsei pericolului social al faptei, nici

aceasta nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

18

1

alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de

legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de

lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Față de modul în care inculpații au

acționat în executarea hotărârii infracționale, de violențele exercitate asupra

victimei care au produs acestuia leziuni vindecabile în 6 zile, de prejudiciul

cauzat prin sustragerea gecii din piele, aparținând celui lovit și imobilizat,

fapta săvârșită a adus atingere valorilor apărate de dispozițiile legii penale,

prezintă un vădit pericol social, iar pentru sancționarea acesteia este

necesară aplicarea unei pedepse.

Cum instanțele au făcut o justă

aplicare a dispozițiilor art. 18 C. pen., referitoare la pericolul social al

faptei și făptuitorilor și au individualizat pedepsele, conform art. 72 C. pen.,

sub minimul legal, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante personale,

critica celor doi recurenți în sensul greșitei condamnări și solicitarea

aplicării dispozițiilor art. 18

1

C. pen., nu pot fi primite.

Întrucât motivele de recurs invocate

sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca

nefondate recursurile declarate de inculpați cu obligarea acestora la

cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili, ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații P.M.I. și P.N., împotriva deciziei penale nr. 280 din

13 octombrie 2003 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de

câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

decembrie 2003.