ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 675/2004

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 164 din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul M.M.T., în baza art. 208 și art. 209 lit. b) și g) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare. Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani potrivit art. 82 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 359 C. proc. pen. și ale art. 83 C. pen. și s-a dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.M.T., pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate și s-a dispus confiscarea unui briceag corp delict. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că în noaptea de 17 ianuarie 2003, inculpatul M.M.T. și partea vătămată M.C.G. au consumat băuturi alcoolice la un bufet din Huedin, după care s-au deplasat împreună spre locuința inculpatului, ținându-se și sprijinindu-se cu mâna după cap, ca doi oameni în stare de beție, că la un moment dat, în mod spontan cei doi au căzut în zăpadă, după care inculpatul i-a sustras părții vătămate geaca și cizmele pe care le purta.

Întrucât nu s-a probat folosirea violenței la sustragerea bunurilor s-a apreciat că nu poate fi reținută infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ci numai infracțiunea de furt calificat. Privitor la leziunile suferite de victimă, acestea s-au datorat căderii victimei, iar briceagul găsit asupra inculpatului, având lama închisă nu a fost folosit la amenințarea respectivei victime. De asemenea, s-a considerat că în cauză nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate pentru care a fost trimis în judecată și că astfel se impune achitarea inculpatului. Curtea de Apel Cluj, secția penală, prin decizia penală nr. 183 din 3 septembrie 2003, a admis în parte apelul declarat de procuror, a desființat sentința primei instanțe cu privire la greșita încadrare juridică a uneia din faptele reținute în sarcina inculpatului, la pedeapsa aplicată, și la modalitatea de executare.

Rejudecând cauza s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și art. 211 alin. (2 1 ) lit. b), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 4 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că nu există probe suficiente de vinovăție a inculpatului în săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate constând în constrângerea părții vătămate de a se deplasa împotriva voinței sale într-o anumită direcție și că astfel soluția de achitare este legală. Referitor la sustragerea bunurilor părții vătămate, instanța de apel a reținut că aceasta s-a făcut de inculpat prin folosirea violenței, respectiv lovirea victimei cu consecința producerii unor leziuni care au necesitat 8 – 9 zile îngrijiri medicale și că astfel fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Ca urmare, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune, la o pedeapsă sub minimul legal, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul M.M.T. În recursul parchetului, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de lipsire de libertate deși din probe a rezultat că el a condus victima pe o distanță de circa un km împotriva voinței acesteia și s-a solicitat condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune. La rândul său inculpatul potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., a criticat soluția pronunțată în apel, susținând că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie și a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe. În subsidiar inculpatul a solicitat, în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 14 din același cod, reducerea pedepsei aplicate. Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de casare invocate, se constată întemeiat numai recursul declarat de inculpat, și nefondat recursul declarat de parchet. 1. Din examinarea probelor administrate rezultă că în noapte de 17 ianuarie 2003, inculpatul și partea vătămată, care se cunoșteau au consumat băuturi alcoolice la un bufet din localitatea Huedin apoi că au plecat împreună din local în direcția domiciliului inculpatului deplasându-se pe str. Crișului.

Astfel cum a relatat martorul C.A., paznic la S.C. S. S.A. Huedin, în timp ce au trecut prin dreptul acestei firme, cei doi se țineau unul de celălalt, se aflau în vădită stare de ebrietate și din atitudinea lor nu s-a dovedit că una din ele să se fi împotrivit de a o însoți pe cealaltă. Tot astfel, nu a rezultat că partea vătămată ar fi cerut ajutor paznicului în momentul când au trecut pe lângă el. Or, neprobându-se că inculpatul ar fi întreprins o acțiune ilicită care să lipsească partea vătămată de posibilitatea de a se deplasa după voința sa ori de a se deplasa contrar voinței sale, nu subzistă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.

Ca atare soluția instanțelor de achitare a inculpatului pentru lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni este corectă, astfel că motivul invocat în recursul declarat de procuror în sensul comiterii unei erori grave de fapt, nu este întemeiat. 2. Privitor la a doua faptă s-a susținut în recursul declarat de inculpat, că deposedarea victimei de cele două bunuri, geaca și cizmele, s-ar fi comis fără folosirea violenței, că astfel fapta constituie furt calificat cum a reținut prima instanță nicidecum tâlhărie. Acest motiv de casare nu poate fi primit. Astfel, este dovedit că la o distanță de 150 m de capătul străzii Crișului pe care cei doi s-au deplasat victima a fost lovită și îmbrâncită în zăpadă de către inculpat și că, în acest loc, s-a produs amenințarea cu briceagul și sustragerea bunurilor arătate.

În acest sens sunt declarația părții vătămate care a fugit descălțat până la cabina paznicului C.A. pe lângă care, cei doi trecuseră anterior, cât și declarația respectivului paznic. Ca atare furtul săvârșit de inculpat în timpul nopții și având asupra sa o armă, prin întrebuințare de violențe și amenințări a fost corect încadrat în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., de către instanța de control judiciar, împrejurări în care critica formulată în recurs nu este fondată. 3. Referitor la pedeapsa aplicată în apel se constată că deși în mod corect au fost reținute circumstanțe atenuante din cele prevăzute de art. 74 C. pen., cuantumul sancțiunii nu este conform cu pericolul social concret al faptei, nu reflectă îndeajuns modul de săvârșire a faptei și nu ține seama de persoana inculpatului.

Având în vedere toate împrejurările în care s-a comis fapta, starea avansată de ebrietate în care se aflau inculpatul și victima, prejudiciul modic cauzat, natura bunurilor sustrase, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, lipsa lui de antecedente penale și conduita anterioară general bună, se constată că o pedeapsă apropiată de limita minimă prevăzută de art. 76 lit. b) C. pen., era de natură a asigura, potrivit art. 52 din același cod, constrângerea și reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a făptuitorului. Întrucât nu a procedat astfel și a aplicat o pedeapsă severă decizia atacată este greșită ceeace constituie caz de casare, conform art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. În consecință Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat, a casa decizia atacată, numai cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o va modifica, în sensul că o va reduce de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și în baza considerentelor ce preced, se va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.M.T. împotriva deciziei penale nr. 183 din 3 septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată. Modifică pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b), cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., în sensul că o reduce la 2 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva aceleiași decizii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2004.