ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4344/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2003, Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 652 din 22 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta a susținut că deși Legea nr. 189/2000, în art. 1 și 2, prevede expres și limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, instanța de fond a admis fără temei legal, cererea reclamantului. Astfel, se arată că reclamantul s-a născut în timpul refugiului părinților săi, deci reclamantul-intimat în cauză, nu și-a schimbat „domiciliul” din cauza persecuțiilor etnice, astfel încât cererea sa ar fi trebuit să fie respinsă.

Se mai arată că invocarea de către instanță, a dispozițiilor art. 100 C. fam. și a art. 14 alin. (1) și (8) din Decretul nr. 31/1954, nu are nici o legătură cu cauza. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: La 22 mai 2003, Curtea de Apel Cluj a pronunțat sentința nr. 652, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul V.A., împotriva Casei Județene de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 8588 din 18 martie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să recunoască petentului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în perioada 1 august 1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde indemnizația, începând cu 1 aprilie 2003. Instanța de fond a reținut că prin O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și prin H.G. nr. 127/2002, s-au prevăzut drepturi bănești de care beneficiază persoanele care s-au aflat în situația de refugiat, din cauza persecuțiilor din motive etnice. Instanța de fond a reținut că din probele cauzei rezultă că reclamantul s-a născut în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu, respectiv la 1 august 1943, în localitatea Abrud. S-a constatat că reclamantul are același statut juridic, ca și părinții săi, respectiv statutul de refugiat, în considerarea dispozițiilor art. 100 C. fam. și a art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954. Curtea de apel a reținut că pentru reclamantul minor era exclus alt domiciliu, decât cel al părinților săi, iar în raport cu vârsta reclamantului, era exclusă și manifestarea de voință a acestuia în sensul alegerii unui alt domiciliu (art. 8 din Decretul nr. 31/1954).

Hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel încât recursul va fi respins. Este cert caracterul obligatoriu al Legii nr. 189/2000, precum și faptul că minorii născuți de părinții refugiați din cauza persecuțiilor etnice, au același statut juridic, ca și părinții lor și le este aplicabilă Legea nr. 189/2000. În aceste condiții este ilegal și artificial, nerecunoașterea apărării dispozițiilor Legii nr. 189/2000, și copiilor născuți din părinții refugiați din motive etnice, ceea ce este esențial și de esența legii fiind constatarea refugiului din cauza persecuțiilor etnice, în perioada prevăzută de lege. Nu se poate susține că părinții au suferit privațiuni, lipsuri din cauza refugiului, iar minorii, nu.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 652 din 22 mai 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.