ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4344/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23

iunie 2003, Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva sentinței

civile nr. 652 din 22 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, solicitând

casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că deși Legea nr. 189/2000, în art. 1 și 2, prevede expres și

limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi,

instanța de fond a admis fără temei legal, cererea reclamantului.

Astfel, se arată că reclamantul s-a

născut în timpul refugiului părinților săi, deci reclamantul-intimat în cauză,

nu și-a schimbat „domiciliul” din cauza persecuțiilor etnice, astfel încât

cererea sa ar fi trebuit să fie respinsă.

Se mai arată că invocarea de către

instanță, a dispozițiilor art. 100 C. fam. și a art. 14 alin. (1) și (8) din

Decretul nr. 31/1954, nu are nici o legătură cu cauza.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată următoarele:

La 22 mai 2003, Curtea de Apel Cluj

a pronunțat sentința nr. 652, prin care a admis acțiunea formulată de

reclamantul V.A., împotriva Casei Județene de Pensii Cluj, a anulat hotărârea

nr. 8588 din 18 martie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să recunoască

petentului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în perioada 1 august

1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde indemnizația, începând cu 1 aprilie 2003.

Instanța de fond a reținut că prin

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și prin H.G. nr. 127/2002,

s-au prevăzut drepturi bănești de care beneficiază persoanele care s-au aflat

în situația de refugiat, din cauza persecuțiilor din motive etnice.

Instanța de fond a reținut că din

probele cauzei rezultă că reclamantul s-a născut în perioada în care părinții

s-au aflat în refugiu, respectiv la 1 august 1943, în localitatea Abrud.

S-a constatat că reclamantul are

același statut juridic, ca și părinții săi, respectiv statutul de refugiat, în

considerarea dispozițiilor art. 100 C. fam. și a art. 14 alin. (1) din Decretul

nr. 31/1954.

Curtea de apel a reținut că pentru

reclamantul minor era exclus alt domiciliu, decât cel al părinților săi, iar în

raport cu vârsta reclamantului, era exclusă și manifestarea de voință a

acestuia în sensul alegerii unui alt domiciliu (art. 8 din Decretul nr. 31/1954).

Hotărârea atacată este legală și

temeinică, astfel încât recursul va fi respins.

Este cert caracterul obligatoriu al

Legii nr. 189/2000, precum și faptul că minorii născuți de părinții refugiați

din cauza persecuțiilor etnice, au același statut juridic, ca și părinții lor

și le este aplicabilă Legea nr. 189/2000.

În aceste condiții este ilegal și

artificial, nerecunoașterea apărării dispozițiilor Legii nr. 189/2000, și

copiilor născuți din părinții refugiați din motive etnice, ceea ce este

esențial și de esența legii fiind constatarea refugiului din cauza

persecuțiilor etnice, în perioada prevăzută de lege.

Nu se poate susține că părinții au

suferit privațiuni, lipsuri din cauza refugiului, iar minorii, nu.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind

legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 652 din 22 mai 2003, a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 decembrie 2003.