ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1547/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 iulie 1998, reclamanta, SC M.M. Brăila, a chemat în judecată pârâta, SC D.A. SRL, solicitând ca, în baza sentinței ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 12.000 franci francezi, precum și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza comenzii pârâtei transmisă prin fax nr. 2554 din 25 iulie 1997, a pus la dispoziția acesteia un mijloc de transport camion T.I.R. cu o capacitate maximă 18 tone, camion ce a fost prezent la locul de încărcare la data de 27 iulie 1997, fiind încărcat cu piei brute, și a plecat din București pe data de 28 iulie 1997, către Franța, destinatar fiind SC S.I.

Reclamanta a mai arătat că, deși mijlocul de transport a ajuns la vama germană la data de 1 august 1997, nu i s-a permis intrarea și trecerea prin vamă, deoarece certificatul fito-sanitar pus la dispoziție de firma expeditoare era scris numai în limba franceză și nu și în limba germană. Din această cauză, până s-a transmis actul respectiv în limba germană, mijlocul de transport fiind sigilat, a staționat la intrarea în vama germană, iar din cauza căldurii, a staționării, a lipsei de aerisire, o parte din marfă s-a deteriorat. Astfel, deși destinatara, SC S.I. Franța, a primit marfa fără obiecțiuni, dând liber mijlocului de transport, nu a achitat decât suma de 4000 franci și nu 16.000 franci francezi, sumă prevăzută în convenție.

Pârâta, SC D.A. SRL, prin întâmpinarea depusă, a arătat că a acționat în calitate de mandatar al expeditoarei, SC A.I. SRL, și nu este parte în contractul de transport, reclamanta neavând acțiune directă împotriva sa, întrucât nu s-au creat raporturi juridice între părți. De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a SC A.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor, reprezentând contravaloarea pretențiilor reclamantei, motivat de faptul că marfa transportată de reclamantă s-a alterat datorită neprocurării documentelor necesare pentru transport în timp util de către chemata în garanție. Prin întâmpinarea depusă, chemata în garanție a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în cadrul contractului de transport, potrivit art. 416 C. com., culpa deteriorării mărfii revenindu-i cărăușului care a ales ruta cea mai lungă, întârziind astfel nejustificat predarea mărfii către destinatar.

În fond, după desființare, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 8537 din 19 decembrie 2000, a admis acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție, fiind anulate ca netimbrate cererile reconvenționale. Instanța, în motivarea soluției date, a reținut că reclamanta, în calitate de transportator, și-a îndeplinit obligațiile asumate, făcând dovada predării la destinație a mărfii încredințate spre transport. S-a mai arătat că, din probele administrate, nu rezultă că expeditorul, SC A.I. SRL, nu a procurat documentele necesare pentru transport în timp util, deși contractul extern cât și contractul de expediție și transport prevedeau obligativitatea acestuia, cât și tranzitarea Germaniei.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel chemata în garanție, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că raportul juridic poartă cu SC D.A. SRL, care are calitatea de casă de expediție și nu de transportator, și a pus la dispoziția transportatorului toate documentele necesare efectuării transportului, plata acestuia fiind în sarcina cumpărătorului. Se mai susține că instanța de fond a ignorat unele dovezi, precum scrisoarea de transport C.M.R., iar pe de altă parte, greșit s-a reținut că nu a procurat documentele necesare pentru transport în timp util. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1164 din 11 septembrie 2001, a respins apelul, ca nefondat.

La pronunțarea soluției date, instanța de control judiciar a reținut că apelanta are calitate procesuală pasivă, fiind cea care a solicitat casei de expediții, SC D.A. SRL, găsirea unui transportator în vederea efectuării expediției mărfii beneficiarului extern. De asemenea, s-a reținut că în sarcina sa cădea obligația asigurării certificatului fito-sanitar și în limba țărilor tranzitate spre Franța, având în vedere contractul încheiat cu beneficiara destinatară. În ce privesc cheltuielile de transport, instanța de apel a reținut că, în speță, nu a operat clauza ex works A.I., și deci cheltuielile de transport nu cad în sarcina destinatarei. Cu petiția înregistrată la data de 18 octombrie 2001, SC A.I.

a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, având în vedere că, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat de expeditor și destinatar, marfa ce urma a fi transportată era livrată cu condiția ex works expeditor, cu această mențiune fiind remisă comanda de transport cărăușului, care a acceptat-o astfel cum a fost formulată, cu precizarea că prețul transportului va fi achitat la destinație. Acest fapt a fost conformat și prin răspunsul la interogatoriu, la întrebarea nr. 12 intimata-reclamantă recunoscând că plata a fost refuzată de destinatar pentru că marfa a sosit deteriorată la destinație.

De asemenea, recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, fiind ignorate dispozițiile art. 17 din convenția C.M.R., potrivit cărora „transportatorul este răspunzător pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârziere în eliberare”. Deși deteriorarea mărfii este dovedită, instanța de apel eronat afirmă că nu au relevanță rezervele destinatarului legate de deprecierea mărfii, în realitate acesta fiind motivul refuzului plății taxei de transport. Recurenta consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a luat în considerație probe administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cum ar fi cele referitoare la nerespectarea termenului de încărcare prevăzut în contract, dovezile privind nerespectarea punctelor de frontieră la export și faptul că autoritățile vamale germane i-ar fi solicitat certificatul fito-sanitar în limba germană.

Recursul este fondat. Probele administrate cauzei demonstrează culpa transportatorului, respectiv a reclamantei-intimate în întârzierea transportului, fiind evident că deteriorarea mărfii se datorează exclusiv acestuia, astfel încât destinatarul, titularul obligației de plată, a fost îndreptățit să refuze plata transportului. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de recurentă cu firma franceză, având ca obiect piei brute ovine, prevedea expres ca o condiție de livrare ex works A.I. Potrivit acestei clauze contractuale, toate cheltuielile legate de transportul mărfii cad în sarcina cumpărătorului (dosar fond). De altfel, comanda de transport emisă specifica, în mod cert, că plata se face la descărcare.

Casa de expediție, respectiv pârâta, SC D.A., a remis mai departe această comandă către intimata-reclamantă cu aceeași specificație (dosar fond). Prin răspunsul la interogatoriu (dosar fond), reclamanta-intimată recunoaște că trebuia să încaseze prețul de la destinatar, dar și faptul că s-a refuzat plata datorită deprecierii mărfii transportată. Este adevărat că transportul a fost efectuat, dar potrivit art. 17 din convenția C.M.R., „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarierea produselor între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”, sub acest aspect motivarea instanței de apel fiind în contradicție cu dispozițiile legale în materie.

Față de normele legale internaționale și decizia Comisiei Veterinare Europene, certificatul fito-sanitar trebuie redactat în una din limbile statelor unde se efectuează contractul la importare. Cum statul importator a fost Franța, recurenta a respectat legislația comunitară și a depus certificatul tradus în limba franceză, fapt ignorat de instanța de apel. De altfel, intimata-reclamantă nici nu a produs dovezi din conținutul cărora să rezulte obstrucționarea autorităților vamale germane, în întârzierea transportului fiind în culpă pentru nerespectarea traseului indicat în comanda de transport, fapt confirmat și prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat. În aceste condiții, văzând dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., și având în vedere faptul că firma de expediție, respectiv SC D.A. SRL, nu a uzat de căile legale de atac împotriva soluției instanței de fond,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de chemata în garanție, SC A.I. SRL Voluntari. Modifică decizia nr. 1164 din 11 august 2001, a Curții de Apel București, secția comercială, în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței civile nr. 8537 din 19 decembrie 2000, a Tribunalului București, secția comercială. Schimbă în parte sentința de fond, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată de SC D.A. SRL, împotriva SC A.I. SRL, ca nefondată. Menține restul dispozițiilor sentinței instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2004.