ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
S-a luat în examinare recursul declarat
de P.T. împotriva deciziei nr.5 din 12 decembrie 2002 a Comisiei Superioare de
Disciplină a Uniunii Avocaților din România.
La apelul nominal s-au prezentat:
intimații pârâți Uniunea Avocaților din România reprezentată de avocatul A.D.S.
și Baroul Caraș-Severin reprezentat de avocatul P.O., lipsind recurentul
reclamant.
Procedura completă.
Curtea, din oficiu, a pus în discuția
părților lipsa, de la dosarul cauzei, a dovezii de comunicare a deciziei nr.5
din 12 decembrie 2002 a Comisiei Superioare de Disciplină, în raport cu care
se poate verifica respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art.301 din
Codul de procedură civilă și art.4 din Legea nr.29/1990.
Avocatul A.D.Ș. și avocatul P.O., au
precizat că decizia Comisiei Superioare de Disciplină nu se comunică conform
art.67 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de
avocat, declarând că nu susțin excepția tardivității recursului considerând că
acesta este în termen.
Reprezentanții intimaților pârâți au
invocat excepția nulității recursului, fiind depus la Tribunalul Caraș Severin
și nu la Uniunea Avocaților din România – Comisia Superioară de Disciplină,
conform dispozițiilor art.302 din Codul de procedură civilă.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată
inițial la Tribunalul Caraș-Severin strămută ulterior prin încheierea Curții
Supreme de Justiție nr.1041/2003 la Tribunalul Vâlcea, numitul P.T. a formulat
recurs împotriva deciziei disciplinare nr.1/2002 dată de Comisia de disciplină
din cadrul Baroului Caraș-Severin și a deciziei nr.5/2002 dată de Comisia
Superioară de Disciplină a Uniunii Avocaților din România solicitând instanței
ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea acestora precum și a
sancțiunii aplicate.
În motivarea cererii, recurentul a
susținut că sancțiunea aplicată și ulterior menținută, este nelegală deoarece
probele administrate nu confirmă cele susținute de numita M.Ț. cu privire la
incidentul din 5 septembrie 2002.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă
nr.532/2003 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat
competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța a reținut că deciziile contestate au caracter
administrativ-jurisdicțional întrucât sunt emise de organe ale autorităților
publice ce au competența de a rezolva anumite litigii în baza unor proceduri
speciale, și că potrivit art.4 din Legea nr.29/1990 și a principiului liberului
acces la justiție competentă a soluționa recursul este Înalta Curte de Casație
și Justiție.
Fiind astfel sesizată în condiții legale
în raport de dispozițiile art.4 din Legea nr.29/1990, Curtea reține
următoarele:
Prin decizia disciplinară nr.1 din 31 octombrie
2002 dată de Comisia de Disciplină a Baroului Caraș-Severin a fost soluționată
acțiunea disciplinară exercitată de Consiliul Baroului Caraș-Severin împotriva
avocatului P.T., pentru lovirea, insultarea și sechestrarea decanului baroului,
avocat M.Ț.
Având în vedere probele administrate,
respectiv referatul nr.188 din 26 septembrie 2002 de finalizare a anchetei
disciplinare, procesul-verbal de ședință a Consiliului Baroului din 12
septembrie 2002, certificatul medico-legal nr.C – 741/2002, Comisia de
Disciplină a Avocaților Caraș-Severin a admis acțiunea disciplinară și a
aplicat avocatului P.T. sancțiunea disciplinară a interdicției de a exercita
profesia pe o perioadă de 1 an, în conformitate cu art.73 lit.d din Legea
nr.51/1995.
Această decizie a rămas definitivă ca
urmare a respingerii recursului promovat de avocatul P.T., prin decizia nr.5
din 12 decembrie 2002 dată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii
Avocaților din România.
Susținerea recurentului din cauza de
față, în sensul că cele două decizii sunt nelegale, este lipsită de suport
probator, recurentul nefăcând nici o altă dovadă care să poată înlătura cele
reținute de Comisia de Disciplină în vederea aplicării sancțiunii.
Astfel, din probele dosarului (referatul
întocmit la finalizarea anchetei disciplinare, certificatul medico-legal
eliberat decanului Baroului, respectiv av. M.Ț. probe necontestate de recurent,
rezultă cu certitudine că incidentul din 5 septembrie 2002 a avut loc, iar
atitudinea recurentului a fost de natură a prejudicia grav atât pe decanul
Baroului cât și relațiile profesionale din cadrul acestuia.
De altfel, recurentul nu a administrat
nici o altă probă care să infirme cele reținute, iar pe parcursul anchetei
disciplinare a refuzat să dea curs convocărilor făcute de Comisia de
Disciplină.
În consecință, în baza dispozițiilor
art.31 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.T.
împotriva deciziei nr.5 din 12 decembrie 2002 a Comisiei Superioare de
Disciplină a Uniunii Avocaților din România, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13
ianuarie 2004.