ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3212/2019

Ședința publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul de Avocați Caraș-Severin, Consiliul Baroului de Avocați Caraș-Severin, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunea Națională a Barourilor din România, suspendarea executării Deciziei nr. 3/08.05.2017 a Consiliului Baroului Caraș-Severin prin care s-a constatat încetarea calității sale de avocat, precum și a Deciziei nr. 312/09.12.2017 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Deciziei Consiliului Baroului Caraș-Severin nr. 3/08.05.2017, până la pronunțarea instanței de fond, sesizate în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1085 din 18 iulie 2018, Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 3/8.05.2017 a Consiliului Baroului Caraș-Severin și a Deciziei nr. 312/9.12.2017 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin decizia civilă nr. 1578 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâții Baroul Caraș-Severin, Consiliul Baroului Caraș-Severin, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 1085/18.07.2018, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2018, a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza Curții de Apel Timișoara, în vederea judecării acțiunii în primă instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 14 septembrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 268 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul de Avocați Caraș-Severin, Consiliul Baroului de Avocați Caraș-Severin, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 3/08.05.2017 a Consiliului Baroului Caraș-Severin și a Deciziei nr. 312/09.12.2017 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului, reclamantul susține că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, urmare interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

Recurentul-reclamant reia prezentarea motivelor de nelegalitate din cuprinsul cererii introductive pentru care apreciază că aparența dreptului este în favoarea sa. În acest sens, arată că deciziile atacate au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, precum și a Deciziei nr. 255 din 4 aprilie 2017 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

În opinia recurentului, din moment ce Curtea Constituțională a reținut că lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cadrul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 creează premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare, este evident că atât Decizia nr. 3/8.05.2017, cât și Decizia nr. 312/9.12.2017 au fost pronunțate cu încălcarea în mod flagrant a Deciziei nr. 225/2017 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Recurentul arată că adoptarea deciziilor contestate în baza unor dispoziții declarate neconstituționale reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității lor, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa.

Potrivit opiniei științifice a Centrului de Drept Constituțional și Instituții Politice al Facultății de Drept al Universității București, efectele deciziilor Curții Constituționale se aplică în situațiile juridice pendente, în toate cauzele aflate în procedură la momentul publicării acestora, atât în situațiile neexaminate, dar și în reexaminare, iar consiliile barourilor și Consiliul UNBR trebuie să țină cont de efectele deciziilor de neconstituționalitate.

Cu toate că în considerentele Deciziei nr. 312/9.12.2017 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România s-a menționat că la adoptarea sa, în procesul de soluționare, se va ține cont de opinia științifică a Centrului de Drept Constituțional și Instituții Politice al Facultății de Drept al Universității București, în realitate nu s-a întâmplat așa.

Consideră recurentul că a furnizat suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate a Deciziei nr. 3/8.05.2017 și a Deciziei nr. 213/9.12.2017, câtă vreme sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" a fost declarată neconstituțională și legiuitorul nu a suplinit lipsa de coerență și de exactitate a textului care reglementează cazurile de nedemnitate, iar potrivit deciziei penale nr. 138A/18.04.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, hotărâre judecătorească pe care s-au întemeiat deciziile Consiliului Baroului Caraș-Severin și Consiliul UNBR, a fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului său de a profesa, dispusă de prima instanță, reținându-se că infracțiunea nu a fost săvârșită în legătură cu exercitarea profesiei de avocat.

De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță, Decizia nr. 3/8.05.2017 nu este motivată, așa-zisa motivare a încetării calității sale de avocat rezumându-se la doar câteva rânduri. Astfel, decizia nu cuprinde motivele de fapt pe baza cărora a fost adoptată, ci se rezumă la simpla constatare a încetării calității sale de avocat. În aceste condiții, în lipsa unei motivări, instanța de contencios administrativ este pusă în imposibilitate de a analiza temeinicia și oportunitatea actului administrativ. În plus, deoarece decizia criticată nu cuprinde motive de fapt, susține recurentul, se încalcă dreptul său la apărare, iar garanția alegerii soluției optime este imposibil de analizat. În opinia sa, Consiliul Baroului trebuia să analizeze și să hotărască, după caz, fie menținerea în profesie, fie încetarea calității de avocat, iar această decizie trebuia să aibă la bază o motivare corespunzătoare. În același sens sunt și dispozițiile art. 26 alin. (4) din Statut, potrivit cărora "Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile ce privesc condițiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaților incompatibili și va aprecia asupra demnității avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit Legii."

Mai susține recurentul că nu s-a respectat dreptul său la apărare, întrucât nu a fost convocat pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la această chestiune, iar ordinea de zi a ședinței Consiliului Baroului Caraș-Severin nu a fost publicată. De altfel, instanța de fond nici nu a analizat aceste aspecte de nelegalitate, rezumându-se la a analiza numai aspectul motivării Deciziei nr. 3/8.05.2017.

În plus, între procesul-verbal încheiat cu ocazia ședinței Consiliului Baroului Caraș-Severin din data de 8.05.2017 și Decizia nr. 3/8.05.2017 există neconcordanțe, în sensul că în cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat faptul că decizia de încetare a calității sale de avocat ar fi fost adoptată cu "unanimitate", iar în cuprinsul deciziei se consemnează că aceasta a fost luată cu "majoritate de voturi". Or, nici acest aspect de nelegalitate nu a fost analizat de prima instanță.

În ceea ce privește neanalizarea condiției pagubei iminente, instanța a pronunțat hotărârea cu greșita interpretare și aplicare a art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, sens în care recurentul-reclamant a reluat argumentele din cuprinsul cererii de suspendare, menționând faptul că în momentul de față se află în imposibilitate absolută de a realiza venituri urmare a efectelor produse de cele două decizii a căror suspendare o solicită, în sensul că este împiedicat să-și exercite profesia de avocat, singura modalitate prin care poate să realizeze venituri în vederea întreținerii sale și a celor în favoarea cărora este obligat să presteze întreținere.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a apreciat corect asupra îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

4.2. Intimații-pârâți Baroul Caraș-Severin și Consiliul Baroului Caraș-Severin au depus o întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția din 18 februarie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința pronunțată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 3/8.05.2017 emise de Consiliul Baroului Caraș-Severin și a Deciziei nr. 312/9.12.2017 emise de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, până la pronunțarea instanței de fond, cererea fiind întemeiată, în opinia recurentului-reclamant, pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. În realitate, față de momentul înregistrării acțiunii în anulare, în dosarul nr. x/2018, la data de 18.05.2018 și cel al înregistrării cererii de suspendare în prezenta cauză, respectiv 8.06.2018, reiese că temeiul de drept al cererii din dosarul de față îl reprezintă prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004. În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-reclamant prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. În condițiile în care măsura dispusă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 produce efecte juridice până la soluționarea definitivă a cauzei, recurentul-reclamant justifică un interes actual în susținerea recursului îndreptat împotriva hotărârii atacate, întrucât fondul litigiului încă nu a fost soluționat definitiv.

În fapt, prin sentința penală nr. 467/11.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 138/A/18.04.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și 4 ani termen de supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Prin Decizia nr. 3/8.05.2017, Consiliul Baroului Caraș-Severin a constatat încetarea calității de avocat a reclamantului, în baza prevederilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, modificată, privind profesia de avocat și radierea de pe Tabloul avocaților definitivi.

Prin Decizia nr. 312/9.12.2017, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamant împotriva deciziei Consiliului Baroului Caraș-Severin nr. 3/8.05.2017.

Anterior amiterii deciziilor contestate, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, și a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 lit. d) din același act normativ, constatându-se că acest text de lege nu conține niciun viciu de neconstituționalitate, ci doar reglementează una din situațiile în care încetează calitatea de avocat.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 15 cu trimitere la condițiile instituite prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamant și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actelor administrative, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a actelor administrative contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probator mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actelor administrative a căror executare s-a cerut a fi suspendată.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamant, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.

Motivele detaliate prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ.

Astfel, critica recurentului-reclamant potrivit căreia cele două decizii contestate ar fi nelegale, întrucât, la emiterea acestora, intimatele nu ar fi dat eficiență Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, este neîntemeiată.

Potrivit art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995:

"Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei".

Acest prim caz de nedemnitate presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (legea nu face deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare); infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea să fi fost săvârșită cu intenție; infracțiunea să aducă atingere prestigiului profesiei.

Astfel, pornind de la constatările că norma cuprinsă în art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, are un caracter neclar în ceea ce privește enumerarea faptelor prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus condamnarea avocatului prin hotărâre definitivă și care îl fac să fie nedemn pentru exercitarea profesiei, că textul este confuz și poate fi interpretat în mod arbitrar, deoarece nu precizează, în concret, care sunt faptele prevăzute de legea penală care îl fac nedemn pe avocat, instanța de contencios constituțional a decis că textul de lege amintit nu mai poate fi aplicat pentru viitor în această formă, ci trebuie pus în acord cu prevederile Constituției, devenind inaplicabil până la acel moment.

Având în vedere aceste considerente ale Curții Constituționale, în același sens și în mod just a reținut și judecătorul fondului cauzei că, până la o viitoare intervenție a legiuitorului, singurul abilitat potrivit deciziei Curții Constituționale să determine infracțiunile a căror gravitate justifică atragerea nedemnității, textul art. 14 lit. a) urmează a se aplica fără sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei". Efectul deciziei Curții Constituționale vizează exclusiv sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei". A contrario, restul textului art. 14 lit. a) a rămas în ființă. După publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 225/2017, efectul rezidă în aceea că nici consiliile barourilor și nici consiliul Uniunii nu au competența de a analiza dacă o condamnare penală aduce sau nu atingere prestigiului profesiei de avocat, având doar competența de a verifica întrunirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

În contextul expus, contrar susținerii recurentului-reclamant, nu rezultă la nivel de aparență că deciziile contestate ar fi fost adoptate în baza unor dispoziții declarate neconstituționale, astfel că, în mod corect a reținut judecătorul fondului că aspectul de nelegalitate invocat de reclamant nu relevă de plano o vădită aparență de nelegalitate a actelor administrative, ci revine instanței sesizate cu fondul acțiunii în anulare să verifice în ce măsură infracțiunea de complicitate la trafic de influență face parte din spectrul infracțiunilor intenționate care ar putea releva un caz de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, inclusiv în raport de circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că în calea de atac ar fi fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului său de a profesa, reținându-se că infracțiunea nu a fost săvârșită în legătură cu exercitarea profesiei de avocat, reprezintă tot un aspect de nelegalitate ce poate fi analizat doar în cadrul acțiunii în anulare. Din acest punct de vedere, Înalta Curte achiesează la considerentele primei instanțe potrivit cărora, un examen de legalitate a actului administrativ, în cadrul căruia se impune a analiza dacă dreptul de apreciere exercitat de consiliul baroului în baza hotărârii judecătorești în care sunt expuse circumstanțele de fapt stabilite de către instanța penală se circumscrie cazurilor de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, nu se poate realiza în cadrul examenului sumar pe care îl presupune analizarea condiției cazului bine justificat, necesar a fi întrunită pentru suspendarea executării actului administrativ.

În egală măsură, prima instanță nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în fața sa, dacă a fost viciată sau nu procedura de adoptare a actului și nici să constate o încălcare a dreptului la apărare. Rezultă că aspectele de nelegalitate invocate, respectiv nelegalitatea procedurii de excludere, neconcordanța existentă între cuprinsul deciziei și al procesului-verbal al ședinței consiliului, neîntocmirea unei ordini de ședință, sunt chestiuni litigioase care pot fi tranșate exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex. În ceea ce privește analizarea încălcării dreptului la apărare (incluzând și principiul contradictorialității, invocat de reclamant) din perspectiva convocării/consultării în procedura constatării nedemnității, se reține că această solicitare a reclamantului implică, de asemenea, o analiză ce antamează fondul, astfel încât și această chestiune poate fi tranșată tot în cadrul acțiunii în anulare.

Singurul motiv de nelegalitate ce poate fi analizat și în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie lipsa motivării actului administrativ, cerință de formă a cărei neîndeplinire naște o îndoială justificată asupra legalității actului administrativ. În cauză, așa cum a reținut și prima instanță, decizia Consiliului Baroului Caraș-Severin contestată este motivată, cel puțin la nivel formal (prin menționarea temeiul de fapt și de drept, inclusiv a hotărârii penale - reperul în funcție de care s-a apreciat incidența cazului de nedemnitate reținut de consiliul baroului), iar caracterul succint ori necorespunzător al motivării, criticat de recurentul-reclamant, nu poate fi analizat decât în cadrul acțiunii în anulare a actelor administrative.

De altfel, prin sentința civilă nr. 285 din 15 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a soluționat fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii în anulare, formulată de reclamant.

Această soluție dată acțiunii în anularea celor două acte administrative vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă susmenționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 285/15.11.2018 a Curții de Apel Timișoara se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind fixat primul termen de judecată la data de 12.11.2020), această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a concluzionat, cu interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, care ar fi permis suspendarea efectelor deciziilor contestate.

Totodată, prima instanță a apreciat că nu se mai impune analizarea cerinței pagubei materiale iminente, câtă vreme nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, inexistența cazului bine justificat făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința atacată.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actelor administrative emise de autoritățile pârâte, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 268 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2019.