ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 27.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele UNBR și Baroul Caraș - Severin, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 8/27.02.2018 a Consiliului Baroului Caraș - Severin și anularea Deciziei nr. 382/22.06.2018 a Consiliului UNBR, apreciind că sunt nelegale și netemeinice.

Prin sentința civilă nr. 300 din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția netimbrării și excepția inadmisibilității.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei UNBR suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că din ordinea juridică normativă face parte atât dispozitivul deciziei de constatare a neconstituționalității, cât și considerentele unei astfel de decizii. Astfel, considerentele deciziei de neconstituționalitate care vizează art. 14 lit. a) din Legea nr. 91/1995 sunt referitoare la faptul că revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conținut normativ edificator și de a stabili un cadru legislativ coerent și lipsit de echivoc cu privire la condițiile concrete în care intervine încetarea calității de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenței cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, respectiv referitoare la faptul că necircumstanțierea expresă a infracțiunilor a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei lasă loc arbitrariului.

Până când legiuitorul să intervină pentru a stabili infracțiunile a căror săvârșire duce la excluderea din profesie pentru se respecta considerentele deciziei de neconstituționalitate, a apreciat recurentul că nu se poate lua o excludere din avocatură, întrucât contravine înseși deciziei de constatare a neconstituționalității, având în vedere că și considerentele acestei decizii sunt obligatorii.

În continuare, recurentul a reluat susținerile din cererea de chemare în judecată și a concluzionat că Baroul ar fi trebuit să aplice art. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 49 alin. (1) lit. b) și art. 28 lit. b) din Statutul profesiei de avocat, respectiv să dispună suspendarea pe perioada interdicției de a profesa potrivit deciziei penale. Ulterior, după ce legiuitorul ar fi intervenit pentru a stabili infracțiunile a căror săvârșire duce la excluderea din profesie pentru a respecta considerentele deciziei Curții Constituționale care sunt obligatorii, Baroul ar fi putut să analizeze aplicabilitatea sancțiunii excluderii la situația recurentului.

4.1 Intimatul-pârât Baroul Caraș Severin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Uniunea Națională a Barourilor din România a depus un înscris prin care a învederat faptul că susține apărările formulate de Baroul Caraș Severin.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8/27.02.2018 a Consiliului Baroului Caras - Severin și anularea Deciziei nr. 382/22.06.2018 a Consiliului UNBR, apreciind că sunt nelegale și netemeinice.

Prin Decizia nr. 8/27.02.2018 adoptată de Consiliul Baroului Caraș - Severin s-a dispus încetarea calității de avocat a reclamantului A., în temeiul art. 14 lit. a) din Legea 51/1995 coroborat cu art. 58 lit. d) din Statutul profesiei de avocat, iar prin Decizia nr. 382/22.06.2018 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost respinsă contestația formulată de reclamant.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că o mare parte a susținerilor din recurs sunt o reluare fidelă a celor din cererea de chemare în judecată și nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, întrucât nu constituie veritabile critici de nelegalitate împotriva hotărârii atacate. Recursul este o cale de atac în cadrul căreia instanța ierarhic superioară verifică legalitatea hotărârii recurate, iar nu temeinicia pretențiilor deduse judecății.

Recurentul a mai susținut că soluția adoptată de intimate în actele contestate nu este corectă, întrucât este necesar ca mai întâi legiuitorul să intervină pentru a stabili infracțiunile a căror săvârșire duce la excluderea din profesie pentru se respecta considerentele deciziei Curții Constituționale, având în vedere că și acestea sunt obligatorii.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate și că este corectă opinia instanței de fond în sensul că prin Decizia nr. 225/04.04.2017 a Curții Constituționale a fost declarată neconstituțională doar sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", iar nu art. 14 lit. a) din Legea 51/1995 în integralitatea sa, astfel că la data adoptării deciziilor contestate, art. 14 lit. a) din Legea 51/1995 avea următorul conținut:

"Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate", urmând a fi aplicat în această formulă, prin excluderea sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei".

Textul de lege menționat anterior face parte și în prezent din dreptul pozitiv, fiind eliminat în vederea asigurării în mod unitar a legii doar arbitrariul - respectiv posibilitatea barourilor să aprecieze în mod subiectiv asupra prejudicierii prestigiului profesiei, fiind clar că la data adoptării actelor contestate de reclamant, legea în materie - în forma sa în vigoare în urma efectelor Deciziei nr. 225/04.04.2017 a Curții Constituționale - instituie o prezumție absolută de nedemnitate în privința persoanei condamnate pentru o infracțiune intenționată, indiferent dacă această infracțiune este sau nu comisă în legătură cu serviciul, respectiv activitatea de avocat.

Din lecturarea Deciziei nr. 225/2017 nu se desprinde concluzia conform căreia Curtea Constituțională ar fi sugerat că singura posibilitate de intervenție a legiuitorului ar fi de a indica în mod obligatoriu infracțiunile intenționate care sunt apte a aduce atingere prestigiului profesiei de avocat.

După cum s-a arătat, din cuprinsul paragrafelor 25 și 26 ale deciziei analizate, se desprinde concluzia că, în opinia Curții Constituționale, doar în contextul existenței sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" neconstituționalitatea este atrasă de necircumstanțierea expresă a infracțiunilor a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat, aspect ce lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunii excluderii din profesie, în funcție de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate.

Este adevărat că, în contextul declarării neconstituționalității acestei sintagme, revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conținut normativ edificator și de a stabili un cadru legislativ coerent și lipsit de echivoc cu privire la condițiile concrete în care intervine încetarea calității de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenței cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995. Însă, există posibilitatea ca lipsa intervenției Parlamentului sau Guvernului în privința art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 să reprezinte în fapt chiar modalitatea prin care s-a asigurat un cadru legislativ coerent și lipsit de echivoc, astfel cum a menționat Curtea Constituțională în cuprinsul paragrafului 26 al Deciziei nr. 225/2017, în condițiile în care formularea articolului, în lipsa sintagmei neconstituționale, nu este lipsită de claritate și previzibilitate și nici nu poate da naștere unor aplicări arbitrarii și discriminatorii.

Prin decizia amintită s-a avut în vedere că reglementarea din materia nedemnității avocatului este una normală, care garantează că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiție, că se află sub incidența sancțiunii excluderii din profesie doar săvârșirea de infracțiuni intenționate, în considerarea faptului că, dacă nu există intenție din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea și corectitudinea; de asemenea, s-a reținut că, în condițiile în care legea nu stabilește sfera infracțiunilor care afectează/nu afectează prestigiul profesiei de avocat, nedemnitatea fiind un aspect esențial, determinarea infracțiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat reprezintă o problemă care nu trebuie lăsată la aprecierea suverană a structurilor profesionale competente să stabilească asupra cazului de nedemnitate, care se întemeiază pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta.

Prin urmare, așa cum s-a reținut, întrucât Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțional textul art. 14 lit. a) în totalitate și a constatat ca fiind constituționale prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, încetându-și aplicarea exclusiv sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", subzistă cazul de nedemnitate referitor la condamnarea definitivă prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate cu consecința încetării calității de avocat.

În aceste condiții, nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului în sensul că Baroul ar fi trebuit să aplice art. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 49 alin. (1) lit. b) și art. 28 lit. b) din Statutul profesiei de avocat, respectiv să dispună suspendarea pe perioada interdicției de a profesa potrivit deciziei penale, iar ulterior, după ce legiuitorul ar fi intervenit pentru a stabili infracțiunile a căror săvârșire duce la excluderea din profesie, pentru a respecta considerentele deciziei Curții Constituționale care sunt obligatorii, Baroul ar fi putut să analizeze aplicabilitatea sancțiunii excluderii la situația recurentului.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât recurentul A. la plata către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs, fila x verso, a chitanței nr. x/15.02.2019.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 300 din 28 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 300 din 28 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul A. la plata către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 martie 2021.