ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3354/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017 la data de 03.01.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România solicitând anularea Deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. prin care s-a soluționat contestația Președintelui U.N.B.R. împotriva Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016; suspendarea efectelor Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni, conform art. 15 din Legea 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 3413 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională A Barourilor Din România, dispunând obligarea reclamantului la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3413 din 2 octombrie 2017, solicitând completarea sentinței civile cu nr. 3413/02.10.2017 în sensul pronunțării asupra cererii de suspendare a Deciziei nr. 162/03.09.2016.

Prin sentința civilă nr. 245 din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 3413/02.10.2017 și a respins, ca nefondat, inclusiv capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 162/2016.

Împotriva sentinței civile nr. 3413 din 2 octombrie 2017 și a sentinței civile nr. 245 din 26 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

3.1 Cu privire la sentința civilă nr. 3413-2017 motivele de recurs invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.. Din perspectiva încălcării normelor de procedură, recurentul a susținut că deși în partea introductivă a hotărârii recurate instanța de fond a reținut că s-a solicitat și suspendarea efectelor Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. până la soluționarea irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea 554/2004, contrar dispozițiilor art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ. a omis să analizeze si să se pronunțe asupra acestei cereri, în considerentele sentinței neexistând nicio mențiune cu privire la acest capăt de cerere. O atare omisiune constituie o încălcare flagranta atât a dispozițiilor legislației naționale, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ., cat și a prevederilor legislației europene, statuate de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Neprocedând astfel și omițând a se pronunța asupra capătului de cerere formulat privind suspendarea efectelor Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. până la soluționarea irevocabilă a cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 397 alin. (1) noul C. pen..Civ. și ale art. 6.1. din Convenție.

S-a mai susținut că instanța de fond nu a arătat dacă hotărârea este executorie, este supusă unei cai de atac ori este definitivă, și nici nu a arătat care este instanța la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac, conform prevederilor art. 425 alin. (3) noul C. pen..Civ. raportat la art. 174 alin. (3) noul C. pen..Civ., astfel că incidența ar fi excepția nulității relative, producându-se o vătămare a unui interes particular, ceea ce face ca prezenta hotărâre să fie nelegală. Și sub acest aspect se impune casarea prezentei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece aceasta este viciata sub aspectul interesului privat ocrotit. Conform art. 177 C. proc. civ., apreciază că neregularitatea nu se poate îndrepta, vătămarea dreptului procesual fiind evidentă.

În privința încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, recurentul a indicat că instanța nu a cercetat fondul cauzei deși fusese investită sub acest aspect, motivarea privind această eludare fiind extrinsecă litigiului. Nemotivarea Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016 a fost doar un prim aspect contestat de către Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, contestația mergând, sub al doilea aspect, la directive clar trasate Consiliului Baroului Dolj, respectiv reanalizarea dosarului profesional, aspect ce nu a fost cercetat de către instanța de fond, deși a fost investită cu o astfel de cerere, instanța de fond fiind obligată să verifice, în parte, fiecare capăt de cerere și fiecare punct al actului administrativ contestat, pentru a se stabili legalitatea sau nelegalitatea acestora, ceea ce face ca prezenta hotărâre să fie nelegală.

În ipoteza în care soluția instanței s-ar menține, practic Consiliul Baroului Dolj ar trebui să pună în aplicare Decizia nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. prin care s-a soluționat contestația Președintelui U.N.B.R. împotriva Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, decizie care cuprinde mai multe directive, ce nu au fost anulate/cenzurate sau analizate de către instanța de fond, respectiv dacă se impune sau nu reanalizarea dosarului profesional al recurentului, fapt ce ar fi în totală contradicție cu orice normă juridică și cu dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere argumentele instanței de fond, care apreciază că se impune motivarea Deciziei Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, se poate trage concluzia că soluția legală ar fi fost de admitere în parte a contestației cu consecința obligativității motivării Deciziei Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016 și nu respingerea contestației deoarece în această ipoteză rămân și celelalte directive din actul contestat, reanalizarea dosarului profesional, aspect care nu a fost supus analizei de către instanța de fond, ceea ce încalcă grav dreptul la un proces echitabil.

Fondul cauzei, de fapt, a fost analizat doar pe jumătate, cealaltă parte secundă, privind directivele, nefiind analizată sub nici un aspect. Situația profesională a recurentului a fost analizată pe baza raportului întocmit de un consilier raportor și pe baza discuțiilor purtate în Consiliul Baroului Dolj stabilindu-se menținerea sa în profesie, astfel că din punct de vedere legal nu ar fi posibilă o reanalizare sub acest aspect.

Toate aceste motive de nelegalitate, a prezentei hotărâri, invocate anterior, nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel București, în caz contrar s-ar pierde un grad jurisdicțional ce i-ar încălca grav dreptul la apărare în privința acestor inechități.

În opinia recurentului, în mod greșit instanța de fond a apreciat că primul motiv de nelegalitate a Deciziei contestate este neîntemeiat.

Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, contestația ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. a fost formulată cu depășirea competenței Președintelui U.N.B.R. care nu avea competența necesară pentru a ataca o decizie prin care s-a hotărât menținerea în profesie a unui avocat. Potrivit art. 36, alin. (2), lit. i) din Regulamentul de organizare și funcționare a U.N.B.R, Președintele U.N.B.R. îndeplinește atribuțiile art. 69 din Legea nr. 51/1995 în sensul că "(...) exercită, după comunicarea acestora, când apreciază că sunt întrunite condițiile legale și statutare, calea de atac a contestației împotriva; - deciziei consiliului baroului prin care un avocat este declarat NEDEMN pentru exercitarea în continuare a profesiei".

Din analiza acestui text de lege rezultă că Președintele U.N.B.R. nu poate ataca o decizie a consiliului baroului prin care s-a stabilit menținerea în profesie a unui avocat, aceste dispoziții fiind foarte clare, astfel că nu suportă o altă interpretare în sensul de a permite extinderea competenței Președintelui U.N.B.R. în legătură cu atacarea unor astfel de decizii.

Acest aspect prezintă o importanță maximă, deoarece competența Președintelui U.N.B.R. de a formula contestație reprezintă un aspect de fond, de a cărui corectă dezlegare depindea legalitatea Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 emisă de către Consiliul U.N.B.R. Asta pentru că, potrivit art. 25 lit. m) pct. 2 din același Regulament de organizare și funcționare a U.N.B.R, Consiliul U.N.B.R. soluționează "contestațiile formulate, după caz, de Președintele U.N.B.R. sau avocatul în cauză împotriva deciziilor consiliului barourilor de declarare a nedemnității avocatului aflat într-una dintre situațiile expres enumerate de lege și/sau statut."

Consideră recurentul că și acest text este clar, în sensul că nu permitea extinderea competenței Consiliului U.N.B.R. la situații pe care Regulamentul nu le prevede, respectiv la soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 225/19.05.2016 a Consiliului Baroului Dolj prin care s-a decis, nu declararea nedemnității, ci menținerea sa în profesia de avocat.

În măsura în care s-ar fi dorit atribuirea unor competente generale în aceasta materie, s-ar fi specificat în Regulament că acest organ al profesiei, adică Consiliului U.N.B.R., poate soluționa contestațiile împotriva deciziilor barourilor prin care s-a apreciat cu privire la demnitatea avocatului.

Ori, în orice fel am interpreta prevederile art. 25, lit. m) pct. 2 din Regulament, rezultă că în competența Consiliului U.N.B.R. intră doar soluționarea acelor contestații formulate de Președintele U.N.B.R., sau avocatul în cauză, împotriva deciziilor consiliilor barourilor prin care s-a constatat nedemnitatea avocatului, iar nu și acelea formulate împotriva deciziilor prin care s-a dispus menținerea în profesie a avocatului.

Ca atare, sfera de competență a Președintelui U.N.B.R se impune a fi apreciată prin raportare la prevederile speciale ale Regulamentului, ce particularizează (specialia generalibus derogant) prevederile generale ale Statutului profesiei de avocat.

Cu privire la al doilea motiv de nelegalitate a deciziei atacate, recurentul precizează că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că este neîntemeiat, fără a avea în vedere faptul că nici Președintele U.N.B.R., nici Decanul Baroului sau alt organ de conducere nu au competența necesară pentru a aprecia asupra nedemnității avocatului.

Cu alte cuvinte, dreptul de apreciere al Consiliului Baroului Dolj nu putea fi cenzurat pe calea contestației, atingerea adusă prestigiului profesiei reprezentând o împrejurare de fapt, analizată ca atare de Consiliul Baroului Dolj în raport de circumstanțele concrete ale speței și de legătura existentă între fapta săvârșită și activitatea profesională a avocatului,

În măsura în care, analizând circumstanțele concrete ale speței, Consiliul Baroului Dolj a apreciat, în exercitarea atribuțiilor sale, că nu s-a adus atingere prestigiului profesiei de avocat, nu se poate susține că o asemenea apreciere este eo ipso nelegală întrucât ignoră o hotărâre de condamnare.

Art. 58 alin. (2) din Statut consacră competența Consiliului Baroului de a constata încetarea calității de avocat:

"încetarea calității de avocat se constată prin decizie a consiliului baroului și are drept consecință radierea celui în cauză din tabloul avocaților".

De asemenea, potrivit art. 26, alin, 4 din Statul profesiei de avocat, Consiliul baroului, în cazul în care este sesizat despre o posibilă situație de nedemnitate profesională, hotărăște prin decizie menținerea în profesie ori, după caz, încetarea calității de avocat, pronunțând așadar în acest din urmă caz o decizie de declarare a nedemnității avocatului.

În accepțiunea recurentului, nici un text de lege nu atribuie în competenta Decanului baroului, Președintelui sau Consiliului U.N.B.R. dreptul de a constata încetarea calității de avocat. Ori, Consiliul Baroului Dolj, la emiterea Deciziei nr. 225/19.05.2016, a avut în vedere toate opiniile exprimate în ședință, iar în baza acestora a concluzionat că nu se află într-o stare de nedemnitate profesională.

Așadar, doar organului competent, respectiv Consiliul baroului, îi revine atribuția de a aprecia în ce măsură fapta pentru care avocatul a fost condamnat este de natură a aduce atingere prestigiului profesiei.

Un ultim motiv de recurs invocat se referă la faptul că, în mod greșit, a fost respinsă acțiunea, atâta timp cât nu există o obligație legală a membrilor Consiliului de a-și motiva opțiunea exprimată prin vot cum în mod greșit s-a invocat în cadrul celor două contestații.

În aprecierea incidenței art. 14 din Legea nr. 51/1995, recurentul consideră că reprezintă atributul consiliului să analizeze, prin prisma normelor de drept în vigoare, nu hotărârea în sine, ci fapta care a atras răspunderea penală, pentru a verifica dacă respectiva faptă poate fi considerată ca aducând atingere prin ea însăși - prestigiului profesiei de avocat.

Această soluție este în deplină concordanță cu calitatea Consiliului Baroului Dolj de organ profesional deliberativ, ale cărui hotărâri se adoptă prin vot.

Motivele care au stat la baza adoptării deciziei prin votul majoritar al membrilor Consiliului se regăsesc expuse în opinia însușită prin vot de aceștia și al cărei conținut este redat în considerentele deciziei.

Or, din analiza deciziei, se desprinde concluzia că la pronunțarea ei Consiliul Baroului Dolj a avut în vedere opiniile exprimate de către consilierii desemnați să își prezinte punctele de vedere, concluzia finală fiind aceea că nu se află în stare de nedemnitate profesională, prin votul exprimat consiliul însușindu-și opinia potrivit căreia fapta ce a făcut obiectul hotărârii de condamnare nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat.

În consecință, concluzia Consiliului Baroului Dolj cu privire la fapta ce a făcut obiectul condamnării, faptă ce nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat apare ca motivată, neexistând nicio obligație legală a membrilor Consiliului de a-și motiva opțiunea exprimată prin vot.

3.2 În legătură cu sentința civilă nr. 245/2018, recurentul a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând, în principiu, aceleași motive de nelegalitate ale actului administrativ ca argumente pentru suspendarea executării acesteia în sensul dovedirii cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Succint s-a arătat că în urma deciziei de reanalizare a dosarului profesional, Consiliul Baroului Dolj a emis decizia 44/2018 prin care a decis încetarea calității de avocat a recurentului și radierea acestuia din tabloul avocaților activi, ceea ce a condus la imposibilitatea sa de a mai profesa ca avocat.

În acest context, recurentul a subliniat că actul nelegal de retrimitere a dosarului spre analiză este profund vătămător, iar prejudicierea sa este iminentă, reală și efectivă.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În privința motivului de recurs privitor la formularea contestației cu depășirea competentei Președintelui UNBR, se precizează că Regulamentul invocat are o forța juridica inferioară Statutului Profesiei de Avocat, asa cum a fost el adoptat si modificat de Congresul Avocaților si este dat în explicitarea unor norme eventual neclare din Statut, nereprezentând, în nici un caz, o norma speciala, prin raportare la acesta. Mai mult, dispozițiile art. 36 din Regulament explicitează dispozițiile art. 69 din Legea nr. 51/1995 care se refera la atribuțiile Președintelui UNBR.

Ori, dreptul Președintelui UNBR de a ataca hotărârile consiliilor barourilor este dat de dispozițiile art. 66 lit. p) din Legea 51/1995, nu de dispozițiile art. 69, o repetare a textului de lege din art. 66 in art. 69 si o explicitare a acestuia în dispozițiile art. 36 din regulament fiind superflua si inutila din punct de vedere al tehnicii redactării legislative.

Se mai arată că instanța de fond a reținut, în mod corect, că, în speța, contestația formulata de Președintele UNBR este pe deplin admisibila din punct de vedere procedural, Consiliul UNBR având competenta materiala și funcțională de a soluționa aceasta contestație.

În plus, textele normative referitoare la competenta Președintelui UNBR in atacarea deciziei Consiliului Baroului sunt clare si sunt prevăzute de dispozițiile art. 26 din Statutul Profesiei de Avocat - referitor la "Demnitatea profesiei" - dispoziții care prevăd, în mod expres, în art. 26 alin. (6), ca "Decizia consiliului baroului poate fi atacata de Președintele UNBR și/sau de avocatul in cauza, in termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul UNBR va analiza contestația si va hotărî în condițiile legii".

Este exact ceea ce s-a întâmplat în speța de față, atât Președintele UNBR cat si Consiliul UNBR îndeplinindu-și atribuțiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 și de Statutul Profesiei de Avocat.

O alta interpretare, cum este cea făcuta de recurent, în sensul ca Președintele UNBR are calitatea sa atace doar deciziile consiliului baroului prin care a fost exclus din profesie pentru nedemnitate un avocat, nu si cele prin care a fost menținut în profesie un avocat, nu numai ca este nelegala, dar ar încalcă grav si principiul echilibrului actelor juridice.

Recurentul susține ca nici Președintele UNBR si nici Decanul Baroului sau alt organ de conducere nu au competenta necesara pentru a aprecia asupra nedemnității avocatului. Cu alte cuvinte, în opinia recurentului, doar consiliul baroului ar avea dreptul de a se pronunța asupra nedemnității unui avocat, hotărârea consiliului nefiind cenzurabila.

Aceste mențiuni sunt contrare textelor normative care reglementează instituția demnității in legislația profesiei de avocat, dispozițiile art. 26 alin. (6) din Statutul Profesiei de Avocat arătând in mod expres atât calea de atac pe care o au la îndemână Președintele UNBR și avocatul în cauza, cat și organul abilitat să soluționeze contestația formulata.

Recurentul-reclamant afirma ca, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat Legea 51/1995, consiliul baroului este singurul organ al profesiei care hotărăște asupra stării de nedemnitate a unui avocat.

Cu alte cuvinte, acesta considera ca hotărârea data de un consiliu al unui barou cu privire la starea de nedemnitate nu poate fi atacata, afirmație contrara legii, care ar priva de dublul grad de jurisdicție atât pe avocatul aflat in aceasta stare cat si pe Președintele UNBR, persoane prevăzute de lege ca având dreptul sa exercite calea de atac împotriva unei decizii a consiliului baroului referitoare la nedemnitate.

Controlul Consiliului UNBR asupra deciziilor emise de consiliile barourilor nu numai ca garantează aplicarea principiului dublului grad de jurisdicție, dar asigura si regularizarea practicii la nivel național.

Se mai precizează că argumentele susținute de recurent în motivele de recurs, în sensul in care nu ar fi necesara motivarea unei hotărâri a unui consiliu al baroului, nu sunt întemeiate.

Este adevărat ca membrii Consiliului, cei care votează in luarea unei decizii/hotărâri, nu trebuie sa își motiveze votul.

Aceasta nu exclude, însa, obligația motivării hotărârii consiliului baroului, obligație legala, menționata in mod expres de dispozițiile art. 26 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, dispoziții care prevăd ca "Decizia motivata se comunica în termen de 15 zile avocatului in cauza, precum si Președintelui UNBR, împreună cu hotărârea judecătoreasca si înscrisurile in baza cărora a fost verificata starea de nedemnitate".

Dreptul de control al legalității hotărârilor barourilor impune si soluționarea pe fond a situației dedusa jurisdicției profesionale, soluționare care nu poate fi făcuta în lipsa motivării hotărârii supusa controlului de legalitate.

Faptele încalcă valorile sociale ale onoarei, onestității, integrității, condiții ale credibilității avocatului și ale profesiei de avocat, iar, concomitent, creează și o percepție negativa a publicului fata de profesie si fata de ceilalți membri ai acesteia.

În plus, consideră ca trebuie avut in vedere faptul că instanța penala a dispus interzicerea exercitării profesiei de avocat (profesie de natura căreia s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii) atât ca pedeapsa complimentară, cat si ca pedeapsa accesorie.

Or, toate aceste elemente trebuiau sa fie avute in vedere in motivarea Deciziei nr. 225/19.05.2016 a Consiliului Baroului Dolj, dar ele nu au fost analizate in cuprinsul deciziei, pentru simplul motiv ca aceasta nu este motivata, deși cerința motivării este imperios ceruta de Statutul Profesiei de Avocat.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Recursul împotriva sentinței nr. 3413 din 2 octombrie 2017:

O prima critică adusă hotărârii atacate se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce privește încălcarea normelor procedurale și se referă la împrejurarea că prima instanță a omis a se pronunța asupra petitului suspendării executării deciziei atacate.

Un atare motiv de nelegalitate nu poate fi însă invocat în calea de atac extraordinară a recursului, de vreme ce legiuitorul a stabilit un alt remediu procedural pentru o astfel de omisiune și anume procedura completării hotărârii prevăzută de art. 444 C. proc. civ.. De altfel, recurentul a și uzat de această procedură, iar prima instanță a pronunțat sentința civilă nr. 245/26.01.2018 prin care a completat hotărârea pronunțată anterior, dezlegând capătul de cerere referitor la suspendarea executării deciziei, prin respingerea acestei solicitări.

Această sentință a fost atacată la rândul ei pe calea prezentului recurs, astfel că nu se poate aprecia că omisiunea inițială a instanței ar fi afectat în vreun fel drepturile procesuale ale părții și dreptul acestuia la un proces echitabil.

A mai fost criticată sentința din perspectiva faptului că instanța de fond nu a arătat dacă hotărârea este executorie, este supusă unei cai de atac ori este definitivă, și nici nu a arătat care este instanța la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac, conform prevederilor art. 425 alin. (3) noul C. pen..Civ. raportat la art. 174 alin. (3) noul C. pen..Civ.

Așa cum a admis și recurentul o astfel de omisiune constituie o nulitate de ordin relativ a hotărârii pronunțare, care este, așadar, condiționată de dovedirea unei vătămări. În condițiile în care recurentul a cunoscut atât termenul de exercitare a căii de atac cât și instanța la care se depune, recursul său nefiind viciat de nerespectarea vreunei formalități dintre cele de mai sus, vătămarea nu poate fi dovedită și nici prezumată. Ca atare, nici această critică nu va fi reținută.

Circumstanțiat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat decât pe motivele de nelegalitate ce vizau primul punct al deciziei atacate, cele referitoare la nemotivarea deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, dar nu și pe cele ce vizau reanalizarea dosarului profesional. În accepțiunea recurentului prin nepronunțarea asupra tuturor dispozițiilor din actul administrativ atacat, prima instanță a pronunțat o soluție viciată sub aspectul motivării, ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte constată că raționamentul juridic al pârâtului se îndepărtează de la logica avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de casare de mai sus.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților. Hotărârea trebuie să răspundă cererilor și susținerilor părților formulate pe calea acțiunii și a întâmpinării, iar nu asupra punctelor din actul administrativ atacat, cu atât mai mult cu cât partea, în temeiul principiului disponibilității are dreptul să conteste, doar o parte din act, respectiv partea considerată vătămătoare.

Revenind la speța dedusă judecății, instanța a răspuns tuturor argumentelor formulate de părți și a expus punctul său de vedere din perspectiva tuturor criticilor formulate, neomițând niciun aspect esențial care ar fi putut conduce la o altă soluție.

Concret, prin decizia atacată, Decizia nr. 162/03.09.2016 emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii, în urma examinării contestației Președintelui UNBR împotriva Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, a fost admisă contestația anulată Decizia, cu consecința trimiterii cauzei la Baroul Dolj pentru a reanaliza dosarul în raport de prevederile legale incidente. S-a avut în vedere faptul că, în conformitate cu prev. art. 26 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, decizia consiliului baroului în materia nedemnității trebuie să fie motivată iar conform alin. (6) al aceluiași act, aceasta poate fi contestată de Președintele UNBR. De asemenea, s-a reținut că Decizia atacată este nelegală și în raport de prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995.

Opinia recurentului în sensul că odată constatată nemotivarea actului administrativ, soluția care se impunea era înaintarea dosarului strict pentru motivare, iar nu pentru reanalizarea acestuia, nu poate fi împărtășită de instanța de control judiciar.

În primul rând, consecința reanalizării dosarului profesional este una firească în raport de viciul nemotivării actului atacat, în condițiile în care, așa cum corect au reținut atât autoritatea cât și instanța de fond, cerința motivării este esențială în scopul exercitării controlului judiciar.

În al doilea rând, prin decizia de mai sus, s-a constatat și o nelegalitate în privința respectării prevederilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, care, în lipsa motivării actului, nu a putut fi analizată de Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii, astfel că apare ca fiind legală soluția de înaintare a dosarului spre reanalizare sub toate aspectele menționate.

Pe un alt palier de critică, în opinia recurentului, contestația ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. a fost formulată cu depășirea competenței Președintelui U.N.B.R. care nu avea competența necesară pentru a ataca o decizie prin care s-a hotărât menținerea în profesie a unui avocat.

Succint acesta apreciază că doar deciziile prin care se declară nedemnitatea unui avocat pot fi atacate prin contestație, nu și cele prin care se decide menținerea în profesie.

Această opinie nu este confirmată de Înalta Curte, în primul rând pentru că recurentul instituie o distincție ce nu a fost avută în vedere de legiuitor, iar pe de altă parte întrucât invocă în susținerea acestui punct de vedere art. 36 alin. (2), lit. i) din Regulamentul de organizare și funcționare al U.N.B.R, ce nu poate institui o regulă mai restrictivă decât cea prevăzută în legislația primară.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (4), (5) și 6 din Statutul Profesiei de Avocat: "(4) Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile ce privesc condițiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaților incompatibili și va aprecia asupra demnității avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit Legii. (5)Decizia motivată se comunică în termen de 15 zile avocatului în cauză, precum și președintelui U.N.B.R., împreună cu hotărârea judecătorească și înscrisurile în baza cărora a fost verificată starea de nedemnitate. 6) Decizia consiliului baroului poate fi atacată de președintele U.N.B.R. și/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestația și va hotărî în condițiile Legii".

Prin urmare, Regulamentul de organizare și funcționare al U.N.B.R nu poate fi invocat în contra Statutului profesiei, deoarece, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, nu se pot înlătura de la aplicare prevederi din Statut care sunt în vigoare, normele din Regulament fiind elaborate în aplicarea dispozițiilor din Statut, cu forță juridică inferioară.

Recurentul a reiterat motivul de nelegalitate potrivit căruia nici Decanul Baroului sau alt organ de conducere nu au competența necesară pentru a aprecia asupra nedemnității avocatului.

Se observă că o atare afirmație nu are suport legal și nici probatoriu, de vreme ce prin actul administrativ contestat nu s-au făcut aprecieri asupra nedemnității recurentului, ci doar s-a retrimis dosarul spre analiză Consiliului Baroului Dolj.

Mai mult, așa cum legal a stabilit și prima instanță, potrivit art. 26 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat se consacră dreptul președintelui U.N.B.R de a ataca decizia consiliului baroului și dreptul Consiliului U.N.B.R. de a analiza contestația și a emite o hotărâre.

O ultimă critică se circumscrie faptului că decizia privind menținerea în profesie nu trebuia motivată, întrucât motivele care au stat la baza adoptării deciziei prin votul majoritar al membrilor Consiliului se regăsesc expuse în opinia însușită prin vot de aceștia și al cărei conținut este redat în considerentele deciziei.

Susține recurentul că decizia Consiliului Baroului Dolj cu privire la fapta ce a făcut obiectul condamnării, faptă ce nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat apare ca motivată, neexistând nicio obligație legală a membrilor Consiliului de a-și motiva opțiunea exprimată prin vot.

Aceste susțineri sunt în contradicție cu prevederile legale ale art. 26 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, așa cum au fost citate mai sus, fiind cert că nu există obligația fiecărui membru al Consiliului de a-și motiva votul, însă acest lucru nu exclude obligația autorității de a-și motiva decizia adoptată.

Argumentele recurentului privind lipsa necesității motivării deciziei, nu pot fi primite, întrucât obligația motivării actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului conduitei autorităților publice, menita sa asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreționare, apărând ca o condiție de legalitate ce vizează fondul actului administrativ . In acest sens, ICCJ a statuat ca "puterea discreționara conferita unei autorități nu poate fi privita, într-un stat de drept, ca o putere absoluta și fără limite, caci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor si libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege constituie exces de putere conform dispozițiilor art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004".

De altfel, și in jurisprudența comunitara se retine ca motivarea trebuie sa fie adecvata actului emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si univoca algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacata, astfel încât sa li se permită persoanelor vizate sa stabilească motivarea masurilor si, de asemenea, sa permită curților comunitare competente sa efectueze revizuirea actului.

Astfel cum a decis Curtea Europeana de Justiție, amploarea si detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie sa le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficienta sau greșita este considerata a fi echivalenta cu o lipsa a motivării actelor. Mai mult, insuficienta motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.

Cerința motivării este strict legată de îndeplinirea criteriilor impuse de principiul adoptării actelor normative într-o maniera transparentă, detalierea motivelor fiind necesara și atunci când instituția emitenta dispune de o larga putere de apreciere, motivarea conferind actului transparenta, particularii putând verifica daca actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional.

În raport de aceste considerente teoretice, în mod legal Consiliul UNBR și prima instanță au apreciat că decizia de menținere în profesie este afectată de viciul nemotivării. Singura sintagmă prin care se menționează că "se procedează la examinarea hotărârilor judecătorești, respectiv a înscrisurilor depuse, în baza cărora este verificată starea de nedemnitate profesională, raportat la cazurile prevăzute de art. 14 din Legea n. 51/1995", nu poate constitui o motivare a deciziei care să reflecte argumente valabile și necesare capabile să susțină decizia adoptată.

Motivele de recurs referitoare la incidența cazului de nedemnitate nu vor fi analizate, în raport de decizia de retrimitere a dosarului spre analiză, acestea urmând a face obiectul unei noi examinări, ce va urma căile de atac prevăzute de lege.

1.2 Recursul împotriva sentinței civile nr. 245 din 26 ianuarie 2018:

Criticile ce privesc acest recurs se concentrează pe soluția dată de instanța de fond de respingere a suspendării executării deciziei 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. prin care a fost admisă contestația Președintelui UNBR și trimis dosarul spre reanalizare Consiliului Baroului Dolj.

Cum suspendarea executării deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 are efect doar până la soluționarea definitivă a cauzei, iar soluția referitoare la legalitatea actului administrativ produce un astfel de efect odată cu dezlegarea prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară verificarea legalității măsurii suspendării, de vreme ce această măsură își încetează oricum de drept efectele.

Totodată, în raport de cele constatate mai sus, în cadrul recursului prin care a fost contestată însăși legalitatea măsurii, se observă că nu se poate vorbi de un caz bine justificat care să poată justifica casarea hotărârii de completare atacate.

În temeiul prevederilor art. 451 C. proc. civ. recurentul reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac exercitată.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii ca legală a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3413 din 2 octombrie 2017 și a sentinței civile nr. 245 din 26 ianuarie 2018 ale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă în cuantum de 1000 de RON reprezentând onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iulie 2020.