ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1159/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 19.10.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâții Baroul București, B., C., D., E., F., recurs împotriva hotărârii nr. 9298/13.03.2018 a Baroului București, prin care a fost clasată sesizarea înregistrată la Baroul București sub numărul 9298/17.10.2017 formulată împotriva domnilor avocați F., C., B., D., E., hotărâre a cărei procedură prealabilă a fost respinsă de către UNBR ca inadmisibilă prin Decizia nr. 42 din data de 21.08.2018, prin care a solicitat:

- anularea hotărârii nr. 9298/13.03.2018 a Baroului București, prin care a fost clasată sesizarea înregistrată la Baroul București cu nr. 9298/17.10.2017

- obligarea Baroului la refacerea anchetei privind abaterile disciplinare sesizate, ținând cont de decizia instanței din cazul de față;

- obligarea Baroului la refacerea procedurii judecării abaterilor disciplinare;

- constatarea încălcărilor normelor din Legea avocaților, Codul deontologic și statutul profesiei de avocat, în special al abaterilor privind principiul respectării secretului profesional, principiul evitării conflictelor de interese, principiul profesionalismului și loialității față de clienți, principiul respectării confraților și a tuturor persoanelor cu care avocatul intră în relații profesionale, principiul loialității față de profesia de avocat, precum și a altor principii care au fost încălcate de către avocații sus precizați.

Prin sentința civilă nr. 51 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins atât excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, cât și acțiunea formulată de reclamantul A., obligând reclamantul la plata sumei de 800 RON către UNBR, respectiv la plata sumei de 800 RON către Baroul București, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 51 din 17 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

După prezentarea pe larg a situației de fapt, recurentul-reclamant, invocând incidența motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că prezenta cauză a fost soluționată de același magistrat care a judecat și primul ciclu procesual, apreciind că pentru acest motiv, judecătorul se afla într-o incompatibilitate absolută.

Un alt motiv pentru care recurentul a criticat hotărârea atacată se referă la faptul că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat pe cererea sa de amânare a cauzei, pe care a trimis-o prin email la data de 03.02.2021, ora 10:33, pentru termenul de judecată din 03.02.2021, ora 12:00, la care a anexat dovezile că nu se afla în țară.

A susținut recurentul că prima instanță nu a administrat niciun document si nici nu a pus in discuție probele indicate în dosarul de fond.

Sub un alt aspect, recurentul a considerat ca sentința recurată nu este motivată, fiind astfel incident în cauza motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a enumerat încălcările statutare menționate prin sentința atacat și nu a motivat pentru fiecare încălcare în parte, dacă este sau nu fondată.

A arătat recurentul că în mod greșit a reținut prima instanță că în cauză a existat o cercetare disciplinară, întrucât aceasta poate fi efectuată numai de Comisia de disciplină, iar Comisa de disciplină nu a fost sesizată. În opinia recurentului, în ceea ce privește raporturile juridice, argumentele menționate de instanțe reprezintă o interpretare greșită a legii, deoarece este irelevant dacă au existat raporturi juridice cu grupul de avocați împotriva cărora a sesizat UNBR.

În esență, recurentul a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nemotivată câtă vreme instanța nu argumentează clar, precis și coerent motivele care au stat la baza pronunțării soluției în cauză, faptic nemotivând niciuna din abaterile disciplinare sesizate concret.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că soluția pronunțată este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

Nicio dispoziție din cadrul Legii nr. 51/1995 și din Statutul profesiei de avocat nu permit formelor de exercitare a profesiei de avocat sa desfășoare activități de colaborare în scopuri de markerting, o asemenea colaborare nefiind recunoscuta de lege si interzisa categoric.

In acest sens, recurentul a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare și o interpretare greșită a dispozițiilor art. 213 al Statutului profesiei de avocat, potrivit căruia: "Avocatul exercita profesia la alegere, numai in una din modalitățile prevăzute la art. 212, cu respectarea prevederilor art. 180".

Atât timp cat prevederile legale arată clar că este interzisă exercitarea profesiei în mai mult de o formă de exercitare, simplul fapt că atât Baroul, cât și avocații arată că există o formă de asociere, avocații fiind și asociați și cabinet individual, arata clar că sunt motive contradictorii.

Nu se poate susține ca toți își exercită profesia în forma de exercitare de cabinet individual, dar sunt asociați în forma de marketing, legea stabilind că asocierea necesită acordul prealabil al Baroului.

Faptul ca domnul av. C. a ales să își exercite profesia sub forma de cabinet individual - așa cum rezultă din tablou -, arată foarte clar că a ales deja una din modalitățile prevăzute la art. 212 și nu poate in același timp să își exercite profesia în mai multe forme de exercitare (cum ar fi aceea de asociat al SCP F.). O exercitare și sub altă formă este clar o abatere disciplinara.

Exclus este și faptul că acesta să fi fost colaborator al SCP F., deoarece forma de exercitare de avocat colaborator, conform art. 212 lit. e), prevede expres forma de exercitare de "avocat colaborator", forma de exercitare a profesiei supusa aprobării prealabile a Baroului.

Prin urmare, cu aplicarea greșita a legii, instanța de fond nu a constatat ca SCP F. nu are niciun asociat pe numele C., fapt ce rezulta din Tabloul avocaților, deși, in cuprinsul paginii de internet a societății G., se afirma ca domnul Av C. este asociat al acesteia, situație similara și în ceea ce o privește pe dna. avocat E..

Avocatul sus precizat își exercită profesia sub forma de cabinet individual, ori asociat, ori colaborator, dar toate la un loc nu pot exista în același timp, mai ales ca nu a înștiințat Baroul, sau Baroul în cunoștință de cauza a indus in eroare publicul ținând o evidență falsă a Tabloului avocaților din Barou.

Iar pe pagina de internet a Cabinetului de avocat F. rezultă că nu exercitat profesia sub denumirea de SCP F., ci sub forma de societate civila profesionala (SCP) "G." F., E., B., D.", denumire neautorizata de către Baroul București.

În fine, recurentul a arătat că a învederat că actul emis de către Baroul București este nelegal, afirmații pe care le menține in continuare și care sunt, în opinia sa, motiv de casare, pentru că nu au fost analizate de către instanța de fond în niciun fel.

Intimatul-pârât Baroul București, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații-pârâți B., C., D., E., F. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimați și totodată, a adus precizări cu privire la motivele invocate prin cererea de recurs.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile intimatului-pârât Baroul București referitoare la tardivitatea completării motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul cauzei la data de 27 februarie 2023, cu depășirea termenului de 15 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că acestea nu vor fi analizate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Susținerile recurentului referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza la fond, formulate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 1 din C. proc. civ., care se referă la situația în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe", sunt nefondate.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, nu poate fi reținută incidența art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată de completul de judecată legal învestit cu soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor legale aplicabile.

Sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant sub acest aspect, întrucât în cauză nu au existat două cicluri procesuale, cătâ vreme, prin sentința nr. 1076 din 20 martie 2019, Curtea de Apel București a declinat cauza către Tribunalul București, situație care nu este de natură a atrage incompatibilitatea judecătorului care a judecat cauza în urma pronunțării regulatorului de competență .

În ceea ce privește criticile invocate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, în limitele și pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Nulitatea actelor de procedură este definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" și se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual civil este cel al dreptului la apărare: ambele părți (reclamantul, pârâtul) trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoștință de actele dosarului, de a propune probe în apărare, de a pune în discuție pretențiile părții adverse și de a apela la serviciile unui apărător calificat (avocat, consilier juridic).

Recurentul susține că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 222 C. proc. civ., potrivit cărora părțile au posibilitatea să solicite un singur termen pentru lipsă de apărare, iar solicitarea adresată instanței trebuie să fie temeinic motivată.

La data de 3 februarie 2021, ora 10:33, conform înscrisului aflat la dosar fond, în condițiile în care ședința de judecată din ziua respectivă era planificată începând cu ora 12, reclamantul a trimis prin email o cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare, arătând că la data termenului de judecată este plecat din țară din motive familiale, atașând dovada biletului de avion în acest sens.

La termenul de judecată din data de 3 februarie 2021, instanța a arămas în pronunțare și a amânat pronunțarea la data de 17.02.2021, dată la care a pronunțat sentința recurată.

Cererea de amânare comunicată de reclamant nu a fost prezentată completului de judecată la data de 3 februarie 2021, a fost comunicată prin email de la Registratura secției a VIII-a (pe rolul căreia se afla dosarul) către Registratura secției a IX-a, și înregistrată la dosar la data de 4 februarie 2021, conform mențiunii de pe înscrisul aflat la dosar fond.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Reclamantul a solicitat, prin cererea comunicată la dosar pentru termenul de judecată din data de 3 februarie 2021, acordarea unui nou termen de judecată, prin prisma imposibilității de prezentare, pe care a motivat-o, depunând și înscrisuri în dovedirea acesteia.

Deși dispozițiile art. 222 C. proc. civ. nu reglementează obligația, ci posibilitatea instanței de a dispune amânarea judecății pentru lipsa de apărare a părții, instanța învestită cu soluționarea cauzei este obligată să o analizeze și să se pronunțe motivat aspra acestei cereri.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin neanalizarea cererii de amânare a cauzei, comunicate instanței prin email la data de 3 februarie 2021, anterior orei stabilite pentru ședința de judecată, și nepronunțarea asupra acesteia, reclamantului i-a fost încălcat dreptul la apărare. Faptul că cererea nu a fost prezentată completului de judecată la data de 3 februarie 2021, din motive de ordin administrativ, fiind înregistrată la dosar la data 4.02.2021, după ce instanța a rămas în pronunțare (pronunțarea fiind amânată la data de 17.02.2021), nu este imputabil reclamantului.

Sunt fondate, astfel, criticile invocate în recurs care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., fiind încălcate reguli de procedură privitoare la garantarea respectării dreptului la apărare al părții (art. 13 noul C. proc. civ., coroborat cu art. 222 din același Cod), a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de acestea, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., care conduce la trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza celorlalte critici aduse de recurent sentinței recurate, care privesc fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 51 din 17 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.