ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 409/2004

Asupra

recursului în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.389 din 23 aprilie 2003, definitivă prin neapelare,

Judecătoria Onești, a admis cererea condamnatului M.E. și a dispus reabilitarea

acestuia cu privire la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., aplicată

prin sentința penală nr.165 din 22 ianuarie 1996 a Judecătoriei Onești,

definitivă prin decizia penală nr. 323 din 2 iulie 1996 a Curții de Apel Bacău,

reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 135 și art. 137 din

același cod.

Considerând

că hotărârea instanței este contrară legii, procurorul general a declarat

recurs în anulare, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, respingerea

cererii de reabilitare ca fiind prematur introdusă.

Recursul

în anulare este fondat.

Potrivit

art.135 alin. (1) lit. a) și art. 136 alin. (1) C. pen., condamnatul poate fi

reabilitat la cerere în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1

an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate

din durata pedepsei pronunțate, iar termenul de reabilitare se socotește de la

data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când

aceasta s-a prescris.

În

cauză, din fișa de cazier judiciar a condamnatului rezultă că, prin sentința

penală nr.165 din 22 ianuarie 1996 a Judecătoriei Onești, pronunțată în dosarul

nr.8087/1995, definitivă prin decizia penală nr. 323 din 2 iulie 1996 a Curții

de Apel Bacău, M.E. a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.

De

asemenea, din aceeași sentință penală, adresa nr. 512/III/5 din 17 iulie 2003 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești și adresele nr .J2-18029 și nr. J2-18034

din 31 iulie 1996 emise de Penitenciarul Trâgu Ocna filele 49 și 50 din dosarul

nr. 8087/1995, rezultă că executarea pedepsei a început la 6 septembrie 1995 și

expiră la 6 ianuarie 1999.

Așa

fiind, pentru pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată,

potrivit textelor legale menționate, condamnatul putea fi reabilitat la cerere,

de către instanța de judecată, la 6 septembrie 2004, după trecerea unui termen

de 5 ani și 8 luni (4 ani + ½ de pedeapsă, deci 4 ani + 1 an, 8 luni = 5

ani și 8 luni), socotit de la data de 6 ianuarie 1999, când executarea ar fi

urmat să ia sfârșit.

Întrucât

termenul de reabilitare judecătorească nu era împlinit, instanța trebuia să

constate că cererea condamnatului este prematură și să o respingă, în baza art.

497 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., motiv pentru care recursul în anulare va

fi admis, în sensul celor ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva  sentinței nr.389 din

23 aprilie 2003 a Judecătoriei Onești privind pe condamnatul M.E.

Casează sentința atacată cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor

art.135 și 137 C. pen. și respinge cererea de reabilitare formulată de

condamnatul M.E., ca prematur introdusă.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de  200.000 lei va fi plătit

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 22 ianuarie 2004.